„Un răspuns blând potoleşte mânia” (Proverbe 15:1)

     Chiar și în cele mai reușite căsnicii vor apărea din când în când certuri. Cu doi oameni cu temperamente diferite, cu gusturi diferite și cu moduri diferite de a gândi, cum ar putea fi altfel? Așadar, iată câteva reguli pentru cei căsătoriți: 1) Gândește înainte să vorbești! Întreabă-te dacă teama, stresul sau îngrijorarea ar putea fi cauza reacției celuilalt. Te deranjează pentru că te face să te simți nesigur și neapreciat? Nu s-ar putea oare să înțelegi problema greșit sau s-o exagerezi? Stai și încearcă să identifici ce se întâmplă de fapt. 2) Exprimă-ți dorințele! Nu e greșit să recunoști că în unele zile ai mai multe nevoi decât în altele. Dr. Gary Oliver spune „Când o femeie intră în panică, când soțul ei vine târziu acasă, deoarece fostul ei soț a avut o aventură… nu e greșit să spună: „Știu că e nejustificat, dar am fost foarte neliniștită astăzi.” Acest fel de sinceritate întărește relația.” 3) Nu amenința niciodată. Amenințările nu fac decât să-l determine pe celălalt să fie defensiv și nesigur. Drept urmare, el nu aude ce-i spui și nu se rezolvă nimic. 4) Aruncă bagajul din relația anterioară. Biblia spune: „Dragostea … acopere totul, crede totul” (1 Corinteni 13:4-7). E greșit să-l faci mereu pe celălalt să se justifice la nesfârșit. Nu presupune că problemele din relația precedentă au menirea de a se tot repeta. Ele nu se vor repeta dacă există comunicare și creștere. 5) Spune-i ceva drăguț soțului sau soției tale în fiecare zi. De fiecare dată când ai o părere bună despre soțul sau soția ta, oprește-te și spune-i. Când există reciprocitate, răspunde cu blândețe la ceea ce-ți spune. Nu uita, vorbele tăioase pot crea răni, dar „un răspuns blând potolește mânia.”

„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulțumiri” (Filipeni 4:6)

     Un învățător scrie: „Greutățile din zilele noastre ne-au prins pe mulți dintre noi în plasa unui păcat dintre cele mai acceptabile și care ne epuizează cel mai tare familiile noastre creștine: îngrijorarea. Este posibil să te trezești dimineața, să cobori din pat și înainte să-ți începi activitatea, să fii legat de bagajul învechit al anxietății. Ți-ai început ziua nu cu o rugăciune în minte, ci încărcat de îngrijorare. Ce obicei îngrozitor! Domnul Isus i-a provocat pe urmașii Săi cu întrebarea: „cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” (Matei 6:27). Îngrijorarea nu rezolvă nimic. Ea dă naștere la oboseală și la neliniște și dacă scapă de sub control, ea poate crea valuri de anxietate într-o furtună perfectă de emoții. Adăugând imaginație și creativitate peste, vor ieși la iveală cele mai mari frici, în culori terifiante. Stresul cauzat de îngrijorare ne seacă de energie și ne tulbură mintea, furându-ne pacea. Nouă ne este teamă de lucruri mari și de lucruri mărunte. Unii dintre noi avem o listă de îngrijorări care alimentează dependența noastră de îngrijorare. Este o dependență foarte respingătoare și cu toate acestea, reușim să facem din ea o glumă. Am auzit persoane spunând cu zâmbetul pe buze: „Dacă nu am motive de îngrijorare, mă îngrijorez că nu am de ce să mă îngrijorez.” Îngrijorarea a devenit o activitate preferată de a ne petrece timpul liber și cu toate acestea o detestăm. Mai rău de atât, o transmitem mai departe copiilor noștri. Când văd îngrijorarea de pe chipurile noastre și când o aud din gura noastră, le suntem mentori în arta anxietății.” Așadar, care este răspunsul? „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulțumiri.”

„El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre” (Matei 25:32)

     Domnul Isus descrie ziua judecății în felul următor: „Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.”(Matei 25:32-36) Cum va despărți Domnul Isus oile de capre și cum vom ști de care parte suntem? Domnul Isus spune că cei de la dreapta – oile – vor fi aceia care i-au dat să mănânce când i-a fost foame, i-au dat apă când i-a fost sete, i-au oferit găzduire când a fost singur, i-au dat îmbrăcăminte când a fost gol și i-au oferit mângâiere când a fost bolnav sau întemnițat. Semnul celor mântuiți este preocuparea lor pentru cei aflați în nevoie. Compasiunea nu-i mântuiește – nici pe ei, nici pe noi. Mântuirea este lucrarea lui Hristos. Dar compasiunea este consecința mântuirii. Oile vor reacționa punând o întrebare sinceră: Când? Când ți-am dat să mănânci, când te-am vizitat, când te am îmbrăcat și când te-am mângâiat noi? Atunci Domnul Isus va răspunde: „Ori de câte ori aţi dat dovadă de compasiune, Mie mi-aţi arătat-o.” Încearcă să nu uiți lucrul acesta niciodată!

„Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine” (Psalmul 56:3)

     Credința este ca un mușchi; necazul o poate întinde, dar la sfârșit devine mai puternică. David a înțeles acest adevăr. El a fost mereu hăituit de dușmanii săi. Atunci când a fost uns ca rege al Israelului, Saul era încă pe tron, dar în loc să-și piardă credința în promisiunea lui Dumnezeu, David a declarat că „Domnul Şi-a ales un om pe care-l iubeşte: Domnul aude când strig către El.” (Psalmul 4:3). Când l-au prins filistenii, el s-a rugat: „Sunt mulţi, şi se războiesc cu mine ca nişte trufaşi. Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.” (Psalmul 56:2-3). Când a ajuns într-o peșteră, ascunzându-se de mânia geloziei lui Saul, el a spus: „La umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile.” (Psalmul 57:1). În secolul al treilea, când fugea de dușmanii săi, Sfântul Felix din Nola s-a ascuns într-o peșteră, iar un păianjen a țesut o pânză la intrare, sigilând-o și făcând-o să pară că nimeni nu a intrat înăuntru de luni de zile. Drept consecință, urmăritorii au trecut pe lângă el, fără să-l vadă. Ieșind la lumina zilei, Felix a declarat: „Acolo unde este Dumnezeu, pânza unui păianjen pare un zid. Iar acolo unde nu este Dumnezeu, un zid este ca pânza unui păianjen.” Domnul Isus a zis că vei avea probleme în viață; lumea te va dezamăgi și te vei dezamăgi chiar tu însuți. Uneori vei ajunge ca-ntr-o peșteră din cauza lucrurilor pe care le-ai făcut sau din cauza circumstanțelor asupra cărora nu ai nici un control. Dar avându-L pe Dumnezeu de partea ta, vei putea spune: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.”

„Aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul.”
(2 Cronici 20:17)

     Când te îndoiești de Dumnezeu, Îl dezamăgești, pentru că El merită mai mult. Deci trebuie să cauți să-ți întărești credința, întrucât credința îl onorează pe Dumnezeu și Dumnezeu onorează credința. El va trimite oportunități deghizate în probleme menite să-ți întărească credința. Când Iov și-a pierdut sănătatea, averea și copiii, Biblia spune că el „s-a aruncat la pământ și s-a închinat” (Iov 1:20). Iov nu s-a închinat lui Dumnezeu datorită circumstanțelor, ci în pofida lor. Putem observa că el a făcut două lucruri: 1) A privit în sus. El a recunoscut dreptul suveran al lui Dumnezeu de a hotărî toate lucrurile. Iov s-a încrezut în caracterul iubitor al lui Dumnezeu și a crezut că în ultimă instanță, Dumnezeu va face tot ce este mai bine pentru el. Și tu trebuie să faci la fel! 2) A așteptat un cuvânt din partea lui Dumnezeu. Iov și-a dat seama că această perioadă de încercare era și o perioadă de învățare, așa că a declarat: „El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.” (Iov 23:10). La fel ca aurul care este procesat de către aurar, Iov a crezut că Dumnezeu poate scoate la iveală ce e mai bun în el. A fost ușor? Nu! Noi ne dorim să ne agățăm de lucrurile familiare și să ne întoarcem la siguranța zilei de ieri, deși știm că nu este ceea ce dorește Dumnezeu pentru noi. Teama, surpriza și necazul care ne așteaptă după colț ne fac să ne dorim să renunțăm și să fugim. Făcând astfel, însă, scurtcircuităm planul lui Dumnezeu pentru viața noastră. Ce ar trebui să facem în schimb? Să umblăm prin credință: „Aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul.” Indiferent prin ce treci acum, nu uita că Dumnezeu este cu tine.

„Pentru că prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie” (Evrei 11:2)

     Biblia spune: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.” (v. 1-2). Eroii credinței enumerați în Evrei capitolul unsprezece erau departe de a fi perfecți. Noe L-a crezut pe Dumnezeu, a construit arca și și-a salvat familia, dar când a coborât din arcă, s-a îmbătat. Avraam a fost cunoscut drept „prietenul lui Dumnezeu” și cu toate acestea, el a mințit pentru a-și salva propria piele și a ajuns să pună în pericol siguranța soției sale. Când Dumnezeu i-a spus Sarei că va da naștere unui copil la vârsta de nouăzeci de ani, ea a râs – și probabil și tu ai fi făcut la fel. Dar Iosif? El a fost rob și a ajuns să fie al doilea ca rang la cârma Egiptului. Apoi o avem pe prostituata Rahav; noi nu am lăsa-o să cânte în corul bisericii și cu toate acestea Dumnezeu a inclus-o pe lista titanilor credinței. Dar Iacov, care și-a înșelat fratele și l-a dezamăgit pe socrul său în domeniul afacerilor pentru a se îmbogăți? Tu ai face afaceri cu el? Apoi regele David, al cărui comportament afemeiat l-a dus la crimă și la păcat. Chiar și Ghedeon și Samuel, doi giganți spirituali, au crescut copii care s-au abătut de la cale din punct de vedere spiritual. Fiecare dintre aceștia a fost la fel de uman precum suntem și noi. Au șovăit, au orbecăit și au avut momentele lor de eșec. Singura justificare a faimei lor este că au crezut în Dumnezeu, iar El le-a onorat credința – și El va face la fel pentru tine de fiecare dată când îți pui încrederea în El.

„Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, odată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele” (Filipeni 4:16)

     Charles Swindoll ne spune povestea copacului darnic: „Când băiatul era mic, obișnuia să se legene de crengile copacului, să mănânce mere din el și să doarmă la umbra lui. Dar pe măsură ce creștea, petrecea tot mai puțin timp cu copacul. „Haide să ne jucăm”, spunea copacul, dar tânărul era preocupat doar de bani. „Atunci ia-mi toate merele și vinde-le, i-a zis copacul. Tânărul așa a făcut și copacul a fost fericit. Bărbatul nu s-a reîntors o lungă perioadă de timp, dar copacul a zâmbit când într-o zi a venit la el. „Haide să ne jucăm!” Dar bărbatul, înaintat în vârstă și sătul de toate, a vrut să scape de toate. „Taie-mă! Ia-mi trunchiul, fă din el o barcă și apoi poți merge departe”, i-a zis copacul. Omul așa a făcut și copacul a fost fericit. Au trecut multe anotimpuri – și copacul a așteptat. În cele din urmă, omul s-a întors, prea bătrân ca să se mai joace, să mai alerge după avuții sau să mai străbată mările. „Mai am aici un ciot destul de trainic. Vino să te așezi și să-ți tragi sufletul”, a spus copacul. Omul așa a făcut și copacul a fost fericit.” Swindoll continuă: „M-am uitat îndelung la foc, privind în urmă la viața mea, regăsindu-mă în această poveste a copacului și a băiatului. M-am identificat cu amândoi – și m-a durut. Câți copaci darnici au existat în viața mea? Câți oameni s-au dăruit pe ei înșiși pentru ca eu să pot crește, să-mi pot împlini idealurile și să pot găsi împlinire și mulțumire? Îți mulțumesc, Doamne, pentru fiecare. În acea noapte m-am rugat, am plâns, am zâmbit, am fost fericit că Domnul m-a ajutat să fiu un om smerit și am fost mulțumitor că am putut reflecta la acest lucru. Pavel și-a adus aminte de cei care l-au ajutat – la fel trebuie să faci și tu.

„Iar a Celui ce … poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, … să fie
slava … în vecii vecilor!” (Efeseni 3:20-21)

     Călătoria poporului Israel din Egipt înspre Țara promisă ilustrează trei locuri în care poți alege să trăiești: 1) Locul unde nu-i îndeajuns sau suficient. Ca robi ai Egiptului, ei au fost obligați să depindă întru totul de faraon. Atunci când trebuie să depinzi de oricine, dar nu de Dumnezeu, nu ești cu adevărat liber. Până nu înțelegi că Dumnezeu este Cel care îți poartă de grijă, vei trăi cu mentalitatea că nu ai destul. Ilie se afla pe malul unui râu în toiul foametei și corbii i-au adus carne în fiecare zi. Apoi, într-o zi, corbii nu au mai venit, iar râulețul a secat. De ce? Dumnezeu a secat un izvor temporar pentru a-l readuce pe Ilie la adevăratul izvor. Să pricepem un lucru: indiferent care este persoana sau lucrul pe care Dumnezeu îl folosește Dumnezeu este sursa ta. El este numit ”Iehova Jireh”, care înseamnă „Domnul va purta de grijă.” 2) Locul suficienței. În pustie, Israelul avea mană suficientă pentru o singură zi. Nu e distractiv să te zbați pentru supraviețuire. Dar apreciem lucrul pentru care ne zbatem și învățăm să ne încredem mai mult în Dumnezeu. În plus, după ce treci prin astfel de perioade, în noi se formează tenacitatea de a merge înainte spre lucruri mai bune. 3) Locul abundenței Planul lui Dumnezeu pentru Israel a fost „o ţară … unde nu vei duce lipsă de nimic.” (Deuteronom 8:9). Și scopul Său pentru tine este să duci o viață din abundență în toate domeniile ei (2 Corinteni 9:8). Oare lucrul acesta se întâmplă pentru a agonisi? Nu, ci pentru a-i binecuvânta pe alții și a-ți duce la îndeplinire misiunea vieții. Așa că ia în considerare acest verset: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava.” Amin?

„Nu te teme nici de spaimă năpraznică” (Proverbe 3:25)

     În Biblie, atacurile de panică sunt denumite „spaimă năprasnică.” Nu poți respira, palmele îți transpiră, pieptul ți se umflă și te simți slăbit. Dacă ai experimentat vreodată un atac de panică, vei recunoaște aceste simptome. Doctorii estimează că în lumea noastră contaminată de stres, cam o treime dintre noi experimentează cel puțin un atac de panică pe an. Dacă te numeri printre ei, iată câteva lucruri pe care le poți face pentru a te ajuta singur: 1) Respiră adânc. Panica te face să respiri în reprize scurte și superficiale, în timp ce respirația adâncă te ajută să te calmezi și să te relaxezi. Așadar, când începi să te simți copleșit, oprește te și rostește numele lui Isus. Încearcă; funcționează! 2) Vorbește cu tine însuți. Spune: „Harul Meu îţi este de ajuns” (vezi 2 Corinteni 12:9). Dacă răspunzi cu și mai multă panică, vei ajunge să ai un necaz dublu. Poate la început ți se va părea dificil să îți permiți să simți panica fără să reacționezi, dar lucrul acesta te va ajuta să rupi cercul și să preiei controlul asupra gândirii tale. 3) Fă lucruri care să te calmeze. Poate este ultimul lucru pe care l-ai face, pentru că atacurile de panică te fac să ai fără să vrei gânduri care îți alimentează teama. Așadar, stai o clipă și rostește o rugăciune, spune un verset, ascultă muzică inspirațională sau vorbește cu un prieten. Dacă atacurile tale de panică continuă, nu este o rușine să primești ajutor profesional. La urma urmelor, Dumnezeu este cel care dă doctorilor competența și abilitatea de a interveni. Iată un verset pe care ar trebui să-l scrii și pe care să-l ai la îndemână: „Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce. Nu te teme nici de spaimă năprasnică … căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere.” (Proverbe 3:24-26).

„Eu sunt Păstorul cel Bun” (Ioan 10:11)

     Nu vei avea parte de o a doua șansă în ceea ce privește impresia pe care o lași la început. Poate mesajul tău este minunat și foarte util pentru ascultătorul tău, dar privirea de pe chipul tău îi poate respinge pe oameni înainte de a-ți deschide gura. Ai observat cât de multe persoane au amintiri neplăcute ale faptului că au crescut în biserică? Ei își amintesc de oameni încruntați, duri și ciudați care condamnau lumea în ansamblul ei. Ce deserviciu i-au făcut lui Dumnezeu! Odată, o fetiță a văzut un catâr privind peste gard la ei în curte. Mângâindu-l pe cap, i-a spus: „Este în regulă, te înțeleg, mătușa mea este și ea religioasă!” Domnul Isus a spus: „Eu sunt Păstorul cel Bun.” Cuvântul „bun” vine de la cuvântul grecesc kelos, care înseamnă „care cucerește” (atrăgător, plăcut, angajat). Atitudinea Domnului Isus i-a câștigat pe oameni de fiecare dată! Ceea ce spunem noi explică 7% din ceea ce cred oamenii. Modul în care o spunem explică 38%. Ceea ce văd ceilalți explică 55%. În mod uimitor, peste 90% din indiciile nonverbale pe care le emitem nu au nimic de-a face cu ceea ce spunem de fapt! Așadar, dacă ești de părere că mijlocul de comunicare se reduce doar la cuvinte, pierzi ideea esențială și este posibil să stabilești greu relații cu ceilalți. Un membru al cabinetului l-a rugat odată pe Abraham Lincoln să-i ofere un loc de muncă unui prieten de-al său. După ce l-a chemat la interviu, Lincoln l-a refuzat. Întrebat de ce, el a răspuns: „Pentru că nu mi-a plăcut privirea din ochii lui.” Membrul de la Casa Albă a protestat: „Nu e corect! Nimeni nu este responsabil pentru privirea din ochii săi.” Lincoln a răspuns: „Aici greșești. Toate persoanele peste patruzeci de ani sunt responsabile pentru privirea din ochii lor.” Așadar, fii atent la ceea ce transmiți oamenilor prin expresia de pe chipul tău.