„Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13)

     Domnul Isus a spus pilda aceasta: „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul, vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.’ Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept şi zicea: ‘Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’ Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:10-14) Diferența dintre acești doi oameni era că fariseul era vinovat de păcatele duhului, iar vameșul era vinovat de păcatele firii pământești. Mândria i-a închis fariseului ușa Raiului, iar smerenia a deschis-o pentru colectorul de taxe. Fariseul se pretindea nevinovat, dar a plecat acasă vinovat. Colectorul de taxe s-a recunoscut vinovat și a plecat acasă îndreptățit! Să reținem că vameșul nu a folosit cuvântul obișnuit pentru milă. Cuvântul pe care el l-a folosit aici provine de la cuvântul ebraic kippur, care înseamnă „ispășire” (ca în Yom Kippur, care înseamnă „Ziua Ispășirii”). Cuvântul „ispășire” înseamnă „a acoperi”. Ceea ce a spus vameșul a fost: „Doamne, recunosc ceea ce știi deja că este adevărat despre mine. Sunt un om păcătos cu o inimă păcătoasă. Doamne, vrei să mă acoperi?” Asta e tot ce trebuia să audă Dumnezeu de la el pentru a-l salva – și asta e tot ce trebuie să audă Dumnezeu și de la tine. Amin?