FII MEREU CINSTIT!

„Nu vă minţiţi unii pe alţii…” (Coloseni 3:9)

     Încearcă să dai un răspuns cinstit la următoarele întrebări: Ai fi în stare să minți – pentru a ieși dintr-o încurcătură? pentru a impresiona pe cineva? pentru a evita consecințele propriilor tale fapte? Ei bine, ce ai face? Într-un studiu important din Statele Unite, oamenii au fost întrebați: „Ce ai fi capabil să faci pentru 10 milioane de dolari?” (Ar fi bine să te așezi acum pe un scaun) 25% au răspuns că ar fi dispuși să-și abandoneze familiile. 23% au declarat că ar fi dispuși să se prostitueze timp de o săptămână. Și 7% au spus că ar fi în stare să ucidă un necunoscut. Ești șocat? Știu, tu nu ai face niciodată așa ceva! Ei bine, nu te grăbi! Studiul a arătat că și creștinii sunt „aproape la fel de dispuși să falsifice declarațiile de venituri precum necreștinii, să anunțe că sunt bolnavi atunci când nu sunt, să-și înșele soțul sau soția, ori să distrugă caracterul cuiva pentru ca ei să pară mai buni.” Gândește-te puțin: ai făcut vreunul din aceste lucruri în ultimul timp? Dacă da, citește cu atenție următoarele cuvinte și apoi roagă-te: „Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.” (Col. 3:9-10). Fii foarte atent la cuvintele „v-ați îmbrăcat cu omul cel nou.” Cinstea este o haină pe care trebuie s-o îmbraci în fiecare zi. Așa că, declară adevărul, numai adevărul și nimic altceva decât adevărul! Așa să te ajute Dumnezeu! Gândește adevărul. Confruntă adevărul. Iubește adevărul. Urmărește adevărul. Umblă în adevăr. De azi înainte, ia hotărârea să fii mereu cinstit.

ODIHNA

„Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” (Marcu 6:31)

     De ce Domnul Isus și-a pus timp deoparte pentru a se odihni? Pentru ca, atunci când începea să lucreze, să fie în formă maximă. Și astăzi El dorește să-ți spună că dacă nu-ți iei o pauză, nimeni nu-ți va da o pauză. Domnul Isus vrea să supraviețuiești de-a lungul maratonului întregii vieți, nu doar în perioadele scurte de sprint. Și primul obstacol pe care trebuie să-l dai la o parte este vina. Dă la o parte tot ceea ce te face să fii dependent de muncă. Poate că te simți vinovat și-ți spui: „Sunt atâtea de făcut!” Dar Domnul Isus a abordat altfel viața: „Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce. Au plecat, deci, cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte.” (vers. 31-32). Nu ai timp să mănânci, e un du-te vino continuu, și timpul necesar ca să ai grijă de tine îți lipsește… s-ar putea descrie așa viața ta, în momentul de față? Unii spun: „Mai bine să mori lucrând, decât să zaci toată ziua!” Dar acesta este un sfat greșit și nu este potrivit Scripturii. Nu te epuizezi atunci când faci voia lui Dumnezeu! „Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară”, a zis Domnul Isus (Matei 11:30). Și motivul pentru care a putut zice asta a fost acela că nu oamenii îi stabileau agenda, ci Tatăl Său ceresc. Psalmistul a spus: „El… mă duce la ape de odihnă” (Psalmul 23:2). Nu ai prefera să mergi în parc de bună voie, decât să ajungi la spital obligat? De fapt, nu Dumnezeu te va trimite acolo, ci propria ta lipsă de înțelepciune. Astăzi, Domnul Isus îți spune: „Vino la o parte și odihnește-te!” Iar dacă ești înțelept, o vei face!

DOMNUL ISUS NE SPUNE CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT

„Nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” (Matei 16:17)

     Apostolul Petru a fost mai întâi Petru pescarul. Tatăl său deținea bărci pentru pescuit, iar Petru se gândea că, probabil, va ajunge să conducă afacerea familiei, după ce tatăl său nu va mai fi. Dar când Domnul are un plan pentru viața ta, El va veni să te caute! Gândește-te la acest dialog fascinant între Isus și Petru: „„Dar voi” le-a zis El „cine ziceţi că sunt?” Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (greceşte: petros.), şi pe această piatră (greceşte: petra.) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (v. 15-18). Putem extrage o învățătură importantă din aceste versete. Când înțelegem cine este Isus și ce a făcut El pentru noi, descoperim și cine suntem noi și ce ne-a chemat să facem pentru El. Viața înseamnă mai mult decât să lucrezi patruzeci și opt de ore pe săptămână timp de patruzeci de ani, să ieși la pensie cu un ceas de aur, cu o sumă frumușică și să te joci cu nepoții. Cât e de sigur că ADN-ul tău diferă de cel al tuturor oamenilor de pe planetă, la fel este și cu destinul tău individual. Dar pentru a-l înțelege și a-l împlini, „trebuie să te naști din nou” (Ioan 3:7). Domnul Isus a afirmat la mormântul lui Lazăr: „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11:25). Și Acela care l-a înviat pe Lazăr din morți te poate readuce și pe tine la viață, în primul rând spiritual. Caută-L, și El îți va spune cine ești tu cu adevărat!

LA ACEASTA AȚI FOST CHEMAȚI

„Şi la aceasta aţi fost chemaţi… să călcaţi pe urmele Lui.” (1 Petru 2:21)

     În mijlocul necazurilor sale, Iov a declarat: „El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.” (Iov 23:10). Aurul este ascuns în adâncimile pământului și este nevoie de ore întregi de muncă fizică pentru a da la o parte tone de pământ, lopată cu lopată, ca să fie scos la suprafață. La fel, răstignirea firii pământești este un proces dureros, care necesită timp îndelungat… iar când Îl urmezi pe Domnul Isus, I-ai dat „dreptul de a săpa”. Satan încearcă să-ți îngroape comoara sub maldărul păcatelor și eșecurilor din trecut, însă Dumnezeu continuă să sape deoarece El urmărește aurul! Joni Eareckson Tada, tetraplegică după un accident în timpul unei scufundări, a scris: „Deseori, în timpul unei singure zile, sunt nevoită să fac peste 25 de modificări la scaunul meu cu rotile. Uneori am impresia că voi ajunge la nebunie, și prietenii mei la fel. Și atunci îmi aduc aminte: „Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.” Viața este grea. Domnul Isus a spus că în această lume vom avea necazuri (Ioan 16:33). Dar ne-a fost dat – asta înseamnă că am primit în dar – de dragul lui Hristos, nu numai să credem în El, ci să și suferim pentru El. Uneori nu ne dorim acest dar, dar dacă Domnul Isus a învățat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit, atunci și eu pot învăța prin cele 25-30 de ajustări diferite ale poziției mele de a sta în scaun. Dumnezeu dorește o relație profundă cu noi, dar în termenii Săi! Și acești termeni ne cheamă să suferim la fel cum a suferit și Fiul Său. Așa că data viitoare când vei fi lovit de o dezamăgire cumplită, nu uita că Dumnezeu îți cere să calci pe urmele Domnului Isus!”

DUMNEZEU ESTE CU TINE ÎN CIUDA CIRCUMSTANȚELOR

„Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5)

     În capitolul 39, din cartea Geneza, ni se spune de mai multe ori că Domnul era cu Iosif. Însă lucrul acesta nu l-a scutit de gelozie, de trădare, de avansurile soției lui Potifar sau de minciunile… care l-au trimis la închisoare. Biblia ne spune: „I-au strâns picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare, până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului” (Psalmul 105:18-19). Iosif nu știa, dar el se afla într-un program de pregătire pentru a deveni domnitor. Dumnezeu a vrut să vadă dacă el va alege încrederea și nu pofta, supunerea și nu oportunitatea. Numai când te uiți în urmă îți dai seama de ce unul dintre numele pe care le are Dumnezeu este „Răscumpărătorul”. El poate răscumpăra toate situațiile prin care ai trecut – bune, rele sau urâte. Lecția pe care a învățat-o Iosif este aceasta: Dumnezeu este cu tine chiar și atunci când nu există nicio dovadă în acest sens. El merge alături de tine. El lucrează cu tine. El merge înaintea ta pentru a aranja circumstanțele în favoarea ta. Cuvântul Său spune: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că poți spune plin de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6). Uneori însă, în planul lui Dumnezeu, situația se agravează înainte de a se îmbunătăți. În astfel de momente, trebuie să-ți intensifici apropierea ta de Dumnezeu și să te sprijini mai mult pe El: „Să nu vă părăsiţi, deci, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit.” (Evrei 10:35-36). Așadar, nu uita: Dumnezeu este cu tine în ciuda circumstanțelor!

CE ESTE EVLAVIA?

„Sufletul meu însetează după Dumnezeu” (Psalmul 42:2)

     Ce îți vine în minte când te gândești la cuvântul „evlavie”? Legi și porunci religioase? Creștini care arată cu degetul și spun: „Să nu faci aia sau asta!”? Atunci nici nu-i de mirare că mulți oameni ne evită! Mai este evlavia posibilă, într-o epocă a mașinilor fără șofer și a cumpărăturilor via internet? Sau trebuie oare să ne întoarcem la vremuri mai lente și mai simple, pentru a fi evlavioși?! În realitate, evlavia nu este o cultură, ci o atitudine a inimii. Are prea puțin de-a face cu felul în care arată cineva (deși pentru unii dintre noi e greu să vedem dincolo de înfățișare) sau cu mașina pe care o conduc sau pe care o au. Nu are nimic de-a face cu preferințele personale sau cu standardele pe care unii dintre noi ar vrea să le impună altora. Biblia spune: „omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Evlavia este o lucrare lăuntrică. Și cu cât te gândești mai mult la evlavie, cu atât ești mai convins că o persoană cu adevărat evlavioasă este o persoană a cărei inimă este sensibilă la Dumnezeu, Îl ia în serios pe Dumnezeu și Cuvântul Său, și dorește să-L cunoască mai mult. David a strigat: „Sufletul meu însetează după Dumnezeu.” Atât, și nimic mai puțin! Poți fi bogat sau sărac, tânăr sau bătrân, orășean sau țăran, subaltern sau șef, energic sau liniștit, căsătorit sau singur, democrat sau liberal – nimic din toate acestea nu contează. Ceea ce contează cu adevărat este să tânjești să-L cunoști pe Dumnezeu mai îndeaproape, să-L asculți și să umbli cu El. Așa că întreabă-te: „Vreau eu să fiu evlavios?” Și dacă nu-ți place răspunsul, îngenunchează și roagă-L pe Dumnezeu să-ți schimbe atitudinea și inima!

DUMNEZEUL TĂU ESTE NELIMITAT

„Nimic nu este de mirat din partea Ta!” (Ieremia 32:17)

     Dumnezeu poate rezolva orice problemă pentru că El nu este mărginit de limitările omenești: 1) El nu este limitat de timp. Dumnezeu poate face într-o clipită ceea ce în mod normal ar lua ani de zile. „El Îşi trimite poruncile pe pământ, Cuvântul Lui aleargă cu iuţeală mare” (Psalmul 147:15). El poate grăbi procesul natural al vindecării; El poate accelera rodul binecuvântării, așa încât vei putea semăna cu o mână, iar cu cealalta vei secera (vezi Amos 9:13). 2) El nu este limitat de lipsuri. Când evreii au părăsit Egiptul, Dumnezeu le-a spus să împrumute de la asupritori, argintul și aurul. Și asta din cauză că egiptenii le datorau plata retroactivă pentru 400 de ani, plus dobânda! Când L-au ascultat pe Dumnezeu, El le-a rupt lanțul lipsurilor și au obținut tot ce li se furase. Orice ți-ar fi luat Satan, Dumnezeu îți poate returna, și încă mai mult de atât (vezi Zaharia 9:12). 3) El nu este limitat de Satan. Moise le-a spus iudeilor: „pe Egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată.” (Exodul 14:13). În ce fel Se ocupă Dumnezeu de puterea lui Satan? Mărind-o pe a ta! „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). Satan L-a dus pe Isus pe acoperișul Templului, dar nu L-a putut împinge jos – și el nu te poate împinge nici pe tine, dacă Hristos este în tine! Deci folosește Cuvântul lui Dumnezeu și bazează-te pe el! 4) El nu este limitat de nimic… în afară de îndoiala ta! El a făcut ca un topor să plutească, un măgar să vorbească, și un trup fără viață să învieze după patru zile… așa că nu există problemă pe care El să n-o poată rezolva. Așadar, ridică-te și declară cu credință: „Nimic nu este de mirat din partea Ta!”

FELICITĂRI PENTRU NOUA LOCAȚIE!

„Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” (Ioan 14:2)

     O doamnă a comandat la florărie două aranjamente florale: unul pentru un prieten care își muta sediul firmei, iar celălalt pentru înmormântarea unui prieten care tocmai decedase. Din nefericire, florăreasa a încurcat comenzile. Prin urmare, prietenul care-și muta sediul a primit un aranjament cu o panglică pe care scria: „Regrete profunde”, în timp ce aranjamentul pentru persoana decedată conținea următorul mesaj: „Felicitări pentru noua locație!” Copii răscumpărați ai lui Dumnezeu, într-o zi veți auzi și voi cuvintele: „Felicitări pentru noua locație!” Raiul nu este o „stare a minții” sau un spațiu cibernetic celest. Este un loc pregătit pentru un popor pregătit. Biblia vorbește despre „orice familie, în ceruri şi pe pământ” (Efeseni 3:15). Persoanele dragi ție pe care le-ai pierdut te așteaptă acolo, și tu abia aștepți să le revezi. Poate te întrebi dacă vă veți mai cunoaște. Da! Vom ști mai puține lucruri decât am știut pe pământ? Nu! Apostolul Pavel spune: „atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.” (1 Corinteni 13:12). Nu numai că ne vom cunoaște, dar vom sta la masă împreună și ne vom bucura unii de alții pentru veșnicie. Imaginează-ți o mâncare extraordinar de gustoasă și fără colesterol! Fără boală. Și mai mult decât orice, fără dureri de cap sau de inimă, căci Dumnezeu Însuși „va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:4). Ești sigur că, dacă mori astăzi, vei ajunge în ceruri? Poți avea această siguranță punându-ți încrederea în Cel care a plătit totul pentru păcatele tale… și care îți oferă darul vieții veșnice!

FII CU MINTEA DESCHISĂ!

„Căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet” (Proverbele 23:7)

     Până la apariția lui Roger Bannister, în anul 1954, experții susțineau că este imposibil, din punct de vedere fizic, să cobori sub 4 minute în proba atletică de 1500 m. Pentru că nimeni nu reușise, însemna că nu se poate! Dar Bannister nu numai că a doborât recordul, dar a inițiat un nou curent. Istoria continuă să dovedească faptul că recordurile sunt făcute ca să fie doborâte. Și cu Dumnezeu de partea ta, șansele tale de a avea succes cresc la maximum! Apostolul Pavel a spus: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13). Ai văzut vreodată purici dresați într-un borcan? Nu ai nevoie de capac pentru a-i ține înăuntru. Acest lucru se întâmplă deoarece atunci când dresorul îi pune pentru prima dată în borcan, el pune capacul, iar puricii sar în sus și-n jos dând frenetic cu capul de capac. În cele din urmă, după numeroase „dureri de cap”, ei nu mai sar și se instalează la baza borcanului, bucurându-se de noul confort pe care l-au descoperit. Când capacul este dat la o parte, puricii sunt ținuți captivi de o mentalitate care spune: „În sus nu se poate!” Ce putem învăța din acest exemplu? Domnul Isus a spus că El a venit „să propovăduiască robilor de război slobozirea” (Luca 4:18). Robii cui? Ai greșelilor trecute, ai criticilor dure, ai fricilor paralizante, ai învățăturilor greșite, ai handicapurilor fizice, emoționale, mentale și spirituale. Cu alte cuvinte, Domnul Isus a venit ca să te ajute să-ți deschizi mintea! Indiferent cât de sumbru este trecutul tău, viitorul pe care El ți l-a pregătit este unul bun – și merită să-l dobândești, deci luptă-te pentru el!

PREZENȚA LUI DUMNEZEU NE PUNE DEOPARTE

„Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?” (Exodul 33:16)

     Lumea așteaptă de la creștini să fie diferiți de cei care nu pretind că-L cunosc pe Domnul Isus, și așa trebuie să fie. Credincioșii trebuie să fie un exemplu în ceea ce privește slujirea altora și manifestarea dragostei. Domnul Isus a zis: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:35). În Vechiul Testament, când evreii au încălcat legământul cu Dumnezeu închinându-se vițelului de aur, Moise a mijlocit înaintea lui Dumnezeu să nu-i lepede. Argumentul său a fost următorul: „Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?” Ceea ce făcea ca poporul Israel să fie unic printre popoare era dovada prezenței lui Dumnezeu în mijlocul lor și în călătoria lor. Și prezența lui Dumnezeu trebuie să te deosebească și pe tine de ceilalți! Când Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20), El Și-a demonstrat prezența prin Duhul Sfânt care a locuit în ei și le-a dat putere. Atât de multă, încât dușmanii lor au afirmat că ei „au răscolit lumea” (Fapte 17:6). Dar așa cum remarcă pastorul și autorul Mark D. Roberts: „Aceasta nu ne oferă o justificare pentru mândrie sau lăudăroșenie. Prezența lui Dumnezeu este o expresie a harului Său, nu a meritelor noastre. De fapt, încrederea noastră în prezența lui Dumnezeu ne conferă o convingere puternică a înaltei noastre chemări de a-L sluji în toate domeniile vieții; ne dă curajul de a trăi conform legilor Împărăției Sale și de a-i sluji pe alții în Numele Său. Dacă Dumnezeu este de partea noastră, de cine să ne temem?” Așadar astăzi mulțumește-I lui Dumnezeu pentru prezența Sa în viața ta, și nu o pune niciodată la îndoială!