TOȚI OAMENII AU POTENȚIAL

„Cât avem prilej, să facem bine la toţi…” (Galateni 6:10)

     Ai urmărit vreodată o locomotivă care se cuplează din mers cu mai multe vagoane separate și împreună merg mai departe? Adevărul este că dacă dorești să-i ajuți pe oameni, trebuie să mergi cu ei pe același drum, să intri într-o relație cu ei și să-i ajuți să înainteze. Însă înainte de a putea face asta, nu uita să respecți două reguli: 1) Nu subestima pe nimeni. Tip O’Neil, fost purtător de cuvânt al Camerei Reprezentanților din Statele Unite, a declarat că în timpul alegerilor, o vecină de-a sa, mai în vârstă, i-a spus: „Astăzi te-am votat din nou, chiar dacă nu mi-ai cerut s-o fac!” Surprins, O’Neil a răspuns: „Dar vă cunosc de-o viață, doamnă O’Brien. V-am dus gunoiul, v-am tuns iarba… nu credeam că trebuie să v-o mai cer!” Pe un ton părintesc, ea a replicat: „E-adevărat, dar… întotdeauna e frumos să fii rugat!” 2) Crede că toți oamenii au potențial. Maica Tereza a spus: „Nu trebuie să fim extraordinari în niciun fel. Eu pot face ceea ce tu nu poți, tu poți face ceea ce eu nu pot, și împreună putem face lucruri extraordinare!” Probabil nu vei fi în stare să ajuți pe toată lumea, dar poți ajuta pe cineva. Ceea ce îl face renumit pe apostolul Andrei în Scriptură este faptul că i-a făcut cunoștință lui Petru, fratele său, cu Domnul Isus. Iar Petru a ajuns să fie cel care a adus mulțimile la Isus. În Noul Ierusalim, vei vedea numele fiecărui apostol scris deasupra celor douăsprezece temelii ale cetății (vezi Apocalipsa 21:14). Și numele lui Andrei va fi acolo. De ce? Pentru că el a crezut că fiecare om are potențialul de-a face lucruri extraordinare, dacă L-a întâlnit și-L cunoaște pe Domnul Isus!

DUMNEZEU TE IARTĂ!

„Dar la Tine este iertare” (Psalmul 130:4)

     Psalmistul a scris: „Din fundul adâncului, Te chem, Doamne! Doamne, ascultă-mi glasul! Să ia aminte urechile Tale la glasul cererilor mele! Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut.” (Ps. 130:1-4). Însă iertarea lui Dumnezeu este lipsită de valoare dacă nu o primești prin credință… și dacă mai apoi nu te ierți pe tine însuți! Vei spune: „Dar cum rămâne cu trecutul meu?” În clipa în care primești iertarea lui Dumnezeu, trebuie să înțelegi că nu mai ai trecut – ai în schimb un viitor! În plus, mai ai de făcut alte câteva lucruri: 1) Să înțelegi că toți oamenii greșesc. Samson a păcătuit prin faptul că s-a apropiat de femeia nepotrivită (vezi Judecătorii 16). Iona a păcătuit prin faptul că a fugit de misiunea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu (vezi Iona 1:3). Petru a păcătuit când s-a lepădat de Domnul Isus (vezi Matei 26:34). Totuși, Dumnezeu i-a iertat și i-a folosit pe fiecare dintre ei spre slava Sa. 2) Să-ți prelucrezi emoțiile: regretul: „Ce bine ar fi fost dacă nu aș fi făcut asta”; frustrarea: „Am făcut tot ce am putut. De ce nu a fost suficient de bine?”; victimizarea: „Nimeni nu mă iubește, așa că voi sta și îmi voi linge rănile.”; paralizia: „Am făcut-o de atâtea ori. Greșeala mea este prea mare. Nu voi putea trece peste ea niciodată.” Emoțiile tale te mint – nu le crede! 3) Să te ridici atunci când cazi. „Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică.” (Proverbele 24:16). Să remarcăm faptul că și cel neprihănit și cel păcătos cad. Așa că, fii și tu ca acea femeie care a spus: „Eu nu sunt niciodată jos. Fie sunt sus, fie mă ridic!” Ce spui de asta?! Ești gata să te ridici și să încerci din nou? Dacă ești gata, Dumnezeu îți va sta alături!

RECUNOAȘTE-ȚI DARUL, CUNOAȘTE-ȚI SCOPUL!

„Nu vă abateți de la El; altfel, aţi merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos nici izbăvire” (1 Samuel 12:21)

     Pentru a împlini misiunea la care te-a chemat Dumnezeu în viață, trebuie să-ți recunoști darul și să-ți cunoști scopul. Când totul e limpede în mintea ta și ți-ai luat un angajament în aceste două privințe, trebuie să demonstrezi două calități: disciplina și determinarea. Fritz Kreisler, unul dintre cei mai mari violoniști ai tuturor timpurilor, le-a avut pe amândouă. Carnegie Hall din New York devenea neîncăpătoare pentru mulțimea care venea să-l asculte. Însă drumul său spre succes a fost unul plin cu hopuri. Când era copil, nu-și dorea altceva decât să cânte la vioară, așa că părinții i-au plătit lecții de muzică. Însă progresul pe care l-a făcut nu a fost cel așteptat, și după câțiva ani a renunțat la aceste lecții. În următorii câțiva ani, la facultate și apoi la maturitate, a studiat medicina, dar nu a reușit să-și finalizeze studiile medicale. S-a înrolat în armată și nu a reușit să obțină promovarea. A demarat și a renunțat la multe alte proiecte. Dându-și seama că singurul succes de care s-a bucurat în viață a avut legătură cu vioara, s-a întors la profesoara sa și i-a spus: „Vreau să cânt!” Profesoara i-a spus: „Bine, te primesc înapoi la studiu, dar numai dacă dobândești calitatea necesară pentru a deveni un mare violonist. Trebuie să dai dovadă de hotărâre fermă, de dedicare totală!” Așadar, iată încă o dată care sunt pașii spre succes: 1) Recunoaște-ți darul. 2) Cunoaște-ți scopul. 3) Dedică-te acestui lucru indiferent cât timp durează. 4) Crede că Dumnezeu îți va binecuvânta eforturile.

CÂND OAMENII TREC PRINTR-O CRIZĂ, FII ALĂTURI DE EI (4)

„Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire” (Ieremia 29:11)

     Astăzi vom învăța trei pași utili pe care îi poți face ca să ajuți oamenii: 1) Încurajează acțiunea. Uneori, în criză, acționăm exagerat, făcând persoana aflată în nevoie să fie dependentă și subminându-i exact încrederea în propriile sale puteri, acea încredere care o poate întări. Un psihiatru a spus: „Noi trebuie să facem pentru ei ceea ce ei nu pot face singuri, dar nu trebuie să facem pentru ei ceea ce nu vor să facă pentru ei înșiși.” Faptul că devin proactivi într-o criză îi înarmează pe oameni împotriva disperării și a neputinței. Încurajarea unor pași de acțiune realizabili întărește „musculatura” emoțională și spirituală. Când îi ajuți să-și evalueze faptele și le validezi eforturile, încrederea lor este restabilită. Când criza implică pierderi ireversibile (de exemplu decesul sau divorțul), efortul de a supraviețui fiecărei zile în parte și de a se adapta treptat la schimbări înseamnă suficient de multă acțiune. 2) Insuflă speranță. Deseori, avem impresia că nu există nicio luminiță la capătul tunelului și că suferința va dura la nesfârșit. În acele momente, avem nevoie de speranță. Speranța aduce ușurare, pe baza convingerii că lucrurile se vor îmbunătăți, și ne dă resurse pentru a face față crizei. Biblia este o carte a speranței. Ea ne dă putere când credem că „mai rău de-atât nu se poate” sau că „niciodată nu va fi mai bine”! 3) Du la bun sfârșit ce ai început. Crizele nu se rezolvă cât ai clipi din ochi. Viața poate căpăta în scurt timp aspectul normalității, dar pot exista episoade de recădere în tristețe, neajutorare sau singurătate. Vorbele tale pot aduce alinare și speranță, dar interesul tău perseverent este cel care îi ajută pe oameni să-și păstreze credința și să meargă înainte!

CÂND OAMENII TREC PRINTR-O CRIZĂ, FII ALĂTURI DE EI (3)

„Prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” (2 Corinteni 1:4)

     Într-o criză, de multe ori oamenii nu reușesc să vadă resursele pe care Dumnezeu li le-a pus la dispoziție. Iată trei tipuri de resurse: 1) Resurse spirituale. „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul 46:1). Acest Dumnezeu „atotprezent” ne luminează întunericul și confuzia. Dragostea Sa este sursa „oricărei mângâieri”. (vezi 2 Corinteni 1:3). Prezența Sa vizează singurătatea noastră, și puterea Sa vizează neajutorarea noastră. 2) Resurse personale. Oamenii care trec printr-o criză uită că Dumnezeu i-a înzestrat cu calități și daruri care includ credința, diferite competențe, amintiri ale reușitelor din trecut, atitudini care le dau putere și care îi motivează. Când își aduc aminte de toate acestea, se simt încurajați „să-și redobândească puterea.” 3) Resurse interpersonale. Majoritatea oamenilor au deja persoane pe care se pot sprijini; trebuie doar să apeleze la ele. Există membri ai familiei, prieteni, parteneri de afaceri și vecini gata să intervină când sunt rugați. Resursele comunitare sunt și ele disponibile pentru asistență medicală, financiară și materială. Și Biserica trebuie să caute modalități de a aplica „cea mai mare poruncă” în vremuri de criză (vezi Matei 22:36-39). Membrii bisericii pot fi invitați să se roage, să dăruiască bani, să ofere ajutor practic (cum ar fi o masă caldă, ajutor pentru copii, transport etc.) Oamenii sunt reticenți să ceară ajutor pentru că se simt jenați și cred că ar trebui să fie în stare să-și gestioneze singuri propriile probleme, sau că își recunosc eșecul dacă „acceptă mila.” Ajută-i să înțeleagă că ceilalți sunt bucuroși să poată ajuta și că într-o bună zi vor putea „întoarce binecuvântarea.”

CÂND OAMENII TREC PRINTR-O CRIZĂ, FII ALĂTURI DE EI (2)

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2)

     Când vrei să ajuți oamenii, scopul tău trebuie să fie acela de a-i ajuta să facă față crizelor proprii și să crească prin ele. Asta înseamnă să le micșorezi nivelul fricii și să-i ajuți să trăiască normal din nou, astfel: 1) Păstrând relația cu ei. Oamenii aflați într-o criză au tendința de a se retrage, și nu de a cere ajutor. Așa că probabil tu va trebui să fii cel care face primul pas, arătându-le înțelegere și interes sincer. Nu trebuie să fii specialist; doi pași simpli pot aduce o schimbare: ascultă-le cu atenție îngrijorările și opiniile, și privește-i în ochi. Aceste două lucruri îi vor face să se simte prețuiți și înțeleși. 2) Ajută-i să-și reducă neliniștea. O prezență calmă în viața lor le poate micșora stresul. Încurajează-i să vorbească despre îngrijorările lor, și oferă-le ajutor. De exemplu, ai putea spune: „Există soluții pentru această situație.” Se poate ca perspectiva persoanei în cauză să fie distorsionată sau exagerat de pesimistă, așa că sugerează-i cu blândețe alte perspective. Sau întreabă: „Ți-aș putea sugera un alt punct de vedere din care să privești lucrurile?” De fiecare dată când este cu putință, oferă-le speranță pentru viitor: „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.” (Ieremia 33:3). 3) Ajută-i să se concentreze pe problemele reale. Într-o criză, oamenii sunt adesea copleșiți de o serie de fapte confuze, de probleme potențiale și de decizii obligatorii. Oferindu-le asistență ca să poată hotărî cu ce probleme trebuie să se confrunte mai întâi și care trebuie rezolvate acum, contribui la ușurarea necazului. În loc să discute despre trecut sau să se îngrijoreze cu privire la viitor, faptul că se concentrează pe prezent și că îi ajuți să treacă la fapte le poate micșora neliniștea și le poate da putere să facă față problemelor cu mai multă ușurință.

CÂND OAMENII TREC PRINTR-O CRIZĂ, FII ALĂTURI DE EI (1)

„Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare.” (Romani 12:8)

     Unii oameni spun adesea: „Nu e responsabilitatea mea. Nu mă implic!” Psihologii numesc această eschivare de la a ajuta pe cineva aflat în necaz drept „lipsă de compasiune.” Oricare ar fi motivația ta (autoapărarea, inoportunitatea sau indiferența), toate sunt motivații greșite. Când stai la dispoziția oamenilor, demonstrezi dragostea ta pentru Dumnezeu și pentru aproapele tău. Iar atunci când dorești să ajuți, vei observa trei tipuri de crize: 1) Crize accidentale sau contextuale. Ele implică situații precum amenințări subite la adresa binelui nostru, evenimente deranjante, pierderi neașteptate, descoperirea unei boli severe, moartea cuiva drag, destrămarea familiei, pierderea mijloacelor de trai sau a siguranței etc. Iov a experimentat toate aceste evenimente laolaltă, și s-a întrebat de ce Dumnezeu a îngăduit să i se întâmple atât de multe lucruri rele. 2) Crize de dezvoltare. Acestea apar pe parcursul vieții de zi cu zi. Faptul că ne mutăm, că plecăm la facultate, că ne adaptăm la statutul de soț sau soție, de părinte… apoi pensionarea, îmbătrânirea, sănătatea tot mai șubredă și pierderea prietenilor. Avraam și Sara s-au mutat de mai multe ori. Au suferit ani la rând că nu au avut copii și au îndurat stresul familial, inclusiv provocarea de a-l aduce pe Isaac ca jertfă. 3) Crize existențiale. Acestea apar când ne confruntăm cu adevăruri supărătoare despre noi înșine. Se poate să ne considerăm niște ratați, să ne luptăm cu faptul că am divorțat sau că suntem văduvi, să aflăm că boala este incurabilă, să experimentăm respingerea pe motiv de rasă, clasă socială, vârstă sau sex sau să ne dăm seama că poate suntem prea bătrâni ca să ne mai atingem scopurile vieții. Persoanele care ajută cu adevărat dau dovadă de înțelegere, se implică și încurajează. Au ochii deschiși și sunt grabnici „să se ţină de îmbărbătare.”

PRIN OCHII LUI DUMNEZEU

„Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi… faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” (Numeri 13:33)

     Zece dintre cele douăsprezece iscoade care au plecat din poporul Israel să spioneze Țara Promisă s-au întors de-acolo spunând: „am mai văzut în ea pe uriaşi… faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” Ceilalți doi, Iosua și Caleb, au văzut aceeași uriași, dar au crezut că datorită ajutorului oferit de Dumnezeu, uriașii pot fi cuceriți: „Haide să ne suim, şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” (v. 30). Așa vorbește un învingător! Să înțelegem un lucru: Dumnezeu are un plan pentru viața ta, dar nu-l vei putea împlini până nu ești în acord cu voia și Cuvântul lui Dumnezeu! „Dar am atâtea probleme. Cum ar putea Dumnezeu să folosească un om ca mine?” întrebi tu. Apostolul Pavel a spus: „Nu că… am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-L apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus” (Filipeni 3:12). Când Dumnezeu folosește oameni imperfecți, ne face să înțelegem că numai El este sursa noastră, strategia noastră și secretul succesului nostru. Biblia ne spune: „Căci nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii.” (1 Corinteni 1:25). Tu ai un destin stabilit de Dumnezeu, și nu ai nici o scuză pentru a nu-l împlini! Nu poți folosi slăbiciunea ca apărare, căci Dumnezeu spune: „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9) Nu poți folosi trecutul tău ca pe o scuză, căci Dumnezeu spune: „Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17) Nu felul în care te vede Dumnezeu este problema, ci felul în care te vezi tu te împiedică să reușești! Așadar, roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea o percepție clară și o înțelegere proaspătă a felului în care te vede El – iubit, neprihănit, binecuvântat și privilegiat!

ÎNDURAREA LUI DUMNEZEU FAȚĂ DE TINE

„Tu Te vei scula, și vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.” (Psalmul 102:13)

     Toată viața ta poate fi o pregătire pentru un singur moment, pentru o singură misiune, pentru un singur scop. Tu poți decide numărul de ani necesari pentru a absolvi o facultate… Poți cunoaște efortul și timpul necesar  pentru a te realiza pe plan profesional… Dar când vorbim despre experimentarea îndurării lui Dumnezeu, El stabilește timpul. „Dar Tu, Doamne, Tu împărățești pe vecie, și pomenirea Ta ține din neam în neam. Tu Te vei scula, și vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el.” (Psalmul 102:12-13) O clipă de îndurare din partea lui Dumnezeu va însemna mai mult decât o viață întreagă de eforturi! În cartea sa „Still Standing: 8 Winning Strategies for Facing Tough Times” (Liniștea sufletească: 8 strategii câștigătoare în confruntarea cu necazul – n.tr.), Dr. James Merritt scrie: „Într-o întâlnire care a durat mai puțin de douăzeci de minute, Faraon l-a făcut pe Iosif prim-ministru al întregii țări, al doilea ca autoritate după el! Decizia lui Faraon l-a catapultat pe Iosif din închisoare în palat. Dumnezeu lucrează, fără să-L vedem, prin întorsături uimitoare de situații. Modalitatea prin care Dumnezeu l-a adus pe Iosif la palat a fost o groapă și o închisoare. Ca în cazul lui Iosif, ceea ce noi considerăm a fi „pietre de încercare” sunt de fapt trepte pe care Dumnezeu le folosește pentru a-Și împlini planul și a-Și atinge scopul în viețile noastre.” Ascultarea ta față de Dumnezeu este cea care aduce îndurarea Sa și credincioșia Sa în vremuri grele. „La bine și la greu, în bogăție sau în sărăcie, în sănătate sau în boală…” (vă amintiți?!) Așa că, fii credincios și mergi înainte! Dumnezeu a stabilit deja când și cum Își va arăta îndurarea față de tine!

FOLOSEȘTE STRATEGIA LAUDEI!

„Laudele lui Dumnezeul să fie în gura lor, și sabia cu două tăișuri în mâna lor.” (Psalmul 149:6)

     Viața de creștin este un câmp de luptă împotriva unui dușman care dorește să ne învingă în fiecare zi. Însă Dumnezeu ne-a oferit strategii prin care putem ieși învingători – iar lauda este una dintre ele! Când armata lui Israel mergea la război, seminția lui Iuda mergea în față. Numele „Iuda” înseamnă „lauda Domnului”. Deci, când mergi la luptă, du-te cu „lauda lui Dumnezeu” în gura ta, și El va merge înaintea ta! Aceasta este strategia laudei care a răsturnat zidurile Ierihonului în fața lui Iosua și care i-a făcut pe dușmanii lui Iosafat să se ucidă unii pe alții, înainte ca lupta să înceapă măcar (vezi 2 Cronici 20:21-22). Ia decizia să-L lauzi pe Dumnezeu când te confrunți cu o situație căreia nu-i poți face față; să-ți îndrepți privirea spre El și nu spre problema ta. Poate nu te simți demn – dar El este! Poate nu te simți în stare – dar El este! Amintește-I lui Dumnezeu de promisiunile Sale. Nimic nu-L impresionează mai tare decât să-Și vadă copiii lăudându-I Numele și invocând promisiunile Sale în fața necazului. Domnul Isus a zis: „Îți voi da cheile Împărăției cerurilor, și orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” (Matei 16:19). Lauda Îl invită pe Dumnezeu să intervină, așa că folosește-o! Și găsește pe cineva care să ți se alăture în laudă (vezi Matei 18:19). Sporește-ți astfel impactul înaintea tronului lui Dumnezeu! Biblia spune: „Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau, și cântau cântări de laudă lui Dumnezeu… Deodată… s-au deschis toate ușile…” (Faptele Apostolilor 16:25-26). Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acest îndemn: Folosește strategia laudei!