„Cine are milă de sărac împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea”. (Proverbele 19:17)

     Astăzi vom menționa patru moduri prin care îți poți exprima bunătatea și generozitatea față de alții. 1) Dăruie din timpul tău. Faptul de a da cuiva câteva ore, din timpul tău, mai ales dacă ești o persoană ocupată, poate însemna enorm pentru cineva care suferă. 2) Dăruie din abilitățile tale. Organizații precum „Habitat pentru Umanitate” sau „Medici fără frontiere” se folosesc de abilitățile, priceperea și înzestrările oamenilor, pentru a alina suferința și a oferi adăpost celor nevoiași. Iar acest lucru este în acord cu Scriptura! (vezi Matei 25:34-46). 3) Dăruie din venitul tău. Biblia ne asigură: „Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea.” Îți poți imagina ce dobândă îți va plăti Dumnezeu? 4) Dăruie din echilibrul tău. Toți oamenii cu care te întâlnești se confruntă cu anxietăți și duc lupte despre care nu vorbesc de obicei. Așa că, zâmbetul și încurajarea ta pot deveni ancora care-i ajută să rămână pe linia de plutire. Egoismul este atât de adânc înrădăcinat în fiecare dintre noi, încât e ca respirația: îl practicăm fără să ne gândim. Deci, pentru a ne schimba, noi trebuie să ne rearanjăm prioritățile, să ne reprogramăm gândirea și să luăm hotărâri precum: „Nu voi lăsa să treacă această zi până nu am spus sau am făcut ceva care să ajute, să binecuvânteze și să încurajeze o altă persoană!” Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Te voi binecuvânta… şi vei fi o binecuvântare…” (Geneza 12:2). Astăzi, roagă-te: „Tată, îți mulțumesc pentru fiecare resursă și pentru fiecare privilegiu pe care mi l-ai dat. Ajută-mă să nu uit niciodată că aceste binecuvântări vin de la Tine, și că trebuie să le împart cu alții spre slava Ta. În Numele Domnului Isus mă rog, Amin.”

„Dar cine are… și își închide inima… cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” (1 Ioan 3:17).

     Pe o scară de la 1 la 10, cât de des te gândești la nevoile altora, și încerci să vii în întâmpinarea lor? Înainte să răspunzi, amintește-ți următoarele cuvinte: „Cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” Egoismul este definit ca fiind „starea de spirit în care ești preocupat în mod exagerat de propria-ți persoană.” Acum, Dumnezeu nu-ți cere să faci sacrificii pentru alții într-o așa măsură încât să-ți pui în pericol propria sănătate fizică și mentală, după care să-ți pară rău că ai făcut-o. Și nici nu Se așteaptă să împlinești toate nevoile care îți apar în cale. Dar Dumnezeu contestă atitudinea „mie ce-mi iese de aici?” a epocii noastre, în care mulțumirea de sine, dezvoltarea personală, iluminarea personală și imoralitatea sunt intens promovate. Egoismul are rădăcini adânci, dar este o întăritură pe care trebuie s-o zdrobești, dacă vrei să experimentezi pacea și bucuria care dau vieții sens. B.C. Forbes, fondatorul revistei Forbes, a afirmat: „N-am cunoscut niciun om, în poziții înalte sau smerite, care – apropiindu-se de sfârșitul vieții – să regrete că a făcut fapte bune. Dar cunosc cel puțin o persoană care a ajuns să fie bântuită de gândul că a dus o viață egoistă!” Apostolului Iacov îi datorăm aceste cuvinte (Iacov 2:15-17): „Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.” Așadar, gândește-te mai mult la alții!

„M-am făcut tuturor totul, ca… să mântuiesc pe unii din ei”. (1 Corinteni 9:22)

     Apostolul Pavel nu ar fi cedat nici un milimetru din adevărul Bibliei, iar când a venit vorba de tradițiile și preferințele oamenilor, el a refuzat să facă compromisuri și să lupte pentru ele. De exemplu, unii dintre creștinii din Corint credeau că e păcat să mănânci din lucrurile jertfite idolilor. Prin urmare, ce a făcut Pavel? S-a ridicat cumva, să declare: „Nu vă dau voie să-mi impuneți convingerile voastre nebiblice”?! Nu! El a spus: „Unii, fiind obișnuiţi până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat. Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm. Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi” (1 Corinteni 8:7-9). Apoi, concluzionează (1 Corinteni 9:22): „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei”. Dumnezeu nu ne-a chemat să câștigăm dezbateri teologice; El ne-a chemat să-i câștigăm pe oameni pentru Hristos. Așa că arată bunătate față de cei ce nu gândesc ca tine, care nu se îmbracă așa ca tine sau cărora nu le pasă de lucrurile de care ție îți pasă. Fii plin de bunătate față de aceia care au încredințări teologice sau un stil de închinare diferite de ale tale. Asta înseamnă să ne purtăm după cum ne învață Biblia (Efeseni 4:2-3): „Cu toată smerenia şi blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste, şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii.”

„Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci sunt părăsit şi nenorocit”. (Psalmul 25:16)

     Împăratul David, care a avut parte de multe necazuri și dureri, s-a rugat: „Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci sunt părăsit şi nenorocit. Neliniştea inimii mele creşte: scoate-mă din necazul meu! Uită-Te la ticăloşia şi truda mea, şi iartă-mi toate păcatele mele. Vezi cât de mulţi sunt vrăjmaşii mei, şi cu ce ură mare mă urmăresc. Păzeşte-mi sufletul, şi scapă-mă! Nu mă lăsa să fiu dat de ruşine când mă încred în Tine! Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea, când îmi pun nădejdea în Tine!” (Psalmul 25:16-21). Cum poți să te protejezi în domeniile în care ești vulnerabil? Iată câteva lucruri pe care le poți face: 1) Stai aproape de Dumnezeu. Când te simți singur, distanțarea de Dumnezeu nu are niciun sens. Ea nu face decât să mărească expunerea ta la lucruri precum infidelitatea, pornografia, drogurile și alcoolul. 2) Ieși din ascunzătoare. Implică-te într-o lucrare de slujire. Fii dispus să devii mai transparent, cunoscându-i pe alții și lăsându-i să te cunoască. Shakespeare a spus: „Focul de lângă tine provoacă cele mai mari arsuri.” Când petreci timp cu cei cărora le pasă cu adevărat de tine, singurătatea încetează să mai fie o problemă. 3) Concentrează-ți atenția asupra nevoiașilor! Winston Churchill a spus: „Ne ducem traiul din ceea ce primim, dar ne facem viața din ceea ce dăruim.” Victoria vine atunci când îi ajuți pe cei aflați în nevoie – dăruindu-te pe tine însuți, rugându-te pentru ei, iubindu-i și slujindu-i. 4) Iartă-i pe aceia care te rănesc. Dacă încerci să te izolezi, când oamenii din jurul tău te rănesc, nu faci decât să te umpli de amărăciune. Trebuie să ierți, să lași totul în mâna lui Dumnezeu și să continui să-ți trăiești viața, fără resentimente!

„Semănătorul seamănă Cuvântul.” (Marcu 4:14)

     În pilda semănătorului, rostită de Domnul Isus, vedem sămânța căzută pe patru tipuri de pământ, producând patru rezultate diferite: „Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută lângă drum, sunt aceia în care este semănat Cuvântul; dar după ce l-au auzit, vine Satana îndată, şi ia Cuvântul semănat în ei. Tot aşa, cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută în locurile stâncoase, sunt aceia care aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie; dar n-au rădăcină în ei și Cuvântul ține până la o vreme, iar când vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Cei înfăţişaţi prin sămânţa căzută între spini sunt cei ce aud Cuvântul, dar năvălesc în ei grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul, şi-l fac astfel neroditor. Alţii sunt înfăţişaţi prin sămânţa căzută în pământ bun. Aceştia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc, şi fac roadă: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută” (Marcu 4:15-20). Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu nu poate da greș. Domnul Însuși ne spune: „Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod” (Isaia 55:11). Așadar, dacă promisiunile lui Dumnezeu nu se împlinesc în viața ta, întreabă-te: „Ce fel de pământ sunt eu? Sunt eu un om imatur, care se simte imediat ofensat, ori o persoană superficială, lipsită de un sistem de rădăcini spirituale? Sau sunt eu un pământ cu spini?” Ai grijă ca nu cumva „grijile lumii, înşelăciunea bogăţiilor şi poftele altor lucruri” să înece viața spirituală care se află în tine! Dă slavă Domnului dacă ești un pământ bogat și fertil! Așadar, verifică astăzi ce fel de pământ este inima ta.

„Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur…” (Evrei 5:4)

     Când vorbim despre a ști ce te-a chemat Dumnezeu să faci în viață, avem două opțiuni. 1) O evaluare pur teoretică a problemei. Dr. Hugh Moorhead, care conduce departamentul de filozofie de la Universitatea Northeastern Illinois, a scris unui număr de 250 de filozofi, oameni de știință, scriitori și intelectuali binecunoscuți, punându-le tradiționala întrebare: „Care este sensul vieții?” Apoi le-a publicat răspunsurile într-o carte. Unii au oferit cele mai bune supoziții, alții au recunoscut că și-au stabilit singuri un scop în viață, dar alții au fost suficient de cinstiți să spună că nu au nicio idee. De fapt, mulți dintre ei i-au cerut lui Moorhead să le răspundă și să le spună dacă el însuși a descoperit scopul vieții. Îi mulțumim lui Dumnezeu că există o alternativă biblică la presupuneri și speculații! 2) Revelația. „Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu” (Evrei 5:4). Când știi că Dumnezeu te-a chemat să faci un anumit lucru, poți avea încredere că El îți va da resursele, înțelepciunea, mijloacele și strategia. Și lucrul uimitor este că poți găsi toate acestea în Cuvântul Său. Biblia este manualul original, de instrucțiuni, cu explicații detaliate referitoare la motivul pentru care trăiești, cum funcționează viața, ce trebuie să eviți și ce să aștepți de la viitor. Scriptura ne explică ceea ce nicio altă carte de autoperfecționare sau de filozofie nu ar putea ști. Apostolul Pavel spune că în Biblie este revelată „înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci” (1 Corinteni 2:7). Tu ai fost creat pentru a îndeplini un anumit scop în viață. Și pentru a-l descoperi, trebuie să te întorci la Cuvântul lui Dumnezeu, și nu la înțelepciunea lumii.

„…Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică…” (2 Timotei 1:7).

     Biblia ne spune că: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” Biruința asupra fricii începe cu înțelegerea faptului că frica este „un duh”, care nu vine de la Dumnezeu. Când înțelegi lucrul acesta, șansele de a te lăsa pradă fricii sunt mai mici. Așadar, ce ne-a oferit Dumnezeu în locul fricii? Trei lucruri: întâi – Putere. Nu vorbim aici de tehnici de autoperfecționare și de gestionare a stresului. Este vorba de ceva mult mai profund decât reducerea anxietății pentru a-ți face viața mai plăcută. Este acea convingere fermă, care pătrunde până în centrul ființei tale, că toate lucrurile care au legătură cu tine se află în mâna unui Dumnezeu iubitor care dorește ce este mai bun pentru tine. De aceea „toate lucrurile lucrează împreună spre binele” tău și poți trăi fără îngrijorare. (vezi Romani 8:28) Al doilea: Dragoste. În Biblie citim că „dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18). Numai când îți dai seama că ești iubit necondiționat de un Dumnezeu care nu se răzgândește niciodată cu privire la tine, vei învăța să te iubești și să te accepți pe tine… pentru a fi apoi capabil să-i iubești și să-i accepți și pe ceilalți. Poți să-ți imaginezi efectul pe care l-ar avea lucrul acesta asupra fricii tale de oameni, de respingere și de critică? Acest fel de dragoste e mai mult decât o emoție care te face să te simți bine; e o forță care îți schimbă viața! Al treilea: Discernământ. Apostolul Pavel mai scrie (2 Corinteni 10:5): „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” Așadar, aceste trei lucruri – putere, dragoste, chibzuință – constituie răspunsul lui Dumnezeu la îngrijorarea ta de azi!

„În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18).

     Știința modernă confirmă adevărul Sfintei Scripturi că „în dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Dragostea și frica sunt incompatibile; ele nu pot coexista. Copiii au două nevoi fundamentale: 1) Nevoia de a explora. Acesta este modul lor de a învăța, de a crește și de a se dezvolta. 2) Nevoia de a se simți în siguranță. Dacă nu se simt în siguranță, ei nu explorează. Orice ființă umană are nevoie de o bază sigură de unde să înceapă să investigheze și să crească. Cercetările confirmă că, în general, unul dintre părinți mai mult decât celălalt își va împinge copilul să-și asume riscuri, să se expună pericolelor și să învețe că un pericol mic e un lucru bun… pe când celălalt părinte are tendința de a-l mângâia, de a-l liniști, de a-i oferi sentimentul siguranței. În realitate, însă, orice părinte îi poate oferi copilului ambele daruri. Când ne este teamă, în corpul nostru se activează sistemul nervos simpatic: inima o ia la goană, respirația se întețește, simțim că ne sufocăm, iar mușchii se contractă. Așa că alergăm la acea prezență care ne liniștește: la părintele nostru mângâietor și protector. Și când suntem ținuți în brațe, mângâiați și iubiți, sistemul parasimpatic preia controlul. Pulsul încetinește, respirația devine profundă și regulată, mușchii se relaxează și sângele irigă din nou creierul. În esență, o voce din lăuntrul nostru ne spune: „Mă pot duce iarăși să țin piept lumii.” În domeniul fizic, este o realitate faptul că „în dragoste nu este frică.” Și același lucru este adevărat și în domeniul spiritual. Alături de un Dumnezeu care este atât de sensibil, încât ne iubește și ne mângâie, și cu toate acestea suficient de puternic ca să fie stânca și cetățuia noastră – putem face față tuturor lucrurilor pe care ni le aruncă în față viața… și ca urmare, devenim mai puternici. Așa că, lasă dragostea lui Dumnezeu să-ți risipească frica!

„…Numele cetăţii va fi: „Domnul (Iahve Shammah) este aici!” (Ezechiel 48:35).

     În cel de-al douăzeci și cincilea an de robie al lui Israel, lui Ezechiel i s-a făcut cunoscut de către Dumnezeu un alt nume divin: Iahve-Shammah, „Domnul este aici”. El le-a descris casa lor viitoare, Ierusalimul, spunând: „numele cetăţii va fi: „Domnul este aici!” Acest nume nu se aplică numai Domnului Vechiului Legământ, ci în egală măsură lui Isus, Domnul Noului Legământ, al cărui nume „Emanuel” înseamnă „Dumnezeu este cu noi” (Matei 1:23). Asta înseamnă că oricând, în orice loc, în orice împrejurare, pentru fiecare dintre noi, El este disponibil și prezent! Înțelegând asta, David a scris: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca” (Psalmul 139:7-10). Cu alte cuvinte, numele Iahve-Shammah ne spune că prezența lui Dumnezeu este tot ce avem nevoie. Mai ții minte când simpla prezență a mamei sau a tatălui tău era suficientă ca să te liniștești și să capeți încredere? Teama, singurătatea, neajutorarea dispăreau când erau ei lângă tine, nu-i așa? În cele mai grele clipe ale poporului Israel, răspunsul lui Dumnezeu a fost mereu același: „Eu sunt aici.” Acele cuvinte garantau că nevoile lor aveau să fie împlinite din belșug! Iar astăzi, Dumnezeu îți spune și ție: „Eu sunt aici și „nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare… nici înălțimea, nici adâncimea” și nimic altceva din toată creația nu te vor despărți de dragostea Mea!” (vezi Romani 8:38-39). Această promisiune este suficientă pentru oricine. Ia-o și, de azi, du-o cu tine în fiecare zi!

„…Iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:6).

     Numele lui Dumnezeu, Iahve-Tsidkenu („Domnul neprihănirea noastră”) i-a fost dictat de Dumnezeu lui Ieremia, care anunța venirea lui Mesia. „În zilele acelea… voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită… şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 33:15-16). Înainte de venirea lui Mesia, neprihănirea noastră depindea de propriile noastre eforturi. Biblia ne asigură: „Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.” (Deuteronomul 6:25). Dar noi am eșuat la testul neprihănirii de așa de multe ori! Apoi „Domnul neprihănirea noastră” a devenit soluția. Iată în ce fel: Dumnezeu L-a făcut pe Hristos „păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21). Prin moartea Domnului Isus noi „am devenit” neprihăniți înaintea lui Dumnezeu! Noi nu trebuie să facem fapte bune, ca să ne putem simți neprihăniți înaintea lui Dumnezeu… sau să ne facem rezerve de fapte bune din care să luăm când vrem să ne simțim apreciați. Noi trebuie să luăm din neprihănirea depozitată în contul nostru de Hristos. Dacă avem nevoie de smerenie, curăție, răbdare, bunătate sau dragoste, e inutil să căutăm în noi înșine. Pur și simplu, nu se găsesc aici! Noi trebuie să le luăm prin credință din rezerva pregătită pentru noi în Isus. Inimile vinovate pot primi iertare, duhurile neliniștite pot primi pacea, sufletele obosite pot primi tărie și mințile confuze pot primi călăuzire din izvorul nesecat Iahve-Tsidkenu. Așa cum primești mântuirea prin credință, tot așa trebuie să iei neprihănire (și tot ce mai ai nevoie) prin credința în ce a împlinit Dumnezeu, în Domnul Isus – Domnul neprihănirii tale!