NU TE GRĂBI SĂ INTRI ÎNTR-O RELATIE

„Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” (Geneza 2:22)

     Când vorbim despre relații, răbdarea este o abilitate greu de pus în practică. Și asta mai ales când te simți singur, gol și incomplet. În astfel de clipe îți vine să reacționezi necugetat și să faci alegeri bazându-te pe o perspectivă limitată, și nu pe imaginea de ansamblu pe care ai putea-o avea numai dacă ai fi făcut căutări și ai fi așteptat cu răbdare. Pentru a nu face greșeli care ar putea avea un impact negativ pe tot restul vieții tale, iată trei pași importanți pe care trebuie să-i faci atunci când dorești să începi o relație cu cineva: 1) Trebuie să pui întrebările corecte. Fii curios, iscoditor și nerăbdător să găsești toate piesele puzzle-ului. Pune întrebări mereu și mereu! 2) Trebuie să găsești răspunsul la aceste întrebări. Cerne impresiile de suprafață pe care ți le faci prin văz și auz, și în scurt timp vei avea o imagine mai clară. Această imagine trebuie să fie în armonie cu două aspecte: a) Cu voia și planul lui Dumnezeu pentru viața ta. b) Cu dorința ta de-a fi în această relație. 3) Trebuie să acționezi când este momentul potrivit, fiind sigur că o faci potrivit informațiilor complete pe care le deții. Dacă nu funcționează, te poți relaxa, știind că ai făcut tot ce se putea pentru a lua o decizie înțeleaptă. Conform statisticilor, în zilele noastre jumătate din căsnicii sfârșesc prin divorț. Însă dacă urmezi acești trei pași, te-ai putea încadra în cealaltă jumătate. Și chiar dacă relația ta eșuează, înainte de-a face pasul căsătoriei, poți lua cu tine în relația următoare înțelepciunea câștigată în prima. „Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” Dumnezeu știe de ce ai nevoie, deci caută călăuzirea Sa!

NU TE RĂZBUNA!

„Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară.” (1 Petru 3:9)

     Se spune că profunzimea inimii tale determină mărimea reacției tale. Prin urmare, atunci când cineva te rănește, e posibil ca primul tău impuls să fie acela de a te răzbuna. Însă orice satisfacție de moment de care ai parte va fi urmată inevitabil de un sentiment persistent de regret. De ce oare? Pentru că știi că răzbunându-te L-ai dezamăgit pe Dumnezeu. Noi ne răzbunăm în două moduri: 1) „M-ai lovit, te lovesc!” Înainte să-l faci să sufere pe cel ce ți-a greșit, gândește-te cu atenție la aceste cuvinte: „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. …nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti.” (Romani 12:17-19) 2) Implicându-i și pe alții. Nu numai că nu ai dreptul să lovești înapoi, dar nu ai voie nici să-l desființezi pe ofensator în fața altora. Iosif nu numai că a refuzat să-i pedepsească pe frații săi pentru trădarea lor, dar el a refuzat să le facă cunoscut celor de la curtea faraonului amănuntele. De ce? Pentru că a văzut mâna lui Dumnezeu în acțiune și și-a dat seama că suferința pricinuită de frații săi l-a făcut să fie ceea ce era. Petru scrie: „Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea.” (1 Petru 3:9) Așadar, dacă vrei să ai parte de binecuvântarea lui Dumnezeu, nu te răzbuna!

CE FEL DE CRESTIN ESTI TU? (3)

„Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:30)

     Domnul Isus a zis: „Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor.” (Matei 23:4) Fariseii impuneau reguli pe care oamenii nu le puteau respecta, iar dacă totuși reușeau, lucrul acesta nu le aducea nicio bucurie. Stephen Mosley scrie: „Moralitatea noastră emite un strigăt imperceptibil. Ea scâncește dintr-un colț al sanctuarului nostru, ne întrerupe plăcerile, mormăie scuze la petreceri și își târăște picioarele în dezacord cu ritmul muzicii și cu trecerea timpului. Contemporanii noștri o privesc ca pe o îndeletnicire mediocră și fără valoare. În mod tragic, bunătatea religioasă convențională reușește să fie deopotrivă intimidatoare și categorică. Intimidatoare – pentru că implică nenumărate reguli privind așa-zisa spiritualitate. Categorică – pentru că putem ajunge la epuizare încercând să respectăm aceste reguli, și cu toate acestea să nu experimentăm adevărata bucurie pe care ne-o oferă Domnul Isus. Acesta e motivul pentru care cei din biserică devin epuizați atât de des. A te conforma la o astfel de religie pur și simplu nu este o experiență suficient de bogată încât să ne umple golul din inimi.” Te-ai săturat să alergi după creștere spirituală? Nu cumva ai căutat-o în locul nepotrivit, sau ai alergat spre ea pe calea greșită? Dacă este așa, gândește-te la aceste cuvinte ale Domnului Isus: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30)

CE FEL DE CRESTIN ESTI TU? (2)

„Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10)

     Iată câteva întrebări pe care trebuie să ți le pui în mod constant: 1) Sunt eu o persoană accesibilă? Vorbind despre farisei, Domnul Isus a spus: „…umblă după locurile dintâi la ospeţe, şi le place… să li se zică: „Rabi!” (Matei 23:6-7). În vremea Domnului Isus, unii rabini credeau că adevărata spiritualitate îți cere să te distanțezi de oameni. În mod ironic, singurul rabin pe care l-au putut atinge cei proscriși s-a dovedit a fi Dumnezeu Însuși. Domnul Isus a fost cea mai accesibilă persoană pe care au putut-o întâlni vreodată. 2) Sunt eu o persoană îngăduitoare? John Ortberg scrie: „În clipa în care pornim în căutarea virtuții, începem să ne întrebăm care este motivul pentru care ceilalți nu sunt la fel de virtuoși ca și noi. Asta ne amintește de răspunsul pe care i l-au dat vecinii lui Homer Simpson, când Homer i-a întrebat unde au fost: „Am fost într-o tabără creștină unde am învățat cum să fim mai critici.” Ai fost și tu într-o asemenea tabără? Nu cumva auzi o voce înlăuntrul tău etichetându-i pe oameni: „Ăsta e nevoiaș și dependent – stai departe de el. Ăsta e deștept și are multe de oferit – încearcă să iei legătura cu el.”?! Deci, să nu îi mai etichetăm pe oameni mereu ca și cum am fi într-un fel de competiție! 3) Sunt eu cinstit? Un băiețel de la Școala duminicală avea oricând răspuns la orice întrebare… odată, când învățătoarea a întrebat: „Ce este maro, blănos și strânge alune?”, el a mormăit: „Bănuiesc că ar trebui să fie ceva din Biblie – dar mie mi se pare că e veverița!” Deseori încercăm să spunem lucruri spirituale pentru a-i impresiona pe ceilalți, când de fapt ei nu au nici cea mai vagă idee despre ce vorbim. Așa că să fim cinstiți, cu noi înșine… și cu ceilalți!

CE FEL DE CRESTIN ESTI TU? (1)

„Au priceput că fuseseră cu Isus” (Faptele Apostolilor 4:13)

     Fariseii erau experți autoproclamați în probleme legate de legislație culinară, coduri de îmbrăcăminte, zeciuială și închinare. Prin aceste practici, ei puteau decide cine este „înăuntru” și cine este „afară”. Iar cei „dinăuntru” deveneau cei mai înverșunați critici la adresa celor „de afară”. Dallas Willard a scris: „Câți oameni nu sunt dezgustați de creștinii lipsiți de sentimente, rigizi, inabordabili, lipsiți de vitalitate și nemulțumiți? Cu toate acestea, astfel de creștini sunt peste tot.” În realitate, când viețile noastre nu sunt marcate de bucurie autentică și de devotament față de Hristos, începem să căutăm modalități superficiale de a ne deosebi de cei pe care îi etichetăm drept „lumești.” Domnul Isus nu a făcut așa! Când a fost întrebat ce înseamnă de fapt legea, El a răspuns simplu: „Iubește-L pe Dumnezeu și iubește-i pe oameni” (vezi Marcu 12:29-31). Pavel scrie: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.” (1 Corinteni 13:1). E posibil să trăiești cu impresia că ai devenit mai spiritual, când de fapt ai ajuns ceea ce Mark Twain cataloga: „un om de bine, în cel mai rău sens al cuvântului.” Winston Churchill a avut un adversar politic pe nume Cripps, o persoană înfumurată și disprețuită de toți din cauza siguranței de sine pline de aroganță. Se spune că într-o zi, Churchill l-a văzut pe Cripps trecând și a făcut următoarea remarcă: „Dacă n-ar fi harul lui Dumnezeu, și eu aș fi la fel.” Unul din cele mai frumoase complimente adresate vreodată apostolilor este acela că ei au fost recunoscuți ca oameni care „fuseseră cu Isus.” Cel mai puternic argument împotriva creștinismului sunt acei creștini înfumurați, critici, plini de sine și cu o viață care nu arată că umblă cu Isus. Deci, ce fel de creștin ești tu?

DĂRUIESTE-TE PE TINE ÎNSUTI!

„S-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului” (2 Corinteni 8:5)

     Ce apreciază oamenii mai mult la tine? Te apreciază pe tine! Gândește-te puțin… Ce necesită efort mai mare: să scrii un cec, sau să dăruiești din timpul și din energia ta? Prin care dintre cele două dai dovadă de un nivel mai înalt de dedicare? Oprește-te o clipă și adu-ți aminte de persoanele care au avut cel mai mare impact în viața ta: un părinte care te-a iubit, care s-a sacrificat pentru tine și care ți-a oferit valoarea stimei de sine; un profesor care te-a ajutat să-ți dai seama că poți gândi, că poți învăța și că poți realiza ceva; un mentor care ți-a zugrăvit imaginea viitorului care te așteaptă și apoi te-a echipat și te-a provocat să-ți împlinești menirea… Dar ce poate fi mai important decât propria ta mântuire? Cântărește aceste cuvinte: „Când te vei uita în urmă la tot ce ai făcut în viața ta, mulțumirea îți va fi mai mare pentru ceea ce ai adus în viețile altora decât pentru momentele în care i-ai întrecut și i-ai învins.” Mulți dintre noi văd dăruirea mai mult decât ca pe un act al dragostei – o vedem ca pe o tranzacție – dăruim doar ca să primim! Sir Wilfred T. Grenfell a spus: „E de la sine înțeles că omul este călător pe pământ și că singurul său țel în lumea aceasta nu este „să strângă și să aibă”, ci „să dăruiască și să slujească.” O menire mai înaltă a omului nu poate exista!” E foarte simplu să trăiești doar pentru tine. De fapt, acesta e unul din cele mai  primitive instincte ale noastre – unul pe care trebuie să-l biruim în fiecare zi. Dar putem s-o luăm pe un alt drum: să fim generoși cu dragostea și cu timpul nostru. Când oferi aceste lucruri dai dovadă de cea mai mare generozitate!

NU LĂSA TEAMA SĂ TE OPREASCĂ (2)

„Mi-a fost teamă, şi … ţi-am ascuns talantul” (Matei 25:25)

     Stăpânul unei proprietăți i-a dat fiecărui slujitor o sumă de bani pe care s-o investească în locul său. Unul a primit cinci talanți, al doilea doi talanți, iar al treilea un talant. Slujitorii care au primit doi și cinci talanți au adus un profit respectabil, în timp ce slujitorul care a primit un singur talant i-a spus stăpânului său: „Mi-a fost teamă, şi … ţi-am ascuns talantul în pământ.” Ce învățătură putem extrage de aici? Una foarte simplă: Teama te face neproductiv! Un pastor cu experiență scrie: „Teama te împiedică să cânți în cor, să-L vestești pe Isus, să dăruiești cu bucurie și să umbli în dragoste cu soția ta. De fapt, adevăratul motiv este teama că Dumnezeu nu va face ce spune. Dar în calitate de credincioși, trebuie să fim atât de plini de Cuvânt încât teama să nu-și facă loc în viața noastră. Domnul Isus a zis: „Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră” (Matei 6:25). Cu alte cuvinte: „De ce să aveți măcar gânduri de teamă când v-am spus că nu vă voi părăsi niciodată. Vă voi ocroti și vă voi da tot ce aveți nevoie pentru a face lucrarea”. Concluzie: Dumnezeu este cu tine chiar și atunci când nu-L poți simți sau vedea iar ceilalți îți spun că te-a părăsit.” Teama se deghizează sub foarte multe măști, deoarece dorim să facem lucrurile doar așa cum ne place, să spunem că nu ne interesează sau că nu e momentul potrivit. Noi nu ne lovim de o ușă închisă – ci de teama înăbușită. Dacă te întrebi de ce nu progresezi în anumite domenii, vezi dacă nu cumva teama ascunsă te ține pe loc. Dacă este așa, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să te eliberezi de teamă și să începi să ai încredere în ceea ce  spune El.

NU LĂSA TEAMA SĂ TE OPREASCĂ (1)

„De cine să mă tem?” (Psalmul 27:1)

     Viața e plină de situații care ne provoacă teama: teama de boală, de șomaj, de respingere, de părerea celorlalți. Dacă nu o ținem sub control, teama ne fură pacea interioară. Chuck Swindoll ne reamintește: „David a întâmpinat teama cu capul sus, la ușa din față, punându-și două întrebări: „De cine să mă tem? De cine să-mi fie frică?” Și i-a închis fricii ușa în nas, declarând:„Inima mea…tot plină de încredere ar fi.”(v.3). Apoi a intrat în casă, reamintindu-și cum poate contracara atacurile fricii. Prin rugăciune: „Un lucru cer de la Domnul” (v.4). Prin viziune: „Privesc frumuseţea Domnului” (v.4). Prin Cuvântul lui Dumnezeu: „Să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului” (v. 4). Prin ocrotirea lui Dumnezeu: „El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului” (v.5). Prin închinare: „Voi cânta” (v.6). Prin odihnă: „Nădăjduieşte în Domnul!” (v.13-14). Prin determinare: „Îmbărbătează-ţi inima” (v.14). Curajul nu se limitează la câmpul de luptă. Adevăratul test al curajului este mai semnificativ, mai adânc, mai tăcut, e ca și cum rămâi credincios când nu te vede nimeni, înduri durerea când camera este goală, rămâi singur când ești înțeles greșit. Poate fi la fel de simplu ca atunci când spui „nu”, la fel de semnificativ ca atunci când ai de-a face cu un munte de rufe murdare, la fel de neștiut ca lupta lăuntrică dintre bine și rău. Câștigătorii medaliei de aur a lui Dumnezeu apar în taină, acolo unde au loc majoritatea faptelor de curaj, departe de recunoașterea publică.” Când teama îți face genunchii să tremure, Dumnezeu spune: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te” (Iosua 1:9). Dick Mills scrie: „Fiecare poruncă vine cu asigurarea că o putem împlini. Dumnezeu nu dă porunci pe care nu le putem împlini. E nepotrivit să spunem: „Am mult curaj, dar nu am putere”, sau „Sunt plin de putere, dar mă tem.” Curajul și puterea îți sunt date de Dumnezeu. Curajul ne motivează voința și puterea ne însoțește efortul.”

CĂLĂUZIREA ÎN CĂSNICIE

„Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat” (Efeseni 5:33)

     Biblia spune: „parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” (Geneza 1:27). Dumnezeu a creat femeia să fie mai mult decât o versiune ușor schimbată a bărbatului. Adam era bărbat; Eva era femeie – la fel de diferiți unul de celălalt precum este ziua de noapte. Ei gândeau, simțeau, vorbeau și se purtau diferit. Prioritățile lor difereau. Aveau nevoie de lucruri diferite unul de la celălalt. Și la fel cum pentru ei era esențial să se înțeleagă în traiul lor sub același acoperiș – la fel este și pentru noi astăzi. Traiul împreună necesită înțelegere, răbdare, altruism, efort comun și bunătate. Pentru a avea o căsnicie fericită, ascultarea de sfătuirea lui Pavel este un lucru fundamental. Bărbatul trebuie să înțeleagă că soția lui are nevoie de dragostea sa, iar soția trebuie să înțeleagă că soțul său are nevoie de respectul ei. Dr. Emerson Eggerichs ne amintește că bărbații și femeile vorbesc un limbaj diferit în materie de relație, având la bază nevoile lor diferite. Da, amândoi au nevoie de dragoste și de respect, dar bărbații se simt iubiți când soțiile le arată respect necondiționat, iar soțiile se simt respectate când soții lor le oferă dragoste necondiționată. Să observăm faptul că ceea ce ne spune Pavel nu este doar un sfat înțelept, ci porunci divine care trebuie respectate și urmate. Soțul trebuie „să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.” Dumnezeu nu-i cere bărbatului să câștige respectul soției sale, iar ei nu-i cere să merite dragostea lui. Domnul Isus, modelul nostru, ne-a respectat și ne-a iubit necondiționat cu prețul propriei Sale vieți. Ca autor al căsătoriei, Dumnezeu știe ce funcționează; așadar, urmează călăuzirea Sa în viața ta de familie.

DĂRNICIA LA NIVEL ÎNALT

„Ea … a aruncat tot ce avea” (Marcu 12:44)

     Dumnezeu nu dorește ca dărnicia ta să fie limitată de teamă. Fie te încrezi în El din punct de vedere financiar și experimentezi bucuria de a participa la planul Său pe pământ, fie te încrezi în propria ta capacitate de câștig și trăiești în neliniște. Pericolul de a nu trece la un nivel mai înalt al dărniciei, este de-a pierde ceea ce Dumnezeu dorește să facă pentru tine – și prin tine. Poți fi sigur că la un moment dat El te va provoca să dăruiești mai mult decât ai dăruit vreodată. În acel moment, credința ta te va determina să spui da sau teama te va face să respingi ideea ca fiind nepotrivită. Acesta este un punct esențial în viața ta deoarece răspunsul tău la provocarea lui Dumnezeu îți va determina viitorul. Unele niveluri ale dărniciei nu ne deranjează, în timp ce altele ne indispun și ne supără. Mai devreme sau mai târziu, cu toții ne lovim de un zid numit teamă și dacă nu-l recunoști, nu vei reuși niciodată să treci dincolo de el. Prin urmare, vei trăi cu mai puțin decât a intenționat Dumnezeu să-ți dăruiască ca să te bucuri. Care este soluția? Schimbă-ți concepția despre proprietate! Adolphe Monod a spus: „Nu există bani care sunt ai noștri și restul sunt ai lui Dumnezeu. Toți sunt ai Lui; El i-a făcut, El ni-i dăruiește și ni-i încredințează nouă pentru a-L sluji pe El.” Dacă ai această convingere, nu ai motiv să nu dăruiești. Cu toate acestea, a-L implica pe Dumnezeu în aspectul financiar înseamnă să-I predai lui controlul asupra banilor tăi. Și asta poate fi înfricoșător. Modelul de generozitate pe care ni l-a dat Domnul Isus a fost o văduvă care și-a dat ultimul bănuț, fără să-i mai rămână din ce să trăiască, având doar promisiunea lui Dumnezeu de a-i împlini nevoile. Când ajungi într-un astfel de punct vei experimenta minuni.