„Aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă…” (Filipeni 3:13-14)

     Dezvoltarea credinței seamănă cu niște cursuri de înot. Să remarcăm: 1) Teama e ca apa: dacă permiți lucrul acesta, te vei scufunda. 2) Când ai pășit pe apă, te-ai și scufundat. 3) Când ajungi la un punct anume, nu mai există cale de întoarcere. 4) Credința seamănă cu aerul din plămâni; te va susține și vei pluti dacă te relaxezi. Ai văzut vreodată un înotător experimentat? Cu fiecare mișcare a brațelor, el ia ceea ce se află în fața lui și împinge în spatele lui, lăsându-se propulsat înainte spre țintă. El ia efectiv ceea ce stă între el și scopul său și folosește pentru a ajunge la țintă. Uneori ne cuprinde disperarea și spunem: „Îmi țin doar capul la suprafață”… și e bine – câtă vreme îți miști și brațele și mergi înainte. Când te simți tras înapoi și ajungi într-un colț fără să ai altă opțiune, înseamnă că trebuie să activezi credința pe care a pus-o Dumnezeu în tine, și să mergi înainte. Domnul Isus a spus: „Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea.” (Matei 11:12). Cuvântul „năvală” sugerează ferocitate, pasiune și intensitate. Trebuie să fii neobosit și să te zbați ca să-ți croiești un drum, încrezător că Dumnezeu este de partea ta – pentru că așa și este (vezi Psalmul 56:9). Apele în care te afli nu-ți determină destinul; ele fie te aduc la suprafață, fie te fac să te scufunzi. E nevoie de credință ca să te facă să mergi mai departe. Când renunți, Dumnezeu nu mai poate face nimic pentru tine! Așadar, astăzi, fie că ai un atac de panică, un blocaj de spate sau un alt fel de atac de care nu a mai auzit nimeni – continuă-ți alergarea!

„Uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii…” (1 Corinteni 1:26)

     Max Lucado scrie: „Edith Hayes a fost o bătrânică sprintenă de optzeci de ani, cu părul alb, și o compasiune arzătoare pentru bolnavii de cancer din Florida de Sud. În 1979 eram proaspăt absolvent de seminar și mă aflam într-un birou plin de cutii nedeschise, când ea a intrat și s-a prezentat. „Mă numesc Edith și ajut bolnavii de cancer.” Mi-a întins mâna. I-am oferit un scaun. A refuzat politicos. „Sunt foarte ocupată. Mă voi întâlni cu echipa mea aici în clădirea bisericii în fiecare marți dimineața. Ești binevenit și tu, iar dacă te descurci bine, te voi pune la treabă.” Din echipa ei, făceau parte cam o sută de femei cărunte care se ocupau de sarcina ingrată de a avea grijă de plăgile infectate. Rănile canceroase au devenit misiunea lor. Ele coseau laolaltă camioane întregi de pansamente, de unică folosință, în fiecare marți și apoi le livrau bolnavilor în timpul săptămânii. Edith a închiriat un apartament, trăia din pensia soțului ei, purta ochelari cu multe dioptrii și ocolea aplauzele ce sunau ca artileria grea.” Povestea lui Edith desființează scuza: „Sunt prea bătrân ca să mai fac ceva pentru Dumnezeu!” Noe avea peste șase sute de ani când a coborât din arcă, și a contribuit la un nou început al rasei umane! Dacă ești dintre cei în vârstă, începe să gândești în felul următor: ești un patrimoniu viu a zeci de ani de înțelepciune și cunoaștere. Așadar, înainte de a pleca de pe acest pământ, fă tot posibilul ca să le oferi celorlalți ceea ce ți-a oferit Dumnezeu. Chiar acum cineva, undeva, are nevoie de ceva ce tu ai, și dacă Îl rogi pe Dumnezeu, El îți va arăta cine este această persoană. În acel moment – implică-te!

„Îmi veţi fi martori în Ierusalim…” (Faptele Apostolilor 1:8)

     Martorul este acea persoană care vede și experimentează un eveniment, apoi depune mărturie despre el la tribunal într-un mod convingător. Asta ai fost chemat să faci și tu! „Dar nu mă simt calificat”, spui tu. Dumnezeu nu-i cheamă pe cei calificați, ci El îi califică pe cei chemați. Nu-l lăsa pe Satan să te convingă de altceva (pentru că va încerca!) El îți va spune că Dumnezeu are un anumit standard de inteligență sau o taxă de intrare; că El angajează numai specialiști, experți și personalități influente. Nu, Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Îmi veţi fi martori… până la marginile pământului.” Voi, oameni needucați și simpli… voi, aruncători de năvoade plini de toane, și vameși: „Îmi veți fi martori!” Singurul lucru pe care ucenicii l-au avut în avantajul lor a fost disponibilitatea de a face pasul când Domnul Isus a spus: „Veniți după Mine.” Așadar, dacă ești mai mult un muncitor decât un director sau dacă albastru e culoarea blugilor, nu a sângelui, atunci ești calificat! „Printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.” (1 Corinteni 1:26-27). Așadar, roagă-te: „Doamne, m-ai chemat în Împărăția Ta ca să Te slujesc în acest loc specific, în această perioadă specifică, cu acest scop specific… În ciuda faptului că sunt un om obișnuit, eu Îți aparțin – iar Tu nu ești obișnuit! Astăzi, ajută-mă să torn harul și compasiunea Ta peste alții, ca și ei să poată experimenta bogăția dragostei Tale!” Amin!

„Poate că Domnul va lucra pentru noi” (1 Samuel 14:6)

     În primii ani ai domniei lui Saul, filistenii controlau granița de vest a țării lui Israel și au mobilizat trupe la trecătoarea numită Micmaș. Saul părea bucuros să stea în liniile de pe margine, dar Ionatan a dorit să fie în prima linie. „Vino, şi să pătrundem până la straja Filistenilor, care este dincolo de locul acesta” (1 Samuel 14:1). Acolo se afla doar Ionatan și  purtătorul armurii, deci șansele nu erau prea mari. Însă atunci când faci o mișcare motivată de slava lui Dumnezeu, inima și mâna lui Dumnezeu se mișcă. Este nevoie doar de un pas al credinței. Și deseori e cel mai lung, cel mai greu și cel mai înfricoșător pas pe care l-ai făcut vreodată. Deseori când regii lui Israel se duceau la luptă, o făceau pentru că primiseră un cuvânt de la Domnul, care-i asigura de victorie. Ionatan nu a primit un astfel de cuvânt. El a spus doar: „Poate că Domnul va lucra pentru noi.” Majoritatea oamenilor operează în virtutea unei mentalități opuse: „Poate că Domnul nu va lucra pentru noi.” Ei lasă ca teama să le dicteze deciziile, și nu credința. Așadar, ei aleg să stea deoparte cu Saul. Cum s-a terminat lupta pentru Ionatan și cel ce-i purta armele? „Domnul a izbăvit pe Israel în ziua aceea” (1 Samuel 14:23). A fost nevoie numai de o decizie îndrăzneață! Și așa va fi întotdeauna! Când acționezi, Dumnezeu va acționa și El pentru tine. Și dacă nu acționezi, mereu te vei întreba „dar dacă”! Regretele care durează cel mai mult sunt acelea că nu am făcut nimic – lucrurile pe care le-am fi făcut, am fi vrut să le facem sau pe care ar fi trebuit să le facem, dar pe care nu le-am făcut. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Încrede-te în Dumnezeu, și treci la fapte!

„Ei se vor întoarce iarăşi din ţara vrăjmaşului” (Ieremia 31:16)

     Trăiești cumva astăzi sub un nor de teamă, simțind că ai eșuat ca părinte deoarece odrasla ta a luat-o pe căi greșite? Nu te simți așa! Biblia ne învață că uneori copiii pur și simplu nu vor să asculte de sfaturile părinților. Probabil Solomon a făcut o mărturisire personală, când a scris: „Un fiu înţelept ascultă învăţătura tatălui său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea.” (Proverbe 13:1). Domnul Isus nu l-a făcut responsabil pe tată pentru faptul că fiul său risipitor „a ajuns la cocina porcilor” (vezi Luca 15:11). Și, dacă ți-ai dat toate silințele, Dumnezeu nu te face responsabil nici pe tine. De fapt, părinții nepricepuți uneori modelează copii cuminți, așa cum părinți pricepuți uneori au copii care o iau pe căi greșite. Primii copii ai lui Dumnezeu au fost așezați într-un paradis perfect, și cu toate acestea s-au răzvrătit. La urma urmelor, toți avem puterea de a alege. Vine o vreme în care copiii nu mai sunt copii și trebuie să-și asume responsabilitatea pentru faptele lor. Așadar, dacă ai făcut tot ce ți-a stat în putință, nu-l lăsa pe diavol să te facă vinovat. Iar dacă ai greșit ca părinte, nu ai comis un păcat de neiertat. Nu numai că Dumnezeu te va ierta, dar poți conta pe promisiunea Lui minunată: „Opreşte-ţi plânsul, opreşte-ţi lacrimile din ochi; căci truda îţi va fi răsplătită, zice Domnul; ei se vor întoarce iarăşi din ţara vrăjmaşului. Este nădejde pentru urmaşii tăi, zice Domnul; copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor!” (Ieremia 31:16-17). Nu renunța la copiii tăi, pentru că nici Dumnezeu nu a renunțat la ei. Roagă-te, crede în continuare și lasă-L să lucreze în ei.

„…Eu n-am ştiut.” (Geneza 28:16)

     Într-o noapte, Iacov a avut un vis. A văzut o scară cu îngeri pe ea, care ajungea până la cer, și Dumnezeu i-a zis: „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge” (Geneza 28:15). În dimineața următoare, Iacov a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut.” Când vorbim despre recunoașterea faptului că Dumnezeu lucrează în viața noastră, poți fi conectat din punct de vedere spiritual, sau poți fi ca Iacov și „să nu știi” nimic despre El. Pentru Moise a fost ceva obișnuit să vadă un rug aprins – și nu era o priveliște neobișnuită pentru un climat fierbinte din deșert. Numai că de data aceasta rugul nu se mai stingea, iar când „s-a întors să vadă… Dumnezeu l-a chemat…” (Exod 3:4). Vei avea cele mai mari întâlniri cu Dumnezeu în experiențele zilnice din viața ta. Dar trebuie să fii deschis și receptiv, altfel Îl vei pierde. Autorul William Barry spune: „Fie că suntem sau nu conștienți de asta, noi Îl întâlnim pe Dumnezeu în fiecare clipă din viețile noastre”! Un Dumnezeu care încearcă să ne atragă atenția și să ne conducă spre o relație reciprocă benefică și conștientă. Nu vei ști niciodată unde Se va arăta sau cui îi va vorbi. După înviere, Maria Magdalena a crezut că Isus era doar un grădinar. Pavel scrie: „Deşteaptă-te tu, care dormi” (Efeseni 5:14). Poți fi trezit de o vindecare miraculoasă, de o relație refăcută sau chiar de o încercare mare. Nu-L căuta pe Dumnezeu numai în triumfuri, caută-L și la vreme de necaz! Teologul Frederick Buechner a spus: „Nu există un eveniment mai obișnuit decât acela că Dumnezeu este prezent și că îți dă timp să-L recunoști sau să nu-L recunoști!”

„Nevasta să se teamă de bărbat.” (Efeseni 5:33)

     Apostolul Pavel a scris asta: „Nevasta să se teamă de bărbat.” Să ne uităm cu atenție la cuvintele „să se”… Ele sunt de fapt o poruncă din partea Domnului, nu o sugestie sau un subiect deschis dezbaterilor (vezi Efeseni 5:33). Vom reține faptul că Biblia nu spune că femeia trebuie să-și iubească soțul, ci spune să se teamă de el. Bărbaților, înainte să vă urcați pe tron și să începeți să dați decrete, asta înseamnă că trebuie să vă dovediți demni de respect! A-ți respecta soțul înseamnă a-l stima și a-l onora. Ceea ce are nevoie femeia de la un bărbat se află în inima ei, și ceea ce are nevoie un bărbat de la o femeie se află în mintea lui. Se numește eu. Tu spui: „Nu am de gând să-i alimentez eul!” Ar fi ca și cum soțul tău ar spune: „Nu am de gând să-ți alimentez inima.” Bărbații tânjesc ca eul lor să fie hrănit. Când nu reușești să faci lucrul acesta pentru soțul tău, el va ajunge să fie vulnerabil față de altcineva care i-l va hrăni! Ca soție, tu ai fost creată cu capacitatea de a alimenta eul soțului tău în mod sănătos, respectându-l și cinstindu-l. Nimic nu este mai periculos într-o relație de căsătorie decât lipsa respectului. Când bărbatul nu se simte respectat, fie se va revolta împotriva ta, fie va pleca sau va deveni pasiv. Dumnezeu a dat două porunci simple cu privire la o relație de căsătorie reușită. Prima este ca bărbații să-și iubească soțiile, iar a doua: ca soțiile să se teamă de soții lor. Când trăiești după legea lui Dumnezeu, obții rezultatele lui Dumnezeu. Așadar, dacă dorești binecuvântarea lui Dumnezeu, începe să-ți trăiești viața după poruncile Sale.

„…Vor moşteni împreună cu voi harul vieţii.” (1 Petru 3:7)

     O căsnicie trainică se clădește pe sacrificiu reciproc. Adam a trebuit să sacrifice ceva ce era aproape de el și care îi era foarte scump, pentru a o avea pe Eva – și anume: o coastă. Și soția ta va ști că o iubești când ești dispus să renunți la lucrurile importante pentru tine, pentru a-i împlini nevoile și pentru a-i ușura viața. Prea mulți bărbați vor să fie căsătoriți, dar cu toate acestea să-și ducă viața ca și cum ar fi necăsătoriți. Ei nu-și doresc să sacrifice timp, atenție sau resurse spre folosul soțiilor lor. Ei nu-și doresc o soție; ei își doresc o fată în casă. Ei vor să se căsătorească pentru a fi slujiți. Nu, tu trebuie să faci exact opusul! Biblia spune că tu și soția ta sunteți „împreună moștenitori.” Asta înseamnă că ea este un partener egal. Așadar, părerile ei, gândurile ei și punctele ei de vedere contează. Da, în calitate de lider al familiei, poate că tu iei deciziile finale, dar când nu ții cont de reacțiile ei și nu iei în considerare punctul ei de vedere, sfânta căsătorie se poate transforma într-o căsnicie lipsită de sfințenie. Soția ta îți va răspunde atunci când se simte prețuită și apreciată (vezi Efeseni 5:29). Tu spui: „Dar soția mea este rece ca gheața!” Cum a ajuns să fie așa? Gheața rămâne înghețată numai într-un mediu rece. Așa că în loc să te plângi, schimbă-ți mediul înconjurător. Soții sunt termostate, iar femeile sunt termometre. Soții determină climatul, iar soțiile înfloresc sau se ofilesc. Există un motiv pentru care soția ta este „rece,” iar tu-l cunoști. Și există o soluție: încălzește-o și vei vedea cum se va topi! Când începi s-o iubești, s-o hrănești și s-o ocrotești așa cum a făcut Hristos cu biserica, vei avea în brațele tale aceeași femeie, dar o cu totul alta! Încearcă, și ai să vezi!

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele” (Efeseni 5:25)

     Cuvântul „dragoste” este pronunțat cu prea mare ușurință, lăsând posibilitatea de a fi înțeles în multe feluri și aspecte. Oamenii spun: „Iubesc prăjitura cu ciocolată”, „Iubesc fotbalul” sau „Iubesc această emisiune”… Ce doresc ei să spună este că le „place” și „se bucură” de acestea. Definiția biblică a dragostei este mai profundă decât ceea ce reprezintă pentru noi plăcerea și divertismentul, și decât ceea ce ne face să ne simțim atașați unii față de alții din punct de vedere emoțional. A iubi pe cineva înseamnă a urmări binele acelei persoane și a face din el o prioritate. Prima grijă a dragostei trebuie să fie întotdeauna: „Cum contribuie fapta mea la binele partenerului meu?” Dacă nu contribuie – sau dacă determină exact opusul – atunci nu este dragoste. Biblia spune: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea…Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag…” (Efeseni 5:25-29). Ca soț, poți învăța două lucruri din aceste versete: 1) Cu toții avem un egoism înnăscut. Deci, cea mai mare provocare pentru tine va fi să pui interesele soției mai presus de ale tale și să fii dispus să-ți sacrifici propriul program pentru a le împlini. 2) Trebuie să exersăm capacitatea de a fi sensibili. Gândește-te cât de sensibil ești față de durerile și nevoile propriului tău trup și aplică același principiu preocupării tale pentru soția ta. Poate că spui: „E o sarcină prea mare!” Da, dar Dumnezeul care îți poruncește s-o faci îți va da harul de-a reuși zi de zi. Așadar, bazează-te pe harul Său!

„Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul” (1 Corinteni 7:10)

     Binecuvântarea lui Dumnezeu în căsnicia ta este condiționată de trăirea după legile Sale. Pentru a te bucura de ocrotirea sa, de pacea și de belșugul pe care ți le dă El, trebuie să respecți poruncile sale. De exemplu, te poți certa ore în șir și cu toate acestea să nu rezolvi problema, pe câtă vreme dacă ai fi ascultat de poruncile lui Dumnezeu, cearta s-ar fi terminat în câteva minute, iar ambele părți ar fi fost mulțumite după tot acest proces. Când ți se strică mașina, o duci la reprezentanță. De ce? Pentru că ei ți-au vândut-o și ei știu s-o repare! Dumnezeu a oficiat prima căsătorie. Așadar, când relația ta devine șubredă, dacă ești înțelept, vei vorbi cu El despre asta înainte de a discuta cu partenerul sau partenera. În plus, dacă te căsătorești având atitudinea „dacă nu merge, pot oricând să divorțez”, alergi în direcția opusă adevărului din Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel scrie: „Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei. Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta.” (1 Corinteni 7:10-11). Da, există anumite motive acceptate pentru divorț, însă acestea sunt excepția și nu regula! Recent, o personalitate de la Hollywood a cheltuit milioane de dolari pe nunta sa, iar după două luni a divorțat pe motiv de „nepotrivire de caracter”. Când spui „până când moartea ne va despărți”, o spui înaintea lui Dumnezeu, și crezi cu adevărat lucrul acesta. Așa că, DA-ul vostru să fie DA până la capăt!