„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea…” (Apocalipsa 4:11)

     În cartea Apocalipsa, Hristos stă și bate la ușa ultimei biserici dintre cele șapte, rugându-i să-L lase înăuntru. Uimitor! Celor dinăuntru nu Ia-a fost dor de El? Iată un gând înspăimântător: este posibil să clădești o mare instituție, numită biserică, iar Isus să fie lăsat deoparte în ceea ce privește lucrarea ei. Mărimea unei lucrări e reprezentată de modul în care se raportează la Hristos. Chiar și atunci când accentuăm importanța trăirii pline de Duhul Sfânt, putem produce credincioși care spun că sunt plini de Duhul, dar care nu se bucură de Isus! Putem reduce creștinismul la principii care funcționează la fel de eficient în piața seculară, precum în biserică. Ioan al Apocalipsei l-a văzut pe Hristos stând pe un tron. Apoi a auzit o mare mulțime cântând: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” (Apocalipsa 5:12). Și era o mulțime amestecată. „Toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 5:13). Mai demult, Londra avea doi mari predicatori. După ce o doamnă s-a dus să-l asculte pe primul, pe Dr. Joseph Parker, ea a plecat spunând: „Ce predicator!” După ce s-a dus să-l asculte pe cel de-al doilea, pe Charles Spurgeon, ea a plecat spunând: „Ce Hristos!” Îl iubești tu pe Domnul mai mult ca orice?  Este Numele Lui scris pe inima ta?