TE SIMTI NESIGUR? (3)

„Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta” (Ieremia 1:9)

     Oamenii pe care îi cheamă Dumnezeu în lucrare de obicei încep prin a se simţi nesiguri şi nepotriviţi. Firește, dacă ai sări în sus și ai spune: „Nici o problemă, Doamne, mă pot ocupa de asta”, El nu te-ar mai chema deloc. Poate spui: „Dar am făcut atât de multe greșeli”. Toată lumea cade; învingătorii sunt doar cei ce se ridică iarăși. „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână” (Psalmul 37:23-24). Când Ieremia i-a spus lui Dumnezeu că nu are nici competența, nici încrederea necesară pentru această lucrare, Dumnezeu i-a spus ceea ce ne spune și nouă: 1) Nu mergi prin propria ta autoritate. „Te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite” (Ieremia 1:7). Cine te trimite, cine te sponsorizează și cine te susține? Dumnezeu! Ce altceva îți mai trebuie? 2) Nu este mesajul tău. „Vei spune tot ce-ţi voi porunci” (v. 7). Nu te speria, nu fă compromisuri, nu căuta explicații logice și nu te scuza. Spune doar ce ți-a spus Dumnezeu să spui și El va face restul: „căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc” (v. 12). 3) Când Dumnezeu te atinge, ești pregătit. „Apoi Domnul Şi-a întins mâna, şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta” (v. 9). Fii tu însuți; nu poți fi nimeni altcineva! Tu nu ești cine spun ceilalți că ești; ești cine spune Dumnezeu. Pune-te doar în acord cu El.