„MĂ ROG PENTRU TINE !”

„Eu M-am rugat pentru tine” (Luca 22:32)

     Când cineva spune: „Mă rog pentru tine!”, nu există o expresie mai mare a dragostei! Tragedia religiei lipsite de putere este că te face să nu cunoști incredibilul potențial al rugăciunii. Rugăciunea Îl pune pe Dumnezeu în mișcare! Și când Dumnezeu se mișcă, oamenii și situațiile se schimbă! Domnul Isus i-a spus lui Petru: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi” (v. 31-32). Și Dumnezeu a dat un răspuns acestei rugăciuni! În ciuda lepădării sale de Hristos, Petru a ajuns să conducă una dintre cele mai mari treziri din istorie și două din cărțile Bibliei îi poartă numele. Numai în veșnicie se va descoperi câte vieți au fost salvate și câte lucrări au fost restaurate prin rugăciune. În rugăciune nu există distanță. Prin rugăciune, te poți proiecta în orice situație, în orice moment, oriunde pe pământ, rostind promisiunea: „orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24). Când filistenii erau pe cale să-i anihileze pe evrei, Samuel a spus: „eu mă voi ruga Domnului pentru voi” (1 Samuel 7:5). Iar rezultatul? „Domnul a tunat în ziua aceea cu mare vuiet împotriva Filistenilor” (v. 10). Poate asta voiau să spună strămoșii noștri când vorbeau despre „rugăciunea pentru furtună”! Dumnezeu vine în urma unei invitații. Rugăciunile tale deschid o ușă pentru El. De fiecare dată când te rogi în Numele lui Isus, Duhul Sfânt este autorizat să lucreze pentru a înfăptui lucruri pentru tine care nu se pot face altfel. Adu-ți aminte de asta, data viitoare, când îți spune cineva: „Mă rog pentru tine!”.