„Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă… provizii…” (Geneza 41:35)

     Să citim mai mult din ce i-a sugerat Iosif lui Faraon: „Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug. Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi, şi să le păzească. Bucatele acestea vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.” (Geneza 41:34-36) Există două lecții importante pentru noi în această relatare: 1) Nu lăsa momentele proaste să le înghită pe cele bune. Și care este cel mai bun mod de a face lucrul acesta? Stând în Cuvântul lui Dumnezeu în momentele de descurajare și dificultate și bazându-ne pe el. Pavel a spus: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” (Filipeni 1:6); 2) Nu te bucura doar de momentele tale bune; culege din ele înțelepciunea, puterea, strategiile, relațiile și resursele care te vor susține în momentele grele. Apostolul Pavel scrie: „ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea…” (Romani 5:3-4) Iar atunci când Dumnezeu te binecuvântează, nu te limita la păstrarea binecuvântării – împarte-o cu alții! Pune în practică legea reciprocității pe care a propovăduit-o Domnul Isus: „Daţi, şi vi se va da… cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” (Luca 6:38) Lucrurile de care te agăți pentru scopuri egoiste în cele din urmă le vei pierde. Dar atunci când dăruiești pentru a-i binecuvânta pe alții, Dumnezeu a promis să te răsplătească – acum, și în veșnicie!

„Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

     Împăratul Solomon ne-a lăsat această mostră de înțelepciune: „Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.” (Eclesiastul 3:2-8) El trece în revistă douăzeci și opt de „momente” diferite. Dar să observăm ce nu include Solomon aici: un timp pentru a renunța! Atâta timp cât rămâi pe câmpul de luptă, Dumnezeu îți poate întoarce situația și îți poate oferi victoria. Dacă ești îngrijorat astăzi în legătură cu căsnicia ta, copiii tăi, sănătatea ta, finanțele tale, slujba ta, viitorul tău etc. iată o promisiune pe care te poți baza: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere şi, pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine”, zice Domnul.” (Isaia 54:17) Dumnezeu nu a spus că nu va exista nicio armă îndreptată împotriva ta, ci a promis că ea nu va avea putere!… Așa că, nu renunța!

„Chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi.” (Luca 12:7)

     Dacă vrei să știi cât de măreț este Dumnezeu, citește următoarele: „Mâna Mea a întemeiat pământul şi dreapta Mea a întins cerurile…” (Isaia 48:13) Te-ntrebi dacă I-ar mai putea păsa unui astfel de Dumnezeu de problemele și necazurile tale zilnice? Răspuns: DA! „Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii…” (Luca 12:6-7) Dumnezeu prețuiește vrăbiile – mai mult decât crezi. El le hrănește, le pune la dispoziție copaci și ramuri pentru cuiburi, și alte vrăbii cu care să se împerecheze. Îi pasă atât de mult de ele, încât ține un inventar permanent. Dar tu? „Chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi.” Când îți pasă de cineva, observi detaliile. Când se naște un copil, ce fac părinții când îi văd pentru prima dată degetele mici de la mâini și de la picioare? Le numără. Ani mai târziu, de fiecare dată când acel copil vine acasă, dacă îi lipsește unul dintre cele zece degete de la mâini sau de la picioare, părinții observă. Chiar și părinții denaturați fac acest lucru. Domnul Isus a spus de fapt: „Dumnezeu nu îți numără doar degetele de la mâini și de la picioare. El te iubește atât de mult încât îți știe fiecare fir de păr de pe cap! El le știe numărul, și le observă culoarea…” Versetul 31 din Proverbele 16 ne spune: „Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii.” Crucea dovedește cât de mult te iubește Dumnezeu și cât de mult însemni pentru El! Deci, să nu uiți că lui Dumnezeu îi pasă de viața ta în detaliu!

„Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele apostolilor 9:6)

     Viața lui Saul s-a schimbat pentru totdeauna când a pus întrebarea: „Doamne, ce vrei să fac?” Vedem ce i-a răspuns Dumnezeu la întrebare (tot în acest verset 6): „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” Descoperirea voinței lui Dumnezeu are loc în etape. Primul pas este conștientizarea. Nu poți schimba direcția dacă nu ești conștient că te îndrepți în direcția greșită, așa că stai și gândește-te încotro te îndrepți în prezent. Dacă direcția nu este cea bună, stabilește și notează pașii pe care trebuie să-i faci pentru a ajunge unde trebuie sau dorești să ajungi, pentru a realiza ceea ce dorești să realizezi. Fă-i cât mai concreți cu putință. Vor fi ei în mod absolut pașii potriviți? Poate că da, poate că nu… Dar nu vei ști sigur până când nu vei începe să mergi înainte. Pasul doi este acțiunea. Nu poți câștiga dacă nu începi! Ia inițiativa. Fă în fiecare zi ceva specific care te va aduce cu un pas mai aproape de obiectivul tău. Apoi, continuă să faci acest lucru în fiecare zi! Pasul trei este responsabilitatea. Puține lucruri te vor inspira să-ți atingi obiectivele mai mult decât responsabilitatea. Un mod în care poți face asta este să împărtășești altora obiectivele. Atunci când le spui oamenilor ce ai de gând să faci, simți presiunea de a continua să lucrezi la ele. Dă-le posibilitatea și permisiunea acelor oameni să te întrebe despre progresul tău. Este ca și cum ți-ai da un termen limită, astfel încât să continui să înaintezi spre țintă. Când scrii ce ai de făcut, ai o altă formă de responsabilitate. Deci, dorești să faci voia lui Dumnezeu? Începe cu acești pași: conștientizarea, acțiunea, responsabilitatea!

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5)

     Ghedeon avea o armată formată din 32.000 de oameni, mult depășită numeric de madianiți… dar Dumnezeu i-a spus: „Ai prea mulți oameni…” El îl instruiește pe Ghedeon să elibereze pe oricine se teme, iar Ghedeon își vede rândurile subțiate cu două treimi din armată – acum mai avea vreo zece mii de oameni. Dumnezeu i-a spus din nou: „Tot prea mulți oameni sunt!”… și-i reduce armata lui Ghedeon la trei sute de oameni. În acel moment, șansele lui de câștig trebuie că erau cam de unu la un milion. Dar lucrurile nu se opresc aici! Dumnezeu îi ordonă lui Ghedeon să-i atace pe madianiți înarmați cu… trâmbițe și ulcioare! Și, surpriza supremă: Israelul câștigă! De ce a procedat Dumnezeu astfel? Pentru că dacă Ghedeon ar fi atacat cu 32.000 de oameni și ar fi câștigat, israeliții ar fi crezut că numărul și vitejia lor și-au spus cuvântul, iar Dumnezeu ar fi primit un merit limitat. Dar Dumnezeu are dreptul, merită și dorește credit total! Când trei sute de oameni, „înarmați” cu trâmbițe și ulcioare, înving o armată masivă – Dumnezeu primește toată gloria (vezi Judecători 7). De ce? Deoarece o astfel de victorie depășește orice calcul sau închipuire! De prea multe ori, rugăciunile noastre se reduc la cererea ca Dumnezeu să ne mărească șansele de învinge… Ne dorim ca totul să fie în favoarea noastră! Dar poate că Dumnezeu vrea ca șansele să ne fie potrivnice, astfel încât să fim martorii unui miracol de proporții divine. Credința înseamnă să ai încredere în Dumnezeu, indiferent cât de infime sunt șansele. Circumstanțele noastre imposibile sunt ocazii de a experimenta o nouă dimensiune a gloriei lui Dumnezeu. Te confrunți cu o situație care, din punct de vedere uman, îți depășește capacitatea de a face față? Recitește versetul cu care am început: „Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu…” (2 Corinteni 3:5) Azi, încrede-te în Dumnezeu – în ciuda oricărei crize, a circumstanțelor potrivnice, a șanselor mici sau a vremurilor tulburi!

„Suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi.” (Romani 8:18)

     În 1857, David Livingstone a ținut următorul discurs la Universitatea Cambridge: „Oamenii vorbesc despre sacrificiul pe care l-am făcut petrecând atât de mult timp din viață în Africa. Departe de mine gândul acesta și perspectiva aceasta! În mod categoric, nu este un sacrificiu! Aș spune că mai degrabă a fost un privilegiu! Anxietatea, boala, suferința sau din când în când pericolul, împreună cu renunțarea la confortul obișnuit și la binefacerile acestei vieți, ne pot face să ne oprim și să facem duhul să șovăie și sufletul să se scufunde; dar numai pentru o clipă. Toate acestea sunt nimic în comparație cu gloria care va fi descoperită în noi și pentru noi. Nu am făcut niciodată un sacrificiu!” Când Îl slujești pe Domnul, întotdeauna primești înapoi mai mult decât lucrurile la care renunți. Și dacă primești înapoi mai mult decât dai, ai sacrificat cu adevărat ceva? Evanghelistul Marcu scrie că „Petru a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat.” Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” (Marcu 10:28-30). Singurele regrete pe care le vei avea la sfârșitul vieții vor fi că nu L-ai căutat și nu L-ai slujit pe Dumnezeu mai mult, și că nu L-ai căutat și nu l-ai slujit mai devreme!

„Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele…” (1 Timotei 4:15)

     Apostolul Pavel a avut în minte un plan de succesiune pentru lucrarea Domnului. Acesta este motivul pentru care l-a îndrumat pe Timotei și l-a instruit: „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi”. Cuvintele „înaintarea ta să fie văzută de toţi” înseamnă că noi putem măsura creșterea. Întrebare: dacă te uiți în urmă la ultimii ani din viața ta, în ce domenii ai crescut? Înainte de a continua, stai o clipă și gândește-te cu atenție la modul în care răspunzi la această întrebare. În copilărie, corpul nostru crește automat. Dar unii dintre noi aduc în viața de adult încrederea subconștientă că dezvoltarea spirituală, emoțională și mentală urmează un model comparabil. Credem că, odată cu trecerea timpului, ne îmbunătățim în mod inevitabil. Suntem ca personajul de desene animate Charlie Brown din banda desenată Peanuts a lui Charles Schulz, care a spus odată: „Cred că am descoperit secretul vieții: trebuie doar să aștepți până te obișnuiești cu ea!” Problema este că nu devii mai bun doar trăind; trebuie să faci ceva în acest sens. Nimeni nu se îmbunătățește din întâmplare. Creșterea personală nu are loc pur și simplu de la sine! Iar atunci când ai terminat educația formală, trebuie să-ți asumi pe deplin procesul de creștere, deoarece nimeni altcineva nu se va ocupa de el în locul tău. Cel mai bun manual de creștere este Cuvântul lui Dumnezeu. El este „viu şi lucrător” (Evrei 4:12). Tot ce trebuie să știi și tot ceea ce este necesar pentru ca tu să crești se găsește pe paginile Scripturii. Așadar, deschide-ți Biblia! Afundă-te în ea! Citește-o… meditează asupra ei… Aplică principiile ei în viața ta – și vei fi uimit de felul în care vei crește!

„Fiul cel mai mare… s-a întărâtat de mânie…” (Luca 15:25, 28)

     Pilda fiului risipitor vorbește despre doi băieți și dragostea tatălui lor pentru fiecare. Cel mai tânăr și-a dezonorat tatăl și a ajuns la cocina porcilor. Când s-a întors acasă, pierduse totul – cu excepția iubirii tatălui său. Așadar, indiferent cine ești sau ce ai făcut, Dumnezeu te iubește și te vrea în familia Sa. Domnul Isus a făcut o afirmație uimitoare: „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.” (Luca 15:20). În cultura evreiască din vechime, se considera că nu se cuvenea/nu era demn pentru un bărbat în vârstă să alerge. Bărbații purtau veșminte lungi și largi și trebuiau să le ridice în jurul taliei pentru a alerga, expunându-și astfel lenjeria intimă. Dar tatălui nu i-a păsat de ceea ce credeau oamenii, lui i-a păsat de fiul său rebel! Din păcate, fratele său mai mare nu gândea la fel. Înțelegi acum de ce o mulțime de frați mai mici preferă să fie la „porci” în coteț și nu vor să intre în biserică? Pentru că le este teamă că frații mai mari îi vor lovi cu palma rea a judecății, în loc să-i atragă în brațele primitoare ale iubirii. Fratele mai mare dorește pedeapsă, dar tatăl oferă iertare. Fratele mai mare dorește vinovăție, dar tatăl oferă har. Fratele mai mare vrea răzbunare, dar tatăl vrea împăcare. Iar vestea bună este că indiferent cât de jos ai căzut, să știi că imediat ce te vei întoarce, Îl vei descoperi pe Tatăl tău ceresc în fața ta, îndreptând către tine brațele Sale deschise și inima Sa iubitoare!

„Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13)

     Domnul Isus a spus pilda aceasta: „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul, vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: ‘Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari, sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.’ Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer, ci se bătea în piept şi zicea: ‘Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!’ Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.” (Luca 18:10-14) Diferența dintre acești doi oameni era că fariseul era vinovat de păcatele duhului, iar vameșul era vinovat de păcatele firii pământești. Mândria i-a închis fariseului ușa Raiului, iar smerenia a deschis-o pentru colectorul de taxe. Fariseul se pretindea nevinovat, dar a plecat acasă vinovat. Colectorul de taxe s-a recunoscut vinovat și a plecat acasă îndreptățit! Să reținem că vameșul nu a folosit cuvântul obișnuit pentru milă. Cuvântul pe care el l-a folosit aici provine de la cuvântul ebraic kippur, care înseamnă „ispășire” (ca în Yom Kippur, care înseamnă „Ziua Ispășirii”). Cuvântul „ispășire” înseamnă „a acoperi”. Ceea ce a spus vameșul a fost: „Doamne, recunosc ceea ce știi deja că este adevărat despre mine. Sunt un om păcătos cu o inimă păcătoasă. Doamne, vrei să mă acoperi?” Asta e tot ce trebuia să audă Dumnezeu de la el pentru a-l salva – și asta e tot ce trebuie să audă Dumnezeu și de la tine. Amin?

„Acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu…” (Filipeni 3:8)

     Experiențele pe care le-ai avut înainte de a-ți încredința viața lui Hristos, inclusiv lucrurile pe care le regreți, pot fi răscumpărate și puse în valoare. Înainte ca Pavel să-L întâlnească pe Hristos pe drumul Damascului, viața lui fusese dedicată studiului Legii Vechiului Testament: „sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce priveşte Legea, fariseu; în ceea ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.” (Filipeni 3:5-6) Privind în urmă, este posibil ca Pavel să fi considerat că anii săi de studiu ca fariseu au fost irosiți. Dar Dumnezeu l-a pregătit pe Pavel ca să le arate evreilor că Hristos a fost împlinirea Scripturilor Vechiului Testament pe care el le cunoștea atât de bine. Este ușor să cădem în capcana de a crede că Dumnezeu nu începe să lucreze în viețile noastre până în ziua în care Îl cunoaștem pe Hristos ca Mântuitor. Scriptura spune că El „ne-a cunoscut mai dinainte”, ceea ce înseamnă că ne-a ales și ne-a pregătit cu mult înainte să-L cunoaștem (vezi Romani 8:29-30). Psalmistul David spune că Dumnezeu a scris toate zilele vieții sale înainte ca acestea să existe (vezi Psalmul 139:16), iar acest lucru este valabil și pentru tine. Dumnezeu este la lucru în viața ta în moduri de care nu ești conștient! Chiar și atunci când ești incapabil să-L vezi la lucru, Dumnezeu este întotdeauna activ în tine, înfăptuind buna Sa plăcere. Cine spune asta? Biblia: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:13) Credința transformă întrebarea „Lucrează Dumnezeu?” în declarația plină de credință: „Dumnezeu lucrează!”