„Petru… I-a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” (Ioan 21:21)

     Ioan scrie către finalul Evangheliei sale (Ioan 21:20-23): „Petru s-a întors, şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care, la cină, se rezemase pe pieptul lui Isus, şi zisese: „Doamne, cine este cel ce Te vinde?” Petru s-a uitat la el şi i-a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” Din pricina aceasta, a ieşit zvonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?”” Când L-a întrebat pe Domnul Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?”, Petru se referea la apostolul Ioan, „ucenicul pe care-l iubea Isus”. Iar Mântuitorul a răspuns: „Nu te mai uita la Ioan, ci la Mine! Urmează-mă pe Mine și vei avea și tu o relație apropiată cu Mine.” Oamenii te vor dezamăgi, la fel cum și tu îi vei dezamăgi pe ei, dar Domnul Isus nu te va dezamăgi niciodată dacă privești țintă la El și dacă Îl urmezi. Chiar și cu cele mai bune intenții, oamenii îți vor da sfaturi greșite și tu le vei da sfaturi greșite. Dar nu și Domnul Isus. El nu numai că știe calea, ci Se recomandă: „Eu sunt calea” (Ioan 14:6)… și mai spune: „cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12). Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este unul fundamental pentru viața creștină: Ia-ți ochii de la oameni și privește țintă la Domnul Isus!

„Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14)

     Te simți copleșit de viață? Nu ești singurul care simte acest lucru! Moise, unul dintre cei mai mari lideri din istorie, a devenit atât de stresat de responsabilitățile pe care le avea, încât și-a dorit să moară. Tu spui: „Sigur nu aceasta era voia lui Dumnezeu pentru el!” Ai dreptate! Însă nu este suficient să cunoști voia lui Dumnezeu, trebuie să și faci lucrurile așa cum dorește El. Moise muncea din zori de zi până noaptea târziu, șase zile pe săptămână, fără vacanțe sau timp liber. Mânca pe fugă, stabilea întâlniri, respecta termene și primea pe toată lumea care voia să-l vadă. Și cei care îi erau apropiați lui Moise erau fie prea ocupați să observe sau aveau nevoi prea mari ca să le pese că el suferă de epuizare. Însă Ietro, socrul său, a observat lucrul acesta și a zis: „Ce faci tu nu este bine. Te istoveşti singur… căci lucrul este mai presus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur.” (Exodul 18:17-18). Din fericire, Moise a găsit răspunsul. Acesta era format din două părți distinctive: 1) Să delege munca unor oameni calificați și să creadă că o vor duce la bun sfârșit. Un lider bun este, în esență, acela care nu încearcă să facă totul singur, ci acela care are grijă ca lucrurile să fie făcute, prin aportul celorlalți. Sau, așa cum a spus evanghelistul secolului al XIX-lea, D.L. Moody: „În loc să încerci să faci munca a zece oameni, alege zece oameni care să facă acea muncă.” Ce-a mai învățat Moise: 2) Să se bazeze pe puterea lui Dumnezeu mai mult decât pe puterea lui. Dumnezeu i-a zis: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” Cuvântul „odihnă” înseamnă „pace lăuntrică, siguranță și încredere.” Voia lui Dumnezeu este ca și tu să trăiești așa, și să procedezi la fel ca Moise!

„Ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pricepere.” (2 Corinteni 10:12)

     Domnul Isus a spus: „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt” (Luca 18:10-14). În timp ce fariseul s-a considerat cel mai bine îmbrăcat om din cetate, Dumnezeu i-a văzut hainele neprihănirii proprii ca pe „o haină mânjită” (vezi Isaia 64:6), și l-a respins. Un poet anonim a scris: „Am visat că moartea a venit azi-noapte și porțile cerului s-au deschis larg. Plin de bunătate, un înger m-a poftit înăuntru. Spre mirarea mea, acolo erau persoane pe care le-am cunoscut pe pământ; pe unele le judecasem și le etichetasem drept neimportante sau fără valoare. Pe buze mi-au apărut cuvinte de indignare, dar nu le-am putut rosti; căci pe fiecare chip am citit o mare surpriză – nimeni nu se aștepta ca eu să fiu acolo!” Noi suntem mântuiți prin har, nu prin fapte (vezi Tit 3:5). Noi nu ajungem în rai pe baza performanței noastre, ci pe cea a lui Hristos la cruce. Acest lucru fiind adevărat, nu încerca să te ridici în slăvi, înjosindu-i pe ceilalți. Nu presupune că ai dreptul să le judeci caracterul, motivele inimii sau spiritualitatea. Când faci aceste lucruri, Biblia spune că ești „fără pricepere”. Deci, nu mai face comparații!

„Să alergăm… Să ne uităm ţintă… la Isus…” (Evrei 12:1-2)

     Glenn Cunningham s-a născut la o fermă din Kansas și a fost educat într-o școală cu o singură clasă. Împreună cu fratele său erau responsabili cu menținerea focului aprins pentru încălzirea școlii. Într-o dimineață, băieții au turnat petrol pe cărbunii încinși pentru a reporni focul, înainte de ore, iar soba a explodat. Glenn a putut ajunge până la ușă, dar și-a dat seama că fratele său era căzut și nu se mai mișca… S-a întors să-l ajute, dar a suferit arsuri teribile în tot acest proces. În final, fratele său a murit, iar Glenn a fost spitalizat cu arsuri severe la picioare. Părea că tragedia pusese capăt visului său de a deveni atlet. Cu toate acestea, el a fost mai hotărât ca oricând, nu doar să poată umbla din nou (deși doctorii îi spuseseră că nu va mai putea)… Nu doar că a reușit, ci mai apoi a început și să alerge. Deși a trecut prin numeroase perioade de descurajare și dezamăgire, a perseverat… s-a antrenat asiduu, a câștigat viteză și rezistență… și a devenit campion la proba de 1500 de m! Apoi, și-a fixat ca scop cel mai bun timp pe această distanță, și l-a obținut! A continuat… și în cele din urmă a stabilit un nou record mondial! Ce l-a determinat să continue să alerge? El a declarat că faptul că se gândea la fratele său. Când te simți descurajat și dorești să renunți, gândește-te la Domnul Isus: „să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă, deci, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.” (Evrei 12:1-3). Așadar, continuă-ți alergarea!

„Să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” (Marcu 8:34)

     Dumnezeu este Cel care creează dorințele, și tot El le și împlinește. Păsările vor să zboare pentru că Dumnezeu le-a creat așa. Delfinii înoată pentru că Dumnezeu i-a creat cu instinctul de a înota. Dumnezeu nu pune în noi dorințe greșite. Când Adam a văzut-o prima oară pe Eva, a descoperit că are o dorință puternică față de ea. De unde a venit acea dorință? De la Dumnezeu. Dumnezeu se bucură să-ți împlinească dorințele. Unele dintre dorințele tale ajung să fie distorsionate de păcat și trebuie curățate, purificate și reeducate. La asta se referă Domnul Isus când spune: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.” Trebuie să învățăm să spunem „nu” dorințelor care ne împiedică să trăim acolo unde se revarsă Duhul lui Dumnezeu. Trebuie să fim mereu pregătiți să sacrificăm o dorință măruntă, de dragul unei vieți mai mărețe. Pe de altă parte, nimic nu-l face pe om mai vulnerabil față de ispită decât o viață lipsită de bucurie. Dacă Dumnezeu ți-ar lua toate dorințele, nu ai mai fi om. O placă de ciment n-o să se îngrijoreze niciodată din cauza buruienilor care cresc pe ea, dar nici nu va fi vreodată o grădină! Gândul lui Dumnezeu a fost ca de fiecare dată când experimentăm o dorință autentică – o dorință pusă în noi de Dumnezeu – să ajungem să înțelegem mai profund ce Dumnezeu bun este El. Învățăm cum să ne conectăm cu El, și ce anume vrea El să facem cu viața noastră… și așa ne dăm seama că Îl iubim tot mai mult. De aceea Biblia spune (Psalmul 34:8): „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!”

„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” (Psalmul 34:8)

     Când Biblia îți spune ce trebuie să faci, o poți lua în două moduri: ca obligație sau ca oportunitate. Prima se referă la responsabilități. Trebuie să plătești taxele, trebuie să ții câinele în lesă, trebuie să-ți iei examenul pentru permisul de conducere. A doua se referă la viață. Trebuie să faci o pauză, trebuie să vizitezi anumite locuri, trebuie să guști prăjitura. Obligațiile mesajului lui Hristos sunt în principal obligațiile oportunității. Pe măsură ce devii mai conștient de lucrul acesta, te poți simți vinovat pentru că dorința ta după Dumnezeu nu este suficient de profundă. Problema este că nu te poți face singur să-L dorești mai mult pe Dumnezeu prin simplul fapt că îți spui că așa trebuie. Dar El este atât de bun și de răbdător în dorința Sa ca tu să-L dorești, încât este dispus să lucreze cu acest fel de onestitate. De aceea Cuvântul Său spune: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!” Cuvântul „gustați” reprezintă invitația unui bucătar înzestrat. Nu trebuie să-ți iei angajamentul că vei mânca tot din farfurie; dar gustă, și dacă nu-ți place, poți lăsa restul acolo. Bucătarul este convins că dacă te poate face să iei prima îmbucătură, vei dori să mănânci tot. Adevărul este că, cu cât citești mai mult Cuvântul lui Dumnezeu și te rogi, cu atât mai multe beneficii vei avea și cu atât mai mult vei fi atras de el. Da, totul începe ca o disciplină. Dar când te ții de ea, devine o desfătare!

„Slujiţi Domnului cu bucurie” (Psalmul 100:2)

     Pentru a crește în relația ta cu Dumnezeu, trebuie să treci de la categoria „trebuie” la categoria „doresc.” Evaluarea cea mai simplă pe care o poți avea pentru orice experiență sau eveniment este ceea ce psihologul Jonathan Haidt numește „contorul dorințelor.” Contorul dorințelor tale a început să se învârtă în ziua în care te-ai născut. De exemplu, la bebeluși, receptorii pentru gust sunt foarte bine dezvoltați, așa că acest contor cere de obicei ceea ce trece prin gura lor: „Îmi place, vreau mai mult” sau „Nu-mi place, dau afară”. Pe măsură ce continuă să crească, totul în viață se înregistrează pe „contorul dorințelor” fără ca măcar să trebuiască să se gândească la asta. Toate sunetele pe care le aude, toate conversațiile la care participă, toate mâncărurile pe care le gustă se înregistrează – pozitiv sau negativ – pe scală. De asemenea, și oamenii se înregistrează pe acest contor. În timpul unor conversații, te vei simți atras de anumiți oameni. Ceva înlăuntrul tău spune: „Îmi place această persoană. Mă simt bine să conversez cu ea.” Întotdeauna este așa! Așadar, iată o întrebare la care să te gândești: îți place de Dumnezeu? Această întrebare poate părea ciudată, dar dacă nu-ți place să petreci timp cu El, nu o vei face! Și trebuie să fii cinstit, pentru că pe Dumnezeu nu-L poți păcăli. În Scriptură, viața creștină este comparată cu proba de maraton, alergare de 42 de kilometri. Cu doi-trei kilometri înainte de sosire, nu mai contează dacă crezi că ar trebui să ajungi acolo – o vei face pentru că vei dori! Cu alte cuvinte, dorința te face să mergi înainte, pe când necesitatea, ideea că trebuie, te face să crezi că e mai ușor să renunți. Psalmistul a spus: „Slujiţi Domnului cu bucurie” – pentru că nimic altceva nu te va face să mergi până la capăt!

„El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4)

     Înzestrarea de a dori anumite lucruri este un dar de la Dumnezeu; e un motivator puternic. Să ne imaginăm doi copii care iau lecții de înot. Unul dintre ei o face pentru că s-a uitat la Jocurile Olimpice și dorește să câștige medalia de aur când va fi mare. Celălalt ia lecții pentru că tatăl său spune că așa trebuie. Care dintre cei doi copii crezi că va ajunge la Olimpiadă? În cartea Geneza citim: „Iacov a slujit şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.” (Geneza 29:20). Cine ar considera șapte ani de muncă grea ca pe niște simple zile? Cineva care depune toate eforturile pentru a-și îndeplini visul! Domnul Isus a relatat istoria unui om care avea o dorință de tipul „trebuie să am.” Când a găsit o comoară îngropată în pământ, „se duce şi vinde tot ce are, şi cumpără ţarina aceea.” (Matei 13:44). Tot astfel, cei care au auzit despre Domnul Isus au fost atât de atrași de pacea, de curajul și de înțelepciunea sa, încât s-au gândit: „Trebuie să avem ce are El!” Dorințele noastre ne conduc pe drumul greșit uneori? Cu siguranță! Pentru a te putea încrede în ele, trebuie să faci două lucruri: 1) Să-ți dorești o relație cu Dumnezeu mai presus de orice. „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” 2) Asigură-te că dorințele tale sunt în armonie cu voia Sa. „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele” (Psalmul 40:8). Când îți trăiești viața avându-L pe Dumnezeu și Cuvântul Său în centru, te poți încrede în „tot ce-ți dorește inima.” Și Dumnezeu îți va da toate aceste lucruri!

„Uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” (Filipeni 3:13)

     Câtă vreme te agăți de trecut, nu vei fi în stare să pui stăpânire pe viitor. Trecutul poate fi o povară greu de suportat când încerci să-l duci în spate. Poți scăpa de el dacă încetezi să te mai gândești la el. Scoateți-l din minte și nu mai vorbi despre el. Satan îți va reaminti mereu de trecut întrucât el dorește să rămâi blocat în el. Dar nu trebuie s-o faci. Poți alege să ai propriile gânduri. Tu spui: „Dar nu mă pot abține să nu mă gândesc la trecut.” Ba da, poți! Înainte să-L întâlnească pe Hristos, Apostolul Pavel a distrus biserici și a trimis creștini la moarte. Acum se reîntorcea în câteva din acele cetăți, și… cine îl așteptau acolo? Văduve, orfani… Oameni ale căror vieți el le distrusese! Dacă Pavel nu ar fi reușit să treacă peste toate acestea, nu ar fi împlinit niciodată misiunea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu. Apostolul Pavel nu a suferit de amnezie. El putea să-și amintească evenimentele trecute. Dar știind că Dumnezeu l-a iertat și că s-a iertat și pe sine însuși, el a ales să uite trecutul. „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” Să reținem cuvintele „fac un singur lucru.” Când decizi să uiți, Dumnezeu te va ajuta s-o faci și îți va da harul și pacea de a merge înainte. De bună seamă, El te va face mai puternic și mai înțelept în urma tuturor acestor lucruri. Dacă te lupți cu sentimentul vinovăției, al condamnării, al rușinii, al blamării sau al regretului față de trecut – lasă-L pe Dumnezeu să te ierte, să te elibereze și să te ajute să mergi înainte. Amin?

„Fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

      Pe măsură ce te apropii de ultimii ani ai vieții, îți dai seama că nu numai ceea ce faci pentru tine contează, ci și ceea ce faci pentru alții. Cei mai nefericiți oameni de pe pământ sunt toți cei care urăsc, obstrucționează și îi rănesc pe ceilalți, în timp ce oamenii cei mai fericiți sunt cei care își trăiesc viața ajutându-i pe alții. Măsura cu care ajuți este măsura fericirii tale – e foarte simplu. Poetul John Albert Holmes a spus: „E bine să-ți amintești că întreaga populație a universului, cu o singură excepție, se compune din alții.” Așadar, ce vei face pentru ei? Cât de bun ești în a lăsa pe altul să primească laudele pentru ceea ce s-a făcut? Apostolul Pavel scrie: „fiecare să dea întâietate altuia.” Data viitoare când cineva îți împărtășește realizările lui, fii atent la nevoia ta de a interveni și de a spune ceva la fel de bun, dacă nu cumva chiar mai bun despre tine însuți. Când faci lucrul acesta, creezi comparație și competiție, îi micșorezi bucuria, creezi o distanță între voi doi și amândoi aveți de pierdut. În schimb, mușcă-ți limba, uită-te la el și spune: „E minunat, mai spune-mi!” Și… fii sincer! Când îi tratezi pe oameni în felul acesta, se întâmplă două lucruri: 1) Oamenii se bucură de compania ta pentru că simt că ești alături de ei și că nu stai gata pregătit să-ți vină și ție rândul să vorbești. 2) Oamenii simt că în loc să concurezi împotriva lor, îți pasă și te bucuri că au reușit. Prin urmare, relația voastră devine mai solidă – pentru că nu mai dorești ca tu să ai parte de toată atenția și gloria. Asta înseamnă să dai întâietate și să trăiești pentru alții.