„Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire.” (Iov 22:21)

     Când recunoști măreția lui Dumnezeu, se întâmplă două lucruri: 1) Nu mai ești tentat să-L analizezi și să-L reduci la ceva ușor de controlat. 2) Ești mai puțin predispus să încerci să-L manipulezi pe El și voia Sa, ori să-L explici pe El și căile Sale. Gândește-te cu atenție o clipă! De câte ori trebuie să ne spună Dumnezeu „cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre” (Isaia 55:9), ca să pricepem efectiv? Cât de des trebuie să ne explice că El este Păstorul, iar noi suntem oile; că El este vița, iar noi mlădițele, ca să ne plecăm înaintea Lui în totală renunțare și să spunem: „Facă-se voia Ta, Doamne”? Dacă Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu a considerat că este necesar să Se roage: „nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (vezi Matei 26:39), nu ar fi oare înțelept ca și noi să spunem la fel, în fiecare zi? Cât a trecut de când nu ți-ai mai făcut timp să stai în tăcere în prezența Sa, să vezi o fărâmă din Cel ce este cu adevărat minunat și de necuprins? În Iov 22:21 scrie: „Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire.” Îl cunoști tu pe Dumnezeu? Dacă da, cât de bine Îl cunoști? Ai vrea să-L cunoști mai mult? E bine dacă răspunsul tău este „da”, dar să știi că lucrul acesta nu se va întâmpla peste noapte! Va trebui să fie o prioritate în viață ta, pe care s-o urmărești în fiecare zi. Când faci lucrul acesta, nu vei fi dezamăgit – pentru că Scriptura îți oferă această garanție: „Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi.” (Iacov 4:8).

„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6)

     Oamenii nesiguri spun adesea „da,” când în realitate ar vrea să spună „nu”! Dar cei care reușesc să fie ei înșiși, nu-i lasă pe alții să-i controleze. Ei se percep așa cum îi vede Dumnezeu; de aceea ei sunt conduși de Cuvântul lui Dumnezeu, și nu de teama de respingere. În încercarea de a-i mulțumi pe toți, investești atât de mult efort, încât ajungi să te epuizezi. Ai sentimentul că nu poți fi tot ceea ce doresc ceilalți să fii? Vrei să spui „nu”, dar teama de a nu fi pe placul celorlalți te face să te supui? Și între timp, presiunea din lăuntrul tău devine tot mai mare și te gândești: „Nu mai pot continua așa!”?! Nu te mânia pe cei care au tot mai multe pretenții de la tine. Tu ești responsabil pentru prioritățile din propria ta viață. Răspunderea se oprește la tine! Aceasta impune o cunoaștere clară a propriei valori, a propriei chemări, a propriei direcții, a propriilor scopuri și priorități. Un autor creștin scria: „Ani de zile am trăit sub presiunea de a împlini așteptările tuturor. Mă gândeam: „Dacă îi dezamăgesc?” Credeam că ei sunt cei care mă presează, când de fapt fricile și nesiguranțele mele puneau o povară asupra mea. „Dar, spui tu, nu-ți pasă ce spun ceilalți?” Nu e problema mea ce cred ceilalți, decât dacă decid eu să fie problema mea! Principala mea preocupare este să fiu pe placul lui Dumnezeu și să fiu ceea ce dorește El!” Tu trebuie să fii sigur de ceea ce ești în Hristos, și toate celelalte lucruri se vor subordona acestei siguranțe!

„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6)

     Oamenii nesiguri spun adesea „da,” când în realitate ar vrea să spună „nu”! Dar cei care reușesc să fie ei înșiși, nu-i lasă pe alții să-i controleze. Ei se percep așa cum îi vede Dumnezeu; de aceea ei sunt conduși de Cuvântul lui Dumnezeu, și nu de teama de respingere. În încercarea de a-i mulțumi pe toți, investești atât de mult efort, încât ajungi să te epuizezi. Ai sentimentul că nu poți fi tot ceea ce doresc ceilalți să fii? Vrei să spui „nu”, dar teama de a nu fi pe placul celorlalți te face să te supui? Și între timp, presiunea din lăuntrul tău devine tot mai mare și te gândești: „Nu mai pot continua așa!”?! Nu te mânia pe cei care au tot mai multe pretenții de la tine. Tu ești responsabil pentru prioritățile din propria ta viață. Răspunderea se oprește la tine! Aceasta impune o cunoaștere clară a propriei valori, a propriei chemări, a propriei direcții, a propriilor scopuri și priorități. Un autor creștin scria: „Ani de zile am trăit sub presiunea de a împlini așteptările tuturor. Mă gândeam: „Dacă îi dezamăgesc?” Credeam că ei sunt cei care mă presează, când de fapt fricile și nesiguranțele mele puneau o povară asupra mea. „Dar, spui tu, nu-ți pasă ce spun ceilalți?” Nu e problema mea ce cred ceilalți, decât dacă decid eu să fie problema mea! Principala mea preocupare este să fiu pe placul lui Dumnezeu și să fiu ceea ce dorește El!” Tu trebuie să fii sigur de ceea ce ești în Hristos, și toate celelalte lucruri se vor subordona acestei siguranțe!

„Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greșelile” (Proverbele 10:12)

     Când nu reușești să scapi de resentimente, simți cum în sufletul tău se dă o luptă continuă. Ești în război cu tine însuți, dar și cu alții. Și cu cât te lupți mai mult, cu atât pierzi mai mult teren. Cearta nu face decât să-ți epuizeze energia, și te lasă mai rănit și mai furios. Situația în care te găsești nu-ți dă câștig de cauză. Te lupți să dovedești cine are dreptate și cine nu. Îți petreci atât de mult timp încercând să ai un comportament ireproșabil, să vorbești mai tare decât toți și să-i manipulezi pe ceilalți, încât îți pierzi pacea și bucuria. Pune capăt conflictului chiar acum! Refuză să mai trăiești încă o zi în felul acesta. Nu lăsa ca acțiunile cuiva să-ți determine reacțiile! „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5:8). Nu deveni prada următoare a lui Satan! Lasă ca dragostea și pacea lui Dumnezeu să-ți umple mintea atât de mult, încât să se reverse și asupra celorlalți, inclusiv asupra celor care te-au supărat!    Oprește-te și gândește-te: vrei neapărat să fii la fel ca persoana care te-a rănit? Domnul Isus ce ar face? Știi foarte bine: ar întoarce și celălalt obraz! (vezi Matei 5:39). „Dar cum rămâne cu răul pe care mi l-a făcut?”, întrebi tu. Cum rămâne? Nu e datoria sau dreptul tău să judeci! Numai Unul este calificat să judece; lasă-L pe El să se ocupe de asta (vezi Iacov 4:12). Lasă-L pe Dumnezeu să te ajute să te eliberezi de mânie, să te ajute să poți întoarce și celălalt obraz, și să-l ierți pe cel ce ți-a greșit. Rostește această rugăciune simplă: „Doamne, sunt mânios. Ajută-mă să scap de mânie și să fiu îngăduitor. Îți mulțumesc pentru harul de-a putea ierta persoana care m-a rănit, și de a te urma pe Tine! În Numele Domnului Isus, Amin.”

„Ce am, îți dau…” (Faptele Apostolilor 3:6)

     Citim că: „Petru… a zis: „Uită-te la noi!… Argint și aur n-am, dar ce am, îți dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te și umblă!” L-a apucat de mâna dreaptă și l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile și gleznele.” (v. 4-7). Petru a făcut trei lucruri, pe care trebuie să le faci și tu dacă dorești să-i ajuți pe alții: 1) Să le captezi atenția. Petru i-a spus acestui om infirm: „Uită-te la noi!” (v. 4). Persoanele suferinde sunt uneori atât de orbite de durerea lor, de experiențele lor din trecut și de temerile lor privind viitorul, încât trebuie mai întâi să le captezi atenția. De ce? Pentru că dacă dorești să ai o credință eficientă, aceasta trebuie să fie canalizată! Al doilea lucru de făcut ca să-i ajuți pe oameni: 2) Să le prezinți Numele care este mai presus de problema lor. Acest nume este „Isus” și este mai mare decât boala sau situația prin care trec ei. Centrele de reabilitare confirmă faptul că un procentaj relativ mic de persoane scapă complet de dependența lor. Aceasta este vestea rea. Dar există și o veste bună: Numele Domnului Isus este mai puternic decât orice dependență! „În Numele lui Isus, să se plece orice genunchi…” (Filipeni 2:10). Așadar, prezintă-L pe Domnul Isus celor aflați în suferință. 3) Să le întinzi o mână de ajutor. Când Petru l-a ridicat pe acel bărbat în picioare, „îndată i s-au întărit tălpile și gleznele” (Faptele Apostolilor 3:7). Datorită faptului că se afla în aceeași stare de 38 de ani, el a avut nevoie de ajutor pentru a se ridica. Oamenii au nevoie de cineva care să-i scoată din disperarea lor și să-i ducă la Isus… iar Dumnezeu te poate ajută să fii tu acel cineva!

„Isus a luat cuvântul și a zis: „Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt?” (Luca 17:17)

     Vă invit să fim atenți la modul în care Domnul Isus i-a vindecat pe acei zece leproși, ca să vedem ce învățături putem primi: 1) Ei nu au ratat momentul. „Și-au ridicat glasul și au zis: „Isuse, Învățătorule, ai milă de noi!” (v. 3). Oamenii disperați rostesc rugăciuni pline de disperare. Cui îi pasă de avuții și de înfățișare, când se află pe moarte? Acești oameni și-au dat seama că Domnul Isus „trecea” pe acolo (vezi v. 11) și cel mai rău lucru care li se putea întâmpla era ca El să treacă pe lângă ei fără să-i observe! Așa că nu au ratat momentul și au strigat către El. Și tu poți face acest lucru, pentru că nimeni nu te poate auzi la fel ca Dumnezeu (vezi Psalmul 118:5). 2) Ei au fost nevoiți să aștepte. Vindecarea lor nu s-a produs pe loc; a fost un proces în etape. „Pe când se duceau, au fost curățiți” (Luca 17:14). De multe ori funcționează așa. Nu e vorba de un singur pas, ci de un angajament de a-ți croi drum printre obstacole și temeri până ajungi la minune. Dar merită efortul și apreciezi mai mult eliberarea atunci când o iei de la capăt zi de zi în totală dependență de Dumnezeu! 3) Numai unul din cei zece s-a întors pentru a mulțumi. De aceea Domnul Isus a întrebat: „Dar ceilalți nouă unde sunt?” Au fost prea ocupați? Au fost prea absorbiți de propria lor persoană? Sau prea bucuroși? Ori uitaseră? Să remarcăm ce i-a spus Domnul Isus celui care s-a întors: „Credința ta te-a mântuit.” (v. 19) Vindecarea trupului este adesea realizată prin intermediul medicinei, dar devii mântuit (în ceea ce privește trupul, mintea și sufletul) doar atunci când petreci timp în închinare autentică înaintea singurului Dumnezeu adevărat, și când ajungi să-L cunoști!

„Unii… au găzduit, fără să știe, pe îngeri” (Evrei 13:2)

     Într-o zi, Debby Gass conducea prin Nevada, când mașina sa sport a rămas fără combustibil. O tânără, aflată într-o mașină mică blocată pe o autostradă pustie, necirculată – iată o situație care n-are cum să nu provoace temeri! Nu după multă vreme, a tras pe dreapta un tractor cu remorcă și din el a coborât un tip de vreo doi metri, care a întrebat: „Aveți nevoie de ajutor, doamnă?” Când i-a explicat necazul, bărbatul i-a spus să încuie mașina și să meargă cu el până la un service auto aflat la câțiva kilometri depărtare de granița dintre state. Ce era de făcut? Glasul lui Dumnezeu pe care îl auzea Debby, o voce în care învățase să aibă încredere, i-a șoptit: „Stai liniștită. Du-te cu el!” În timp ce mergeau cu tractorul, bărbatul i-a povestit că a fost în închisoare, că L-a întâlnit pe Hristos și că viața lui a fost schimbată radical. I-a arătat poze cu soția și familia. Când s-au întors la mașina ei, i-a turnat o canistră de combustibil în rezervor, și-a luat la revedere și a plecat. Apoi… incredibilul s-a produs! Când Debby și-a pornit mașina ca să plece – pe o șosea pe care aveai vizibilitate kilometri întregi în ambele direcții – tractorul nu se mai vedea nicăieri. Un ditamai tractor cu remorcă, de patruzeci de tone, cu tot cu șofer… dispăruse! Biblia spune: „Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să știe, pe îngeri.” Debby este convinsă că Dumnezeu a trimis un înger ca s-o ajute în acea zi. Care este părerea ta? Mulți dintre noi avem experiențe similare, dar cu toate acestea nu le spunem altora. Poate din teama de a nu fi judecați, sau poate pentru că abia peste o vreme ne dăm seama că, de fapt, am fost vizitați de un înger! Dar Biblia spune că: „Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie.” (Ps.34: 7)

„Seara vine plânsul, iar dimineața veselia” (Psalmul 30:5)

     Dumnezeu este alături de noi în „experiențele noastre nocturne.” Să ne gândim puțin: ai fost doborât, dar prin harul lui Dumnezeu te-ai ridicat iarăși. Indiferent cât de întunecată este noaptea, ai trăit și ai văzut lumina dimineții. Vremurile sunt schimbătoare, relațiile se schimbă și ele, dar Dumnezeu este mereu același. El este cel care te-a scăpat din fiecare necaz din trecut, și El promite că va fi cu tine în fiecare zi din viitor. Să remarcăm cuvintele: „vine veselia”. Asta înseamnă că te vei ridica și te vei bucura din nou! Instinctul tău de supraviețuire pornește dintr-un izvor care se află deja înlăuntrul tău, și Domnul este cel ce alimentează acel izvor! Lasă-l să curgă! Nu trebuie să-l faci să curgă, doar să-l lași să curgă. Dr. Thomas Fuller, cleric și istoric din sec. al XVI-lea, a afirmat: „Dacă nu ar fi nădejdea, inima s-ar frânge.” Indiferent prin ce treci în acest moment, nu te da bătut până nu vezi dimineața. Ea se află la sfârșitul fiecărei nopți întunecate și al fiecărei promisiuni încălcate… și sosește întotdeauna! După fiecare eșec, lovitură, trădare și respingere – zorii zilei se vor ivi în mod sigur! Nu lăsa nimic să te împiedice să crezi asta! Dumnezeu îți va șterge lacrimile și te vei trezi întotdeauna cu o cântare nouă. Una dintre cele mai extraordinare promisiuni din Scriptură este următoarea: „îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moștenire”, zice sufletul meu, „de aceea nădăjduiesc în El.” Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.” (Plângerile lui Ieremia 3:22-25). Ziua de ieri s-a încheiat azi-noapte. Astăzi este o nouă zi! Deci „trezește-te”, și bucură-te de ea!

„Domnul… nu lipsește de niciun bine pe cei ce duc o viață fără prihană” (Psalmul 84:11)

     Într-un fel, noi nu suntem în stare să „jertfim” nimic pentru Dumnezeu. Dacă primim mai mult decât dăruim, am jertfit noi ceva? Răsplata veșnică întotdeauna cântărește mai mult decât jertfa lumească. La Ziua Judecății, poate că marele nostru regret va fi lucrul pe care nu i L-am dat înapoi lui Dumnezeu. Pare paradoxal, dar cheia împlinirii personale este renunțarea de sine! Latura egoistă din noi manifestă o reacție alergică la cuvântul „renunțare”.  E greu să renunțăm când trăim înconjurați de lux. Nu numai că tolerăm cultura în care trăim, dar o și celebrăm. Însă problema cea mare, cu această toleranță, este că „destul” nu este niciodată… destul! Cu cât ne răsfățăm mai mult cu mâncare, distracții, relații intime și plăcerile bunăstării, cu atât mai puțin ne vom bucura de ele. Am adoptat minciuna consumerismului, care spune că mai mult înseamnă mai mult. Există concepția eronată că vom avea mai puțin, dacă vom dărui mai mult! Dar logica aceasta este greșită. În cele din urmă, pierdem ceea ce păstrăm, și în ultimă instanță dobândim ceea ce pierdem pentru cauza lui Hristos. Autorul Mark Batterson a scris: „Cu cât dăruiești mai mult, cu atât mai mult te vei bucura de ceea ce ai. Dacă dai zeciuială lui Dumnezeu, te vei bucura cu 10% mai mult de cei 90% pe care i-ai păstrat! Vei descoperi totodată că Dumnezeu poate face mai mult cu 90% decât poți face tu cu 100%! Unul dintre scopurile noastre ca familie este să inversăm zeciuiala, și să trăim cu 10%, dăruind cei 90%! Când vom atinge acest obiectiv, sunt încrezător că ne vom bucura de cei 10% pe care i-am păstrat, cu 90% mai mult!” Aș zice că aceasta e unitatea de măsură a bucuriei!

„Să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze” (Luca 9:23)

     Să ne gândim la următoarele angajamente: 1) Angajamentul la locul de muncă. În trecut, angajatorii își prețuiau angajații, iar angajații își prețuiau angajatorii. Dar în zilele noastre, serviciul a devenit un loc din ce în ce mai ostil, cu angajați care își urăsc șefii și care fac minimum necesar, în timp ce șefii sunt deseori exigenți și își disprețuiesc angajații. Calea lui Dumnezeu cheamă la un angajament reciproc. „Slujiți-le nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor” (Efeseni 6:6-7). Dacă ești un angajator, ai grijă că-L reprezinți pe Dumnezeu! 2) Angajamentul față de biserică. Mulți oameni sunt nepăsători și au o abordare superficială față de biserică. Ei tratează biserica ca pe un local „cu autoservire”, adică își aleg ce le place și nu se-ating de ce nu le place. Domnul Isus a zis: „voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18). A fi membru într-o biserică necesită o relație de legământ între credincioși, în care toți suntem de acord să ne încurajăm, să ne hrănim, să ne ocrotim, să ne prețuim, să ne rugăm unii pentru alții și să ne împlinim misiunea împreună (vezi 1 Corinteni 12:12-31). 3) Angajamentul față de Hristos. Domnul Isus Și-a luat un angajament prioritar, exclusiv față de noi prin venirea Sa în lume, prin viața, suferința, răstignirea și moartea Sa, și El ne cere să ne luăm și noi un angajament la fel față de El. „Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze.” Asta înseamnă că nu-ți mai urmezi dorințele sau voința proprie, ci Îl urmezi pe Domnul, dorințele Sale și voia Sa. Acestea sunt angajamentele fundamentale, și asta așteaptă Dumnezeu de la copiii Lui.