„Daţi, şi vi se va da…” (Luca 6:38).

     La sfârșitul secolului al XIX-lea, un membru al parlamentului britanic a mers în Scoția pentru a ține un discurs important. S-a dus până în Edinburgh cu trenul, apoi a luat o trăsură trasă de cai, luând-o spre sud, unde era destinația sa finală. Dar drumurile erau proaste și trăsura s-a împotmolit în noroi. Un băiat scoțian de la o fermă din zonă a venit să dea o mână de ajutor și l-a ajutat să mute trăsura. Parlamentarul l-a întrebat cât îi datorează. „Nimic,” a răspuns băiatul. „Ești sigur?” a insistat politicianul, dar băiatul a rămas ferm pe poziție și a refuzat plata. „Totuși, n-ai vrea să fac ceva pentru tine?” Ce vrei să te faci când vei fi mare?” Băiatul a răspuns: „Vreau să fiu doctor.” Politicianul s-a oferit să-l ajute pe tânărul scoțian ca să ajungă la facultate și cum era de așteptat și-a respectat promisiunea. Cam o jumătate de secol mai târziu, Winston Churchill s-a îmbolnăvit grav de pneumonie în timp ce participa la o conferință de război în Maroc. Medicii i-au administrat un „medicament miraculos”, numit penicilină, care fusese descoperit de Alexander Fleming. Știi despre cine era vorba? Fleming era tânărul scoțian care venise în ajutorul acelui membru al parlamentului din trăsura împotmolită… care nu era altul decât Randolph Churchill, tatăl lui Winston Churchill. Într-adevăr, ceea ce semeni aceea vei secera. Domnul Isus la acest adevăr S-a referit când a spus: „Daţi, şi vi se va da.” Așadar, când Dumnezeu îți spune să pui o sămânță de bunătate în viața cuiva, El o face pentru că are pregătit un seceriș binecuvântat pentru tine, undeva… cândva… în călătoria vieții tale.

„Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea.” (Psalmul 119:143)

     Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru medicii pricepuți care știu să diagnosticheze bolile și să prescrie tratamente care vor aduce vindecare și sănătate. Dar iată ceva la care să te gândești: cum ar fi ca bolile noastre legate de stres să poată fi tratate prin meditație, la fel de bine ca prin medicație? Psalmistul a scris: „Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea. Învăţăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc!… Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta.” (Psalmul 119:143-144, 165). Când există un dezechilibru chimic în corpul tău, el trebuie tratat prin medicamente, un regim alimentar diferit și exerciții zilnice. Însă atunci când sufletul îți este flămând până acolo că devine disfuncțional, el trebuie tratat cu Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu vorbim aici despre citirea fugitivă a câtorva versete înainte de-a ne începe ziua…. știm deja că fluturii zboară pe toate florile, dar numai albinele culeg mierea! Uneori trebuie să meditezi mult la un verset înainte de a-i sorbi dulceața; „să-ți întinzi mâinile spre el” și „să meditezi adânc” la el până prinde rădăcină și începe să crească în tine (vezi Psalmul 119:48). Este nevoie de timp pentru a schimba trăsături de caracter imprimate adânc în ființa ta. Este posibil ca Dumnezeu să lucreze într-un anumit domeniu din viața ta mai multe săptămâni sau chiar luni. Obiceiurile și căile noi au nevoie de timp ca să se imprime în tine. Trebuie să recunoști lucrul acesta și să-L lași pe Dumnezeu să-ți descopere și să fixeze noile adevăruri în viața ta. Nu te păcăli singur, crezând că dacă citești un anumit adevăr biblic el va produce o schimbare instantanee. El trebuie aplicat zi de zi, și asta cere timp și meditație!

„Căutaseră pe Domnul de bunăvoia lor şi-L găsiseră. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.” (2 Cronici 15:15)

     Înfometarea prelungită poate afecta sănătatea în mod serios. Îți pierzi capacitatea de a gândi limpede. Vederea ți se încețoșează. Îți slăbește puterea și nu mai ești productiv. Dar la fel stau lucrurile și în viața spirituală. Domnul Isus ne-a atenționat: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Ori, știind lucrul acesta, cum este posibil să nu ne facem timp să citim Biblia? Știm că este vital pentru sănătatea noastră spirituală, mentală și emoțională, și cu toate acestea, fie nu prea citim Cuvântul, fie o facem superficial. De ce oare? 1) Pentru că nu suntem motivați. Nu am experimentat bucuria care vine când descoperim noi înșine marile adevăruri din Cuvântul lui Dumnezeu. Ne complacem în această situație și ne mulțumim să primim hrana spirituală prin intermediul altora. Însă atunci când ești serios în studierea Bibliei, nu te vei mai mulțumi cu o cunoaștere de mâna a doua. 2) Pentru că nu știm cum s-o facem. Auzim o predică frumoasă și ne gândim: „De ce nu am văzut și eu asta?” Pentru că mulți învățători ai Cuvântului petrec multe ore studiind Sfânta Scriptură, dar noi nu! 3) Pentru că ne-am lenevit. Studiul biblic necesită autodisciplină. E nevoie de timp, efort, concentrare și perseverență. Niciun mare adevăr nu se găsește la suprafață; trebuie să sapi adânc. În Vechiul Testament, când poporul Israel a căutat „pe Domnul de bunăvoia lor, L-au găsit. Şi Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur.” Să știi că Dumnezeu vrea și poate să facă același lucru și pentru tine.

„Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sufletul flămând.” (Psalmul 107:9)

     Când ești bolnav, una dintre primele întrebări pe care ți-o adresează medicul pentru a-ți stabili diagnosticul, este: „Cum stai cu pofta de mâncare?” De ce? Pentru că atunci când îți pierzi dorința de a mânca, ceva nu funcționează bine în organismul tău. Același principiu se aplică și sănătății spirituale. Una dintre trăsăturile majore ale oamenilor de pe paginile Scripturii era aceea că au fost flămânzi după Dumnezeu în rugăciune, și erau disciplinați să studieze și să înțeleagă Cuvântul Său. Ce l-a făcut pe evanghelistul George Mueller să aibă atâta succes? În timpul vieții, el a citit Biblia cam de 200 de ori – și peste jumătate din aceste lecturări au fost pe genunchi: el se ruga în timp ce studia. Când Îl cunoști pe Dumnezeu atât de bine, te vei ruga în mod specific și vei primi răspunsuri specifice. Adevărul este că ai fost creat cu un gol de forma lui Dumnezeu, și numai Dumnezeu îl poate umple. Un succes mai mare nu-l va umple… Nici mai mulți bani… Nici o altă relație… Nici dacă ai locui într-un palat și ai fi rege! De aceea, psalmistul a scris: „Învaţă-mă orânduirile Tale! Cu buzele mele vestesc toate hotărârile gurii Tale. Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile. Mă gândesc adânc la poruncile Tale şi cărările Tale le am sub ochi. Mă desfătez în orânduirile Tale şi nu uit Cuvântul Tău. Fă bine robului Tău, ca să trăiesc şi să păzesc Cuvântul Tău! Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale! Sunt un străin pe pământ: nu-mi ascunde poruncile Tale! Totdeauna mi se topeşte sufletul de dor după legile Tale. Tu mustri pe cei îngâmfaţi, pe blestemaţii aceştia care se rătăcesc de la poruncile Tale. Ridică de peste mine ocara şi dispreţul! Căci păzesc învăţăturile Tale. Să tot stea voievozii şi să vorbească împotriva mea: robul Tău cugetă adânc la orânduirile Tale. Învăţăturile Tale sunt desfătarea mea şi sfătuitorii mei.” (Psalmul 119:12-24). Cuvântul lui Dumnezeu este „hrană pentru suflet”; așadar, dacă ți-ai hrănit trupul dar ți-ai neglijat sufletul, rearanjează-ți prioritățile chiar de astăzi!

„Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.” (1 Samuel 3:9)

     Samuel era un băiat care lucra în Locașul sfânt, dar nu a recunoscut vocea lui Dumnezeu când El i-a vorbit. Mai târziu însă, urechea sa a devenit portalul prin care Dumnezeu S-a adresat unei națiuni întregi. A învăța să recunoști vocea lui Dumnezeu nu este o competență pe care o dobândești peste noapte, pentru că El ne vorbește în momente diferite, în moduri diferite și în circumstanțe diferite. Pentru a recunoaște vocea lui Dumnezeu, avem nevoie de următoarele: 1) Maturitate spirituală. Domnul Isus ne-a explicat de ce-l urmează oile pe păstor: „oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.” (Ioan 10:4). Să observăm că Isus a zis că „oile” Sale (nu „mieii” Săi) „Îi cunosc glasul”. Mieii urmează oile adulte până când li se dezvoltă simțurile. Asta înseamnă că pentru cei imaturi există har. Așadar, dacă auzul tău spiritual nu s-a dezvoltat încă, Dumnezeu va lucra în tine până când acest auz ți se va dezvolta. 2) În al doilea rând, tu trebuie să înveți să nu-L limitezi pe Dumnezeu! Când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, s-a cutremurat tot muntele… pe când lui Ilie i-a vorbit printr-un susur blând. Nu-L limita pe Dumnezeu și nu încerca să-L încadrezi în tipare omenești. El poate să-ți vorbească prin Biblie, prin cei care au pregătirea necesară ca să te învețe din Cuvântul Său, printr-o cântare, printr-o situație dureroasă, ori prin gândurile și dorințele tale, când ești supus Lui… Cheia este să stai aproape de Dumnezeu și să ai urechile ciulite! 3) În al treilea rând, pentru a recunoaște vocea lui Dumnezeu, tu trebuie să fii supus. Regele David a spus: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Psalmul 40:8). Când vine vorba despre recunoașterea vocii lui Dumnezeu, care dintre următoarele răspunsuri ți se potrivește: „Când mă voi simți mai bine”? „Când voi reuși să-mi fac loc în programul meu încărcat”? „Mă mai gândesc la asta”? Dar ia seama bine la versetul următor (Iov 36:11): „Dacă ascultă şi se supun, îşi sfârşesc zilele în fericire şi anii în bucurie”.

„Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat”. (Matei 23:12)

     Apostolul Pavel a făcut una dintre cele mai extraordinare lucrări pe care le-a cunoscut lumea, și totuși a afirmat următorul lucru despre sine însuși: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15). Când oamenii i-au spus lui Pavel cât de important era ce făcea, el a rămas smerit aducându-și aminte ce a fost. Dacă crezi că te-a chemat Dumnezeu, răspunsul tău trebuie să fie o plecăciune în smerenie înaintea Lui. Când Îngerul Domnului i-a spus bătrânului Zaharia că va avea un fiu, pe Ioan Botezătorul, Zaharia a căzut la pământ și nu s-a mișcat, așa încât oamenii s-au întrebat dacă nu cumva a murit. Ezechiel are o carte în Biblie care îi poartă numele. Este ceva extraordinar, nu-i așa? Cu toate acestea, când Dumnezeu l-a chemat, el a căzut cu fața la pământ și Dumnezeu i-a spus să se ridice: „Fiul omului, stai în picioare şi-ţi voi vorbi!” (Ezechiel 2:1). Când Ioan autorul Apocalipsei L-a văzut pe Isus stând în mijlocul celor șapte biserici, el a scris: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort” (Apocalipsa 1:17). Înțelegi tiparul care se conturează aici? Apostolul Pavel scrie: „să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare…” (Efeseni 4:1-2). Gândește-te la expresia „umblare cu Dumnezeu”: în a cui companie ești? A lui Dumnezeu! Poți numi o chemare mai înaltă? Cu cât mai înaltă este chemarea ta, cu atât mai mic trebuie să te faci după propria ta estimare. Smerenia nu înseamnă să te consideri o persoană neînsemnată, ci să te gândești mai puțin la tine. Domnul Isus a concluzionat astfel: „Oricine se va înălţa va fi smerit; şi oricine se va smeri va fi înălţat.” Așa că – practică smerenia!

„Iosua… slujitorul tău, va intra în ea; întăreşte-l, căci el va pune pe Israel în stăpânirea ţării aceleia.” (Deuteronomul 1:38)

     Când vine vorba despre darul susținerii, să subliniem câteva aspecte: 1) Susținerea este un dar neglijat. Oare de ce? Pentru că nicio lucrare nu pare mai necesară în biserică astăzi decât încurajarea. Sunt atât de frecvente descurajarea și temerile, și e atât de dificil să găsești – chiar și în biserică – încurajare. În multe comunități și biserici există ceva ce-am putea numi „comitetul dușurilor reci” – un grup de oameni mereu gata să-ți spună de ce o lucrare nu dă rezultate, și să-ți demonstreze că un oarecare program nu funcționează. Oamenii aceștia sunt mult mai vocali decât cei care încurajează, fapt care ne duce la următorul aspect: 2) Susținerea este un dar necesar. Indiferent cât de bine par să meargă lucrurile sau cât de bine arată cineva pe dinafară, fiecăruia dintre noi ne prinde bine uneori puțină încurajare. De fapt, susținerea este atât de importantă, încât întreaga biserică ar trebui să fie implicată în ea. Biblia spune: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie”. (Evrei 10:24-25). Biserica este un loc în care oamenii trebuie ridicați, nu dărâmați. Noi trebuie să-i susținem pe oameni atunci când n-au nevoie, și să nu așteptăm până când au nevoie de încurajare! Dacă așteptăm prea mult, încurajarea poate veni prea târziu. Nu aștepta să se întâmple ceva bun ca să rostești o încurajare; fă-o ca o practică obișnuită. „Dar nu știu ce să le zic,” spui tu. Dacă Îi ceri lui Dumnezeu înțelepciune în sensul acesta, El ți-o va da. „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4). Așadar, fii un susținător!

„…Întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruiască în credinţă…” (Faptele Apostolilor 14:22).

     Un susținător are abilitatea de a face între altele și aceste trei lucruri: 1) El confirmă. „După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruiască în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Faptele Apostolilor 14:21-22). Omul cu „limba iscusită” este un stâlp de susținere în vremuri de încercare. El știe să-i motiveze pe cei aflați în necazuri și să-i atenționeze, atunci când pornirea le aduce necaz. El aruncă o vestă de salvare credinciosului care se îneacă în marea îndoielii. 2) El consolează. Biblia spune: „Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat.” (Faptele Apostolilor 16:40). Aici, darul susținerii se manifestă în forma sa cea mai fină. Pavel și Sila au fost acuzați pe nedrept, au fost bătuți cu nuiele și aruncați în temniță, cu mâinile și picioarele prinse în butuci. Când a aflat biserica despre toate acestea, credincioșii au fost foarte supărați. În mod uimitor, după ce au fost eliberați din închisoare, în loc să caute consolare și mângâiere la frații în credință, Pavel și Sila au mers la biserică și au oferit ei înșiși încurajare. 3) El confruntă. „Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul. Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie…” (Filipeni 4:2-3). Aceste două femei, din biserică, nu se înțelegeau prea bine una cu cealaltă, așa că Pavel și-a luat în serios rolul de împăciuitor și le-a confruntat. A fost prietenos, a fost corect, a fost ferm… Și tu trebuie să fii la fel!

„Îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi” (Evrei 3:13)

     Cuvântul grecesc pentru „a îndemna” este parakalew. El provine din două cuvinte: unul care înseamnă „de-a lungul”, și altul care înseamnă „a chema.” Acesta este rădăcina cuvântului grecesc paraclet – numele pe care Isus Hristos îl dă Duhului Sfânt. Adevărata lucrare a Duhului Sfânt este aceea de a ne îndemna și de a ne încuraja în umblarea noastră cu Dumnezeu. Ca atare, niciodată nu te asemeni mai mult cu Duhul Sfânt și nu ești mai conectat la lucrarea Sa, ca atunci când îi îndemni și îi încurajezi pe ceilalți. Un susținător poate transforma un învins într-un învingător, pe cel leneș într-un om muncitor, și pe un pesimist într-un optimist… El îi inspiră pe alții dându-le un suflu nou, mult curaj și nădejde. Lucrarea încurajatorului este afirmarea și aprecierea. Este important să nu uiți deosebirea dintre apreciere și afirmare. Noi apreciem ce face o persoană, dar afirmăm ceea ce este o persoană. Aprecierea vine și pleacă pentru că de obicei se referă la realizările omului, însă afirmarea ajunge direct la inima unei persoane – pentru că este țintită spre valoarea intrinsecă a acelei persoane. Susținătorul are abilitatea de a te face să ai o părere bună despre tine. El te ridică, te inspiră, te motivează, și te face să te simți mai bine prin simplul fapt că se află în preajma ta. Biblia spune că Barnaba era un asemenea susținător. „Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Când a ajuns el şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul.” (Faptele Apostolilor 11:22-23). Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi, este acesta: Fii un susținător!

„Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” (Galateni 5:24)

     Se estimează că un om obișnuit rostește aproximativ 9 milioane de cuvinte pe an, și mai bine de jumătate dintre acestea sunt „eu, mie, al meu, pe mine”! Dar a-L urma pe Hristos înseamnă a muri față de sine, iar eul nostru nu renunță fără luptă. De aceea, apostolul Pavel a scris: „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” Interesul propriu nu se retrage pur și simplu și moare, el trebuie ucis. Vorbim aici despre o luptă zilnică, pentru că noi avem tendința să ne agățăm zdravăn, cu aviditate de propriile noastre interese. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob” (Matei 20:27). În acele vremuri, robul era considerat cel mai de jos dintre slujitorii unei case. Asta înseamnă că ai fost chemat să-ți sacrifici propriile interese, pentru a-i sluji pe ceilalți. Și dacă trebuie, Dumnezeu îți va lăsa un semn ca să-ți aduci aminte ce a trebuit să facă pentru a ajunge la acele domenii în care ai fost încăpățânat și egoist. De exemplu, după întâlnirea sa cu Dumnezeu, patriarhul Iacov s-a ales cu un șchiopătat care i-a adus aminte mereu să fie supus și dependent față de Dumnezeu. Iar marele apostol Pavel scria: „ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf” (2 Corinteni 12:7). Care este țepușul tău? Un obicei cu care te lupți? O teamă care te urmărește? O relație dificilă? Un deficit financiar? O suferință fizică? Te-ntrebi: de ce Dumnezeu nu-l înlătură, pur și simplu? Pentru că Dumnezeu consideră că orice te face să depinzi mai mult de El, și mai puțin de tine însuți, este un plus și nu un minus!