DOMNUL ISUS VA REVENI!

„Fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” (Matei 24:44)

     Domnul Isus ne-a avertizat că: „Se vor scula mulți prooroci mincinoși, și vor înșela pe mulți.” (Matei 24:11). În generația noastră au existat numeroși predicatori care au stabilit date precise pentru cea de-a doua venire a lui Hristos în lume, iar presa a făcut mare tam-tam pe acest subiect. Acestea fiind spuse, Domnul Isus va reveni! În Scriptură se face referire la lucrul acesta de peste 300 de ori. Charles Swindoll spune: „Criticii au negat lucrul acesta. Cinicii l-au luat în derâdere. Învățații l-au ignorat. Teologii liberali au încercat să găsească o explicație plauzibilă (ei numesc lucrul acesta „regândire”). Fanaticii l-au pervertit. Iar unii au spus sarcastic: „Unde este făgăduința venirii Lui?” (2 Petru 3:4). A doua venirea a lui Isus a fost întotdeauna atacată, denigrată, negată. Cu toate acestea, ea rămâne în picioare, tare ca o stâncă, oferind o speranță reală în mijlocul disperării și a necredinței.” Tu spui: „Ce ar trebui eu să fac în timp ce aștept?” Mai întâi, înțelege ce nu trebuie să faci. Să nu stai așteptând ca să auzi un sunet de trâmbiță și să nu te uiți spre cer căutând norul în care vei fi răpit. Nu-ți da demisia și nu stabili o dată anume. În schimb, folosește timpul ca să te pregătești pentru venirea Lui. Trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima, și lucrează ca și cum Domnul Isus nu S-ar întoarce în următorii zece ani! Fii sare și răspândește-ți lumina oriunde ai merge (vezi Matei 5:13-16). Păstrează-ți echilibrul, fii vesel, plăcut, dedicat și stabil, anticipând ziua venirii Sale. Și dacă nu ești sigur că ești pregătit, ia-ți bilet numaidecât. Câtă vreme se mai găsesc bilete, ele sunt gratis. Dar dacă ești înțelept, nu aștepți! La ce bun un bilet, când evenimentul s-a consumat? Astăzi, primește-L pe Isus ca Mântuitor, și fii gata pentru când va reveni!

BINECUVÂNTAREA ESTE O POVARĂ?

„Viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.” (Luca 12:15)

     În cartea „Insula misterioasă” a scriitorului Jules Verne, cinci persoane scapă din închisoare deturnând un balon cu aer cald. În scurt timp, ei își dau seama că vântul îi poartă deasupra oceanului. Văd cum orizontul se îndepărtează, și își dau seama că pierd din altitudine. Pentru că nu au cum să încălzească aerul din balon, ei încep să arunce peste bord greutatea în exces. Încălțăminte, jachete și arme sunt aruncate cu părere de rău în ocean și ei se bucură atunci când balonul se ridică din nou. Dar nu după mult timp se apropie iarăși de valuri, în mod periculos, și atunci încep să-și arunce hrana peste bord. A treia oară, balonul începe să coboare și de data aceasta unul dintre ei sugerează să lege laolaltă funiile care conectează balonul la coșul în care călătoresc, apoi să se prindă de funii și să taie coșul cel greu. Podeaua pe care stăteau cade și balonul se ridică încă o dată. Viețile lor au fost salvate pentru că au învățat care sunt lucrurile de care se pot lipsi ca să trăiască. De ce a spus Domnul Isus: „Viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui”? Pentru că ceea ce ai considerat a fi o binecuvântare poate ajunge să fie o povară. Lucrul pentru care te zbați astăzi, mâine te poate stresa. Domnul Isus a zis: „Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:32-33).

CUM SĂ TE RIDICI DIN NOU (2)

„Stai pe munte înaintea Domnului!” (1 Împărați 19:11)

     Când prorocul Ilie a ajuns într-o stare de deznădejde totală, Dumnezeu i-a spus două lucruri: 1) „Ieși, și stai pe munte înaintea Domnului!” Dumnezeu l-a ajutat pe Ilie să nu se mai gândească la el și la problemele lui, și să înceapă să se gândească la Dumnezeu. Când I-ai dat lui Dumnezeu urechile tale, El îți poate vorbi. Când I-ai dat inima ta, El poate lucra în ea. De aceea citirea Scripturii este atât de importantă. Dacă viața te trage în jos și vrei să te ridici, agață-te de Cuvântul lui Dumnezeu, invocă-I promisiunile, cere-I ajutorul și vorbește deschis cu El. 2) „Să ungi pe Elisei… ca proroc în locul tău.” (1 Împărați 19:16). Ia reflectorul de pe tine și caută pe cineva căruia să-i slujești. Există mulți oameni care se luptă cu probleme și cu îngrijorări. Ei au nevoie de o persoană care să le stea alături și – dacă mai mult de atât nu se poate – să știe măcar că înțelege ceea ce simt. Ei au nevoie de cineva care să-i slujească și să-i încurajeze. Dacă vrei să vezi ceața descurajării ridicându-se, nu te mai uita în oglindă și începe să privești pe fereastră. Celebrul psihiatru Karl Menninger a fost întrebat: „Ce ați sfătui să facă o persoană care trece prin depresie și care este nefericită?” El a răspuns: „Să încuie ușa în urma sa. Să treacă strada. Să găsească pe cineva care are o nevoie, și să facă ceva pentru a-l ajuta!” Este atât de simplu și cu toate acestea nu reușim s-o facem! Adevărul e că ajutându-i pe alții, te ajuți pe tine însuți. Deci, ieși și stai înaintea Domnului, rugându-L să te folosească.

CUM SĂ TE RIDICI DIN NOU (1)

„Chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși” (Mica 7.8)

     Fiecare dintre noi experimentează descurajarea, din când în când… Lucrul acesta se poate întâmpla pe culmile succesului și ale victoriei. Consilierii spun că pentru fiecare vârf există o vale corespunzătoare. Descurajarea poate fi cauzată de cei din jurul nostru, cineva în care am avut încredere ne dezamăgește și experimentăm mânia și resentimentul. Când ne pierdem locul de muncă nu pierdem numai siguranța financiară; uneori ne pierdem identitatea și simțul valorii personale. Cauza depresiei noastre este deseori de natură fizică. Când nu ne odihnim suficient, nu mâncăm sănătos și nu facem sport, ne simțim epuizați. Alteori cauza este de natură chimică. Când mesagerii chimici ai creierului care se numesc neuro-transmițători sunt sănătoși, și noi suntem sănătoși. Dar când unii dintre acești neuro-transmițători, cum sunt serotonina și dopamina sunt absenți, au valori scăzute sau se află într-un dezechilibru, ne luptăm și ne simțim epuizați. În acest caz poate este necesară medicamentația pentru a corecta dezechilibrul chimic. Și cauza poate fi și de natură spirituală. Domnul Isus a zis că Satan vine ca să „fure, să junghie și să prăpădească” (Ioan 10.10). De aceea Biblia spune: „Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva… stăpânitorilor întunericului…” (Efeseni 6:10-12). De multe ori războiul spiritual este cel care se află la rădăcina problemelor, sau noi exacerbăm problemele… Așadar, în fiecare dimineață când te îmbraci, asigură-te că îți iei armura spirituală și primești din „puterea Sa” pentru toată ziua. Când ești căzut, acesta este secretul prin care te poți ridica din nou.

GÂNDEȘTE ALTRUIST. DĂRUIEȘTE CU GENEROZITATE

„Fiecare din voi să se uite… la foloasele altora.” (Filipeni 2:4)

     Apostolul Pavel scrie: „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus” (Filipeni 2:3-5). Devii tot mai altruist atunci când iei hotărârea de a nu te mai gândi atât de mult la tine și de a începe să cauți modalități de a-i ajuta pe ceilalți. Dacă dorești să semeni mai mult cu Hristos și să fii mai altruist, începe să faci aceste două lucruri: 1) Implică-te în problemele oamenilor cu nevoi. E un lucru riscant? Firește! Riști să fii respins, să nu fii înțeles… riști să faci greșeli… Dar când ești altruist, ajungi să poți vedea nevoile cuiva și să faci ceva pentru a i le împlini. Cu alte cuvinte, te implici! 2) Dăruiește în ascuns și fără semnătură. Domnul Isus ne-a atenționat: „să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altminteri, nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri… Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.” (Matei 6:1-4). E mai ușor să dăruiești când ai parte de recunoaștere, decât atunci când nimeni nu știe de fapta ta. Însă cei ce dăruiesc pentru recunoaștere și aplauze și-au primit deja răsplata (vezi Matei 6:2). Există beneficii spirituale, mentale și emoționale pentru cei care dăruiesc în ascuns. Încearcă! Împlinirea pe care o vei simți te va încuraja să faci din „dăruirea în ascuns” un mod de viață.

STAI SAU SLUJEȘTI?

„Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujește la masă?” (Luca 22:27)

     Lumea venerează bogăția, puterea, talentul și faima. Și uneori consideră slujirea drept înjositoare. Dar Domnul Isus a folosit o unitate de măsură diferită, când i-a întrebat pe ucenici: „Care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujește la masă?” Apoi, El a dat un răspuns, și a adăugat: „Eu totuși, sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujește la masă.” Apostolul Pavel spune că Isus „S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob…” (Filipeni 2:7) Pentru a fi slujitor, trebuie mai întâi să te golești de egoismul tău, iar acest lucru înseamnă moarte față de sine. În calitate de creștini, ne place să ne numim slujitori… dar cum reacționăm oare atunci când suntem tratați ca atare? În camera de sus, ucenicii căutau fiecare un loc bun unde să se așeze, dar Domnul Isus a căutat un loc de unde să slujească! Și în timp ce ei așteptau să fie slujiți, El a luat un lighean și le-a spălat picioarele murdare și pline de bătături. Îți poți imagina cum s-au simțit? Lumea clasifică rangul cuiva după numărul de oameni care îl slujesc… dar Dumnezeu este mult mai interesat de numărul celor pe care tu îi slujești! El îi onorează pe cei ce fac o lucrare lipsită de egoism, fără să se plângă sau să caute recunoaștere. Așadar, iată întrebarea care se ridică: cu ce te ocupi mai mult zilele acestea – cu „statul la masă” sau cu „slujitul?” Dacă mai mult stai la masă, e timpul să-I ceri lui Dumnezeu un duh altruist și o inimă de slujitor, și să începi să cauți ocazii de a sluji oriunde te duce El. De ce? Pentru că Domnul Isus a trăit ca să slujească, iar Cuvântul Său pentru tine este acesta: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său” (Ioan 15:20).

ZILELE CELE MAI BUNE TE AȘTEAPTĂ

„El tămăduiește pe cei cu inima zdrobită” (Psalmul 147:3)

     Dacă încerci să te refaci după o relație frântă, nu te grăbi să intri într-o alta. Pe măsură ce te însănătoșești, începi să faci alegeri sănătoase. Unele suferințe au nevoie de o perioadă mai lungă să se vindece, dar nu fi descurajat: „El… tămăduiește pe cei cu inima zdrobită, și le leagă rănile.” Dă-I lui Dumnezeu o șansă. Fă-ți timp să cercetezi Scriptura și să descoperi ce părere are El despre tine, căci aceasta este adevărata temelie a valorii tale. Dacă Dumnezeu te poate iubi și te poate accepta, deși îți știe pe deplin toate imperfecțiunile, atunci mesajul este acesta: „Înviorează-te!” Poți iubi și poți fi iubit din nou, dar numai cu aceeași măsură cu care te iubești pe tine însuți (vezi Matei 22:39). Data viitoare, asigură-te că alegerile pe care le faci sunt sănătoase și nu se bazează numai pe nevoia sau pe teama de a nu fi singur. Și ai grijă: când tu nu te prețuiești, atragi persoane care simt același lucru pentru tine, și vor fi și unii care vor încerca chiar să te controleze. Dar nu de asta ai nevoie – deci, nu coborî stacheta! Nu uita: tu îi înveți pe ceilalți cum să se poarte cu tine, prin felul în care tu te porți cu tine însuți! Când vei fi vindecat, vei vedea cât de greșite au fost unele alegeri pe care le-ai făcut în anumite relații. Dacă unii te vor părăsi, „așa să fie”! Uneori trebuie să renunți la puțin, pentru ca Dumnezeu să-ți dăruiască mai mult! El a pregătit pentru tine relații noi, dar El așteaptă până când valorile tale, percepțiile tale și stima ta de sine se aliniază la Cuvântul Său. Așa că, ia lucrurile pas cu pas, zi de zi… Și bucură-te – cele mai bune zile ale tale te așteaptă!

CONTROLEAZĂ-ȚI MINTEA!

„Tot ce este adevărat… vrednic de cinste… drept… curat… vrednic de iubit… orice faptă bună… aceea să vă însuflețească.” (Filipeni 4:8).

     Există un proverb care spune: „O minte inactivă este atelierul diavolului.” Biblia spune: „Satana a intrat în Iuda… Iuda s-a dus să se înțeleagă cu preoții cei mai de seamă și cu căpeteniile străjerilor Templului cum să-L dea în mâinile lor.” (Luca 22:3-4). Se pare că Iuda era preocupat tot timpul de bani, și Satan a exploatat lucrul acesta spre pierzarea lui. În cei trei ani în care Iuda L-a urmat pe Domnul Isus, cu siguranță L-a auzit avertizându-i pe oameni despre pericolul iubirii de bani, dar el nu a priceput mesajul. Mintea ta nu încetează niciodată să lucreze, și dacă nu o ții în frâu, te va controla ea pe tine! Apostolul Pavel scrie: „Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8) Ceea ce devii este rezultatul direct al gândurilor din mintea ta. Ralph Waldo Emerson a spus că: „Viața este formată din ceea ce gândește omul toată ziua.” John Locke afirma la rândul său: „Faptele oamenilor sunt cei mai mari interpreți ai gândurilor lor.” James Allen a zis: „Astăzi te afli acolo unde te-au adus gândurile tale. Mâine vei fi acolo unde te vor duce gândurile tale.” De aceea, apostolul Petru ne îndeamnă: „încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji” (1 Petru 1:13). Acesta este motivul pentru care psalmistul a scris: „Păzește, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. Primește cu bunăvoință cuvintele gurii mele, și cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea și Izbăvitorul meu!” (Psalmul 19:13-14). Să reținem cuvintele: „cugetele inimii mele…” Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Controlează-ți mintea!

GÂNDIREA SUB CĂLĂUZIREA DUHULUI SFÂNT

„Noi însă avem gândul lui Hristos.” (1 Corinteni 2:16)

     Biblia spune: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său.” (1 Corinteni 2:9-10). Îl „iubești” tu pe Dumnezeu? Dacă-L iubești, El îți va descoperi gândurile Sale. Ce privilegiu, ce avantaj! Apostolul Pavel scrie: „vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt” (1 Corinteni 2:13). Nu face greșeala de a limita „lucrurile spirituale” la rugăciune, citirea Bibliei și activitățile de la biserică. Această promisiune se aplică tuturor domeniilor din viața ta, inclusiv familiei, finanțelor, carierei etc. Biblia spune: „Noi… avem gândul lui Hristos.” Asta înseamnă că atunci când te confrunți cu o problemă, te poți ruga: „Doamne, ajută-mă să văd lucrurile așa cum le vezi Tu!” Când trebuie să iei o decizie importantă, te poți ruga: „Doamne, descoperă-mi ceea ce nu știu și învață-mă ce trebuie să învăț, așa încât decizia mea să fie după voia Ta și spre binele tuturor celor implicați!” În loc să-L îngrădești pe Dumnezeu în biserică și în așa-numitele „activități spirituale,” cere-I ajutorul în toate domeniile din viața ta. Psalmul 46:10 spune: „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu.” Asta înseamnă că trebuie să te oprești suficient de mult timp ca El să pună gândurile Sale în mintea ta. Când se întâmplă lucrul acesta – și se va întâmpla! – nu vei mai dori niciodată să gândești altfel!

DUMNEZEU LUCREAZĂ ÎN VIAȚA TA

„El știe ce cale am urmat; și, dacă m-ar încerca, aș ieși curat ca aurul.” (Iov 23:10)

     E o greșeală să te compari cu alții, deoarece Dumnezeu are un plan unic și personal pentru tine. Metodele Sale pot părea uneori ciudate, iar pregătirea prea laborioasă, dar rezultatele dovedesc întotdeauna că așteptarea se justifică. El Își împlinește planul în viața noastră fără șiretlicuri și înșelătorii, și tot ce ne cere nouă să facem este să ne încredem în El și să-L ascultăm. E foarte simplu. În mijlocul suferinței și necazurilor sale nespus de mari, haideți să vedem care sunt cele trei lucruri pe care le-a spus Iov despre Dumnezeu: 1) „El știe ce cale am urmat.” Calea pe care te afli astăzi este cea pe care a ales-o Dumnezeu pentru tine și El nu greșește niciodată. Și chiar și atunci când nu știi unde este El, Dumnezeu știe unde ești tu, pentru că El nu-și ia niciodată privirea de la tine. 2) „Dacă m-ar încerca.” (în versiunea în limba engleză, se folosește adverbul temporal „când” și nu conjuncția „dacă”). Cuvântul „când” înseamnă că Dumnezeu a stabilit un moment în care te va pune la încercare și un moment în care te va scoate din încercare. Nu-i așa că te bucuri că El este Cel care te încearcă, și nu oamenii? Ai avea încredere în altcineva, în afară de El, să te treacă cu bine prin acest proces al învățării? Bineînțeles că nu! 3) „Aș ieși curat ca aurul.” Când Dumnezeu vrea să te treacă prin foc și să te curețe de impuritățile din viața ta, vei străluci ca aurul curat și prețios. Procesul precedă întotdeauna promisiunea. Când zgura a fost dată la o parte și când teama a fost înlăturată, unii s-ar putea întreba cum de-a ieșit un asemenea vas dintr-un material atât de slab. S-ar putea întreba și dacă ești aceeași persoană! Și când te vor întreba, să le răspunzi: „Nu!” Pentru că tu ești acum o persoană în viața căreia lucrează Dumnezeu!