UN NOU AN, UN NOU ÎNCEPUT

„…Tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” (Romani 6:4)

     Bun găsit, Un An Nou binecuvântat – și nu lăsa trecutul să-ți fure viitorul! Încă o dată, Dumnezeu îți oferă un nou început! Să recunoaștem, cu toții avem relații care parcă nu pot fi vindecate, și probleme care par să nu fie niciodată rezolvate așa cum ne-ar plăcea nouă. Dar, prin harul lui Dumnezeu, putem ierta, uita și merge mai departe! Nu trebuie să stai treaz noaptea ca să dezgropi morții, să scotocești printre amintiri și să redeschizi răni adânci și dureroase. Dacă le deschizi o portiță, nălucile trecutului tău își vor stabili reședința în mintea ta. S-ar putea să te gândești acum la început de an: „Dar încă mă lupt în atât de multe domenii!” Cu toții o facem. Chiar și marele apostol Pavel a recunoscut că nu era prea organizat. Spre deosebire de cei care condamnă la alții exact lucrurile cu care ei înșiși se luptă, Pavel recunoștea: „Nu… sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.” (Romani 7:17-20 ) Vă mulțumesc, frate Pavel, în numele tuturor celor care au crezut că odată ce au devenit creștini nu vor mai exista lupte! Dar Pavel nu se oprește aici; el ne dă soluția în alte două versete importante: 1) „După cum Hristos a înviat din morţi… tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă…” (Romani 6:4); 2) „Socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6:11). Și atunci se ridică întrebarea: „Ce ar trebui să fac cu vechile mele probleme?” Recunoaște-le, renunță la ele, și uită-le! În loc să te lupți în bătălii pe care nu le poți câștiga, lasă puterea Învierii lui Hristos să vină peste viața ta și să rupă legăturile dintre tine și durerea trecutului tău!

SĂ NU-L PĂRĂSEȘTI PE DUMNEZEU!

„Cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte…” (Ieremia 9:24)

     Dumnezeu spune: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul.” (Ieremia 9:23-24) Adevărul este că, dacă nu-L cunoști pe Dumnezeu, nu contează câți bani ai în contul bancar, ce diplome atârnă pe perete sau ce poziție ocupi în companie. Până când nu ai o relație cu Dumnezeu, nu ai început să trăiești cu adevărat! Iar o parte din cunoașterea Lui constă în a învăța adevărul despre tine însuți. După ce a fost martor la puterea miraculoasă a lui Hristos, Petru a recunoscut: „Sunt un om păcătos!” (Luca 5:8). Când profetul Isaia L-a văzut pe Domnul șezând pe tronul Său, a strigat: „Vai de mine!” (Isaia 6:5). Dar Dumnezeu nu-ți spune adevărul despre tine însuți și apoi te lasă așa! Nu, ci – precum un doctor bun – îți spune că ești bolnav pentru ca tu să primești tratamentul potrivit. Iar tratamentul potrivit pentru păcat este mântuirea prin sângele Domnului Isus. Nu-L vei cunoaște niciodată pe Dumnezeu până când nu vei fi înrudit cu El prin Isus Hristos. Deci, dacă nu L-ai acceptat niciodată ca Mântuitor, începe acest An Nou rugându-te: „Doamne, mă pocăiesc și mă întorc de la păcatul meu. Îmi pun viața în mâinile Tale, și mă încredințez Ție ca Domn și Mântuitor al meu. Prin credință, primesc darul vieții veșnice. Începând de astăzi, Te rog să mă conduci, să mă călăuzești și să împlinești voia Ta prin mine. În Numele lui Isus, mă rog. Amin.” Dacă L-ai acceptat pe Domnul Isus în viața ta și ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, apropie- te mai mult de El în anul care vine, și să nu-L părăsești indiferent ce va aduce Anul Nou! Îți doresc/vă dorim un An binecuvântat de Domnul!

SIGURANȚA LOCULUI DE MUNCĂ (4)

„Pot totul în Hristos care mă întărește.” (Filipeni 4:13)

     Pierderea locului de muncă poate fi un lucru devastator. Acesta este momentul în care trebuie să-ți păstrezi perspectiva corectă. Faptul că ai mai puțin nu te face o persoană mai puțin bună. Dumnezeu încă te prețuiește, iar tu trebuie să continui să te prețuiești. Viața creștină este una plină de încercări și victorii. Apostolul Pavel scrie: „Știu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:12- 13). Ce-ar trebui să faci, dacă ești șomer? 1) Să-ți reduci cheltuielile la minimum. Acest lucru poate însemna să circuli cu autobuzul sau cu trenul, să-ți pregătești singur prânzul… și alte asemenea măsuri de reducere a costurilor. 2) Să elimini stigmatul de șomer. Nu presupune că oamenii au o părere mai proastă despre tine pentru că ți-ai pierdut locul de muncă. În general, oamenii reacționează la situația ta în același mod în care reacționezi și tu. Ei vor considera că entuziasmul tău cu privire la următoarea mișcare te va inspira… chiar dacă s-ar putea să nu știi care este aceasta încă! Dar de un lucru poți să fii sigur: „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28). Ia exemplu de la Iosif. Faptul că a fost aruncat în închisoare l-a pregătit pentru a deveni prim-ministru al Egiptului. Iar Dumnezeu poate schimba situația ta în binecuvântare. Biblia spune că: „Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău.” (Deuteronomul 23:5) Dumnezeu poate scoate la iveală talentele din tine și legăturile din jurul tău și poate deschide ușa către un nivel de binecuvântare și succes pe care nu l-ai fi crezut niciodată posibil. Așadar, ai încredere în El și continuă să crezi că zilele tale cele mai bune sunt înaintea ta, și te așteaptă!

SIGURANȚA LOCULUI DE MUNCĂ (3)

„Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, și-l înconjuri cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.” (Psalmul 5:12)

     Pentru a avea siguranța locului de muncă, trebuie să faci următorii pași: 1) Să devii mai vizibil în domeniul tău. Stabilește contacte și relații cu alte persoane din afara companiei tale, participând, pe cât posibil, la întâlniri locale în domeniu. Scopul tău nu trebuie să fie doar acela de a ști suficient pentru a te descurca, ci de a-ți dezvolta abilitățile – astfel încât să te faci remarcat și să avansezi. Când va veni timpul potrivit și vei fi pregătit, Dumnezeu îți va deschide ușile. Psalmistul David scrie: „Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjuri cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.” (Psalmul 5:12); 2) Să păstrezi o perspectivă divină asupra locului tău de muncă. Nu uita că el nu este sursa siguranței tale, ci pur și simplu unul dintre multele canale pe care Dumnezeu le poate folosi pentru a-ți asigura hrana. Citește istoria profetului Ilie și vei vedea modul în care Dumnezeu i-a asigurat în mod miraculos hrana prin intermediul unui corb, al unui pârâu și al unei mame, care avea mâncare doar pentru o singură masă. Dumnezeu a folosit patru râuri diferite pentru a uda grădina Edenului. Așa că, atunci când ai o nevoie nesatisfăcută sau un deficit financiar, roagă-L să-ți dezvăluie alte surse de venit. Și bazează-te pe aceste două promisiuni din Biblie: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” (Filipeni 4:19); „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” (2 Timotei 1:7). Frica și credința sunt două forțe puternice care încearcă să-ți conducă viața; doar că una te va duce în direcția greșită, iar cealaltă te va duce în direcția corectă. Așadar, întărește-ți credința citind Cuvântul lui Dumnezeu, rugându-te și încredințându-I Lui toate problemele vieții tale!

SIGURANȚA LOCULUI DE MUNCĂ (2)

„Planurile omului harnic nu duc decât la belşug…” (Proverbele 21:5)

     Pentru a avea siguranța locului de muncă, trebuie: 1) Să te străduiești să fii cât mai indispensabili posibil. „Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă. Comorile câştigate cu o limbă mincinoasă sunt o deşertăciune care fuge, şi ele duc la moarte.” (Proverbele 21:5-6) Străduiește-te să ai integritate și să dai dovadă de excelență în munca ta, învățând în același timp cât mai multe despre procedurile și procesele care depășesc domeniul tău de responsabilitate. Fii dispus să-i ajuți pe ceilalți – dar nu în detrimentul propriei eficacități! 2) Dacă teama de a nu-ți pierde locul de muncă provine din conflicte de personalitate cu șeful tău, adoptă principiul biblic al autorității și al supunerii. Responsabilitatea se oprește la persoana responsabilă. Prin urmare, ia hotărârea de a te supune sarcinilor rezonabile care ți se cer, desigur dacă acestea nu sunt ilegale sau imorale. Atunci când este posibil, confirmă instrucțiunile primite de la șeful tău printr-un e-mail, incluzând feedback-ul tău cu privire la potențialul rezultat. Vorbește întotdeauna cu respect. Fii dispus să faci un efort suplimentar. Nu găsi scuze și nu încerca să acoperi un lucru prost făcut. Cooperarea cu șeful tău este crucială, așa că fă din acest lucru proiectul tău special. Sfânta Scriptură spune: „Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba…” (Tit 2:9). 3) Să-ți cunoști potențialul. Te afli cumva într-un domeniu în care există o cerere puternică pentru competențele tale, sau trebuie să te educi pentru a le actualiza? Dacă îți dorești o mărire de salariu sau o promovare la locul de muncă, trebuie să fii dispus să investești timp și efort pentru a face orice este necesar pentru a le câștiga. Biblia ne asigură (Proverbele 10:4): „Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.”

SIGURANȚA LOCULUI DE MUNCĂ (1)

„Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine…” (Proverbele 12:11)

     Dacă crezi că viața perfectă și fericită este viața în care nu ești nevoit să muncești, mai gândește-te!… Dumnezeu a creat grădina Edenului, apoi l-a creat pe Adam, apoi i-a spus lui Adam că sarcina lui este să aibă grijă de ea. De ce? Pentru că munca dă demnitate și sens vieții noastre. De aceea, Biblia spune: „Cine- şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte.” (Proverbele 12:11). În câteva episoade, vom vorbi despre siguranța locului de muncă. În 2023, rata șomajului în Marea Britanie era de aproximativ 4,2% (aproape trei milioane de muncitori). Cu astfel de statistici, este ușor de înțeles de ce atât de mulți dintre noi trăiesc cu teama de a nu deveni șomeri. Teama de a nu-ți pierde locul de muncă își are rădăcinile în următoarele neajunsuri: lipsurile („Cum îmi voi îndeplini obligațiile?”); inadecvarea („Nu sunt suficient de bun!”); neajutorarea („Ce mă fac acum?”); singurătatea („Voi fi izolat de rețeaua mea socială”)… Pentru unii, rușinea și umilirea pierderii unui loc de muncă sunt la fel de teribile ca pierderea venitului. Grija de a nu fi concediat poate deveni o profeție care se împlinește de la sine, deoarece anxietatea te face mai puțin eficient. Așadar, dacă trăiești cu teama constantă de a nu-ți pierde locul de muncă, este timpul să încetezi să-ți mai faci griji și să începi să dezvolți o strategie care să-ți îmbunătățească poziția… sau să-ți asigure o aterizare ușoară în cazul în care vei fi totuși concediat! Prima și cea mai importantă strategie trebuie să fie încrederea în credincioșia lui Dumnezeu care-ți promite prin Cuvântul Său că: „Domnul Dumnezeul tău te va umple de bunătăţi, făcând să propăşească tot lucrul mâinilor tale… dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău…” (Deuteronomul 30:9-10). Așadar, azi – ascultă de Dumnezeu și încrede-te în Cuvântul Său!

PĂSTREAZĂ VIE AMINTIREA NAȘTERII DOMNULUI!

„Păstorii s-au întors, slăvind și lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră…” (Luca 2:20)

     Un excursionist care străbătea întinsele șesuri americane, a ajuns la marginea Marelui Canion; uimit să descopere o imensă prăpastie adâncă de 1,5 km, lată de 24 km și cu o întindere ale cărei margini nu puteau fi zărite, a exclamat: „Ceva trebuie că s-a întâmplat aici!” La fel putem spune și noi: „Ceva s-a întâmplat la Crăciun!” Haddon Robinson, profesor și predicator American, spunea: „De Crăciun, oricine se oprește să privească și să asculte trebuie să se întrebe despre ce este vorba în toată această agitație. O persoană atentă care vede luminile, decorațiunile, festivitățile și serviciile religioase ar putea, de asemenea, să concluzioneze: „Ceva trebuie să se fi întâmplat aici!” Bineînțeles că ceva s-a întâmplat! Iar noi trebuie să spunem lumii că Dumnezeu a vizitat planeta noastră. Fiul Său a venit să ni-L reveleze pe Dumnezeu și să moară pentru păcatele noastre (vezi Ioan 1:1-14). El a trăit printre noi pentru ca noi să trăim veșnic cu El. Când păstorii L- au găsit pe Mesia culcat într-o iesle, s-au mirat că „era întocmai cum li se spusese” (Luca 2:20). Drept urmare, „s-au întors, slăvind… pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziseră și văzuseră…” S-au întors la turmele lor cu o energie nouă!” Jon Walker, veteran al armatei americane, a spus și el: „După ce sărbătorim nașterea lui Isus, ne întoarcem la birou, la școală, la lucrurile pe care le facem în mod normal. Dumnezeu ne duce pe vârfurile munților, ne arată mari minuni și miracole, dar nu ne lasă acolo. Pe câmpuri și printre turme crește credința noastră, hrănită în solul banalului. Conflictele legate de cine curăță mizeria, cine pleacă mai devreme acasă sau cine primește cea mai mare bucată de plăcintă, sunt menite să testeze dacă Hristos este cu adevărat cel care trăiește în noi!” Așa că, păstrează vie în inima ta amintirea Nașterii Domnului!

NAȘTEREA DOMNULUI

„Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui…” (Isaia 9:6)

     Pastorul Jack Hayford scria: „Cine este acest Prunc din Betleem, care – când S-a născut – a stârnit oastea cerească să cânte, acest Hristos al Crăciunului? Răspunsul revine cu autoritate răsunătoare… El este Răscumpărătorul – „în care avem răscumpărarea” (Coloseni 1:14). Noi, cei care credem în Numele Său, am fost „învredniciți” (vers. 12), „izbăviți” și „strămutați” (vers. 13) într-o nouă Împărăție, printr-un preț plătit o singură dată, pentru a ne asigura libertatea, potențialul și părtășia. El este Revelatorul – „chipul Dumnezeului celui nevăzut” (vers. 15). Vălul misterului este dat la o parte; nimeni nu mai trebuie să se întrebe cum este El – Fiul Său, Isus, a venit să dezvăluie inima Sa, natura Sa, căile Sale, însăși ființa Sa. Hristos ne dezvăluie tot ceea ce-am putea dori să știm despre Tatăl (vezi Ioan 14:9). El este Creatorul: „prin El au fost făcute toate lucrurile” (Coloseni 1:16). Toate cele din cer și de pe pământ au fost făcute… pentru folosul și gloria Lui! El este Susținătorul – „toate se țin prin El” (Coloseni 1:17). El, Cuvântul, a adus toate lucrurile în existență (vezi Ioan 1:3)… și „ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui” (Evrei 1:3). Așa cum El crează (vezi Evrei 11:3), tot așa El păstrează. El este Conducătorul – „capul trupului, al Bisericii” (Coloseni 1:18). El a dobândit această poziție datorită puterii și autorității Sale dovedite și demonstrate prin învierea Sa. Cel care a creat toate ființele și domniile (Coloseni 1:16) S-a limitat pe Sine în propria Sa creație și S-a supus de bunăvoie morții (vezi Filipeni 2:6-9). Dar, spre disperarea iadului, El a înviat din morți, a dat naștere Bisericii și este acum Domn peste toate!” Așadar, azi – sărbătorește-L și mulțumește-I că este Domnul vieții tale!

O ABORDARE COMPLET NOUĂ

„Cuvântul s-a făcut trup…” (Ioan 1:14)

     Când îngerul Gavril a vizitat-o pe Maria, el a spus: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.” (Luca 1:30). Cu toate acestea, când vine vorba despre apropierea nemijlocită de Dumnezeu, multe religii sunt guvernate de frică. Philip Yancey a scris: „Cu siguranță, evreii asociau teama cu închinarea… Când o persoană era „binecuvântată” cu o întâlnire directă cu Dumnezeu, ei se așteptau să iasă fie devastată, fie strălucitoare, fie poate lovită (ca Iacov)… Printre oamenii care au zidit un sanctuar separat pentru Dumnezeu și se fereau să-I pronunțe sau să-I silabisească Numele, Dumnezeu Și-a făcut apariția-surpriză, sub forma unui copil într-o iesle. În Isus, Dumnezeu a găsit un mod care nu implică frica de a relaționa cu ființele umane… Un nou legământ… care nu avea să scoată în evidență, ci să acopere prăpastia dintre Dumnezeu și umanitate! Am învățat despre întrupare atunci când am avut un acvariu… Ai crede, ținând cont de tot ce-am cheltuit pentru ei, că peștii mei aveau să fie cel puțin recunoscători. Nu a fost așa! De fiecare dată când umbra mea se profila deasupra acvariului, ei se scufundau pentru a se adăposti… pentru [ei] eram ca o zeitate… prea mare pentru ei, acțiunile mele prea de neînțeles. Actele mele de milă erau considerate de ei cruzime; încercările mele de vindecare – distrugere. Pentru a le schimba percepția, ar fi trebuit să devin un pește și să le „vorbesc” într-o limbă pe care s-o poată înțelege. Dar o ființă umană care devine pește nu este nimic în comparație cu Dumnezeul care devine copil! Dar chiar asta s-a întâmplat la Betleem! Dumnezeul care a creat materia a luat formă de materie, așa cum artistul poate deveni un punct pe un tablou, sau dramaturgul un personaj în propria piesă. Dumnezeu a scris o poveste, doar că a folosit personaje reale, pe paginile istoriei reale. Cuvântul s-a făcut trup!”

NOAPTE LINIȘTITĂ?

„Iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus.” (Luca 1:31)

     Cred că am cântat cu toții, încă din copilărie, acest colind – în original „Silent Night”… Dar cuvintele sale nu provin de fapt din Scriptură. „Silent Night” (Noapte liniștită) a fost un poem scris de un preot austriac în 1816. Cuvintele evocă o imagine liniștită și calmă a unui cuplu fericit care își privește copilul nou-născut. Or, pentru Maria și Iosif noaptea aceea nu a fost liniștită. După o călătorie obositoare, Iosif și Maria care era aproape să nască nu s-au cazat în apartamentul matrimonial de la Betleem Grand Hotel. Ei au fost nevoiți să înnopteze într-un adăpost pentru animale, asezonat cu zgomotul și mirosurile animalelor din grajd… în care a fost orice, dar nu liniște! Întreabă orice mamă despre naștere. Chiar și cu ajutorul medicamentelor moderne care reduc durerea, și al mediilor sterilizate, cea mai curajoasă femeie rareori rămâne tăcută în timp ce naște. Pentru Maria, Iosif și Isus – aceasta nu a fost deloc o noapte liniștită! Cum am putea spune că a fost acea noapte? N-a fost „silent”, dar a fost „Holy Night” (Noapte Sfântă)! Dintre toate nopțile din istorie, aceasta a fost de departe cea mai sfântă. Dumnezeu a pus în mișcare planul Său etern de a veni pe pământ ca Răscumpărător al oamenilor pierduți. Biblia spune că: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor…” (2 Corinteni 5:19) Isus a venit să ia asupra Sa păcatele omenirii osândite, pentru ca „noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21) Mai sfânt de atât nu se poate! Un alt vers al colindului spune: „Toate sunt odihnă”; în cea mai sfântă dintre nopți, întunericul nostru spiritual și moral a fost risipit pentru totdeauna de Isus, Lumina lumii. Iar temerile noastre de păcătoși pierduți au fost înlocuite cu pacea și siguranța ce ne conferă bucuria de a fi poporul Său – iertat pentru totdeauna!