„David a dat fiului său Solomon… planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului… și vistieriile Sfântului Locaș.” (1 Cronici 28:11-12)

     Primul Templu evreiesc a fost una dintre minunile arhitecturale ale lumii antice. Construit în secolul al X-lea î.Hr., a fost un proiect atât de amplu, încât Solomon a folosit șaptezeci de mii de oameni ca să poarte sarcinile și optzeci de mii de cioplitori în piatră. Peste trei mii de oameni supravegheau și gestionau proiectul, care a durat șapte ani. Templul a fost epicentrul iudaismului: era locul principal de jertfă; a fost locul prioritar de închinare; era ținta numeroaselor pelerinaje sau vizite. Dar, ca orice edificiu – oricât de modest sau grandios – și Templul lui Solomon a fost produsul imaginației cuiva. Proiectul Templului lui Solomon sau Primul Templu din Ierusalim, îi este atribuit împăratului David. Dar nu a fost proiectul lui David, ci al lui Dumnezeu. Iată ce citim în 1 Cronici cap. 28: „David a dat fiului său Solomon chipul prispei şi clădirilor, odăilor vistieriei, odăilor de sus, odăilor dinăuntru şi al odăii pentru scaunul îndurării. I-a dat planul a tot ce avea în minte cu privire la curţile Casei Domnului şi toate odăile de jur împrejur pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu şi vistieriile Sfântului Locaş.” N-avem nicio idee despre modul în care Dumnezeu i-a oferit planurile lui David: în format PDF? JPEG-uri? Slideuri? Schițe sau imagini mentale? Planșe detaliate? N-avem idee… Un lucru este sigur: planurile pentru Templu nu au fost fabricate în mintea lui David, ci au provenit de la Duhul lui Dumnezeu. Templul nu a fost doar o idee bună, a fost ideea lui Dumnezeu. Așadar, cereți-I lui Dumnezeu o idee. Rugați-vă pentru un plan. De ce? Din două motive: în primul rând, pentru că Biblia spune: „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” (Psalmul 37:4). Iar în al doilea rând, când ceva este conceput de Duhul lui Dumnezeu, este sigur că funcționează, și că se va concretiza!

„Pune-ţi nădejdea în Domnul, Israele, de acum şi până în veac!” (Psalmul 131:3)

     Când te uiți la ce se întâmplă în familii, în biserici, în societate și în lume, ce te face să mai ai încă un licăr de speranță? David a spus: „Pune-ţi nădejdea în Domnul, Israele, de acum şi până în veac!” Dar când decizi că lucrurile sunt fără speranță pentru tine, tu Îi trântești ușa în față lui Dumnezeu. S-ar putea să spui: „Dar câtă vreme am o sănătate rezonabil de bună, și mizez pe niște bani care-mi vin regulat, ce nevoie mai am de speranță? La ce să mai sper?” Iată la ce: În primul rând, întreabă-te care este cea mai puternică dorință a ta. Imaginează-ți că ai 80 de ani și că privești înapoi. Ești mulțumit? Dacă nu, acceptă provocarea de a găsi un răspuns. Speranța trebuie să fie personală, să nu fie întemeiată pe lucruri firești și trecătoare, ci să-și aibă obârșia în Dumnezeu, și să fie suficient de arzătoare pentru a guverna tot ceea ce faci. În al doilea rând, dă-i un simbol, ceva în jurul căruia să-ți poți aduna gândurile. Ieremia a dat poporului lui Dumnezeu o lecție exemplară despre speranță, cumpărând un teren la Anatot (vezi Ieremia 32:9). Deși știa că vor fi duși în robie, totuși el a cumpărat un teren în țară… și, în timpul anilor lungi de captivitate, amintirea acelui câmp îndepărtat din Iuda a fost licărul de speranță care a acționat ca un simbol al restaurării viitoare. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Leo Algimas și familia sa au fost înghesuiți în lagărele de concentrare, au păstrat un simbol al speranței, o bucată mică de hârtie dintr-o cutie de ciocolată cu un steag american în partea de jos. O treceau din mână în mână, o priveau, o țineau în mână și vorbeau în șoaptă despre armata care avea să le aducă eliberarea! Simbolurile ne ajută să ne fixăm mintea asupra a ceea ce este posibil să se întâmple. De fapt, cel mai mare Simbol pe care lumea L-a cunoscut vreodată a fost cel mai greu de crezut. Un Copil, într-o iesle, a anunțat venirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ, și a schimbat destinul omenirii! El îți poate schimba și ție destinul. Definește-ți speranța, cere în Numele Lui și, indiferent cât de imposibil pare, așteaptă să se împlinească. Așadar, păstrează-ți vie speranța!

„Cu o praştie şi cu o piatră, David… l-a omorât…” (1 Samuel 17:50)

     Chuck Swindoll scria: „În fiecare zi, Goliat defila pe panta Văii Terebinților, lansând amenințări. Singurul răspuns al trupelor israeliene era pocnetul genunchilor care se ciocneau unii de alții, și clănțănitul dinților! Strategia fricii și intimidării adoptată de uriaș a funcționat… până când David l-a dat pe mâna Domnului oștirilor… astfel încât „cu o praștie și cu o piatră… l-a omorât și i-a tăiat capul.” (1 Samuel 17:50)” Două adevăruri atemporale au rămas până în ziua de azi: În primul rând, trebuie să știi că nu vei câștiga bătălia folosind tehnica inamicului. Când lupți cu armele lumii, devii ca lumea. Biblia spune că David „l-a omorât fără să aibă sabie în mână.” Cea mai puternică armă a lui David, care l-a făcut unic și care i-a adus victoria, a fost scutul credinței. Acesta l-a ținut departe de frică, i-a limpezit vederea și i-a dat calm în mijlocul haosului. În al doilea rând, tu trebuie să știi că, pentru a ucide giganți, este nevoie de îndemânare și disciplină. A mânui praștia și piatra Duhului este un lucru mai subtil decât a mânui ciomagul cărnii. De ce? Apostolul Pavel ne explică (Efeseni 6:12): „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti…” Așadar, luptele nu sunt un sport de echipă, ci sunt individuale. Goliat spusese: „Alegeţi un om care să se coboare împotriva mea!” (1 Samuel 17:8). Pe durata luptei, tu ești singura țintă a diavolului. Deci, dacă trebuie să te confrunți cu „Goliatul” tău personal, procedează ca David: dă-l pe mâna lui Dumnezeu! Încarcă-ți praștia… și lasă-L pe Dumnezeu să câștige victoria pentru tine. Acesta este astăzi Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine!

„Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui…” (Exodul 33:11)

     Atunci când vorbești cu un prieten apropiat, ești relaxat, încrezător, cu garda jos și deschis. Nu trebuie să ai grijă ce spui; poți exprima ceea ce simți fără să-ți fie teamă că vei fi judecat sau respins. Așa vorbeau Moise și Dumnezeu unul cu celălalt: ca doi prieteni, încrezători și transparenți. Ei își spuneau direct ce simțeau și gândeau, și nu în limbaj bisericesc sau în jargon religios! Israeliții și-au făcut un vițel de aur la care să se închine, iar Dumnezeu a fost atât de supărat, încât S-a gândit să-i renege și să-Și aleagă un popor nou. Moise a fost nevoit să rezolve această situație de criză și s-a angajat într-o discuție serioasă cu Dumnezeu, cu privire la situație. În esență, iată ce i-a spus Moise lui Dumnezeu: „Tu vezi lucrurile într-un fel, Doamne, eu le văd altfel – iar perspectiva Ta mă face să mă simt foarte inconfortabil!” Sună ca un schimb de vorbe sincere între prieteni, nu-i așa? Moise nu a fost lipsit de respect; a fost direct și sincer cu Dumnezeu. Se cunoșteau suficient de bine pentru a vorbi „față în față, așa cum vorbește un om cu prietenul lui.” Tu te rogi așa? Fără să te dai mare – doar spunând din inimă ceea ce ai vrea să-i spui prietenului tău, lui Dumnezeu? Acesta era genul de relație pe care Dumnezeu a avut-o cu Moise… și este genul de relație pe care El vrea ca și tu să o ai cu El! Clișeele religioase și listele de cereri „obișnuite” te fac să ratezi ocazia de a te conecta profund și personal cu Dumnezeu. Deschide-te față de El. Treci la subiect. Spune-I de unde vii, ce simți, ce gândești și ce dorești cu adevărat; apoi ascultă-I perspectiva Lui. Cu alte cuvinte, fii prieten cu Dumnezeu!

„Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu…” (1 Corinteni 3:9)

     Biblia ne spune că trebuie să iubim, să cinstim și să lucrăm împreună. Atunci, de ce n-o facem? Din cauza egoismului! Ne place să credem că putem face totul singuri… dar nu asta este realitatea! Nu există supermeni sau superfemei. Așadar, întrebarea nu este dacă poți sau nu să faci totul de unul singur, ci cât de repede îți vei da seama că nu poți? Filantropul Andrew Carnegie a declarat: „Este un mare pas în dezvoltarea ta atunci când ajungi să accepți că alții te pot ajuta să faci o treabă mai bună decât ai putea să faci singur!” După ce i-a pregătit pe ucenicii Săi pentru slujire, Isus i-a trimis doi câte doi; nu existau acțiuni individuale! De ce? Din mai multe motive: pentru a se împiedica unul pe altul să se abată de la calea cea bună; pentru a se responsabiliza reciproc; pentru a se încuraja unul pe altul atunci când lucrurile deveneau dificile; pentru a compensa o slăbiciune cu o calitate corespunzătoare. Fiecare dintre noi are „puncte slabe” și avem nevoie de cineva cu o viziune clară în acele domenii pentru a ne ajuta să vedem lucrurile așa cum trebuie. Un exemplu clar găsim în Exodul 17, când Moise și-a ridicat mâinile cerând ajutorul lui Dumnezeu și armata lui Israel a învins pe Amalec. Dar când Moise a obosit și a coborât mâinile, Amalec s-a întors împotriva lui Israel. Care a fost soluția? „Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul de o parte, iar altul de alta, şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui. Şi Iosua a biruit pe Amalec şi poporul lui cu tăişul sabiei.” (Exodul 17:12-13). Așadar, iată două întrebări la care trebuie să răspunzi, astăzi: Cine-ți ține mâinile ridicate, atunci când sunt trudite? Și: Ale cui mâini le ții, tu?!

„El este ca unul care îşi face socotelile în suflet!” (Proverbele 23:7)

     Ce îi deosebește pe cei mai buni de restul? Te-ai gândit vreodată la acest lucru? Ce îl deosebește pe un medaliat cu aur de un medaliat cu argint la Jocurile Olimpice? Ce îl deosebește pe un antreprenor de succes de cineva care nu reușește? Cum este posibil ca o persoană să învețe și să se dezvolte după ce face o greșeală, în timp ce altcineva pur și simplu renunță? Răspunsul la toate acestea este atitudinea! Biblia spune: „el este ca unul care îşi face socotelile în suflet!” Atitudinea ta poate fi cel mai mare avantaj sau cel mai mare dezavantaj al tău. Ea te creează sau te distruge. Te înalță sau te trage în jos. S-ar putea ca atitudinea corectă să nu te lase să faci totul, dar te va ajuta să faci orice mai bine decât ai face-o atunci când atitudinea ta este greșită. Cei mai fericiți oameni de pe pământ nu au, fără îndoială, tot ce este mai bun din toate; pur și simplu, ei încearcă să facă tot ce este mai bun din toate. Ei sunt ca acel om care locuia într-un sat izolat pe munte și trebuia să meargă zilnic la izvor după apă, dar alesese să spună: „De fiecare dată când vin la acest izvor, mă întorc cu găleata plină”, în loc să se plângă: „Nu-mi vine să cred că trebuie să mă tot întorc la acest izvor, în fiecare zi, pentru a-mi umple găleata!” Atitudinea ta are o influență profundă asupra modului în care abordezi viața. Întreabă un medic dacă atitudinea unui pacient poate afecta timpul de recuperare, sau convalescența după o boală. Întreabă un profesor dacă atitudinea elevului are vreun impact înaintea unui test. Isus a spus: „Facă-vi-se după credinţa voastră!” (Matei 9:29). Asemenea unui magnet, credința atrage puterea pe care o oferă Dumnezeu. Așadar, asigură-te că ai o atitudine corectă, întotdeauna!

„Gura ne era plină de strigăte de bucurie şi limba, de cântări de veselie…” (Psalmul 126:2)

     Pentru a trece de la eșec la izbândă, trebuie să faci următoarele lucruri: 1) Învață să râzi de tine însuți. Indiferent ce faci sau cât de des pierzi, nu-ți pierde niciodată simțul umorului. Atunci când îți iei greșelile prea în serios, totul devine o problemă de viață și de moarte. Psalmistul a scris: „Când a adus Domnul înapoi pe prinşii de război ai Sionului, parcă visam. Atunci, gura ne era plină de strigăte de bucurie şi limba, de cântări de veselie. Atunci se spunea printre neamuri: „Domnul a făcut mari lucruri pentru ei!” Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi şi de aceea suntem plini de bucurie. Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război ca pe nişte râuri în partea de miazăzi! Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie.” (Psalmul 126:1-5). Poate că nu vei putea să râzi de greșelile tale, dar poți învăța să zâmbești în ele! Să observăm expresia „când a adus Domnul înapoi…” Dumnezeu te poate aduce înapoi! Tim Masters spunea: „Eșecul este partea productivă a succesului; îți descoperă drumul pe care nu trebuie să-l parcurgi încă o dată, muntele pe care nu trebuie să-l urci din nou, valea pe care nu trebuie s-o traversezi iar…” Atunci când facem greșeli, s-ar putea ca acestea să nu semene, neapărat, cu „sărutul lui Isus”, expresie folosită de Maica Tereza pentru eșecurile care ne conduc spre Dumnezeu. Dar, dacă ne păstrăm atitudinea corectă, ele ne pot conduce să facem ceea ce ar trebui să facem. 2) Învață din greșeli. Celebrul proprietar de restaurante, Wolfgang Puck, spunea: „Am învățat mai mult din singurul restaurant care nu a funcționat decât din toate celelalte care au avut succes.” Dar nu așa se întâmplă de obicei? Cu alte cuvinte, tu nu pierzi, ci înveți! Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

„Cât de mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el…” (Psalmul 3:2)

     Un lider creștin scria: „Oliver Goldsmith s-a născut în anul 1700 și era fiul unui predicator sărac din Irlanda. El nu a fost un elev prea bun, la școală. De fapt, învățătorul său l-a etichetat drept „cap sec”… A reușit să obțină o diplomă [universitară], dar a terminat ultimul din clasa sa. Nu era sigur de ceea ce voia să facă. A încercat să devină predicator, dar nu i s-a potrivit… Apoi a dat examen de admitere la drept, dar nu a reușit. Apoi s-a orientat spre medicină, și a ajuns medic – dar nu era pasionat de profesia sa. A reușit să ocupe mai multe posturi doar temporar. Goldsmith a trăit în sărăcie, a fost adesea bolnav, iar odată a fost nevoit chiar să-și amaneteze hainele pentru a-și cumpăra mâncare… Se părea că nu-și va găsi niciodată drumul. Dar apoi și-a descoperit un interes și o aptitudine pentru scris și pentru traducere. La început, a lucrat ca redactor și scriitor pe Fleet Street (stradă din centrul Londrei – n.tr.). Iar apoi a început să scrie, iar aceste lucrări au apărut datorită pasiunii și interesului proprii. Și-a asigurat reputația de romancier cu „Vicarul din Wakefield”, cea de poet cu „Satul pustiu”, iar cea de dramaturg cu „Ea se pleca și cucerea”… Povestea lui Goldsmith seamănă foarte mult cu cea a psalmistului David… și poate și cu a ta. David scria: „Doamne, ce mulţi sunt vrăjmaşii mei! Ce mulţime se scoală împotriva mea! Cât de mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” (Psalmul 3:1-2). S-ar putea ca astăzi să fii și tu într-o situație asemănătoare… dar Dumnezeu te va ridica, dacă apelezi la El pentru călăuzire și dacă accepți să cooperezi cu El în planul Său pentru viața ta!

„Eşti prins de cuvintele gurii tale…” (Proverbele 6:2)

     Un psihiatru renumit a remarcat că una dintre cele mai triste expresii din vocabularul nostru este „dacă ar fi fost așa.” El crede că oamenii care sunt prinși în capcană de eșecurile lor își petrec viața spunând: „Dacă aș fi încercat mai mult… dacă aș fi fost mai amabil cu copiii mei… dacă aș fi fost mai sincer… dacă…” Modalitatea prin care poți schimba această mentalitate este să-ți schimbi vocabularul, înlocuind expresia „dacă ar fi fost așa” cu următoarele cuvinte: „data viitoare”: „Data viitoare mă voi strădui mai mult… data viitoare voi fi mai amabil cu copiii mei… data viitoare voi fi mai sincer…” Biblia spune: „Eşti prins de cuvintele gurii tale…” Lațul este o capcană. Ai văzut vreodată un animal prins într-o capcană, luptându-se să se elibereze? Cuvintele tale pot face asta. Și nu te afectează doar pe tine, ci și pe alții. S-ar putea să crezi că facem prea mare caz de asta. Dacă așa crezi, citește/ascultă mai departe următoarele versete: „Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul.” (Proverbele 15:4); „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele.” (Proverbele 18:21). Iar Domnul Isus a spus: „Dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te şi aruncă-te în mare’ şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11:23) Ce au în comun aceste versete? Puterea cuvintelor. Ele confirmă faptul că prin cuvintele noastre dăm viață și putere (sau moarte) tuturor lucrurilor! Așa că, în loc să vorbești distructiv, vorbește constructiv în situația în care te afli. În loc să vorbești despre eșec, începe să vorbești despre biruință. Iar când vei face lucrul acesta, Dumnezeu va onora rodul buzelor tale!

„Prin credință… au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.” (Evrei 11:33-34)

     Autorul cărții Evrei afirma: „Nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Iefta, de David, de Samuel şi de proroci! Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.” (Evrei 11:32-34) Unele dintre cele mai puternice mărturii din Sfânta Scriptură sunt despre oameni care s-au luptat cu defecte și slăbiciuni de caracter. Ei erau împotmoliți în probleme și circumstanțe covârșitoare – dar, prin harul lui Dumnezeu, au depășit obstacolele și situațiile care le erau potrivnice. Tema dominantă a Bibliei este învierea, revenirea la viață! Dar atunci se ridică întrebarea: dacă nu poți evita eșecul și nu trebuie să cedezi în fața lui sau să îl lași să îți contamineze gândirea, cum îl gestionezi? În primul rând, schimbându-ți atitudinea. Personajul de desene animate Homer Simpson a sintetizat atitudinea multora dintre noi, când a spus: „Copii, ați încercat tot ce ați putut și ați eșuat lamentabil. Lecția este să nu încercați niciodată!” Noi am putea spune că acest personaj este o persoană subperformantă! Într-un alt episod, el glumește: „Încercarea este primul pas spre eșec!” Concluzia este că Homer nu încearcă niciodată, așa că, la fel ca mulți oameni reali, el rămâne blocat. Oamenii care reușesc în viață au credință și tenacitate. Ei refuză să renunțe; ei au decis să nu se lase învinși de eșec. O altă traducere a versetului de referință sună așa: „A căror slăbiciune s-a transformat în putere și care au ajuns puternici în luptă.” Tu poți avea un început slab, dar, prin harul lui Dumnezeu, poți deveni puternic. Poți să te ridici din cenușa eșecului, să-ți atingi obiectivele și să trăiești viața pe care o dorește Dumnezeu. De unde știm asta? Din Cuvântul lui Dumnezeu!