„El se uita la ei cu luare aminte, şi aştepta să capete ceva de la ei.”  (Faptele Apostolilor 3:5)

     Nu poți ajuta pe cineva decât atunci când este pregătit. Pentru asta trebuie să faci diferența dintre cei ce caută soluții și cei ce caută doar simpatie. Înainte ca ologul de la  Templu să primească vindecare, „el se uita la ei cu luare aminte, şi aştepta să capete ceva  de la ei.” Să observăm două cuvinte importante: 1) „Luare aminte.” Ai avut parte de atenția  celeilalte persoane? Aude ea cu adevărat ceea ce spui sau este orbită atât de tare de  împrejurări și de emoție încât nu vede nici o cale de scăpare, chiar dacă i le spui clar?  2) „Aștepta.” Cel mai eficient lucru pe care îl poți face pentru a ajuta pe cineva este să-i zidești  credința, iar asta necesită răbdare. Un lider scrie deschis despre problema pe care o avea cu  lipsa răbdării când lucra cu ceilalți: „La începutul carierei mele, doream să fac lucrurile cât mai  repede posibil și să merg mai departe, la următorul lucru. Dacă cineva nu dorea să se miște  cu viteza mea, treceam pe lângă el. Însă acest stil de lidership mi-a ținut pe loc abilitatea de  a avea relații cu oamenii, iar cele pe care le aveam au avut de suferit. Vestea bună e că  m-am mișcat repede. Vestea mai puțin bună e că deseori mă mișcam singur. Poate fi obositor  să te miști cu viteza altcuiva. Firește, e nevoie de energie să ții pasul cu cineva care se mișcă  mai repede decât tine. Dar nu e la fel de obositor să te miști într-un ritm mai lent decât  dorești? Găsesc că este foarte frustrant. Răbdarea mea este pusă la încercare. Cu toate  acestea, dacă doresc să mă conectez cu oamenii, trebuie să fiu dispus să încetinesc și să  merg în ritmul celeilalte persoane.” Așadar, pentru a-i ajuta pe oameni, trebuie să fii și tu  dispus să faci la fel.

„Ce am, îţi dau” (Faptele Apostolilor 3:6)  

     Să luăm aminte la două aspecte ale cestei povestiri. Primul aspect: Este important să  știi ce ai și ce nu ai. „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau.” Trebuie să fii plin de Duhul lui  Dumnezeu și să te simți încrezător în chemarea ta. Pavel scrie: „Deoarece avem felurite  daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura  credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se  ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu  inimă largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu  bucurie. Dragostea să fie fără prefăcătorie” (Romani 12:6-9). Al doilea aspect: Învață să  recunoști diferența dintre ceea ce doresc oamenii și ceea ce le lipsește cu adevărat. Uneori  au nevoie să fie întăriți; alteori au nevoie să fie solicitați. Uneori au nevoie de mângâiere, nu  de mustrare; alteori au nevoie de mustrare, nu de mângâiere. Acest olog nu a avut nevoie de  o mână de ajutor – ci de o mână care să-l ridice. Exact asta i-a dat Petru. „L-a apucat de  mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele” (Faptele Apostolilor  3:7). Așadar, pentru a-i ajuta pe oameni, trebuie să-i iubești, să îți dai seama ce le lipsește,  să știi ce ai de oferit și să ai o relație cu ei. 

„Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii”  (Faptele Apostolilor 3:1)

     Biblia spune: „Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul  al nouălea. Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta  Templului … ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu. Omul acesta, când a văzut pe  Petru şi pe Ioan … le-a cerut milostenie. Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis:  „Uită-te la noi!” Şi el se uita la ei cu luare aminte, şi aştepta să capete ceva de la ei. Atunci  Petru i-a zis: „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret,  scoală-te şi umblă!” L-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit  tălpile şi gleznele” (v. 1-7). Să remarcăm două lucruri: 1) Minunile au loc în momente  obișnuite. Acest om nu era un străin pentru Petru și Ioan; treceau pe lângă el în fiecare zi.  Însă această zi a fost diferită. Petru a spus: „Uită-te la noi! Avem răspunsul de care ai nevoie.”  Credința în puterea vindecătoare a lui Isus a crescut în inima lui Petru, dându-i oportunitatea  de-a-i da slavă lui Dumnezeu și el a profitat de ea. 2) Trebuie să fii pregătit când vine  momentul tău. Nu poți da ceea ce nu ai. Nu poți spune ceea ce nu știi. Nu poți împărtăși ceea  ce nu simți. Nu poți dărui dacă ești gol. În realitate, nimic măreț nu este creat dintr-odată; e  nevoie de timp. Trei ani și jumătate de umblare cu Hristos, ascultându-i mesajele și  văzându-i minunile i-au pregătit pe apostoli pentru acest moment. La fel și cele zece zile pe  care le-au petrecut în camera de sus când au fost umpluți de Duhul Sfânt. Așadar, Cuvântul  pentru tine astăzi este acesta: Dacă vrei să-i ajuți pe oameni, trebuie să fii pregătit!

„Dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos” (Galateni 2:21)

     Deși harul nu-i dă nimănui dreptul de a trăi după bunul său plac, judecata care vine în  urma pretenției ca ceilalți să trăiască după standardele noastre a provocat daune imense.  Chuck Swindoll scrie: „Legalismul răspândește un venin care paralizează, ne orbește, ne face  mai insensibili și trezește în sufletul nostru mândria. Dragostea este umbrită de un panou  mental, pe care apare o lungă listă care le pretinde celorlalți să se ridice la un anumit nivel.  În scurt timp prietenia este fracturată de o atitudine de judecată și de o privire critică. Și  înainte să tragi concluzia că ești nevinovat, analizează-ți reacția atunci când te întâlnești cu  un credincios care nu crede, nu se poartă sau nu se îmbracă în același fel ca și tine. Chiar și atunci când ai impresia că ești destul de abil ca să-ți ascunzi adevăratele sentimente, ele apar  în „privirea ta înpietrită și în atitudinea „sunt mai sfânt decât tine.” Domnul Isus a zis: „Nu  judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiți, şi nu veţi fi osândiți; iertaţi, şi vi se va ierta” (Luca  6:37). Un creștin care judecă se poartă ca și cum, dacă stinge lumina cuiva, lumina lui va  străluci mai puternic. Dar nu este așa. Pavel scrie: „Dacă neprihănirea se capătă prin Lege,  degeaba a murit Hristos.” Tu spui: „Dar dacă cineva cade de pe cale sau păcătuiește  intenționat?” Biblia spune: „chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care  sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii  ispitit şi tu” (Galateni 6:1). Când îți iei singur dreptul de a-i condamna pe alții – le refuzi același  har de care s-ar putea să ai nevoie și tu înainte ca ziua să se sfârșească.

„Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Psalmul 40:8) 

     Ruth, soția lui Billy Graham, a scris: „Astăzi stau pe verandă, iar câinele nostru ciobănesc   german stă la picioarele mele. În zare se aud tunete. Pe măsură ce furtuna se apropie,   câinele o rupe la fugă spre partea din față a curții pentru a o întâmpina, zbătându-se și lătrând   furios. După ce a trecut, se întoarce pe verandă, convins că el a gonit-o. E câine german de   pază, dresat atent pentru căutări și salvări, pentru atac și ascultare. Căutarea și salvarea în   această zonă muntoasă pot fi de mare folos. Nu-mi imaginez vreo situație în care i-aș porunci   să atace. Însă un câine bine dresat poate simți ostilitatea sau poate detecta o armă (chiar și   un obiect ce seamănă cu o armă), situație în care procedezi înțelept dacă stai la locul tău.  Însă ceea ce aduce o adevărată bucurie este dresajul pentru ascultare. Stai, șezi, culcă-te,   du-te, caută, stai pe loc, ridică-te. Un câine neascultător nu e numai o pacoste, ci poate fi și   o răspundere. Ascultarea poate face dintr-un câine o bucurie. Oare nu e tot așa și cu   Dumnezeu și copiii Săi? Cunosc unii oameni care au fost antrenați pentru atac. Nu o să le pomenesc numele – poate pe câțiva îi cunoști dar sunt foarte talentați la așa ceva. Apoi,   mai sunt unii care sunt antrenați pentru căutare și salvare. (îi pun în acest grup pe cei din   Armata Salvării). Și mai sunt și cei care au fost antrenați să fie ascultători. Eu cred că în faptul   acesta, mai mult decât în oricare altul, își găsește Domnul Isus plăcere. Simpla ascultare;   ascultarea cu bucurie, ascultarea sinceră și care nu pune întrebări. Cred că a fi în stare să   spui împreună cu psalmistul: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” ar fi culmea pregătirii   pentru creștini. Căci în asta își găsește Dumnezeu cea mai mare plăcere.”

„Aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu” (Filipeni 4:6)  

     Biblia spune: „aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri,   cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi   gândurile în Hristos Isus” (v. 6-7). Când te rogi mai mult, te îngrijorezi mai puțin. Asta   înseamnă că ai de ales: fie să te rogi, fie să te îngrijorezi. Prin rugăciune, îi dai problema lui   Dumnezeu, de aceea experimentezi mai multă pace a minții. Asta înseamnă că nu te vei mai   îngrijora deloc? Nu, înseamnă că te vei îngrijora mai puțin. Când scopul tău este să   încredințezi problema în mâinile lui Dumnezeu și să nu te îngrijorezi deloc, vei ajunge la   stadiul acesta pas cu pas. Dumnezeu nu-ți cere să trăiești într-o stare de negare. Expresia   „don’t worry – be happy” (expresie consacrată „nu te îngrijora – fii fericit!” – n.tr.) nu reușește   să facă aprecierea corectă a îngrijorărilor pe care le ai. Dumnezeu nu se așteaptă ca brusc   să nu-ți mai pese, ci El îți oferă o alternativă pentru obiceiul inutil și obositor al îngrijorării. „Rugați-vă neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17). Asta înseamnă că o rugăciune de treizeci de   secunde te va scăpa de anxietate? Nu, ci înseamnă să-ți începi ziua cu rugăciune și să   continui să te rogi de-a lungul întregii zile. Roagă-te când conduci. Roagă-te la locul de   muncă. Roagă-te înaintea mesei de prânz. Roagă-te când primești acel telefon dificil.   Roagă-te când ceva te dezamăgește. Roagă-te când apar surprize. Roagă-te când ai o   reușită. Roagă-te în mijlocul știrilor dureroase. Roagă-te neîncetat – efectiv. Tatăl tău Ceresc,   fiindcă este profund impresionat de zbaterile tale, adoră să vii la El și să-i ceri ajutorul. El este   pregătit și bucuros să intervină. Nu trebuie decât să-L inviți și El este gata să te ajute! 

„Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine” (Marcu 14:6)

     Aproape toți suntem actori buni, însă este dificil să provoci o reacție în lanț așa cum a reușit această femeie. Când ea a spart vasul de alabastru, reacția ucenicilor a fost evidentă: „Ce rost are risipa aceasta?” Ei au crezut că turnând mirul pe capul şi picioarele Domnului, ea l-a irosit. Ei au numit lucrul acesta risipă, însă Isus l-a numit „un lucru frumos.” Apoi Domnul Isus a continuat: „oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” (v. 9) Îți poți imagina ce impact a avut această afirmație asupra imaginii ei de sine? Probabil trecuseră mulți ani de când nu a mai auzit o vorbă bună sau un compliment. Aceste cuvinte s-ar putea parafraza astfel: „Poate tu nu crezi în tine însuți, dar Eu cred în tine.” Nimeni nu poate observa potențialul din oameni mai bine decât Domnul Isus. Asta pentru că El este Cel care l-a pus de la început în noi. Acesta este motivul pentru care El nu va renunța niciodată la noi. Nu este în natura Lui s-o facă (vezi Filipeni 1:6). „Fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele (Psalmul 23:6). Tot ce trebuie să faci este să te întorci. Această femeie a fost suficient de disperată ca să spargă tiparul, iar Domnul Isus le răspunde oamenilor disperați. Tu cât de disperat ești? Suficient de mult pentru a face o mișcare, o schimbare, un sacrificiu? Suficient de disperat ca să te rogi toată noaptea? Ca să citești Biblia? Să stingi un conflict? Să vorbești cu un prieten care este o cauză pierdută? Să oferi toate economiile tale de-o viață pentru cauza împărăției Sale? Calea opoziţiei sau a rezistenţei nu te va duce acolo unde trebuie să fii. Dar dacă te abați de la calea ta pentru Dumnezeu, Dumnezeu se va abate de la calea Sa pentru tine.

„Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei” (Marcu 14:5)

     Este posibil ca vasul de alabastru cu mir mirositor să fi reprezentat toată economia de-o viață a acestei femei. Valoarea este evidentă și prin faptul că autorii celor două evanghelii găsesc că merită să ne ofere o estimare în scris: trei sute de dinari echivalentul unui salariu pe un an întreg. Dar să analizăm această situație în detaliu. Pentru majoritatea dintre noi, vasul de alabastru cu mir mirositor înseamnă bani. E averea noastră pusă deoparte. Sunt bani albi pentru zile negre. E fondul nostru de pensie. Întrebare: Ești dispus să dăruiești totul? Nu vrem să sugerăm că nu trebuie să-ți plătești facturile sau să nu-ți faci planuri de viitor sau să nu te îngrijești de familie. Însă dacă Dumnezeu te-ar atenționa că trebuie să dăruiești totul, ai fi dispus să-ți spargi vasul de alabastru și să torni tot mirul la picioarele lui Isus? Pe parcursul vieții sale, John Wesley a dăruit aproximativ 30.000 de lire. Ajustat la inflație, asta înseamnă peste 1.350.000 de lire în banii de astăzi. Wesley a făcut un legământ cu Dumnezeu în 1731 de a-și limita cheltuielile la 28 de lire pe an. În primul an el a câștigat doar treizeci de lire, așa că a dăruit doar două lire. În anul următor, venitul i s-a dublat și pentru că a reușit să se descurce cu cele 28 de lire, a dat 32 de lire. El nu a avut niciodată în posesie mai mult de o sută de lire pentru că se temea să strângă comori pământești. Credea că binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie să ducă la un standard de dărnicie mai ridicat, nu la un standard de viață mai ridicat. Chiar și atunci când venitul său s-a ridicat la mii de lire, el a dus o viață simplă și a dăruit toți banii pe care îi avea în plus. A murit cu câțiva bănuți în buzunar, dar cu o comoară adunată în ceruri. Gândește-te la toate acestea!

„O femeie păcătoasă din cetate … a adus un vas de alabastru cu mir mirositor” (Luca 7:37)

     Biblia spune: „O femeie păcătoasă din cetate…a adus un vas de alabastru cu mir mirositor. Și stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea…şi le ungea cu mir.” (v. 37-38). Acest mir era nard pur, nardul fiind o plantă perenă care se recolta din Himalaia. Jumătate de litru a fost folosit! Iar vasul însuși, făcut din pietre prețioase translucide era, probabil, un suvenir de familie. E posibil să fi fost chiar zestrea ei. Simplu spus, era averea ei cea mai de preț. Ce ironic, și cu toate acestea ce nimerit, a fost faptul că uleiul folosit în profesia ei de prostituată a devenit mărturia profesiei ei de credință, când a turnat și ultima picătură din el pe picioarele Domnului Isus. Faptul că a spart vasul a fost modul prin care ea a dorit să arate că o rupe cu trecutul (vezi Marcu 14:3). Gata cu mirosul dulce de parfum pus peste duhoarea păcatului. Gata cu rușinea. Ea a ieșit din umbra întunecoasă a păcatului și a pășit în lumină. Există un moment în care trebuie să nu mai ascunzi nimic față de Dumnezeu. Un moment în care trebuie să-ți dezvălui secretele, zbaterile și păcatele. Un moment în care trebuie să te lași cu totul în seama harului lui Dumnezeu. De ce ne purtăm de parcă păcatul ne descalifică de la harul lui Dumnezeu? Acesta este singurul lucru care ne califică! Toate celelalte sunt niște încercări de autojustificare pentru câștigarea harului lui Dumnezeu. Nu se poate să te încrezi în harul lui Dumnezeu 99%. E totul sau nimic. Când încercăm să ne mântuim singuri, pierdem mântuirea care vine numai prin Isus Hristos, prin har și prin credință (vezi Efeseni 2:8-9).

„Toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos” (Romani 14:10)

     Ziua judecății se va caracteriza prin două lucruri: răsplată și regrete! Domnul Isus subliniază lucrul acesta în pilda celor trei slujitori care au primit talanți pe care să-i investească pentru stăpânul lor. Primii doi au investit bine și au fost răsplătiți, în timp ce al treilea și-a îngropat talantul și a fost judecat în consecință. Primii doi s-au gândit care le sunt opțiunile, au analizat cifrele, au făcut saltul și și-au asumat riscul de-a câștiga sau de-a falimenta. Prin urmare, stăpânul lor a zis: „Bine, rob bun şi credincios” (Matei 25:21). Dumnezeu nu a răsplătit nebunia. Deci, înainte de a face ceva, discută cu El (vezi Proverbe 3:5-6). Cu toate acestea, al treilea slujitor a spus: „mi-a fost teamă, şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ” (Matei 25:25). El a făcut cea mai frecventă și cea mai tragică greșeală când vine vorba de darurile pe care le avem; El nu i-a adus stăpânului său nici un câștig de pe urma talantului primit. Unii își investesc talanții și Îi dau slavă lui Dumnezeu, în timp ce alții îi folosesc greșit și Îl întristează pe Dumnezeu. Unii Îl slăvesc prin „roadă”, în timp ce alții Îl insultă prin scuze. Ce părere are Dumnezeu despre aceștia din urmă „De la cel ce n-are, se va lua şi ce are!” (Matei 25:29). Teama este opusul credinței și „fără credință este cu neputință să-i fim plăcuți lui Dumnezeu” (Evrei 11:6). Așadar, anul acesta, umblă prin credință; Dumnezeu nu te va lăsa. Asumă-ți riscul; El nu te va dezamăgi. Chiar dacă pe drumul tău spre biruinţă te împiedici, El te încurajează să-ţi imaginezi ziua în care Îi vei simți mâna pe umărul tău și vei auzi cuvintele: „Bine, rob bun şi credincios!”