AI NEVOIE DE O VIZIUNE!

„Atunci ai vorbit într-o vedenie…” (Psalmul 89:19)

     Psalmistul scria: „Atunci ai vorbit într-o vedenie prea iubitului Tău, şi ai zis: „…am găsit pe robul Meu David, şi l-am uns cu untdelemnul Meu cel Sfânt. Mâna Mea îl va sprijini, şi braţul Meu îl va întări” (Ps. 89:19-21). Marile viziuni precedă întotdeauna marile realizări. Și Dumnezeu este Cel care dă marile viziuni. Viziunea dă naștere scopului; ea aprinde și alimentează focul lăuntric și te face să înaintezi în ciuda circumstanțelor și a obstacolelor. Pentru a înțelege bine cuvântul „viziune”, trebuie să reținem următoarele lucruri: 1) Viziunea vine de la Dumnezeu. El știe de ce ești în stare și pentru ce te-a înzestrat. Privești tu dincolo de propria-ți persoană, chiar și dincolo de propria-ți viață, în timp ce-ți cauți viziunea? Dacă nu, este posibil să pierzi potențialul pe care ți l-a dat Dumnezeu și tot ce are El mai bun pentru tine. După ce L-ai consultat pe Dumnezeu în privința unei viziuni, și încă n-ai primit-o, gândește-te să te asociezi cu o persoană a cărei viziune rezonează cu persoana ta. 2) Viziunea se bazează pe experiențele trecutului tău. Viziunea nu este o calitate mistică ce vine din neant. Ea se dezvoltă din experiențele tale trecute și din trecutul celor din jurul tău. 3) Viziunea împlinește nevoile altora. O viziune care vine de la Dumnezeu depășește cu mult ceea ce poate realiza cineva. Ea îi include și îi binecuvântează pe alții. Dacă viziunea ta nu include aceste lucruri, înseamnă că este prea măruntă. 4) Viziunea atrage resurse. Asemenea unui magnet, ea atrage, lansează provocări și îi unește pe oameni. În același timp, ea strânge laolaltă finanțe și alte resurse. Cu cât ai o viziune mai mare, cu atât va atrage mai mulți oameni plini de credință. Și cu cât este mai plină de provocări, cu atât cei care participă la ea se vor lupta ca s-o ducă la îndeplinire.