„El i-a lăsat haina în mână și a fugit…” (Geneza 39:12)

     Cea de-a doua haină pe care a purtat-o Iosif a fost „haina ispitei”. Biblia spune: „…pe când intrase în casă ca să-și facă lucrul… ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână și a fugit afară din casă.” (Geneza 39:11-12). Iosif era tânăr, chipeș, singur, departe de casă și confruntat cu ispite repetate din partea soției șefului său. Cu toate acestea, el a rezistat avansurilor ei și a spus: „Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (v. 9). Prima lui grijă nu a fost că nu va putea ține ascunsă fapta, ci că nu va mai putea trăi cu el însuși dacă ar fi acceptat. Amintirea dragostei, ocrotirii și binecuvântării lui Dumnezeu peste el, a pus frână inclinațiilor și impulsurilor carnale pe care le-ar fi putut avea. Nu la fel a fost cu David. După păcatul săvârșit cu Batșeba, el a scris aceste cuvinte în rugăciunea sa de pocăință din Psalmul 51: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta” (v. 4). Împotriva cui păcătuiești tu? Împotriva lui Dumnezeu. Cine vede ceea ce faci? Dumnezeu – Cel care Și-a dovedit dragostea pentru tine la Calvar. L-a iertat Dumnezeu pe David? Da, și te va ierta și pe tine! Însă istoria lui David dovedește că uneori trebuie să trăim cu consecințele faptelor noastre și ele ne pot devasta nu numai pe noi, dar și pe cei care așteaptă călăuzire de la noi. Pavel, cel mai mare dintre apostoli, a recunoscut acest adevăr (1 Corinteni 9:27): „mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”

„Israel îl iubea pe Iosif… și i-a făcut o haină pestriță.” (Geneza 37:3)

     Vă invit să ne uităm împreună la cele trei haine diferite pe care le-a purtat Iosif, întrucât ele reprezintă imaginea vieții noastre de creștin. Prima, „haina mântuirii”. Trebuie să remarcăm că a fost un „dar” de la tatăl său; Iosif nu a plătit niciun ban pentru ea, nu a făcut nicio cusătură și nu a contribuit cu niciun metru de pânză. Aceasta este istoria mântuirii noastre, nu-i așa? Biblia spune: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). Măcinați de gelozie și de resentiment, frații lui Iosif l-au aruncat într-o groapă și i-au înmuiat haina în sângele unui țap pentru a-l convinge pe tatăl lor că a fost devorat de animale sălbatice. Înțelegi imaginea? „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.” (1 Ioan 1:7). În vremurile Vechiului Testament, când cineva păcătuia, trebuia să aducă la altar un miel de jertfă, iar preotul îi vărsa sângele ca plată pentru păcate. Însă preotul nu analiza persoana, el analiza mielul. Dacă mielul era „vrednic,” persoana era acceptată și păcatele erau ispășite. Așadar, în clipa în care îți recunoști păcatele și te rogi: „Tată, vin în numele Domnului Isus, Mielul lui Dumnezeu,” ești iertat pe deplin și acceptat… datorită Mielului, nu datorită ție sau rugăciunii în sine. „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16).

„A binevoit să ne descopere taina voiei Sale…” (Efeseni 1:9)

     Ce mare bucurie avem să știm că voia lui Dumnezeu nu mai este o taină, pentru că „ne-a fost descoperită.” Dintr-odată perspectiva se schimbă, ai o altă atitudine, iar teama nu-ți mai joacă feste. Acum cunoști… iar cunoașterea înseamnă tărie! „Aceia din popor, care vor cunoaște pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari, și vor face mari isprăvi.” (Daniel 11:32). Există momente în care înțelegi lucruri în duhul tău, dar nu le poți explica cu mintea ta. Și asta te poate face să fii înțeles greșit. Poți avea în duhul tău cunoașterea unei descoperiri sau a unei binecuvântări cu mult timp înainte de a se întâmpla. Biblia spune: „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său” (1 Corinteni 2:10). Când Dumnezeu toarnă peste tine înțelepciune, El te pregătește ca să reușești. Ce îl separă pe președintele unei bănci de un îngrijitor? Ceea ce cunoaște! Poate în toate celelalte aspecte sunt egali, dar unul a plătit prețul învățării unor lucruri care îl așează într-o poziție diferită și care îi aduce anumite beneficii. „Noi știm lucrurile acestea” – vei spune… dar Dumnezeu te poate face să știi ceva ce îți va schimba cursul vieții. El îți poate descoperi ceva în timpul nopții, și acel ceva va schimba modul în care te vei simți dimineața. În prezența Sa, primești revelații care îți dau scop, speranță, demnitate, direcție și putere ca să te ridici și să lupți pentru ceea ce Dumnezeu a promis în Cuvântul Său. Așadar, intră în prezența Sa astăzi – și rămâi acolo până când îți va descoperi voia Sa în situația în care te afli.

„La Tine, Doamne, îmi înalț sufletul.” (Psalmul 25:1)

     Când ai nevoie de ajutor, întoarce-te la Psalmul 25 și observă ce a făcut David: 1) A știut la Cine să apeleze. „La Tine, Doamne, îmi înalț sufletul.” Nu demult am stat de vorbă cu cineva care a cerut ajutor în rugăciune pentru un membru din familia sa care a fost diagnosticat cu cancer în stadiul patru. Cât de rapid se pot schimba viețile noastre! De unde ne vine ajutorul în astfel de momente? De la Dumnezeu. El este cunoscut sub multe nume în Scriptură și unul dintre ele este Iahveh Rapha – Domnul care ne vindecă. Ce minunat! Cuvântul Lui spune: „El îți vindecă toate bolile tale” (Psalmul 103:3). Cu Dumnezeu, nicio boală nu este incurabilă, ceea ce înseamnă că poți apela astăzi la El cu încredere. 2) Apoi, David a știut în Cine să se încreadă. „În Tine, Dumnezeule, mă încred” (Psalmul 25:2). Un bărbat sau o femeie fără Dumnezeu trebuie să îndeplinească rolul lui Dumnezeu în propria sa viață. Lucrul acesta poate fi ușor în vremuri bune, dar ce faci în caz de celule maligne, tensiune anormală, reduceri de personal la locul de muncă, retrocedarea casei ori telefoane care aduc vești rele în primele ore ale dimineții? În cine te încrezi atunci? „În Tine, Dumnezeule!” 3) David a știut cum să se roage: „Arată-mi… învață-mă… povățuiește-mă…” (Psalmul 25:4-5) „Arată-mi, Doamne, căile Tale, și învață-mă cărările Tale. Povățuiește-mă… căci Tu ești Dumnezeul mântuirii mele.” Richard Foster spunea: „A te ruga înseamnă a te schimba. E aleea centrală pe care o folosește Dumnezeu pentru a ne transforma. Dacă nu suntem dispuși să ne schimbăm, în scurt timp vom abandona rugăciunea.” Așadar, te-ai rugat pentru transformare? Dacă nu, intră în prezența lui Dumnezeu numaidecât. Acolo vei găsi ajutorul de care ai nevoie!

„Să creștem în toate privințele…” (Efeseni 4:15)

     În oricare tip de personalitate studiat te-ai afla (deci fie că ești reformator, slujitor, câștigător, artist, gânditor, loial, entuziast, comandant sau împăciuitor), e clar că ai de dus o luptă cu păcatul. Și faptul că știm că fiecare categorie are propriile sale ispite ascunse ar trebui să ne facă mai puțin invidioși pe ceilalți când greșim, și mai puțin înclinați să-i judecăm când nu greșim. Când ne recunoaștem păcatele tipice, știm la ce avem de lucrat. De exemplu, dacă ești un reformator, trebuie să fii conștient de înclinația ta spre neprihănire prin forțe proprii. Cu toate acestea, e important să recunoști că ai fost înzestrat de Dumnezeu cu pasiunea pentru dreptate – și e un lucru bun. Firește, vei simți cel mai mult prezența Sa când poți exprima aceste lucruri liber și în dragoste. În cele din urmă, când știi tipicul altor persoane, reușești să empatizezi și să trăiești în armonie cu ele. Când afli de tiparele lor, devii mai răbdător cu cei ale căror păcate sunt diferite de ale tale. De exemplu, poți face ca slujitorii să nu rămână blocați în „slujire”, și îi poți încuraja pe cei „împăciuitori” să vorbească deschis atunci când sunt mânioși. În concluzia acestei serii despre tipuri de personalitate și păcatele tipice aferente, să fim de acord că scopul nostru trebuie să fie să ne debarasăm de masca religiozității, să ne întărim unii pe alții în domeniile în care avem lupte de dat, și să facem asta cu har și fără a judeca. Când ne cunoaștem și ne acceptăm pe noi înșine și unii pe alții, putem umbla împreună în dragoste. „Credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele.” Numai atunci putem ajunge la potențialul nostru maxim – acela ce poartă însăși semnătura lui Dumnezeu!

„Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul.” (Efeseni 4:25)

     Al nouălea și ultimul tip de personalitate studiat sunt împăciuitorii, sau mediatorii; ei se dezvoltă când viața este liniștită. Lor le place versetul: „ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!” (Psalmul 133:1). Ei sunt niște terapeuți și niște mediatori extraordinari și pot aduce împăcarea în familie, între vecini și la locul de muncă. Dar uneori sunt înclinați să caute pacea cu orice preț, să-și folosească abilitățile de relaționare ca să participe și ei și să evite luarea inițiativei și asumarea riscului din cauza atașamentului lor exagerat față de confort și siguranță. Ei suferă adesea de „cumsecădenie în fază terminală”, când de fapt curajul este cel cu adevărat necesar. Când Avraam și nepotul său Lot au început să prospere, a izbucnit o revoltă între acești proprietari de vite, deoarece terenul era prea mic pentru toate turmele lor. Dându-și seama că lucrul acesta ar putea dezbina familia, Avraam a luat atitudine, a înfruntat problema și a salvat relația. Pe de altă parte, când împăratul Abimelec a văzut-o pe Sara, soția lui Avraam și a dorit s-o facă parte din haremul său, Avraam, temându-se pentru viața lui, s-a purtat ca un laș și a zis: „Este sora-mea!” (Geneza 20:2). În concluzie, e vital să-ți recunoști păcatele tipice, ca să le poți înfrunta eficient. Domnul Isus i-a avertizat pe cei care caută paiul din ochiul celuilalt și nu reușesc să vadă „bârna” din propriul lor ochi (vezi Matei 7:3). Păcatul tău tipic este atât de ademenitor, încât e cel mai mare pericol pentru tine și e atât de aproape de tine, încât s-ar putea nici să nu-l vezi. David s-a rugat: „Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc! Păzește, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine!” (Psalmul 19:12-13).

„Ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru…” (1 Tesaloniceni 2:7)

     Al optulea tip de personalitate la care ne oprim sunt comandanții; ei au fost creați ca să descopere și să exercite autoritatea și leadershipul, să știe cum funcționează și să simtă natural atrași către acestea. Dacă imaginea puterii este importantă pentru tine, faci parte dintre ei! Deci, simți nevoia să conduci. Împotrivirea nu face decât să-ți dea energie. Winston Churchill a fost un comandant care se plictisea rapid de învoieli și ale cărui victorii mărețe au fost inspirate de împotrivire. Ducea continuu lupte… de exemplu, cu Lady Nancy Astor, care i-a spus odată: „Winston, dacă ai fi soțul meu, ți-aș pune otravă în ceai.” La care Winston a dat celebra replică: „Nancy, dacă aș fi soțul tău, l-aș bea!” Când Adolph Hitler a pus mâna pe putere în Germania, Churchill și-a găsit dușmanul formidabil pe care l-a așteptat întreaga viață. Și s-a ridicat la înălțimea acestei provocări. Dar puterea poate deveni un scop în sine și poți ajunge frustrat când lucrurile nu se fac așa cum dorești tu. Firește, poate alții se simt intimidați când ar vrea să ia atitudine pentru că nu sunt de acord cu tine, iar când se întâmplă asta, poate ai parte de ascultare, dar nu ai parte de dragoste, loialitate sau respect. Să-l păzească Dumnezeu pe liderul care nu are niciun lider și pe cei care îl urmează! Responsabilitate fără răspundere produce instabilitate. Numai când te vei înconjura de oameni cu o vedere largă pentru a-ți compensa lacunele, vei înțelege dacă ai tendința de a-i folosi pe oameni și dacă utilizezi frica și intimidarea pentru a-ți impune dorințele. Pavel, care a fost un mare lider, a scris: „ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-și crește cu drag copiii.” Când vine vorba să fii un lider bun, iată două cuvinte care merg mână în mână: „blândețe” și apoi „măreție.” Deci, pune-ți aceste cuvinte pe inimă, și aplică-le!

„Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească.” (Romani 12:10)

     Analiza tipurilor de personalitate a trecut în revistă primele șase categorii: reformatori, slujitori, cîștigători, artiști, cugetători și loiali. Al șaptelea tip sunt entuziaștii: Entuziaștii sunt viața și sufletul oricărei reuniuni. Ei au darul de a spune povești și le place să vorbească despre propria lor persoană. Dacă încerci să discuți cu ei despre problemele pe care le au, poate la început te vor asculta, dar apoi devin ca teflonul: nu se mai lipește nimic de ei. Autorul John Ortberg povestește că se afla într-un restaurant cu un prieten și de fiecare dată când comandau ceva, chelnerița spunea: „Superb!” ori „Excelentă alegere!” sau „Minunat!” Când Ortberg a întrebat-o: „Nu spui niciodată „nu v-o recomand!” sau „o să aibă un gust îngrozitor?” Ea a răspuns: „Nu, în portofoliu avem o listă de afirmații, iar când cineva face o comandă, trebuie să-i spunem una din acele afirmații.” Ei bine, entuziaștii nu au nevoie de nicio listă de afirmații, deoarece ei spun mereu lucruri precum: „nemaipomenit”, „fantastic”, „fabulos” sau „extraordinar”. Uneori ei pot trăi ani de zile fără să vadă durerea și întunericul, nici din ceilalți, și nici din ei înșiși… Ei sunt tentați să facă totul pentru ca viața să se învârtă în jurul goanei lor după sentimente pozitive, după dorința lor de mulțumire… și pot fi nefericiți când nu primesc suficientă atenție. Așadar, care este răspunsul dacă faci parte din categoria entuziaștilor? 1) Răspunde nevoii tale de a fi în centrul atenției cu învățătura Scripturii. „Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” 2) Declară-ți reținerea de a înfrunta durerea sau situațiile neplăcute. Este o trăsătură ce poate duce la izolare și dependență. „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.” (Efeseni 6:10).

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine…” (Isaia 41:10)

     Cei loiali reprezintă al șaselea tip de personalitate la care ne uităm în aceste zile. Loialii adoră să facă parte dintr-o echipă. În caz de forță majoră, poți conta pe ei. Ei își doresc fierbinte o cauză pentru care să se dăruiască și vor să facă parte dintr-un grup în care să creadă. La modul ideal, loialii îi ajută pe toți ceilalți să devină mai buni. De obicei sunt ageri la minte și conciși, deși uneori nu-și exprimă în mod voluntar gândurile. Pot deveni cinici când se simt dezamăgiți – fapt care este din când în când inevitabil. De aceea Biblia are atâtea de spus despre comportamentul plin de har și despre „iertați-vă unii pe alții.” Când consilierii spirituali ai celor ce se recuperează în urma unei dependențe folosesc expresia „Dumnezeul înțelegerii tale”, ei se referă la percepția personală asupra lui Dumnezeu. Loialii îl percep deseori pe Dumnezeu ca fiind greu de mulțumit, așa că păcatul care îi paște pe ei este teama. Domnul Isus a spus pilda celor trei slujitori care au primit fiecare o sumă de bani pe care s-o investească. Primii doi au investit înțelept, aducându-i stăpânului lor profit și mulțumindu-l. Al treilea însă, fiindu-i teamă să nu greșească și să-și atragă nemulțumirea stăpânului, și-a îngropat talantul în pământ (vezi Matei 25:14-30). Învățătura din pilda lui Hristos este că Dumnezeu rezervă cea mai dură judecată nu celor care au încercat și au greșit, ci acelora care nu încearcă pentru că cedează în fața fricii de eșec. Cineva a estimat că există 365 de „nu te teme” în Scriptură; asta înseamnă câte un asemenea îndemn pentru fiecare zi a anului. Dacă Dumnezeu ar crea un autocolant de protecție, pe el ar scrie: „Nu te teme!” Deci „nu te teme, căci El este cu tine!” astăzi.

„Mă gândesc la căile mele și îmi îndrept picioarele spre învățăturile Tale.” (Psalmul 119:59)

     Trecerea în revistă a tipurilor de personalitate și a păcatelor tipice i-a evidențiat până acum pe reformatori, slujitori, câștigători și artiști. Al cincilea tip sunt cugetătorii sau gânditorii: acestora le place să cunoască – totul. Ei sunt investigatorii, oamenii de știință și inventatorii din mijlocul nostru. Le place să descopere adevăruri pe care nu le-a descoperit nimeni și au cunoștințe, capacități și pasiuni proprii. Au o memorie de invidiat când vine vorba de memorarea informațiilor despre ceea ce-i interesează. Gânditorii pot fi persoane introvertite; le place să aibă propriul lor spațiu. Prin urmare, care este păcatul „care îi înfășoară lesne” pe gânditori? 1) Insensibilitatea față de ceilalți. Uneori, gânditorii agreează mai mult dreptatea lor decât să-i agreeze și să-i iubească pe cei din jur. Și nu întotdeauna se simt în largul lor când trebuie să-și exprime emoțiile sau afecțiunea. Sunt înclinați să-și exprime sentimentele indirect sau prin gesturi, așa că ai impresia că nu dăruiesc, ci primesc. Nu le place să piardă nicio dezbatere și nici să fie întrerupți. Le face plăcere solitudinea timp de ore în șir, chiar și zile. Asta nu înseamnă că ei sunt mai spirituali decât majoritatea dintre noi; ci că au o nevoie mai scăzută de a se afla în comunitate sau de a avea relații. Problema este că noi nu am fost creați să trăim singuri. Poți crește spiritual numai când ești dispus să dăruiești și să primești de la ceilalți. Domnul Isus a zis: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” (Ioan 13:35). 1) Gânditorii se luptă adesea cu conceptul de „credință.” Asta nu-i face să fie oameni răi; majoritatea sunt ezitanți cinstiți. Credința și rațiunea nu sunt neapărat opuse, dar când rațiunea nu mai vrea să facă niciun pas, credința în Dumnezeu te face să mergi înainte. Viața te va pune în fața unor situații în care rațiunea singură nu va putea aduce rezolvare – și atunci ai nevoie de credința în Dumnezeu