„Un prieten… ţine mai mult la tine decât un frate.” (Proverbele 18:24)
Pentru a împlini planul lui Dumnezeu pentru viața ta, ai nevoie de relații cu persoane potrivite, care îți sunt alături indiferent de circumstanțe. Îți amintești de Ionatan, care l-a prețuit și i-a stat alături lui David chiar când viața i-a fost pusă în primejdie? Sau de Rut, care și-a iubit soacra (pe Naomi) și i-a dat un motiv să trăiască din nou? Dumnezeu te poate introduce în cercul unor astfel de oameni și te poate ajuta să construiești o relație cu ei. Gândește-te, El nu ar fi spus: „Nu este bine ca omul să fie singur…” (Geneza 2:18), pentru ca apoi să-ți ceară să trăiești în izolare! Uneori, când ești singur, te afli în cea mai proastă companie posibilă! Dar s-ar putea să ai nevoie să te vindeci pe dinăuntru înainte de a putea construi relații sănătoase și de a face alegeri sănătoase. Asta înseamnă să înveți să faci deosebirea între „a folosi” relațiile și „legăturile sufletești”. Legăturile de sânge nu sunt la fel de durabile ca legăturile sufletești. Lasă-L pe Dumnezeu să lucreze în tine și, când vei fi pregătit, El va facilita întâlnirile necesare. Între timp, cunoaște-L mai bine, pentru că El este sursa adevăratei stime de sine. Dacă ultima ta relație te-a lipsit de respectul de sine și te-a epuizat spiritual, folosește acest timp pentru a te pune din nou pe picioare. S-ar putea să nu mai ai niciodată această ocazie! Începe să iubești așa cum iubește Dumnezeu! El vede imperfecțiunile noastre, se ocupă de respingerea noastră și ne iubește în ciuda tuturor acestor lucruri! Știind asta, vei putea să nu renunți la o persoană bună pentru că a făcut un lucru rău. Ți-ai arunca mașina din cauza unei piese defecte? Dar, dacă Dumnezeu te-ar ierta așa cum ierți tu pe alții, ai putea suporta? (vezi Psalmul 130:3) Așadar, cere-I astăzi să-ți arate cum să construiești relații sănătoase și împlinitoare… și El o va face!