„I-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile” (Geneza 50:21)

     Iacov a murit la șaptesprezece ani după ce s-a reîntâlnit cu Iosif, fiul pierdut, și frații lui Iosif iar au intrat în panică. Ei au început să se gândească: „Iosif… ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut” (v. 15). Așa că s-au strâns laolaltă, au inventat o poveste și i-au trimis vorbă lui Iosif, spunându-i: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de a muri: „Aşa să vorbiţi lui Iosif: „Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău” (v. 16-17). Să ne gândim puțin. Dacă tatăl lor ar fi spus lucrul acesta cu adevărat, el nu ar fi spus-o fraților lui Iosif, ci lui Iosif însuși, nu? El nu s-ar fi dus în mormânt cu teama că Iosif și-ar dori răzbunarea. Când Iosif a auzit că frații lui îi puneau iertarea la îndoială, i-a strâns pe toți la el și a plâns, spunând: „Fiţi, deci, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile”(v. 21). Adevărata iertare, cea despre care primim învățătură din Scriptură, este un angajament pe care trebuie să-l pui în practică în fiecare zi a vieții tale. Oamenii au cel mai mult nevoie de dragoste atunci când o merită cel mai puțin. Nimeni nu a spus vreodată că va fi ușor. Dacă Domnul Isus ar fi așteptat până când vrăjmașii Săi aveau să se pocăiască, El nu S-ar fi rugat niciodată pe cruce: „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!” (Luca 23:34). Firește, e mai ușor să ierți atunci când ceilalți își recunosc greșeala. Dacă, însă, lucrul acesta este o condiție necesară, nu vei experimenta niciodată izbânda! Ceea ce nu ierți – trebuie să retrăiești! Așadar, pentru binele tău, iartă, primește-ți viața înapoi și începe să umbli în binecuvântarea Domnului!