„Gloata cea mare Îl asculta cu plăcere” (Marcu 12:37)

     Aflăm din Scriptură că Mântuitorul Isus era apreciat, și că mulțimile de oameni îi sorbeau cuvintele. Oare de ce? Pentru că vorbele Sale se fundamentau pe câteva calități extrem de importante, vădite în: caracterul Său, comportamentul Lui și preocuparea Sa pentru alții. Pe scurt, Domnul Isus Și-a câștigat dreptul de a vorbi. Dar tu? A-i face pe oameni să te asculte cere discernământ. Când ceea ce spui tu ajută cu adevărat pe cineva, stabilești o conexiune. Benjamin Franklin, una dintre cele mai admirate personalități din istoria Americii și cunoscut pentru înțelepciunea sa, a avut o carieră remarcabilă. Interesant e că el nu a avut parte de cine știe ce educație formală. A mers la școală numai doi ani, dar cu toate acestea a fost foarte respectat, datorită cunoștințelor sale și discernământului dezvoltat. Cititor lacom și dornic de cunoaștere din punct de vedere intelectual, el a devenit expert într-un număr remarcabil de domenii: editare și publicare, politică, activism politic, științe și diplomație. A fost un inventator și-un vizionar, girând sprijinirea Franței în timpul Revoluției, înființând prima bibliotecă publică din America, fiind primul președinte al Societății Filosofice Americane, contribuind la redactarea Declarației de Independență. Biograful Walter Isaacson l-a numit pe Franklin „cel mai realizat american al timpurilor sale și omul cu cea mai mare influență în inventarea tipului de societate ce avea să devină America.” Oamenii aveau sentimentul unei conexiuni când Franklin își împărtășea înțelepciunea. Iată cum ți se aplică ție lucrul acesta: când îi iubești pe oameni, muncești din greu, studiezi, te dezvolți și îți împărtășești experiența într-un domeniu dat, oamenii vor învăța să te respecte și să te asculte. Și când vine vorba de ascultare, nu primești ceea ce pretinzi, ci primești ceea ce câștigi!

„Să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire… să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.” (1 Corinteni 1:10)

     Există o legendă despre un stol de prepelițe aciuat la marginea unei păduri. Păsările ar fi fost fericite acolo dacă nu ar fi existat dușmanul, care prindea prepelițele. Acesta le imita cântecul, iar apoi, când se strângeau laolaltă, arunca peste ele o plasă, le punea în coșul de vânătoare și le ducea la piață. În cele din urmă, prepelița cea bătrână și înțeleaptă a zis: „Frați și surori, am un plan. Când vânătorul aruncă peste noi plasa, trebuie să ne scoatem fiecare capul printr-o gaură a plasei și să începem să dăm din airipi. Astfel ne vom putea ridica ca o singură prepeliță și vom zbura cu plasă cu tot.” Păsările au fost toate de acord și în ziua următoare, au făcut exact lucrul acesta, scăpând din capcana vânătorului. Când soția vânătorului l-a întrebat: „Unde sunt prepelițele ca să le ducem la piață?” el a răspuns: „Când s-au strâns toate laolaltă, nu le-am mai putut opri!” Scriind bisericii din Corint, apostolul Pavel a spus: „să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire. Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.” Succesul oricărei acțiuni necesită moartea eului individual și a interesului propriu. Așadar, când se face o greșeală, refuză să învinovățești pe cineva. Fii iertător și nu lăsa ca ofensa să degenereze în amărăciune. Oferă laude celorlalți membri ai echipei pentru calitățile lor, și oferă-le ajutor în domeniile în care sunt slabi. Fii conștient, demn de încredere și păstrează-ți atenția asupra scopului final. Când învățăm să lucrăm împreună, nimic nu ne poate opri!

„Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă…” (2 Corinteni 5:17)

     Nimic de-a lungul istoriei nu se compară cu ceea ce au realizat misionarii creștini. Cu peste o sută de ani în urmă, un cercetător și scriitor care se întorcea dintr-o călătorie în jurul lumii, a descoperit că în ziarele londoneze, misiunile și misionarii erau bombardați de critici. Așa că a trimis o scrisoare ziarelor în apărarea misiunilor. El a spus că transformarea triburilor sălbatice din insulele din Pacificul de Sud a fost un lucru de netăgăduit și că a nu face lumină în această privință este o crimă îngrozitoare: „Este o mare absurditate ca un călător să uite aceste lucruri; căci dacă se întâmplă să fie pe cale să naufragieze pe o coastă necunoscută, se va ruga cu cea mai mare ardoare ca misionarii să fi trecut pe acolo.” Autorul acelei scrisori nu a fost nimeni altul decât Charles Darwin. Și după întoarcerea sa din călătoria în jurul lumii, a fost transformat. Să ne gândim la papuași, unul dintre triburile aborigene din Noua Guinee. Misionarii din Olanda au început să lucreze cu ei și în 1860, primele roade ale Noii Misiuni Olandeze au fost văzute când un bărbat, pe nume Nathanael Pepper, unul dintre aborigeni, l-a primit pe Hristos. Câțiva ani mai târziu, când s-au convertit sute de aborigeni, școala papuașilor a câștigat premiul întâi la competițiile academice dintre cele o mie două sute de școli coloniale din Noua Olandă. Asta da, iscusință! Scepticii au construit câteva leprozerii, spitale și orfelinate, dar urmașii lui Isus Hristos sunt oamenii cu cel mai mare impact asupra lumii!

„Poate că el a fost despărţit de tine, pentru o vreme, tocmai ca să-l ai pentru veşnicie, dar nu ca pe un rob, ci… ca pe un frate” (Filimon 1:15-16)

     Ce a determinat până la urmă sfârșitul sclaviei? Evanghelia lui Isus Hristos. Să ne uităm împreună la scrisoarea pe care i-a scris-o Pavel lui Filimon. Un rob fugar a fost aruncat într-o închisoare romană împreună cu Pavel, iar Pavel l-a convertit la Hristos. Când robul acela a fost eliberat, Pavel l-a trimis înapoi la proprietarul său Filimon. Obiceiul acelor vremuri era ca sclavii care au fugit și care au fost prinși să fie omorâți. Dar și Filimon devenise creștin, un alt convertit al apostolului, iar Pavel l-a sfătuit să-l primească „nu ca pe un rob, ci mult mai pe sus decât pe un rob: ca pe un frate.” În acea nouă relație de frăție, sclaviei i s-a prevestit sfârșitul. Să mergem mai departe spre zilele lui William Wilberforce, care a fost convins că este păcătos și s-a convertit în urma predicii lui John Wesley. Wilberforce, un om slab și cocoșat, a devenit unul din cei mai puternici membri ai Parlamentului. Simțind focul Evangheliei și al libertății oferite de Hristos, Wilberforce și-a folosit toată energia și elocvența răsturnării odiosului comerț cu sclavi africani. Succesul lui în abolirea sclaviei în tot Imperiul Britanic a dus la agitație și la acțiuni similare în Statele Unite. De fapt, prin proclamările care au răsunat de la amvoanele bisericilor, în toate statele nordice, au luat ființă partidele aboliționiste și au reușit să distrugă sclavia odată pentru totdeauna. Așadar, prin biserică s-a eradicat sclavia. Domnul Isus a venit „să tămăduiască pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiască robilor… slobozirea” (Luca 4:18). Ești tu membru al Bisericii răscumpărate și eliberatoare a lui Hristos? Dacă nu, te poți înrola astăzi!

„Pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18)

     Biserica creștină a continuat să crească în ciuda ostilităților și împotrivirilor rivalilor săi. Să presupunem că astăzi un grup de misionari ar veni în orașul tău și ți-ar spune că un om care a fost condamnat la moarte a înviat. Mai mult decât atât, el nu ar fi altul decât Creatorul universului. Ai crede? Apostolii din timpul Imperiului Roman au crezut și ce e și mai uimitor e că au dus vestea mai departe și au reușit să biruiască Imperiul Roman. În fața teribilei persecuții, creștinismul a continuat să înflorească. Până și încercările lui Iulian Apostatul de a distruge creștinismul și de a readuce religiile romane păgâne nu au avut nici un succes. Când atacul violent al lui Iulian împotriva creștinismului a atins apogeul, unul din urmașii împăratului l-a întrebat pe un creștin: „Ce va face acum fiul tâmplarului tău?” Creștinul a răspuns: „Va face un sicriu pentru împăratul tău!” Nu mult după aceea, Iulian a fost rănit mortal în luptă. Doborât la pământ, cu ultimele eforturi a luat un pumn de nisip amestecat cu sângele său, l-a aruncat în aer și a apucat să spună: „Ai câștigat, Galileanule!” Dar biserica nu este perfectă; de aceea oameni ca noi sunt bineveniți în ea! Cu toate acestea, există numeroase motive viabile pentru ca biserica lui Isus Hristos să continue să triumfe. E un spital pentru cei răniți, e o familie pentru cei singuri și este o școală pentru cei ce sunt instruiți după principiile uceniciei. Și când toate lucrurile vremelnice se vor transforma în fum, ea va fi singurul lucru care va rămâne în picioare (vezi 2 Petru 3:10-12). Așadar, predă-ți viața lui Isus Hristos și alătură-te bisericii Lui victorioase!

„Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20)

     La vârsta de șaptesprezece ani, frații lui Iosif l-au vândut ca rob. La treizeci de ani, Faraon l-a făcut conducător al Egiptului. În cei treisprezece ani, Iosif a suferit teribil din cauza fraților săi. Dar iată că ajunge să aibă putere de viață și de moarte asupra lor. Cu toate acestea, el a ales nu numai să-i ierte, ci și să-i hrănească în timpul foametei. E unul din cele mai extraordinare exemple de iertare din istorie. În timp ce ei stăteau în fața lui tremurând, Iosif a zis: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume: să scape viaţa unui popor în mare număr. Fiţi, deci, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângîiat şi le-a îmbărbătat inimile.” (v. 20-21). Cel puțin patru lucruri putem învăța din acest text: 1) Numai Dumnezeu înțelege inima oamenilor, deci numai El este calificat să-i judece. 2) Pe măsură ce devii mai matur, ești în stare să vezi mâna lui Dumnezeu la lucru în unele situații prin care ai trecut, văzând „binele” din ele, nu „răul”. 3) Pentru că ai crescut spiritual, îți vei da seama că și ceilalți pot să crească și să se schimbe. 4) Pentru că ai căpătat trecere înaintea lui Dumnezeu și ai primit binecuvântarea Lui, nu numai că vei vorbi cu bunătate cu cel care te-a ofensat, dar vei fi și generos față de el. Domnul Isus a spus: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Matei 5:44). Ești dispus să faci asta? Sau, dorești măcar să te rogi: „Doamne, ajută-mă să fiu dispus!”?

„Li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi” (Faptele Apostolilor 1:3)

     Dovezile Învierii Domnului Hristos au fost examinate mai atent decât dovezile oricărui alt fapt istoric! Au fost cântărite și analizate de către unii dintre cei mai buni cercetători, printre care Simon Greenleaf, primul deținător al gradului de profesor de drept Royall și Dane, la Universitatea Harvard între 1833 și 1848. El a contribuit la faima Școlii de Drept de la Harvard și este considerat drept una din cele mai de seamă autorități în materie de dovezi certe din istoria omenirii. Când Greenleaf și-a orientat atenția spre Înviere și a examinat-o în lumina tuturor legilor evidenței, el a ajuns la concluzia că s-a întâmplat în realitate, că a fost un eveniment istoric și că oricine analizează dovezile cu sinceritate va fi convins că așa a fost. Avocatul și inginerul britanic, Frank Morison, a fost cel care a început să scrie o carte prin care să respingă Învierea lui Hristos. A scris-o, într-adevăr, dar nu a fost cartea pe care a intenționat s-o scrie! După ce a analizat dovezile, acest avocat sceptic a fost atât de copleșit, încât s-a văzut silit să recunoască evidențele și să accepte Învierea, devenind creștin. Cartea pe care a scris-o: „Cine a dat piatra la o parte?” detaliază dovezile Învierii, iar capitolul introductiv este intitulat „Cartea care a refuzat să se lase scrisă”. Un general al Uniunii din timpul Războiului Civil, avocatul Lew Wallace, a început și el să scrie o lucrare în care intenționa să conteste cu dovezi divinitatea lui Hrisos și Învierea Sa – și a ajuns s-o apere, în celebra sa carte „Ben-Hur”, descrisă ca fiind „cartea cu cea mai mare influență din secolul al nouăsprezecelea.” Hristos a înviat! Și toți cei dragi ai tăi care au fost răscumpărați prin sângele Lui vor învia și ei, și veți putea petrece veșnicia împreună în prezența lui Dumnezeu!

„A înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.” (Romani 4:25)

     Marele iluzionist Houdini a promis că se va întoarce din morți și că va vorbi cu prietenii săi. Unii chiar au consultat clarvăzători pentru a vedea dacă există vreun mesaj de dincolo de mormânt. Nu, nu există! Doar un singur om care a promis că va învia din morți și-a ținut promisiunea, și acesta a fost Isus! El a făcut lucrul acesta pentru a ne „socoti neprihăniți.” Tranzacțiile de afaceri în zilele biblice erau relativ simple. După ce vânzătorul stabilea un preț și cumpărătorul accepta, afacerea era încheiată. Ceva asemănător s-a întâmplat la Paști. Dumnezeu a stabilit un preț pentru mântuirea noastră, iar Isus Hristos a fost gata să plătească acest preț, făcând mântuirea posibilă. Iar dovada cea mai mare a Învierii se găsește în viețile transformate ale oamenilor din toată lumea. Cum spune cântecul: „Vrei să mă-ntrebi de unde știu că El e viu? Trăiește în inima mea!” În Evanghelia după Ioan (11:26), Mântuitorul afirmă: „oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată”; iar într-una din aparițiile Sale menționate în cartea Apocalipsa (1:18), Domnul Isus a spus: „Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor!” Și astăzi, Hristos e la ușa inimii tale, spunându-ți: „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el” (Apocalipsa 3:20). Dacă nu Îl recunoști pe Hristos ca Mântuitor personal, ești fără speranță în lumea aceasta și în cea care va veni. Învierea lui Hristos este singura ta nădejde. Fără ea, nu ai ce să aștepți de la viitor, mai mult decât o groapă în pământ. Astăzi deci, pocăiește-te de păcatele tale și pune-ți încrederea în Acela care a fost mort și a înviat pentru tine. Hristos a înviat!

 

„Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2:19)

     Să analizăm o altă teorie susținută de cei care încearcă să dezaprobe adevărul Învierii în trup a lui Hristos: „Teoria leșinului.” În cartea sa Conspirația Paștelui, Hugh J. Schonfield emite teoria conform căreia Isus pur și simplu a leșinat, a fost dat jos de pe cruce și a fost socotit mort. Apoi, în răcoarea mormântului, El Și-a revenit, a ieșit de acolo și i-a convins pe ucenicii Săi că de fapt a înviat din morți. Lucrul acesta ridică neapărat câteva întrebări; de exemplu: cum se face că înainte de această teorie cu nouăsprezece veacuri, nici prietenii, nici dușmanii creștinilor nu au menționat lucrul acesta? Dar ce spui de sutașul roman care i-a străpuns coasta cu o suliță, din rană țâșnind sânge și apă – dovadă clară a faptului că viața încetase, de vreme ce sângele se separase în elementele sale constitutive? Dar mărturia sutașului trimis de Pilat, un om competent și experimentat în domeniu, a cărui sarcină a fost tocmai să constate că Isus a murit? Apoi se ridică întrebarea referitoare la giulgiul din mormânt. Iudeii aveau obiceiul de a înfășura trupurile moarte în giulgiu de înmormântare și foloseau sute de litri de mirodenii între straturi, pecetluind giulgiul pe cadavru, făcându-l ca o mumie. Capul a fost și el înfășurat. Cum ar fi putut respira Domnul Isus? Și ar fi putut un om aflat într-o stare atât de jalnică să dea la o parte piatra care sigila mormântul și să învingă gărzile romane? Este nevoie de mai multă credință pentru a crede această teorie decât pentru a crede ceea ce s-a întâmplat în realitate – Învierea! Isus e viu!

„Credem că Isus a murit şi a înviat…” (1 Tesaloniceni 4:14)

     În următoarele trei zile vom vorbi despre câteva teorii susținute de cei care au încercat să nege Învierea. Unii spun că din cauza faptului că Evangheliile au fost scrise cu mult timp (câteva zeci de ani) după evenimente, istoria a fost fie falsificată, fie înfrumusețată. Însă arheologia nu este de acord cu această teorie. Noi știm că Evangheliile fac referire la autorii ale căror nume le poartă și că mărturia Învierii se referă la perioada în care s-a întâmplat. Așadar, nu a fost timp pentru ca legenda să se dezvolte! Unii spun că ucenicii au experimentat viziuni sau halucinații, pentru că Hristos le-a promis că va învia din morți și ei s-au așteptat ca El să împlinească ce a spus. Dar în istoria halucinației nu există nicio întâmplare în care cinci sute de oameni, provenind din medii diferite să fi avut aceeași viziune în același timp. Dar cei doi ucenici de pe drumul spre Emaus, care au mers alături de Hristos și au vorbit cu El (vezi Luca 24:13)? Și ei au avut halucinații? Când Petru a predicat în ziua Cincizecimii despre „marea lui halucinație”, el se afla la numai zece minute de mormântul în care fusese Isus (vezi Faptele Apostolilor 2:24). Mii de oameni au crezut; sigur, alții au auzit și nu au crezut. Oare nu s-a gândit nimeni să meargă și să verifice ce-a spus Petru? Cu siguranță, saducheii care făceau tot felul de conspirații ar fi profitat de această ocazie pentru a dovedi că nu a fost decât o simplă halucinație. De-a lungul coastelor mării sunt amplasate faruri, iar păsările atrase de lumina lor puternică se izbesc în zbor de ele, sfârșind prin a se răni sau a muri. Acest lucru ne duce cu gândul la cei ce critică Învierea, nu-i așa?