„Dacă un om ar cădea deodată în vreo greșală … să‑l ridicați” (Galateni 6:1) 

     E bine să confrunți persoana despre care crezi că a greșit, dar nu cu atitudinea celui ce crede că numai el are dreptate. Când conducătorii bisericii au insistat ca „femeia aceasta … prinsă chiar când săvârșea preacurvia” (Ioan 8:4) să fie omorâtă cu pietre, Domnul Isus a răspuns: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea” (v. 7). Au! O autoare creștină scrie: „Suntem noi conștienți de greșelile celorlalți pentru că ni le‑au mărturisit sau ne‑am numit singuri „poliția morală” pentru a justifica faptul că analizăm cusururile din comportamentele celorlalți? Scopul tău este să‑i restaurezi pe fiii risipitori sau ai un scop ascuns de a te ridica pe tine însuți condamnându‑i pe cei din jurul tău? De două ori am fost confruntată de alți creștini, prima oară de către o străină roșie de furie pentru că purtam cizme de piele până la genunchi și fustă scurtă în biserica ei. M‑a numit o „Izabela”. A doua oară a fost un bun prieten care mi‑a arătat cu o atitudine de bunătate că am fost îngâmfată într‑o situație anume. Felul în care m‑a numit a lăsat o rană în sufletul meu dar mustrarea plină de compasiune m‑a întors spre brațele iertătoare ale Tatălui Ceresc. Numai Dumnezeu posedă combinația perfectă dintre sfințenie și milă care poate să judece inima omului. Biblia spune: „dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să‑l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu”. Singurul care are dreptul să ne condamne a ales în schimb să ne ierte și în lumina statutului nostru de păcătoși mântuiți prin har ‑ când Duhul Sfânt te convinge să‑l confrunți pe cel ce a greșit, fă‑o cu sinceritate, compasiune și smerenie”.