FOLOSEȘTE CEEA CE ȚI-A DAT DUMNEZEU!

„Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui…” (1 Samuel 17:38)

     În vederea confruntării cu Goliat, Biblia ne spune că „Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui… Apoi David a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.” Şi s-a dezbrăcat de ea. Şi-a luat toiagul în mână, şi-a ales din pârâu cinci pietre netede şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mână, a înaintat împotriva filisteanului.” (1 Samuel 17:38-40) David trebuia să facă o alegere, una care-I putea determina destinul: să intre în luptă ca Saul – purtând armura lui Saul, etalând sabia lui Saul, ținând strâns scutul lui Saul… Sau să abordeze lupta ca David – un păstor cu o praștie. Iar David a ales să nu poarte armura lui Saul și să nu mânuiască sabia lui Saul dintr-un motiv excelent: el nu era Saul. David a decis să fie el însuși – David, pe care Dumnezeu l-a chemat, l-a uns și l-a echipat pentru această sarcină. Vine un moment în viața fiecăruia dintre noi când trebuie să fim suficient de curajoși și să renunțăm la „armura lui Saul”… Și este nevoie de cea mai neobișnuită formă de curaj: curajul de a fi noi înșine! Toți încercăm să fim originali, dar prea mulți dintre noi ajungem cu timpul imitatori ai altcuiva. În loc să ne onorăm propria unicitate și unicitatea celorlalți, suntem prea des intimidați de ea. Ne abandonăm unicitatea pentru că vrem să ne integrăm. Într-unul dintre cele mai cunoscute eseuri ale sale, Self-Reliance („Încrederea în sine” – n.tr.), Ralph Waldo Emerson a scris: „Există un moment în educația fiecărui om când ajunge la convingerea că… imitația este sinucidere. El trebuie să se accepte așa cum este, cu bune și cu rele.” Exact asta a făcut David, și Dumnezeu i-a dat o mare victorie. Și la fel vrea El și-n ce te privește; așadar, folosește ceea ce ți-a dat Dumnezeu!