INFLUENȚA UNEI BUNICI EVLAVIOASE

„Fiecare neam de om să laude lucrările Tale şi să vestească isprăvile Tale cele mari!” (Psalmul 145:4)

     Fanny Crosby a orbit la vârsta de șase săptămâni din cauza unui doctor nepriceput; dar bunica ei, Eunice, a hotărât ca Fanny să nu crească simțindu-se handicapată sau neimportantă. Bunica Eunice și-a dedicat toată viața pentru pregătirea nepoatei ei Fanny în tot felul de lucruri – a învățat-o toată Scriptura, a ajutat-o să exploreze natura și să-și dezvolte capacități incredibile de memorare. Fanny a memorat mari porțiuni din Biblie. Din această comoară a Sfintei Scripturi, ea a produs peste 9000 de imnuri, iar câteva dintre cele mai iubite le cântăm și noi astăzi: „Ce fericire, am pe Hristos”, „Doar Domnului slavă”, „În tot locul mă conduce,” „La loc sigur îmi ascunde sufletul”, „Nu mergi de la mine Isus”… Ea a declarat: „Când voi ajunge în cer, prima față pe care o voi vedea cu bucurie, va fi aceea a Salvatorului meu!” Biblia spune că Timotei a avut o bunică pe nume Lois, ale cărei rugăciuni și exemplu l-au ajutat să devină nimeni altul decât succesorul apostolului Pavel. Pavel scrie: „Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois…” (2 Timotei 1:5) Nu subestima niciodată influența pe care o ai în calitate de bunic! Pe măsură ce te investești în nepoții tăi, ai șanse să modelezi niște slujitori ai Domnului. Dacă ești bunic, însușește-ți acest îndemn din Sfânta Scriptură: „Fiecare neam de om să laude lucrările Tale şi să vestească isprăvile Tale cele mari!” Poate copiii tăi te-au dezamăgit și nu au reușit să-ți crească nepoții în căile Domnului. Nu fi descurajat și nu renunța! Tu poți fi o Lois sau o Eunice pentru copiii copiilor tăi. Biblia spune: „Caut printre ei un om care… să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară…” (Ezechiel 22:30) Rugăciunile tale sunt invitația și punctul în care Dumnezeu poate intra atât în viața copiilor tăi, cât și a nepoților tăi. Așadar, „stai în spărtură” și crede că Dumnezeu poate aduce mântuirea în familia ta!

ATACUL SE DĂ ASUPRA VIITORULUI TĂU

„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale…” (1 Petru 5:8)

     Apostolul Petru ne atenționează: „Vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă…” (1 Petru 5:8-9) Cuvântul Hristos înseamnă „Unsul lui Dumnezeu”; deci, dacă ești creștin, ești uns cu același Duh care S-a odihnit peste Hristos. Satan L-a ispitit pe Hristos și te va ispiti și pe tine. Satan L-a avut pe Hristos ca țintă pentru că se temea de destinul Său; în același fel înțelege Satan și destinul tău, și vrea să te împiedice să-l împlinești. Când îți amintește de eșecurile din trecut, o face ca să te descurajeze și să te împiedice să atingi viitorul pe care Dumnezeu l-a plănuit pentru tine. Apostolul Pavel a scris că noi am fost „rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11); asta înseamnă că Dumnezeu te-a ales pentru a îndeplini un anumit scop, că El are un plan specific pentru viața ta și face ca totul să funcționeze conform acelui plan. În același timp, Satan știe acest lucru și de aceea atacul său împotriva ta nu va înceta niciodată. C.S. Lewis a spus: „Nu există teren neutru în univers; fiecare centimetru pătrat, fiecare fracțiune de secundă, este revendicată de Dumnezeu și contrarevendicată de Satan!” Nu există teren de mijloc, no man’s land… Este doar o chestiune de timp până când va trebui să te alături unei tabere. Și este de preferat să-ți determini poziția dinainte, printr-o hotărâre decisivă și să nu lași pe altcineva s-o aleagă pentru tine, din oficiu, fără implicarea ta. Așadar, în fiecare zi, când te trezești, îmbracă-te pentru luptă și pregătește-te de atac… convins că prin puterea lui Dumnezeu vei învinge!

DESCOPERĂ UNELTIRILE LUI SATAN (3)

„Evanghelia… este acoperită pentru cei… a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia…” (2 Corinteni 4:4)

     Poți avea o vedere bună în lumea naturală, dar să fii orb în lumea spirituală și să cazi pradă uneltirilor lui Satan. Dar atunci când te întorci spre Dumnezeu în rugăciune, El îți poate deschide ochii și îți poate oferi o strategie pentru victorie. Haideți să vedem ce s-a întâmplat când Elisei și slujitorul său s-au trezit dimineața, în Dotan fiind, și au descoperit că erau înconjurați de „oaste cu cai și care”: „Slujitorul omului lui Dumnezeu s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a ieşit. Şi iată că o oaste înconjura cetatea cu cai şi care. Şi slujitorul a zis omului lui Dumnezeu: „Ah, domnul meu, cum vom face?” El a răspuns: „Nu te teme, căci mai mulţi sunt cei cu noi decât cei cu ei.” Elisei s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă.” Şi Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei. Sirienii s-au coborât la Elisei. El a făcut atunci următoarea rugăciune către Domnul: „Loveşte, rogu-Te, pe poporul acesta cu orbire.” Şi Domnul i-a lovit cu orbire, după cuvântul lui Elisei.” (2 Împărați 6:15-18) Te temi de înfrângere? Ești confuz și nu știi ce să faci? Simți că circumstanțele sunt împotriva ta și că nu vei reuși? Biblia ne asigură: „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4:4) Așa că, stai singur cu Dumnezeu și roagă-te: „Doamne, deschide-mi ochii!” Și așteaptă în tăcere până când El o va face. Iar atunci când Dumnezeu îți deschide ochii, vei descoperi că forțele cerului sunt de partea ta, iar resursele cerului sunt la dispoziția ta. Cum ai acces la ele? Prin credință!

DESCOPERĂ UNELTIRILE LUI SATAN (2)

„Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efeseni 6:11)

     Biblia ne îndeamnă: „Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:10-12) Remarcați expresia „stăpânitorii întunericului acestui veac”; când Daniel s-a rugat, el s-a întâlnit cu acei stăpânitori ai întunericului. Dar iată ce răspuns a primit din partea lui Dumnezeu: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor.” (Daniel 10:12-13). Să reținem cuvintele „mi-a stat împotrivă”. Atunci când îți iei angajamentul de a umbla cu Dumnezeu și de a face voia Lui, Satan va încerca să-ți stea împotrivă la fiecare pas. Dacă nu te poate împiedica să petreci timp în rugăciune, va încerca să-ți blocheze răspunsul din partea lui Dumnezeu. Timp de douăzeci și una de zile, Daniel va fi întrebat: „Doamne, mi-ai răspuns la rugăciuni înainte; cum se face că nu-mi răspunzi acum?!” Dar răspunsul pentru el era pe drum… Și la fel este și cu răspunsul tău! Creștinii ar trebui să asculte de îndemnul Scripturii și să practice „rugăciunea în orice vreme”. Asta înseamnă să ne bazăm ferm pe Cuvântul lui Dumnezeu, să ne rugăm în Numele Atotputernic al Domnului Isus, să nu fim nerăbdători și să refuzăm să renunțăm, știind că Dumnezeu aude rugăciunile noastre, și răspunde!

DESCOPERĂ UNELTIRILE LUI SATAN (1)

„Să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.” (2 Corinteni 2:11)

     Biblia îl numește pe Satan, Uneltitorul. Acum, când cineva complotează împotriva ta și tu nu ești conștient de asta, nu iei măsuri de apărare și poți sfârși prin a fi rănit. Una dintre cele mai eficiente uneltiri ale lui Satan este să minimalizeze influența sa în viețile noastre. Și face asta pentru a ne putea păcăli. Dar Biblia ne spune că „nu suntem în necunoştinţă despre planurile lui”. Biblia vorbește despre lucruri care au loc pe tărâmul nevăzut, și ale căror efecte se simt în lumea noastră palpabilă. Într-o zi, a avut loc o conversație între Dumnezeu și Satan. Despre ce? Despre „gardul de protecție și binecuvântare” care înconjura viața lui Iov. Satan i-a spus lui Dumnezeu: „Dacă îndepărtezi acel gard, el nu te va mai sluji!” (vezi Iov 1:10-11). Așa că, Dumnezeu a făcut-o, iar Satana a atacat finanțele lui Iov, copiii lui, și i-a luat și sănătatea… Deși mintea lui Iov era plină de întrebări fără răspuns, încrederea sa în bunătatea lui Dumnezeu a rămas neclintită, iar el a ajuns finalmente să aibă de două ori mai multe binecuvântări. Pentru tine poate fi o scăpare să dai vina pe Satan pentru tot ce ți se întâmplă, dar este o greșeală gravă să nu deosebești situațiile când acționează în circumstanțele tale. Atunci când simți efectele atacului său, dar nu reușești să identifici sursa acestuia, el poate avea câștig de cauză împotriva ta. De ce? Pentru că nu știi cum să ripostezi și să folosești armele pe care ți le-a dat Dumnezeu. Tu ai la îndemână Cuvântul lui Dumnezeu, „sabia Duhului” (Efeseni 6:17). Dar dacă nu-l identifici pe Satan ca sursă a problemei tale, este ca și cum ai lupta legat la ochi, iar sabia ta se agită în toate direcțiile, în loc să-l ai pe Satan ca țintă și să-l înfrângi. Așadar, descoperă uneltirile lui Satan și folosește-te de armele pe care ți le-a pus Dumnezeu la dispoziție!

ȘTII ÎN CINE TE ÎNCREZI?

„El Însuşi ştia ce este în om.” (Ioan 2:25)

     În Sfânta Scriptură ni se poruncește să iubim pe toată lumea, nu să avem încredere în toată lumea! Domnul Isus este exemplul nostru și în acest sens. Biblia spune că: „mulți au crezut în Numele Lui, căci vedeau semnele pe care le făcea, dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi. Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om.” (Ioan 2:23-25) Aceste cuvinte nu au fost scrise cu privire la mulțimea care îl urma pe Isus, ci la cei care pretindeau că sunt ucenicii Săi. Deși Isus li S-a dăruit ca să aibă o relație cu ei, și a trăit printre ei, El știa că ei nu erau perfecți. El a înțeles natura umană și nu S-a încredințat lor într-un mod nechibzuit. Când îți pui în oameni încrederea care ar trebui să fie pusă doar în Dumnezeu, pregătește-te pentru dezamăgiri! Nu putem merge prea departe într-o relație cu oricine!… dacă o facem, probabil vom fi răniți. Este ușor să cădem în capcana de a crede că unii oameni nu ne vor răni niciodată, dar vom fi dezamăgiți atunci când ei nu se vor ridica la standardele așteptărilor! Există practic două tipuri de oameni: întâi, sunt utilizatorii; atâta timp cât interesele lor coincid cu ale tale, să zicem că puteți conlucra! Al doilea tip sunt prietenii adevărați. Solomon spune că: „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbele 17:17) Dar, din cauza slăbiciunii umane, chiar și prietenii adevărați te pot dezamăgi. Așadar, iată două reguli bune după care să-ți trăiești viața: 1) Când vine vorba despre oameni, „ai încredere, dar verifică!” 2) Când e vorba despre Dumnezeu, însă: „Încrede-te în El din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbe 3:5-6). Acesta-i gândul zilei – pentru toată viața: încrede-te în Domnul, și El nu te va dezamăgi niciodată!

RÂUL LUI DUMNEZEU

„A pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului.” (Exodul 2:3)

     Mama lui Moise l-a așezat pe fiul ei într-un coș, l-a dus la Nil, iar acesta… l-a dus la fiica lui Faraon – care l-a adoptat și l-a făcut parte din familia lui Faraon! Următorii patruzeci de ani i-a petrecut pregătindu-se pentru una dintre cele mai mari misiuni din toate timpurile: exodul, ieșirea unui întreg popor din robie și călăuzirea spre patrie. Ce putem învăța noi de-aici? Râul l-a dus pe Moise, dintr-un loc al deznădejdii și disperării, într-un loc al tuturor posibilităților. Dumnezeu poate face asta și pentru tine! Și iată cum: 1) Râul harului Său îți poate șterge păcatele, te poate îmbrăca în neprihănirea lui Hristos și te poate aduce într-o nouă relație cu Dumnezeu! 2) Râul puterii Sale te poate purta de la locul înfrângerii la locul victoriei! 3) Râul înțelepciunii Sale te poate strămuta din locul greșelilor și confuziei într-un loc al viziunii și al biruinței! 4) Râul proviziilor Sale te poate duce din locuri sărace și secetoase într-un loc al abundenței! Dar acest lucru poate însemna că Dumnezeu va trebui să te despartă de cei care te dărâmă (pentru că nu înțeleg ce te-a chemat El să faci), și să te pună în legătură cu un nou cerc de prieteni. Sau să te plaseze într-o biserică care te poate zidi spiritual și te poate ajuta să te echipezi – pentru a îndeplini planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Mama lui Moise nu i-ar fi putut face cunoștință cu fiica lui Faraon, dar Dumnezeu a putut și a făcut-o! Și ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Moise, poate face și pentru tine – dacă Îl cauți în rugăciune și dacă-I urmezi instrucțiunile!

SMERENIA ESTE CALEA SPRE ONOARE

„Elisei… turna apă pe mâinile lui Ilie.” (2 Împărați 3:11)

     Elisei a început prin a-l sluji pe Ilie… iar în anumite privințe, a ajuns să-l depășească! În vremurile biblice, slujitorii spălau mâinile și picioarele stăpânilor lor. Elisei a făcut asta. El a început cu umila sarcină de a turna apă pe mâinile lui Ilie, și a sfârșit prin a primi mantia lui Ilie și a folosi-o pentru a despărți în mod supranatural apele râului Iordan. Ani de zile a gătit, a spălat haine și a instalat cortul lui Ilie… Iar când Ilie a fost ridicat la ceruri, Elisei a primit o porție dublă din duhul lui Ilie… fapt pentru care a ajuns să facă de două ori mai multe minuni decât Ilie! Există o lecție importantă aici: dacă intri în slujba Domnului dorind să începi de sus, vei eșua. De ce? Pentru că singura promovare care contează vine de la Domnul (vezi Psalmul 75:6-7). Știind că timpul său pe pământ era limitat, apostolul Pavel a pus la punct un plan de succesiune privind slujirea lui. Și tu, dacă ești înțelept, vei face la fel! Adresându-se lui Timotei, succesorul său desemnat, Pavel scria: „robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi…” (2 Timotei 2:24) Atunci când încerci să concurezi cu alții sau să exploatezi circumstanțele în avantajul tău pentru a ajunge în vârf, să nu fii surprins dacă Dumnezeu îți blochează calea. Când Petru și-a început slujirea, era ca un cal de curse care nu fusese antrenat: foarte încordat, impulsiv, ambițios… Mai târziu, el a scris: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” (1 Petru 5:5-6) Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: smerenia este calea spre onoare!

CONDU-I PE COPIII TĂI LA HRISTOS!

„Avraam a dat lui Isaac toate averile sale.” (Geneza 25:5)

     Avraam i-a dat lui Isaac atât bunurile sale materiale, cât și un exemplu de ascultare de Dumnezeu! Ce nu-i putea da? Experiența lui personală cu Dumnezeu. De ce? Pentru că fiecare persoană trebuie să-L experimenteze personal pe Dumnezeu! Întâlnirea lui Isaac cu Dumnezeu a avut loc atunci când s-a confruntat cu problema apei. Biblia spune că: „Domnul i S-a arătat… şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine. Te voi binecuvânta… din pricina robului Meu Avraam.” Isaac a zidit acolo un altar, și a chemat Numele Domnului.” (Geneza 26:24-25) Charlie Shedd, pastor și autor american, a spus povestea unui băiețel căruia i s-a cerut să scrie un eseu pe tema „Cum m-am născut?” Când a întrebat-o pe mama sa, aceasta i-a răspuns: „Te-a adus barza”. Când a întrebat-o pe mama sa cum s-a născut ea, aceasta i-a răspuns: „Și pe mine m-a adus barza”. Sperând că bunica lui îl va ajuta, băiatul a întrebat-o și pe ea cum s-a născut… la care ea a răspuns: „Să știi că e o problemă de familie: și pe mine tot barza m-a adus!” Fapt pentru care băiețelul și-a început compunerea astfel: „În familia mea, în ultimele trei generații nu-a existat nicio naștere normală!” Acum serios vorbind, copiii tăi trebuie să se nască din nou pentru a face parte din familia răscumpărată a lui Dumnezeu! Și tu trebuie să-ți dai toate silințele să-i conduci la Hristos atunci când sunt mici, iar gândirea lor poate fi modelată. Dar și dacă s-au mărit, nu este prea târziu. Profetul Ieremia spune: „Așa vorbește Domnul: „Opreşte-ţi plânsul… căci truda îţi va fi răsplătită”, zice Domnul; „ei se vor întoarce iarăşi din ţara vrăjmaşului. Este nădejde pentru urmaşii tăi”, zice Domnul; „copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor!” (Ieremia 31:16-17). Așadar, astăzi încrede-te în Dumnezeu și-n Cuvântul Lui, și roagă-te pentru mântuirea copiilor tăi… sau a celor mai mici din familia ta!

ZIDEȘTE UN ALTAR!

„Avram a zidit acolo un altar Domnului…” (Geneza 12:7)

     După potop, primul lucru pe care l-a făcut Noe a fost să zidească un altar Domnului. Gândește-te la asta! Noe a construit un altar înainte să aibă o casă. Majoritatea dintre noi avem case, dar acel „altar” de modă veche al familiei, practic a dispărut! Oriunde mergea, Avraam construia un altar. De ce? 1) Altarul este un loc de rugăciune. Biblia spune că Avraam s-a întors „în locul unde era altarul pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului.” (Geneza 13:4) Tu ai un asemenea loc în casa ta? 2) Altarul este un loc de jertfă. Sfânta Scriptură relatează: „Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.” (Geneza 22:9) A vrut Dumnezeu ca Avraam să-l jertfească pe Isaac? Nu, Dumnezeu voia doar să știe dacă exista ceva ce i-ar putea cere și pe care Avraam să nu fie dispus să i-L dea, sau dacă iubea pe cineva de pe pământ mai mult decât pe El… Dumnezeu nu-ți va cere ceva ce nu ai… dar de multe ori îți va cere ceva ce ai vrea să păstrezi! Dăruirea jertfitoare învinge atât lăcomia, cât și teama de lipsuri și concentrarea ta pe o viață egocentrică! 3) Altarul este un loc de închinare. Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Să faci apoi un altar pentru arderea tămâii.” (Exodul 30:1) Pe măsură ce tămâia se mistuia, fumul care se ridica reprezenta o închinare înaintea lui Dumnezeu. Închinarea este un act de intimitate; este dăruirea inimii tale, a iubirii tale, a laudei tale și a mulțumirii tale față de Dumnezeu. Biblia o descrie ca fiind „o jertfă de bun miros” (Efeseni 5:2). Așadar, astăzi zidește un „altar” – dacă nu ai deja unul! Iar dacă-l ai, nu-l neglija, ci închină-te!