„Îl voi sătura cu viaţă lungă” (Psalmul 91:16)
Întrebat fiind „Cum ați îmbătrânit atât de frumos?” Alexandre Dumas a răspuns: „Pentru că dau tot timpul meu acestui lucru”. Dacă ai trecut de cincizeci de ani, fă ca vârsta să ți se măsoare prin progres, nu prin data calendaristică. Ți-ar plăcea ca pe piatra ta funerară să fie gravate aceste cuvinte? „Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu” (Geneza 5:23-24). Imaginează-ți următoarele: Enoh merge la o plimbare cu Dumnezeu și când ajung într-un loc anume, Dumnezeu spune: „Suntem mai aproape de casa Mea decât de a ta, așa că vino cu Mine acasă”. Ca un stejar bătrân aşa sunt şi rădăcinile unui creștin matur care au înfruntat furtunile vieții. Dar nu-ți duce înțelepciunea în mormânt; împărtășește-o cu alții care vor să asculte. Și cei ce sunt înțelepți vor asculta, deoarece ei recunosc că le este folositor să înveţe din experienţele altora. Nu te pensiona – refocalizează-te! Victor Hugo a spus cândva: „Pentru un tânăr, vârsta patruzeci de ani este mult, pentru un bătrân vârsta de cincizeci de ani înseamnă puțin”. Cu Dumnezeu, disponibilitatea, nu vârsta e ceea ce contează. Biblia spune: „Mai era acolo şi o proorociţă, Ana … şi fiind în vârstă de optzeci şi patru ani, Ana nu se depărta de Templu, şi zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. A venit şi ea în acelaşi ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor” (Luca 2:36-38). Lumea respectă foștii generali și foștii președinți, dar nu și foștii creștini. Un actor respectat a spus: „Pe măsură ce îmbătrânim, trebuie să ne disciplinăm ca să continuăm să ne dezvoltăm, să ne lărgim mintea, să învățăm și să ne păstrăm mintea activă și deschisă”. Așa că, trăiește pentru Dumnezeu până la ultima ta suflare.