„Umblaţi cârmuiţi de Duhul” (Galateni 5:16)

     Dr. Charles Stanley spunea: „În timpul unei excursii în scop fotografic, grupul în care mă aflam mergea de aproape trei ore… și-am avut un puternic presentiment că mergeam în direcția greșită. Am întrebat ghidul despre asta și el m-a asigurat că totul este în ordine. Nedorind să fiu impertinent, am continuat să merg. După câteva minute, am observat că neliniștea mea persista; de fapt, devenea tot mai puternică. Mi-am scos busola și m-am uitat pe hartă. În mod sigur, ne îndreptam într-o cu totul altă direcție decât destinația dorită. Ne-a luat aproape o oră și jumătate să ne întoarcem la locul de unde am urmat cărarea greșită. Din nefericire, când am ajuns în sfârșit la destinație, priveliștea unde trebuia să facem fotografii nu mai oferea o vizibilitate bună. Acest incident m-a ajutat să înțeleg două lecții importante. Prima: când simțim o voce interioară care ne îndeamnă la ceva, ar trebui să ascultăm. A doua: când alegem anumite persoane care să ne călăuzească, trebuie să fim siguri că ei cunosc drumul mai bine decât noi. Ai simțit vreodată că ceva din interiorul tău te avertizează să fii atent sau să o iei într-o anumită direcție? Poate ai ascultat o predică și ai simțit că Dumnezeu îți spune să-L urmezi în ascultare. Sau poate ai intrat într-un restaurant și te-ai umplut de teamă, ca și cum cineva ți-ar fi spus că trebuie să pleci repede de acolo. Dacă ești credincios, aceste sentimente nu sunt nimic altceva decât atenționările Duhului Sfânt care vorbește inimii tale, avertizându-te cu privire la un pericol și încurajându-te să te supui planului lui Dumnezeu.” Așadar, „umblaţi cârmuiţi de Duhul” – El este întotdeauna o călăuză bună!

„Să aşezi presbiteri (Sau: bătrâni) în fiecare cetate” (Tit 1:5)

     Cea de-a patra problemă pe care o găsim în rândurile celor care părăsesc prematur lucrarea este următoarea: Ei îi învață pe alții cum să-și clădească familii puternice, fără a ști neapărat cum să și le clădească pe ale lor. Sau nu sunt dispuși să plătească prețul, și până la urmă asta devine o problemă. Cea mai extraordinară predică pe care o vei rosti vreodată este acasă! Soțiile lucrătorilor din biserici pot ajunge la disperare și depresie pentru că au impresia că lucrarea le privează de tot timpul și de toată atenția soților lor. Copiii lor neglijați s-au săturat să tot audă: „Fac asta pentru Domnul,” așa că se revoltă împotriva lui Dumnezeu și a bisericii și deprind comportamente care aduc rușine părintelui care nu are timp pentru ei. Soția și copiii tăi trebuie întotdeauna să poată beneficia de atenția ta. Dacă biserica îți ocupă șapte zile din săptămână, nu e vina bisericii – e vina ta! Este necesar să începi să faci schimbări! Și în cazul în care crezi că acesta este un fenomen specific secolului XXI, mai gândește-te o dată! Citește istoria unor lideri ca David și Samuel și vei descoperi că se poate să ai izbândă la locul de muncă și cu toate acestea, pe plan familial, să eșuezi lamentabil. Ține minte că nu vei fi mereu lider în biserică, dar vei fi mereu soțul soției tale și tatăl copiilor tăi. Așa că, stai alături de ei când au nevoie de tine – și ei vor fi alături de tine când tu vei avea nevoie de ei. Deci, acordă atenție familiei tale, și-ți vei sfârși lucrarea cu bine!

„Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma” (Faptele Apostolilor 20:28)

     Iată încă un aspect cu care liderii bisericilor se confruntă deseori: Ei știu cum să-i hrănească spiritual pe ceilalți, dar nu pe ei înșiși. Înainte de-a pleca din biserica din Efes pentru ultima oară, apostolul Pavel i-a adunat pe conducătorii ei și le-a spus: „Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi.” Înainte de-a te îngriji de alții, învață să ai grijă de tine însuți. Înainte ca Dumnezeu să întărească lucrarea, El îl întărește pe lucrător; dacă nu ar fi așa, ar deveni o pradă ușoară pentru diavol. Când treburile administrative ale bisericii le-au răpit apostolilor timpul pentru rugăciunea zilnică și studiul biblic, ei și-au rearanjat prioritățile spunând: „noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” (Faptele Apostolilor 6:4). Lideri ai bisericilor, nu vă concentrați doar pe pregătirea predicilor, păstrați-vă sufletul pregătit! Și nu trasați granițe doar pentru ceilalți, stabiliți-le și pentru voi înșivă. Când crezi că o poți lua pe scurtătură, deschizi ușa unor relații greșite și unor obiceiuri distrugătoare. Drept urmare, ajungi să trăiești pe două planuri – slujirea publică și luptele private. Când se întâmplă asta, trăiești cu teama de a nu fi demascat, de a nu te simți ca un ipocrit și de a nu te mai bucura de încrederea necesară pentru ca Dumnezeu să te folosească (vezi 1 Ioan 3:21, 22). În consecință, biserica ajunge să fie jefuită în cele spirituale și să sufere. Deci, care este lucrul de care au nevoie slujitorii lui Dumnezeu care trec prin bătălii? Ei au nevoie de părinți spirituali! Apostolul Pavel scrie: „chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi” (1 Corinteni 4:15). Găsește un prieten matur și experimentat în lucrare și cere-i ajutorul înainte ca problemele să scape de sub control. Aceasta nu este doar o altă idee bună – înaintarea ta în lucrare depinde de părinții spirituali pe care îi ai. Așa că, învață să ai grijă de tine însuți apoi de „turma” peste care te-a pus Dumnezeu!

„În fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile.” (2 Corinteni 11:28)

     Dați-mi voie să vă mai spun un motiv pentru care peste 50% din liderii bisericilor părăsesc lucrarea. Le plac adunările, dar nu pot face față presiunii. Ne place să vorbim despre puterea bisericii Noului Testament, dar cum rămâne cu problemele ei? Biserica este formată din ființe umane, iar acestea au probleme nerezolvate. Biserica din Noul Testament se confrunta cu: 1) Probleme de moralitate. Un membru al bisericii avea relații intime cu mama sa vitregă și nimeni din biserică nu părea deranjat din cauza asta, şi a trebuit să intervină Pavel. (vezi 1 Corinteni 5:1-5). 2) Probleme de doctrină. Unii iudei, convertiți, credeau că cei ce s-au convertit dintre Neamuri ar trebui să fie tăiați împrejur. Disputa a devenit atât de aprinsă, încât aproape că a dezbinat biserica în două (vezi Faptele Apostolilor 15). 3) Probleme de imaturitate. Apostolul Pavel scrie: „nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi… În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti?… Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” Şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni de lume?” (1 Corinteni 3:1-4). Iar în altă parte, el scria: „Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit” (2 Timotei 4:10). Apoi adaugă: „Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău.” (2 Timotei 4:14). Iată un gând pentru toţi cei care slujiţi în biserică: dacă nu sunteţi în stare să simțiţi durerea, nu o puteți vindeca! Deși, uneori veţi fi copleşiţi de problemele zilnice și de presiunile oamenilor, cu ajutorul lui Dumnezeu veţi găsi înțelepciunea și puterea de a sluji eficient. Așa că nu vă descurajaţi şi continuați-vă slujirea!

„Mi-am isprăvit alergarea…” (2 Timotei 4:7)

     Știai că peste jumătate din cei care intră în lucrarea creștină o părăsesc înainte de a se pensiona? De ce? Există o mulțime de motive; iată unul dintre ele: descoperirea că marea revelație vine la pachet cu un „țepuș.” Apostolul Pavel, care a scris aproape jumătate din cărțile Noului Testament, spune: „ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:7-10). Lideri ai bisericilor, sunt 168 de ore într-o săptămână. Orele pe care le petreceți la amvon, duminica, vă reprezintă în domeniile în care aveți daruri și calități. Așadar, provocarea pentru voi va fi întotdeauna aceea de a nu uita că puterea lui Dumnezeu și Cuvântul Său (și nu cuvântul și puterea voastră!) sunt cele care dau viață și fac ca lucrarea fie dusă la îndeplinire. Repet cuvintele apostolului Pavel: „ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne.” Țepușul lui Pavel a luat forma „slăbiciunilor, defăimărilor, nevoilor, prigonirilor, strâmtorărilor.” Care este țepușul tău? Poți să fii puternic în fața oamenilor numai dacă petreci timp înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și în studierea Bibliei. Doar așa poți să fii eficient și îți poți sfârși cu bine lucrarea!

„Umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6)

     Apostolul Pavel scria: „cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.” (v. 5). Avioanele de pasageri se înscriu și își păstrează cursul atât prin competențele piloților, cât și prin comenzile și indicațiile pe care le primesc de la turnul de control. „A trăi după îndemnurile Duhului” înseamnă a asculta de atenționările Sale. Faci asta atunci când trăiești pe parcursul zilei conștient de prezența Sa. Supune-te atunci când simți că te atenționează ca să urmezi un anumit traseu, chiar dacă nu prea înțelegi de ce. Poate ești atenționat să renunți la o anumită conversație, să schimbi rapid de pe un anumit program de la televizor, să pleci dintr-un mediu îndoielnic sau pur și simplu s-o iei pe un alt drum. (Îți aduci aminte de călăuzirea magilor din Matei 2:12?) Orice ar fi, fă lucrul acela numaidecât. Poate Duhul Sfânt te avertizează cu privire la o ispită la care nu vei putea rezista decât dacă asculți de șoapta Lui. Poate îți amintești de cineva pe parcursul zilei și știi că trece printr-o perioadă dificilă și i-ar prinde bine sprijinul tău. Ia legătura cu persoana aceea. Dumnezeu vrea să lucreze la acea persoană prin tine, și te va binecuvânta când vei asculta. Duhul Sfânt te poate călăuzi să faci ceva anume, sau să-ți asumi un risc pe care nu credeai că ți-l vei asuma vreodată… Cel mai înțelept este să te supui planului Său, indiferent dacă are sens pentru tine sau nu. Dumnezeu cunoaște toate lucrurile, inclusiv viitorul tău – și călăuzirea Sa este întotdeauna spre folosul tău. Deci, fii sensibil la îndemnurile Duhului Sfânt!

„Îmi voi pune frâu gurii” (Psalmul 39:1)

     Psalmistul are multe de spus despre pericolele pe care le poate genera limba. Se pare că el însuși trebuia să se păzească la acest capitol. „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!” (Psalmul 141:3). „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne…” (Psalmul 19:14). Doar pentru că îți vine în minte un gând nu înseamnă că trebuie să-l și verbalizezi! „Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte.” (Proverbele 29:11). Tu spui: „Dar nu am vrut să spun asta. Gândeam cu voce tare.” Poate nu ai gândit ceea ce ai vrut să spui, dar știi ce spune Domnul Isus? „din prisosul inimii vorbeşte gura.” (Matei 12:34). Ceea ce sălășluiește în inima ta, inevitabil, se face vizibil în exterior. Pune-te în locul celuilalt, ascultă ceea ce spui și întreabă-te cum ai reacționa tu. Când vorbești cu cineva, faptul de a fi acceptat și ascultat de acea persoană nu se datorează nivelului ridicat de decibeli, ci vine din abilitatea ta de a asculta, de a înțelege, de a fi preocupat, de a empatiza și de a răspunde cu înțelepciune. Și dacă niciunul din aceste lucruri nu dă rezultate, fă ceea ce a făcut Domnul Isus când a stat înaintea celor ce-L acuzau: „nu Şi-a deschis gura” (Faptele Apostolilor 8:32). Extraordinar! El avea puterea și autoritatea de a chema douăsprezece legiuni de îngeri (aproximativ 72.000) în apărarea Sa, dar nu a făcut-o. Asta înseamnă tărie, nu slăbiciune! Încă un cuvânt pentru cei înțelepți: Nu recurgeți niciodată la un limbaj vulgar. „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efeseni 4:29).

„Mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre” (2 Corinteni 12:15)

     Apostolul Pavel a scris: „nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă… Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre.” (v. 14-15). Apostolul Pavel și-a găsit împlinirea supremă în a dărui, nu în a primi. Pentru el, dărnicia reprezenta însăși răsplata, iar succesul însemna să-i ajute pe alții să aibă succes. Pentru el, bucuria însemna să aducă bucurie altora și asta datorită faptului că el nu-și căuta răsplata la oameni, ci la Dumnezeu: „Fiecare… va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” (Efeseni 6:8). Cel mai greu lucru, pentru fiecare dintre noi, este lupta cu pornirea noastră firească de a ne considera cei mai buni. De aceea este important să ne analizăm mereu motivele și să avem grijă să nu cădem pradă egoismului. Dacă vrei să-ți analizezi motivele, urmează exemplul dat de Benjamin Franklin. În fiecare zi el își punea două întrebări. Dimineața când se trezea se întreba: „Ce bine pot face eu astăzi?” Iar înainte de culcare, se întreba: „Ce bine am făcut eu astăzi?” Dacă poți da un răspuns la aceste întrebări în mod dezinteresat și cu integritate, vei rămâne pe calea corectă. Când îi vezi pe cei aflați în nevoi și dăruiești pentru împlinirea nevoilor lor, îți păstrezi prioritățile și ai o perspectivă corectă. Calitatea vieții va crește atât pentru cel care dăruiește cât și pentru cel care primește. Adevărul este că nu există o viață mai searbădă decât viața plină de sine și nu există o viață mai plină de sine decât viața „searbădă” (aparent!). Deci, dăruiește și vei fi răsplătit!

„Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta” (Numeri 6:27)

     Cuvântul lui Dumnezeu este purtător și dătător de viață, înțelepciune, adevăr, putere și potențial. Când a creat lumea, Dumnezeu a spus doar atât: „Să fie…” – și a fost! Fiecare cuvânt pe care-l rostește Dumnezeu include și puterea de a împlini ce desemnează! Fiecare promisiune pe care o face El, conține și sămânța propriei sale împliniri. Acele semințe au un timp în care să rodească în viața ta, și – când sunt udate cu rugăciuni pline de speranţă şi credință, cu încrederea fermă în Scriptură și cu așteptarea răbdătoare a momentului ales de El – Cuvântul Său nu poate da greș! Când înțelegi profunzimea adevărului biblic, expresia „Dumnezeu să te binecuvânteze!” capătă greutate! Când le rostim, binecuvântările lui Dumnezeu se revarsă peste viețile noastre. Când spui: „Dumnezeu să te binecuvânteze,” El acționează! „Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.” Deci, dacă vrei să-i binecuvântezi pe cei dragi ai tăi, rostește aceste binecuvântări peste ei: „Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!” (v. 24-26). Faptul că întrebi pe cineva: „Ce mai faci?” este o exprimare a politeții și a grijii. Iar când spui: „Îți doresc o zi bună!” cred că ești sincer în urarea ta. Dar când spui: „Dumnezeu să te binecuvânteze” și înțelegi adevărul biblic din spatele acestor cuvinte, binecuvântarea lui Dumnezeu poate schimba viața acelei persoane! Autoarea Kate Nowak spune: „Ar trebui să devină un obicei, preocuparea aceasta de a-i binecuvânta pe oameni. Am ajuns să înțeleg că este una din modalitățile cele mai puternice și mai practice de-a ne conecta unul cu celălalt, de a conecta lumea și viața însăși și cel mai fenomenal mod care ne conduce la fericire și izbândă. Binecuvântarea este o eliberare dulce din durere, și o cheie sigură spre o viață de biruință și de împliniri.” Așadar, azi – fiți binecuvântați!

„Mamă-sa i-a pus numele Iaebeţ” (1 Cronici 4:9)

     Numele Iaebeț înseamnă „el întristează.” Cum ar fi să intri într-o încăpere și să auzi pe cineva zicând: „Iată că vine întristarea” sau să auzi pe cineva că te caracterizează drept „domnul tristețe.” Și când te gândești că, în ziua în care s-a născut, propria lui mamă l-a numit Iaebeț – pentru că „l-a născut cu durere.” Dar Iaebeț a refuzat să poarte această etichetă sau să se lase definit de ea. În loc să privească spre trecut și să-i asculte pe cei ce-l etichetau, el s-a întors spre Dumnezeu și s-a rugat: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse” (v. 10). Astfel, Iaebeț a devenit un bărbat onorabil ale cărui rugăciuni au primit răspuns. Eticheta de pe o sticlă îți spune care este conținutul ei. Când îi lași pe alții să-ți pună o etichetă, automat universul tău devine prea mic. Și odată ce accepți eticheta pe care ți-o pun ei, începi să crezi că așa ești și că nu te vei ridica niciodată mai sus de atât. Nu, numai Dumnezeu îți poate spune cine ești! Așa că fă ce a făcut Iaebeț – mergi direct la sursă: la Dumnezeu. El te-a creat. El te-a răscumpărat. El te cheamă. El te echipează. El îți dă putere. El te răsplătește. Așadar, atunci când oamenii încearcă să te limiteze, punându-ți etichete, Dumnezeu intervine și spune: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” (Isaia 43:1). Adevărul este că Dumnezeu te iubește și te acceptă, iar aprobarea Sa întrece dezaprobarea oricărei alte persoane!