„Am rămas acolo… şapte zile.” (Ezechiel 3:15)

     În Canada, există un program TV, foarte popular, numită „Șef sub acoperire”. Proprietarul companiei, deghizat într-un angajat obișnuit, se duce și lucrează cot la cot cu ceilalți angajați. Șeful ajunge să experimenteze presiunile și problemele zilnice, ale angajaților, se familiarizează cu calitățile și cu defectele lor și descoperă ce funcționează și ce nu. Câteva din descoperirile pe care le face sunt adevărate revelații și duc la schimbări majore care ajung să facă firma să fie mai eficientă, mai profitabilă și să devină un loc de muncă plăcut pentru toată lumea. O bună definiție a cuvântului „a înțelege” este „a te pune în papucii altcuiva.” Asta i s-a întâmplat profetului Ezechiel. El scrie: „Am ajuns la Tel-Abib, la robii de război care locuiau la râul Chebar, în locul unde se aflau; şi am rămas acolo, înmărmurit în mijlocul lor, şapte zile. După şapte zile, Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt, care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea!” (v. 15-17). Când i-a dat Dumnezeu lui Ezechiel un mesaj pentru ceilalți? După ce a petrecut șapte zile și șapte nopți stând cu oameni care au pierdut totul, cu oameni aflați într-o adâncă disperare și însetați după răspunsuri. Referindu-se la Domnul Isus, Biblia ne spune: „n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15). Cea mai eficientă lucrare pe care o poți face pentru alții va izvorî din experiențele prin care treci chiar acum, unele foarte dureroase, de care ai vrea să scapi și despre care nu te simți în largul tău să povestești. Adevărul este că cea mai mare încercare a ta va fi cel mai puternic mesaj al tău. Așa că, lasă-L pe Dumnezeu să lucreze în viața ta, până când te va forma și te va duce acolo unde trebuie să fii!

„Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze” (Geneza 2:15)

     Dumnezeu a creat grădina Edenului, l-a așezat în ea pe Adam și i-a zis „s-o lucreze.” Dumnezeu le-a zis primilor oameni: „Creşteţi, înmulţiţi-vă…” (Geneza 1:22). Cu alte cuvinte: „Fiți oameni de succes!” Dar să remarcăm faptul că există o succesiune clară și precisă a evenimentelor. În primul rând: Dumnezeu îți pregătește un loc. În al doilea rând: El te așază pe tine acolo. În al treilea rând: El îți spune să-l „lucrezi.” În al patrulea rând, El spune: „Vreau să prosperi.” Aceasta se numește „legea locației”: Te dezvolți numai în locul căruia îi aparții, făcând numai lucrul pe care Dumnezeu te-a chemat să-l faci și pentru care te-a echipat. Și va trebui să lucrezi la asta, deci nu te aștepta să fie ceva rapid și simplu. Legea locației este evidentă de-a lungul Scripturii. După întâlnirea lui Iacov cu Dumnezeu, viața lui s-a schimbat. Biblia spune: „Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu) „căci” a zis el „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi am scăpat cu viaţă.” (Geneza 32:30). Acesta este momentul în care Dumnezeu i-a schimbat numele din Iacov, care înseamnă „înșelător,” în Israel, care înseamnă „Cel ce luptă cu Dumnezeu”. Dumnezeu i-a vorbit lui Ilie în mijlocul foametei și i-a spus: „Scoală-te, du-te la Sarepta… Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.” (1 Împărați 17:9). Edenul a fost locul rodirii. Peniel a fost locul schimbării radicale. Sarepta a fost locul resurselor divine. Întrebare: Crezi că ești în locul în care dorește Dumnezeu să fii? Dacă nu ești sigur, vorbește cu El și ascultă de cuvântul Său: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos, şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!” (Isaia 48:17).

„Te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.” (Geneza 12:2)

     Dumnezeu a promis că-l va binecuvânta pe Avraam și-i va face un nume „mare”, dintr-un motiv: ca să fie o binecuvântare pentru alții. Domnul Isus i-a învățat pe ucenicii Săi să fie distribuitori ai binecuvântării și receptivi la problemele celor aflați în nevoie. Din această cauză, Domnul Isus i-a implicat deseori în procesul săvârșirii unei minuni. Când au trebuit să hrănească cinci mii de oameni, minunea înmulțirii pâinii a avut loc după ce pâinea și peștii au părăsit mâinile ucenicilor. Domnul Isus a fost sursa, iar ei au fost distribuitorii (vezi Matei 14:13-21). Dumnezeu te cheamă și pe tine să fii un distribuitor. Uneori, noi nu vedem binecuvântarea deoarece are forma unei semințe, așa că ajungem la concluzia că nu avem ce trebuie. Nu e așa! Domnul Isus a spus: „Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum. Pământul rodeşte singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; şi când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul.” (Marcu 4:26-29). Să reținem cuvintele: „sămânţa încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum.” În loc să spunem: „Cum mă poate folosi Dumnezeu pe mine?”, mai bine am deschide ochii și am deveni conștienți și atenți la nevoile oamenilor. Tu ai ceva ce Dumnezeu poate folosi, și când El binecuvântează lucrul acela, vei fi uimit de potențialul tău. Minunea cu înmulțirea pâinilor și peștilor a început când cineva a spus: „Acești oameni au nevoie de mâncare!” În acel moment, ucenicii au descoperit că Domnul Isus putea să folosească ceea ce aveau ei, chiar dacă părea puțin și neînsemnat. Deci, fii un distribuitor al binecuvântării lui Dumnezeu!

„Mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (1 Corinteni 16:9)

     Nimic din lumea asta nu va deveni ceva, cu adevărat măreț, până nu câștigă biruința asupra unui lucru care pare insurmontabil. Apostolul Pavel scrie: „Voi mai rămânea totuşi în Efes până la Cincizecime, căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (v. 8-9). Ușile „mari și largi” ale oportunităților vin întotdeauna la pachet cu mari provocări și fiecare provocare ne cheamă să avem o credință mai puternică și o tenacitate mai fermă. Să ne gândim puțin: dacă un succes remarcabil ar putea fi repurtat cu ușurință, toată lumea l-ar avea. Și dacă toată lumea l-ar avea, nu ar mai fi un succes remarcabil! Cum se transformă omida în fluture? Învingând rezistența coconului. Și coconul este atât de esențial pentru acest proces, încât omida efectiv îl creează. Nu ar fi mai ușor ca ea să rămână la căldura și confortul coconului? În zilele în care omida se zbate să iasă din cocon, probabil că se gândește la acest lucru! Dar în adâncul său, ea cunoaște prețul libertății. Zborul și descoperirile necesită luptă, dezvoltare și uneori sângerare. Nu există altă cale! De ce Domnul Isus i-a trimis pe ucenicii Săi într-o furtună periculoasă? Pentru a-i învăța să se încreadă în El în toate situațiile din viață. Curând El avea să Îi părăsească, și Se folosea de fiecare experiență pentru a-i pregăti pentru viitor. Așadar, care este lupta ta și ce trebuie să învingi? În loc să te văicărești și să Îi ceri lui Dumnezeu s-o ia de la tine, privește-o și primește-o așa cum este – o pregătire. Nu uita, nivelul pregătirii tale indică nivelul binecuvântării care te așteaptă de partea cealaltă. Așadar, dacă Dumnezeu îți deschide o ușă a oportunității, fii pregătit de luptă, deoarece una fără cealaltă nu se poate!

„Pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (Efeseni 3:10)

     Iată trei dintre provocările cu care se confruntă biserica și credincioșii astăzi: 1) Nu putem experimenta o descoperire din partea lui Dumnezeu, continuând să ne agățăm de lucrurile moarte. Scopul lui Dumnezeu este ca: „domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a Lui.” Cuvântul „trezire” nu se referă numai la cineva care se deșteaptă din somn, ci se referă și la învierea cuiva care a murit, sau care este pe moarte și revine din nou la viață. 2) Ne este teamă de excese sau exagerări, așa că îmbrățișăm mediocritatea și o numim echilibru. Oamenii nu se simt atrași de noi datorită asemănărilor dintre noi, ci datorită lucrurilor care ne fac să fim unici. Când vorbim despre credința și despre mărturia noastră, noi nu trebuie să bagatelizăm, să punem pe planul doi sau să dăm la o parte exact lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu și care ne fac diferiți. Dacă facem asta, oamenii vor fi dezamăgiți și vor merge în altă parte. Ucenicii nu s-au amestecat cu mulțimea; mesajul lor și manifestarea puterii Cuvântului i-a făcut să iasă în evidență. 3) Trebuie să-i apreciem, în biserică, pe aceia care își asumă riscuri și trăiesc prin credință. În prima minune făcută de Domnul Isus, preschimbarea apei în vin, Maria le-a spus slujitorilor din Cana: „Să faceţi orice vă va zice” (Ioan 2:5). Nevoia noastră de a fi apreciați și de a fi populari poate duce la un spirit religios care îi schilodește pe cei ce-și asumă riscuri și pe cei ce umblă prin credință. Domnul Isus ne-a făcut următoarea promisiune: „voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori…” (Faptele Apostolilor 1:8). Așadar, întrucât Dumnezeu ne spune să-L prezentăm prin Biserică, să nu ne temem să ieșim în evidență – și să-L ascultăm!

„Mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (1 Corinteni 16:9)

     Nimic din lumea asta nu va deveni ceva, cu adevărat măreț, până nu câștigă biruința asupra unui lucru care pare insurmontabil. Apostolul Pavel scrie: „Voi mai rămânea totuşi în Efes până la Cincizecime, căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (v. 8-9). Ușile „mari și largi” ale oportunităților vin întotdeauna la pachet cu mari provocări și fiecare provocare ne cheamă să avem o credință mai puternică și o tenacitate mai fermă. Să ne gândim puțin: dacă un succes remarcabil ar putea fi repurtat cu ușurință, toată lumea l-ar avea. Și dacă toată lumea l-ar avea, nu ar mai fi un succes remarcabil! Cum se transformă omida în fluture? Învingând rezistența coconului. Și coconul este atât de esențial pentru acest proces, încât omida efectiv îl creează. Nu ar fi mai ușor ca ea să rămână la căldura și confortul coconului? În zilele în care omida se zbate să iasă din cocon, probabil că se gândește la acest lucru! Dar în adâncul său, ea cunoaște prețul libertății. Zborul și descoperirile necesită luptă, dezvoltare și uneori sângerare. Nu există altă cale! De ce Domnul Isus i-a trimis pe ucenicii Săi într-o furtună periculoasă? Pentru a-i învăța să se încreadă în El în toate situațiile din viață. Curând El avea să Îi părăsească, și Se folosea de fiecare experiență pentru a-i pregăti pentru viitor. Așadar, care este lupta ta și ce trebuie să învingi? În loc să te văicărești și să Îi ceri lui Dumnezeu s-o ia de la tine, privește-o și primește-o așa cum este – o pregătire. Nu uita, nivelul pregătirii tale indică nivelul binecuvântării care te așteaptă de partea cealaltă. Așadar, dacă Dumnezeu îți deschide o ușă a oportunității, fii pregătit de luptă, deoarece una fără cealaltă nu se poate!

„Rudele mele stau de o parte” (Psalmul 38:11)

     Tu trebuie să discerni cine să facă parte din viața ta și cine nu. Una dintre cele mai dificile probleme, când vorbim de împlinirea scopurilor, este să descoperi că cei care îți sunt cei mai apropiați nu sunt în asentimentul tău sau nu doresc să fie părtași. Poți petrece ani de zile încercând să-i convingi. Poți chiar să le cumperi loialitatea pe termen scurt, dar în cele din urmă te vor părăsi, adesea lăsându-te baltă, cu inima frântă, undeva pe parcursul procesului. Apostolul Pavel a scris: „cei ce sunt în Asia toţi m-au părăsit” (2 Timotei 1:15). „Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit” (2 Timotei 4:10). Putem simți durerea din inima lui, și dezamăgirea din cuvintele lui, nu-i așa? Poți să ai de la Dumnezeu un scop extraordinar, și totuși poți experimenta același lucru. Cineva a spus: „În prosperitate prietenii ne cunosc; la necaz, noi ne cunoaștem prietenii!” Cât este de adevărat! Când dezastrul l-a lovit pe Iov, el a spus: „Aceia în care mă încredeam mă urăsc, aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.” (Iov 19:19). Experiența lui David l-a făcut să afirme: „Rudele mele stau de o parte.” În înțelepciunea sa, Solomon concluzionează: „Ca un dinte stricat şi ca un picior care șchiopătează, aşa este încrederea într-un stricat la ziua necazului” (Proverbele 25:19). Adevărul este că cei care nu-ți respectă scopul, te vor face să o iei într-o altă direcție. Poți să-i slujești și să-i încurajezi cu cuvinte care zidesc și binecuvântează, dar dacă insiști să stai aproape de ei, vor fi ca un dinte stricat, şi te vor răni. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi din casa sau din cetatea aceea, şi să scuturaţi praful de pe picioarele voastre” (Matei 10:14). Pentru a-ți împlini scopul dat de Dumnezeu, uneori va trebui să faci lucrul acesta.

„Dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta” (Isaia 43:4)

     Fii dependent de Dumnezeu mai mult decât de ceilalți! Asta nu înseamnă că nu ai nevoie de alții – ai nevoie… Când Dumnezeu cheamă pe cineva într-o slujbă, El îi cheamă și pe alții să-i stea alături. Promisiunea lui Dumnezeu este aceasta: „dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa ta.” Așadar, întreabă-L cine ar trebui să facă parte din viața ta. În cartea Exodul capitolul 17, citim că atunci când Moise își ținea mâinile ridicate, armatele lui Israel erau biruitoare în luptă, dar când mâinile sale oboseau și coborau, victoria era de cealaltă parte. Așa că Aaron și Hur au stat lângă Moise pentru a-i susține mâinile, până când victoria asupra amaleciților a fost finală. Și tu ai nevoie de oameni care știu să-ți țină mâinile ridicate și să te întărească! Apostolul Pavel spunea despre Timotei: „n-am pe nimeni, care să-mi împărtăşească simţirile ca el… ca un copil cu tatăl lui, a lucrat ca un rob împreună cu mine pentru înaintarea Evangheliei.” (Filipeni 2:20-22). De fapt, Pavel a alocat un întreg capitol din Biblie pentru a-și arăta recunoștința și a le mulțumi tuturor acelora care contribuiseră la îndeplinirea scopului chemării sale. El scrie despre oameni care „şi-au pus capul în joc, ca să-mi scape viaţa. Le mulţumesc nu numai eu, dar şi toate Bisericile” (Romani 16:4). Unii dintre noi suntem încăpățânați și egoiști și aderăm la filosofia: „Ori cum vreau eu, ori deloc!” Îi rănim pe oameni, și lăsăm în urma noastră vieți frânte. Nu face asta! Când Dumnezeu trimite în viața ta oameni plini de daruri, recunoaște-i, respectă-i, pregătește-i, motivează-i și răsplătește-i! Când faci lucrul acesta, nu numai că îți vei împlini scopul, ci vei da ocazia tuturor să aibă ceva de câștigat.

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta” (Proverbele 3:5)

     Încrede-te în Domnul mai mult decât te încrezi în tine însuți! Asta nu înseamnă că trebuie să-ți trăiești viața îndoindu-te de tine însuți, criticându-te sau fiindu-ți teamă să acționezi, ca nu cumva să faci vreo greșeală. Când recunoști și îmbrățișezi planul lui Dumnezeu pentru viața ta, ai acces la puterea de care ai nevoie pentru a-l duce la îndeplinire. Falsa smerenie îți va crea un handicap spiritual, mental și emoțional, și te va împiedica să înaintezi. Când Dumnezeu l-a chemat pe Ieremia să fie profet, el a protestat: „Sunt un copil!” (Ieremia 1:6). Dar ascultă ce i-a zis Dumnezeu: „Nu zice: „sunt un copil” (v. 7). Pentru că „moartea şi viaţa sunt în puterea limbii” (Proverbele 18:21), tu trebuie să înveți să rostești Cuvântul lui Dumnezeu peste viziunea pe care ți-a dat-o El. Da, e o greșeală să crezi că poți juca rolul lui Dumnezeu sau că El îl va juca pe al tău. Dar odată ce înțelegi care este misiunea ta și te alimentezi din puterea Sa, poți începe să crezi că vei reuși, indiferent care sunt obstacolele care îți pot apărea în cale. Când știi că faci voia lui Dumnezeu, că faci ce ți-a spus El, poți avea încredere fermă în aceste versete: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor!” (Zaharia 4:6). „Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul, Dumnezeul vostru, lupta pentru voi, cum v-a spus.” (Iosua 23:10). „În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul.” (Psalmul 138:3). Tu nu ești singur astăzi – Dumnezeu este cu tine!

„Mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte” (Ieremia 1:5)

     Pentru a-ți stabili corect scopurile în viață, roagă-L pe Dumnezeu să-ți spună cine ești! Rafturile librăriilor sunt doldora de cărți care ne spun că putem deveni tot ce ne punem în minte. Și chiar dacă este o doză de adevăr în această idee, ea nu reprezintă nicidecum întregul adevăr! Câinele poate să creadă că este capabil să zboare, dar dacă încearcă, va cădea lat la pământ. Peștele poate să creadă că este capabil să latre, dar asta nu se va întâmpla. Concluzie: Câinii și peștii se pot ruga, pot crede, pot declara, pot mărturisi și pot încerca tot ce vor ei, dar nu vor reuși. De ce? Pentru că Dumnezeu îți dă putere să fii numai ceea ce te-a chemat El să fii, și să faci doar acel lucru pentru care te-a echipat. El i-a spus lui Ieremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.” Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.” Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: „Sunt un copil” căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap, zice Domnul. Apoi Domnul Şi-a întins mâna, şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.” (v. 5-9). Când Dumnezeu îți încredințează o înzestrare, El nu-ți dă o misiune care implică cinci înzestrări, și nici invers (vezi Matei 25:14-15). Și iată lucrul extraordinar care se va întâmpla: în baza credincioșiei, atât persoana care are un talent, cât și cea care are cinci talente vor sta într-o zi înaintea lui Dumnezeu și vor auzi aprecierea aceasta: „Bine, rob bun și credincios…” (Matei 25:21).