„Fruntașii nu s‑au supus în slujba Domnului” (Neemia 3:5)
Se spune că o echipă de fotbal era aproape de‑a suferi o mare înfrângere. Arătând spre căpitanul echipei, antrenorul tot striga de pe margine: „Pasează mingea lui Calhoun!” Sătul și frustrat, căpitanul a strigat: „Domnule antrenor, Calhoun nu vrea mingea!” Ieri am vorbit despre cei ce preferă să fie spectatori decât jucători. Astăzi vom vorbi despre cei ce fac parte din echipă, dar nu vor să se implice. În timpul reconstruirii zidurilor Ierusalimului, Neemia a scris: „alături de ei au lucrat Tecoiții, ai căror fruntași nu s‑au supus în slujba Domnului”. Acești oameni sufereau de două boli cunoscute drept „dedicare avantajoasă” și „implicare limitată”. Pentru fiecare persoană care își împlinește visul, se vor găsi o sută care doar discută despre el. Poate spui: „Să facă altcineva dărnicie”. Dacă altcineva seamănă, altcineva va culege recolta pe care tu trebuia s‑o culegi. Îți convine? Biblia spune: „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). Când binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă prin tine, ea nu se va mai revărsa nici spre tine. Gândește pe termen lung. Îți aduni comoară în cer numai în măsura în care dăruiești aici pe pământ. Pavel vorbește despre „Fiul lui Dumnezeu, care m‑a iubit și S‑a dat pe Sine însuși pentru mine” (Galateni 2:20). De fiecare dată când Dumnezeu îți cere timp, bani sau slujire, adu‑ți aminte ce a dat Hristos pentru tine.