„Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea…” (Isaia 40:31)
Profetul Isaia ne spune că Dumnezeu „dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin. Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.” (Isaia 40:29-31) Când un vultur se află la sol, el devine vulnerabil la atacul prădătorilor, precum șerpii și lupii. Solul este o realitate fixă pe care vulturul nu o poate schimba. Așadar, ce face? Se ridică deasupra lui! Din aer, totul arată diferit. Altitudinea vulturului îi transformă atitudinea – și asta se poate întâmpla și în cazul tău. Biblia ne spune că: „Cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea…” Iată două ilustrații pentru a înțelege ce înseamnă să te încrezi în Dumnezeu: 1) Asemenea unui vultur cu aripile larg deschise care așteaptă un curent cald care să-l poarte spre cer, la fel trebuie să rămâi și tu în prezența lui Dumnezeu, cu inima acordată la El. Ai îndatoriri și cerințe? Da, dar niciuna nu este la fel de importantă ca aceasta. De ce? Pentru că trebuie să înțelegi că, dacă nu intri în prezența lui Dumnezeu și nu rămâi acolo până când El te înviorează și te reface, nu vei reuși! 2) Asemenea unui chelner atent care lucrează într-un restaurant rafinat, al cărui singur scop este să-i mulțumească pe clienții săi, tu slujești lui Dumnezeu, ești sensibil la vocea Lui și supus voinței Lui. Presiunile vieții te-au epuizat? Și ce alegeri faci? Alegi divertismentul? Privitul la televizor te poate distrage pentru o vreme, dar nu va reface ceea ce viața îți ia. Numai Dumnezeu poate face asta, așa că învață să te încrezi în El. Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!