DUMNEZEU ESTE BUN!

„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmul 34:8)

     Din îndemnul lui David „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!”, să reținem în special cuvintele „gustați” și „bun”. Ceea ce crezi despre Dumnezeu se manifestă în modul în care trăiești. Ce înseamnă să fii „bun”? Înseamnă să-ți trăiești viața așa cum știi tu mai frumos. Și de vreme ce Dumnezeu este omniscient, El știe ce este cel mai bine pentru tine! Bunătatea Sa este dincolo de orice dubiu. Întrucât Dumnezeu este bun – nu doar neprihănit, ci în mod real, practic și constant bun – paharul stării de bine, al siguranței, al păcii, al încrederii și al bucuriei tale poate fi „plin de dă peste el.” Un asemenea Dumnezeu bun nu-Și poate încălca promisiunea, nu-Și poate abandona copiii și nici nu va eșua în dragostea Sa și în plăcerea de a-i binecuvânta. Poți fi sigur că în orice împrejurare El Se va purta cu tine în cel mai bun mod posibil! Când viața ta pare că se năruie, este dificil să vezi bunătatea lui Dumnezeu, ori să simți că lucrurile se vor ameliora. În astfel de momente, trebuie să folosești credința pe care Dumnezeu ți-a dat-o deja, și – printr-un act al voinței tale – să te încrezi în El (vezi Romani 12:3). Un pastor a fost întrebat de către un enoriaș care trecea prin necazuri: „Domnule pastor, vi se pare și dumneavoastră că lumea este ca o epavă?” Pastorul a răspuns: „Da, ca epava unei semințe care stă să încolțească!” Fără a trece prin etapa „epavei”, în timpul căreia simți că lumea pur și simplu se năruie, ghinda nu ar putea da viață unui stejar. Așadar, acceptă voia lui Dumnezeu în această încercare, pentru că, indiferent cum ți se pare în acest moment, doar voia Lui este „bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2). La sfârșit, vei constata singur „ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!”

SPUNE CE ȚI-A FĂCUT DOMNUL!

„Du-te acasă la ai tăi, şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul…” (Marcu 5:19)

     Ai fost vreodată într-un loc atât de minunat încât ți-ai dorit să nu mai pleci niciodată? Cu siguranță așa s-a simțit și bărbatul din capitolul 5 din Evanghelia lui Marcu, după ce Domnul Isus l-a scăpat din robia duhurilor necurate. El a dorit să meargă cu Isus, să Îi asculte învățăturile, să fie martorul minunilor Sale și să se bucure de tovărășia Sa. Însă Domnul Isus i-a spus să meargă acasă și să le spună celor din familia sa ce a făcut Domnul pentru el. Dumnezeu nu dorește să trăiești izolat, departe de restul lumii! Singura modalitate de a păstra ceea ce ai este să dăruiești mai departe! După ce ai trăit o experiență spirituală pe vârful muntelui, trebuie să împarți ce ai trăit cu cei aflați în vale. Omul din povestirea de astăzi petrecuse destui ani prin cimitire, își făcea singur tăieturi pe corp și bolborosea lucruri neînțelese. Acum mulțimea îl vedea „şezând la picioarele lui Isus, îmbrăcat, şi în toate minţile” (Luca 8:35). La fel se întâmplă lucrurile și-n viața spirituală. Mai întâi, Domnul Isus te îmbracă, apoi te cheamă. Când vii la el, ești gol spiritual, așa că El te înveșmântează în neprihănirea Sa. Apostolul Pavel spune: „dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). „După cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos” (vezi 1 Corinteni 15:22). Compozitorul de imnuri Edwin Mote a scris: „Iar când Isus va judeca/ Și celor morți „Sus” va striga/ Neprihănirea Lui va fi/ Chiar haina-n care voi luci!” Așadar, nu uita niciodată că după ce te-a eliberat Hristos și ești „îmbrăcat și în toate mințile”, tu ai primit de la Dumnezeu mandatul de a merge și de a le spune oamenilor ce ți-a făcut ție Domnul!

DACĂ SEMENI, CULEGI!

„Cine seamănă mult, mult va secera.” (2 Corinteni 9:6)

     Secerișul tău spiritual este determinat de ceea ce cheltuiești, economisești și semeni în Împărăția lui Dumnezeu. Biblia ne învață că semănatul perseverent garantează secerișul îmbelșugat. Viitorul nostru începe cu ceea ce avem în mână chiar acum. Nimic nu este prea mărunt ca să nu poată fi înmulțit. Fiecare dintre noi a primit de la Dumnezeu un lucru care se poate multiplica; secretul este să-l pui în mâinile lui Dumnezeu. El dorește ca noi să avem izbândă, să avem resursele necesare pentru a împlini voia Sa și să-i ajutăm și pe ceilalți să facă la fel. El a spus: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos” (Isaia 48:17). În Noul Testament, Domnul Isus i-a învățat pe pescari cum să prindă mai mult pește (vezi Luca 5:1-11). Odată, El chiar le-a spus ucenicilor Săi unde să caute bani ca să plătească taxele (vezi Matei 17:27). El i-a învățat că dărnicia, și nu egoismul, este calea prin care poți înmulți ce ți-a fost dat (vezi Luca 6:38). Uneori, sămânța ta este singura modalitate prin care poți scăpa de necaz, dar trebuie să fii dispus s-o semeni. Asta ne arată realitățile biblice! Domnul Isus le-a arătat oamenilor cum și de unde pot obține bani… Și când au greșit în vreo privință, El i-a motivat să se ridice și să încerce din nou – folosind metodele Sale. El le-a spus că Dumnezeu este izvorul lor nesecat de resurse, și i-a încurajat să se aștepte la seceriș pentru fiecare sămânță semănată. Apostolul Pavel spune: „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:7-8). Concluzie: dacă semeni, în orice domeniu, vei secera!

VOIA LUI DUMNEZEU

„Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.” (Plângerile lui Ieremia 3:25)

     Dacă te confrunți astăzi cu o luptă spirituală (și noi toți ne confruntăm!), iată trei gânduri care te vor ajuta: Primul: înțelege că nu e ușor să faci voia lui Dumnezeu. Satan, dușmanul tău, nu renunță la nimic fără luptă, și neliniștea este una dintre armele sale secrete. De aceea Biblia spune: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9). Învingătorii nu sunt neapărat mai educați sau mai talentați decât alții, ci doar mai perseverenți. Ei se luptă să treacă dincolo de punctul în care alții renunță. Al doilea gând: crede că voia lui Dumnezeu este pentru binele tău suprem. Tu ești odrasla unui Dumnezeu desăvârșit, așa că poartă-te ca atare! Legământul Său cu tine este veșnic, așa că gândește în termenii aceștia. Binele tău suprem este dorința și plăcerea Sa, așa că trăiește avându-le în minte. Biblia spune: „doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău” (3 Ioan vers. 2). Al treilea gând (util într-o confruntare spirituală): invocă prin credință ceea ce ți-a promis Dumnezeu. Deprimarea acționează ca un hoț. Ea îți poate fura timpul cu cei dragi ai tăi, banii pe care i-ai putea folosi pentru a-ți atinge scopurile, sau energia necesară pentru a împlini planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Proorocul Isaia a spus: „El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui… şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:4-5). La cruce, Domnul Isus a câștigat tot ce îți este necesar. Așa că, îndrăznește în Numele Domnului Isus și cere acest lucru cu credință, după cum spune Scriptura: „Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.”

CURĂȚAT „ÎN CUPTORUL URGIEI”

„Te-am lămurit în cuptorul urgiei” (Isaia 48:10)

     Nu fii invidios pe „talantul” altcuiva. Și nu te lăsa intimidat de el, deoarece același Dumnezeu care a chemat și a echipat acea persoană te va folosi și pe tine. Când înveți să apreciezi și să aplauzi darul lui Dumnezeu din viața altcuiva, ai ajuns în poziția în care El te poate binecuvânta și pe tine. De fapt, noi toți suntem necesari planului lui Dumnezeu. Biblia spune: „Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El” (1 Corinteni 12:18). Dumnezeu stabilește și Dumnezeu dă resurse! Așadar, caută-L și vei descoperi misiunea ta. De ce a spus Domnul Isus (Matei 20:16): „mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”? O parte a acestui răspuns se găsește în aceste cuvinte din Isaia 48: „te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei.” Nu e de-ajuns să ai chemare; ai nevoie și de caracter, pentru a avea credibilitate. Și asta înseamnă să petreci timp în cuptorul de curățire. Generic vorbind, nu chemarea te face să dai de necaz, ci caracterul – sau mai bine zis: lipsa lui! Dumnezeu spune: „Vreau să văd cum reacționezi sub presiune… când vrei să obții un „da”, dar ești nevoit să trăiești cu un „nu”… când îți dorești să faci o lucrare publică, dar ești desemnat să stai în culise!” Dumnezeu este Cel mai priceput și înțelept în afaceri. El nu expune „marfă” netestată în vitrinele Sale. Așadar, care e „cuptorul urgiei” în care te găsești astăzi? Simți oare dogoarea din cuptorul meșterului? Dacă o simți, bucură-te! Când vei ieși, vei fi echipat și pregătit pentru slujire. Acesta e cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

PROTEJEAZĂ-ȚI VIAȚA SPIRITUALĂ!

„Suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.” (Iov 33:4)

     Poți să încerci să-ți protejezi casa montând gratii de metal la ferestre, poți să-ți instalezi un sistem anti-furt la mașina ta, poți pune camere video la firma ta, îți poți îngrămădi averile în trezoreria unei bănci… Dar, ce faci ca să-ți protejezi cea mai valoroasă avere, și anume viața spirituală? Elihu i-a zis lui Iov: „…suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.” Când Dumnezeu suflă Duhul Său în tine, în clipa mântuirii, tu înviezi din punct de vedere spiritual. Din acel moment ai capacitatea de a-L iubi, de a-L sluji și de a face voia Sa. Și asta urmărește dușmanul – partea din Dumnezeu care se află înlăuntrul tău! Și pentru a ajunge la ea, el îți va ataca trupul, va declara război minții tale, te va bombarda cu îndoieli și temeri. El se va folosi chiar și de alte persoane, inclusiv prieteni apropiați și membrii ai familiei tale. Când Dumnezeu a suflat suflare de viață peste Adam, el a devenit un suflet viu. El a recunoscut cine este și ce a fost chemat să facă în viață. Și atunci a apărut diavolul. Nu pierde lecția aceasta! Până nu recunoști că Dumnezeu te-a creat și te-a răscumpărat cu un scop, alții vor încearca să „sufle” identitatea și programul lor în viața ta. Și este un lucru periculos, deoarece de obicei cine te definește, te poate și controla! „Cum mă pot proteja?” întrebi tu. Trăiește în fiecare zi cu conștiența prezenței lui Dumnezeu! David declară (Psalmul 61:3-4): „Tu eşti un adăpost pentru mine, un turn tare împotriva vrăjmaşului. Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor Tale.” Când te afli într-un asemenea loc sigur, dușmanul nu te poate atinge – nici pe tine, nici vreun lucru care îți aparține.

FII GATA SĂ PRIMEȘTI!

„Cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 16:24)

     Biblia nu ne spune de câți ani stătea ologul, din Faptele Apostolilor capitolul 3, cerșind la poarta Templului, dar era ceva ce se întâmpla zilnic. Când i-a văzut pe Petru și pe Ioan, probabil că nu avea o altă așteptare – decât să mai supraviețuiască încă o zi. Prin urmare Petru i-a zis: „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” (Faptele Apostolilor 3:6). Iată ce s-a întâmplat apoi: „el a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind, şi lăudând pe Dumnezeu” (vers. 8). Noi toți putem extrage o învățătură importantă de aici. Dumnezeu a stabilit vremuri în care să fie făcute anumite lucruri. El are un calendar, iar numele tău este scris în el. „Căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.” (Psalmul 102:13). Dacă nu ești acordat din punct de vedere spiritual, poți rata „vremea hotărâtă” și poți pierde ceea ce are Dumnezeu pentru tine. Asta înseamnă că trebuie să înveți să trăiești în așteptare, deoarece binecuvântările lui Dumnezeu fie vin spre tine, fie trec pe lângă tine. Minunile se întâmplă celor care cred în ele, care le cer, care le așteaptă și care le primesc. Dușmanul va încerca să te țină atât de ocupat, să te facă atât de cinic și de neajutorat încât atunci când Dumnezeu îți trimite răspunsul pentru care te-ai rugat, nu-l vei recunoaște, nu-l vei apuca, nu-l vei primi… Domnul Isus a zis: „orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 16:23-24). Așa că, fii gata să primești!

RESURSE NECESARE VICTORIEI

„Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg…” (1 Corinteni 9:26)

     Fie că vorbim despre lumea sportului, sau despre Împărăția lui Dumnezeu, orice învingător trebuie să manifeste aceste cinci trăsături: 1) Autocunoașterea. Învingătorii sunt cinstiți în privința  calităților și defectelor pe care le au. Biblia spune: „Domnul cercetează toate inimile… Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine” (1 Cronici 28:9). În rugăciune, te vezi așa cum ești. Pe măsură ce citești Cuvântul lui Dumnezeu, începi să te vezi așa cum poți fi. 2) Focalizarea. Oriunde te-ai afla astăzi, în drumul tău spre cer, fii implicat – căci acolo este Dumnezeu. Cei care și-au irosit viața așteptând „să vină și trenul lor” sunt de obicei dezamăgiți sau mor pe peron! Învingătorii trăiesc în timpul prezent. Ei refuză să le fie trupul într-un loc, iar mintea – în altă parte! 3) Încrederea. Învingătorii biruiesc anxietatea ațintindu-și privirea asupra scopului. Pe măsură ce se apropie, încrederea lor crește. Iuda scrie: „voi, prea iubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte…” (Iuda 20). E ceea ce trebuie să faci și tu zilnic, prin rugăciune și prin Cuvântul lui Dumnezeu. 4) Disciplina. Învingătorii sacrifică prezentul pentru viitor. Ei au învățat să spună NU răsfățului și DA disciplinei, deoarece pentru ei premiul merită tot efortul. Apostolul Pavel scrie: „mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9:27). 5) Planificare. Învingătorii recunosc faptul că numai talentul nu este suficient; ai nevoie de un plan după care să trăiești. Așadar, ai descoperit planul lui Dumnezeu pentru viața ta? Trăiești tu conform acestui plan? Dacă nu, astăzi, vorbește cu El despre asta. Este una dintre cele mai importante conversații pe care le vei avea vreodată!

CUM SĂ ÎNVINGI DESCURAJAREA (3)

„Luptaţi pentru fraţii voştri, pentru fiii voştri şi fetele voastre, pentru nevestele voastre, şi pentru casele voastre!” (Neemia 4:14)

     Pentru a învinge descurajarea, tu trebuie să te împotrivești perspectivelor sumbre. Atitudinea pare poate un lucru mărunt, dar ea poate face diferența. Depresia, întristarea, pesimismul, disperarea și descurajarea ucid mai multe persoane decât toate bolile din lume la un loc. Adevărul este că entuziasmul te va duce acolo unde doar talentul singur nu poate! Gândește-te la asta: în fiecare zi, oameni talentați cad pradă descurajării și se dau bătuți, în timp ce oameni cu mai puțin talent și mai puțin înzestrați merg înainte și reușesc. Winston Churchill a spus odată mai în glumă, mai în serios: „Sunt un optimist. Nu-mi folosește la nimic să fiu altfel!” Dacă crezi din toată inima ta că Dumnezeu este de partea ta, vei fi optimist chiar și în fața obstacolelor copleșitoare și a descurajării. În Vechiul Testament, un grup de robi evrei au reconstruit zidurile Ierusalimului în numai cincizeci și două de zile, și au avut parte de izbândă! Cum au reușit? Liderul lor le-a spus: „Nu dați curs descurajării. Nu vă lăsați pradă pesimismului. Fiți gata de luptă la fiecare pas!” Și această rețetă este la fel de valabilă și astăzi! Una dintre armele preferate ale lui Satan este descurajarea. El știe că nu poți fi înfrânt decât dacă va câștiga bătălia în mintea ta. Însă tu ai puterea să-l învingi! Biblia spune: „Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” (Iacov 4:7). Când Satan îți aduce descurajarea la ușă, ce ai de făcut? Nu deschide ușa! Nu-l invita înăuntru! Nu accepta pachetul! Nu semna factura! Ascultă-L pe Dumnezeu – și împotrivește-te diavolului! Cu toții trecem din când în când prin oboseală, frustrare, eșec, teamă… Dar când te bazezi pe promisiunile lui Dumnezeu și pe puterea Sa, tu poți birui descurajarea. Alegerea îți aparține!

CUM SĂ ÎNVINGI DESCURAJAREA (2)

„M-am uitat, şi sculându-mă, am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat…” (Neemia 4:14)

     Pe lângă a dedica tot mai mult din timpul și energia ta făcând lucrurile pe care le crezi eficiente, o altă modalitate de a învinge descurajarea este să te focalizezi pe Domnul, și nu pe problemă. Neemia a spus: „M-am uitat, şi sculându-mă, am zis mai marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat…” Ce ar trebui să-ți amintești, mai precis? Trei lucruri: 1) Adu-ți aminte de bunătatea lui Dumnezeu pe care ți-a arătat-o în trecut. Când te gândești la lucrurile bune pe care le-a făcut deja în viața ta, te simți înflăcărat în duhul tău și povara îți este ușurată. 2) Adu-ți aminte de prezența lui Dumnezeu în momentul de față. Ce îngăduie Dumnezeu în viața ta chiar acum, de simți că El este absent? De fapt, El e mereu cu tine, fie că-i simți prezența, fie că nu. El a spus: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5). 3) Adu-ți aminte de atotputernicia lui Dumnezeu pentru viitor. El îți va da putere pentru împlinirea nevoilor tale. Când te simți descurajat, ia-ți gândul de la împrejurările în care te găsești și concentrează-te asupra Domnului, pentru că împrejurările te pot deprima și te pot descuraja. Probabil că motivul pentru care te simți abătut este că hrănești gânduri sumbre. Dacă vrei să experimentezi înălțarea sufletească, dă-ți toate silințele să ai doar gânduri înălțătoare. Alege câteva versete biblice încurajatoare pe care să le memorezi și să le rostești atunci când ești descurajat: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23) etc. Să nu uiți: gândurile tale îți determină sentimentele, iar când îți umpli mintea cu promisiuni din Cuvântul lui Dumnezeu, tu poți învinge sentimentul descurajării!