FII ATENT LA LUCRURILE „MĂRUNTE”!

„Daniel s-a hotărât să nu se spurce…” (Daniel 1:8)

     Îți poți imagina cum ar fi să fii luat din casa ta și dus prizonier într-o țară ostilă?! Asta s-a întâmplat cu Daniel. Regele Nebucadnețar i-a cucerit țara și l-a dus ca rob în Babilon. Daniel și-a pierdut casa, slujba, libertatea, cultura, prietenii și statutul de membru al nobilimii israeliene. A trebuit să învețe o limbă străină și să trăiască într-un loc în care nu voia să fie. Dacă ai fi fost în locul lui Daniel, oare n-ai fi fost tentat să te concentrezi asupra lucrurilor pe care nu le puteai controla? Să dai vina pe exil pentru nefericirea ta, și să-ți plângi de milă? Ei bine, Daniel n-a făcut asta! El s-a ocupat de viața lui chiar și în domeniile „mărunte” am spune noi. Biblia spune (Daniel 1:8): „Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului.” El a decis să trăiască conform convingerilor sale – chiar și în lucrurile „mărunte”. Acest lucru are o mare însemnătate, deoarece bătăliile mici te antrenează pentru cele mari! Dacă Daniel nu ar fi preluat controlul în lucrurile mici, nu ar fi avut puterea de a spune nu problemelor mari, cum au fost închinarea la idoli sau înfruntarea „gropii cu lei” fără teamă sau compromisuri. Poate că nu poți face nimic acum în privința casei tale, a slujbei sau a relației tale, dar îți poți schimba viața preluând controlul asupra lucrurilor „mărunte”. Poate că, la fel ca în cazul lui Daniel, este vorba de ceea ce bei, de ceea ce privești la televizor sau pe internet, de ceea ce-ți iese din gură sau de refuzul de a-i lăsa pe ceilalți să-ți dicteze atitudinea în funcție de modul în care te tratează. Atunci când „te hotărăști” să-L onorezi pe Dumnezeu în lucrurile „mărunte”, El te va binecuvânta și Se va implica în viața ta în moduri în care nu ai fi crezut că este posibil. Așadar, iată Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: fii atent la lucrurile „mărunte” din viața ta!

PRINCIPII PENTRU O VIAȚĂ VICTORIOASĂ

„Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!” (1 Corinteni 16:13)

     Domnul Isus a spus: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.” (Matei 5:11-12). Dacă ai „pielea subțire”, vei avea greutăți în viață, deoarece vei fi o țintă ușoară pentru diavol. Apostolul Pavel a îndurat multe lucruri: a fost părăsit de prietenii săi, a primit scrisori dureroase din partea corintenilor, a suferit dezamăgire din partea galatenilor, nedreptate în Filipi, batjocură în Atena și, în cele din urmă, întemnițarea și decapitarea la Roma. Și totuși el a fost un biruitor – iar tu poți să fii la fel! Biblia ne oferă și aceste patru principii pentru o viață victorioasă: 1) Veghează! De ce? Pentru că ai un dușman care vrea să te prindă (vezi 1 Petru 5:8). Ce urmărește el? Potențialul dat de Dumnezeu, care se află în tine, și el știe asta… Tu ești o sămânță capabilă să producă un rod de binecuvântare. 2) Fii tare în credință! De ce? Pentru că nu te poți baza pe sentimentele tale, pe circumstanțe sau pe părerile altora. Aceste lucruri se schimbă constant, așa că trebuie să te încrezi cu fermitate în Cuvântul lui Dumnezeu. 3) Fii om! De ce? Pentru că vei fi matur, iar nu copilăros, când bătălia va fi în toi. Este deci timpul să te maturizezi; iar dacă faci încă aceleași greșeli și după ce au trecut 25 de ani, înseamnă că nu înveți suficient! 4) Întărește-te! De ce? Pentru că slăbiciunea este o invitație pentru Satan. Ea precede întotdeauna capitularea, or renunțarea nu este o opțiune pentru tine! Dumnezeu a spus poporului Său că Țara promisă este a lor – dar că vor trebui să lupte pentru ea. Și tu trebuie să faci la fel!

FĂ-ȚI PARTEA DIN TOATĂ INIMA!

„Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea…” (Efeseni 4:16)

     Ai auzit probabil spunându-se că, dacă nu ești persoana aflată la conducere, rareori se schimbă perspectiva. Problema este, însă, că nu toată lumea poate fi persoana aflată în frunte. Și este mai bine să fii un actor care lucrează decât o vedetă fără loc de muncă; cel puțin vei fi în piesă! În plus, majoritatea marilor realizatori, dacă sunt sinceri, îți vor spune că nu ar fi putut reuși singuri; au avut nevoie de contribuția fiecărui membru al echipei. Așa că, dacă Dumnezeu te-a pus astăzi într-un rol în care trebuie să oferi sprijin, acceptă-l fără să te plângi. Fă-ți partea, pentru ca întreaga producție să fie mai puternică. Nu numai că vei învăța totul despre spiritul de echipă, iar acest lucru este important pentru momentul în care vei ajunge să conduci, dar vei învăța și virtutea hristică a smereniei. Biblia spune că vei „creşte în toate privinţele, ca să ajungi la Cel ce este Capul, Hristos. Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste.” (Efeseni 4:15-16). Așadar, fă-ți partea din toată inima. Oprește-te și gândește-te la modul în care îți trăiești viața. Dai tot ce ai mai bun din tine, sau te abții, sperând că altcineva îți va recunoaște talentul? Nu este vorba despre măreția rolului care ți-a fost dat, ci despre cât de mult efort și interes depui ca să-ți faci treaba. Dacă Dumnezeu te-a pus într-un rol secundar, și nu într-unul principal, este pentru că El știe că echipa are nevoie de calitățile și de talentele tale specifice. Cere-I lui Dumnezeu să te ajute să accepți rolul pe care ți l-a dat – oricare ar fi acesta – și învață să-l împlinești cu recunoștință și demnitate. Așa că, adu-ți contribuția în oricare dintre pozițiile în care te afli astăzi, și fă-ți partea din toată inima!

RĂNILE PROVOCATE DE DIVORȚ

„Esau… a zis: „Cine sunt aceia?” Şi Iacov a răspuns: „Sunt copiii pe care i-a dat Dumnezeu robului tău.” (Geneza 33:5)

     Din cauza ratei divorțurilor din zilele noastre, atât în interiorul Bisericii cât și în afara ei, persoanele implicate se confruntă cu provocarea de a uni două familii, într-una singură, când își găsesc pe altcineva. Iată câteva dintre aceste provocări, cumplite, pe care le îndură: dreptul de vizită, custodia, intervenția instanței și implicarea foștilor socri. Adăugați la acestea un munte de hârtii și specificații legale, și este ca și cum ai negocia un tratat internațional de pace. Tu ai ales să te recăsătorești, dar copiii tăi nu au avut această opțiune. Așadar, nu este suficient să-i aduni pe toți sub același acoperiș și să le spui: „Fiți cuminți!” Lumea lor a fost răsturnată cu susul în jos și trebuie să le acorzi timp să digere situația și să-și găsească locul în noua ordine a lucrurilor. „Dragostea ne va rezolva toate problemele” poate fi un slogan frumos, dar nu este adevărat. Dacă ești în această situație s-ar putea să spui: „Dar Biblia ne învață că: „Dragostea nu va pieri niciodată.” (1 Corinteni 13:8). Da, dar mai spune și că „Dragostea este îndelung răbdătoare și plină de bunătate” (1 Corinteni 13:4). Vei avea nevoie de camioane întregi de răbdare și bunătate pentru ca acest lucru să funcționeze. Așadar, dacă ai ales să te recăsătorești: 1) Pregătește-te – pe tine dar și pe copiii tăi – pentru schimbările care urmează să aibă loc. 2) Ascultă temerile copilului tău, fără să-i spui: „Nu fi prostuț, totul va fi bine!” Atât timp cât ei au nevoie să vorbească, tot atât timp tu ai datoria să-i asculți! 3) Roagă-te, roagă-te, roagă-te! Cere-I lui Dumnezeu să-ți arate planul Său cu privire la o altă căsătorie, și așteaptă ca El să te călăuzească – astfel încât această fuziune să fie cât mai puțin dureroasă și fără stres pentru copiii tăi (sau ai voștri). Noul tău soț (sau soție) poate eventual împlini nevoile tale de dragoste și siguranță – dar nu uita că și copiii tăi au exact aceleași nevoi!

MAI UȘOR, MĂMICO!

„Eu spun fiecăruia dintre voi… să aibă simţiri cumpătate despre sine…” (Romani 12:3)

     Se spune că un câine bătrân și obosit, a intrat în grădina unei femei. Uitându-se la el, femeia și-a dat seama că arăta ca un câine de casă și cu siguranță avea un cămin. Câinele a urmat-o înăuntru, pe hol, și a adormit imediat. Două ore mai târziu, el s-a dus la ușă și ea i-a dat drumul afară. A doua zi s-a întors, și-a reluat poziția și a dormit câteva ore. Acest lucru a continuat timp de o săptămână. Curioasă, femeia i-a prins acest bilet de zgardă: „În fiecare după-amiază, câinele tău vine la mine acasă pentru un pui de somn.” A doua zi, câinele a apărut cu un bilet pe care scria: „Bietul de el, locuiește într-o casă cu zece copii, și se pare că are nevoie de puțină liniște. Pot să vin și eu cu el mâine?” Serios acum, dacă ești mamă, cu mulți copii, probabil că te poți identifica cu această situație! Carla Barnhill, autoarea cărții „Mitul mamei perfecte”, scria: „Pur și simplu nu mai pot! Nu mai pot continua să încerc să fiu SuperMamă. Nu eram chiar atât de pricepută la început. Am încercat să fiu combinația perfectă de mamă devotată, soție iubitoare și creștină puternică – și am eșuat lamentabil. Dar chiar dacă aș fi fost capabilă să reușesc să fac toate acestea, nu sunt convinsă că vreuna dintre noi trebuie să facă așa ceva; noi nu trebuie să impresionăm sau să urmăm niște reguli la întâmplare despre cum ar trebui să fie o mamă. Harul înseamnă că noi deja contăm pentru Cel care contează cel mai mult, Dumnezeul nostru bun, iubitor și plin de har! Așa că, haideți să ne scoatem „pelerinele”, să dăm jos aureolele, să renunțăm la medalii și să ne permitem să fim mamele (uneori cu lipsuri, alteori minunate) pe care le-a creat Dumnezeu să fie!” Cu alte cuvinte: să ai simţiri cumpătate despre tine. Deci, ia-o mai ușor, mămico!

O PROVOCARE PENTRU ȘAPTE ZILE

„Faceţi toate lucrurile fără cârtiri…” (Filipeni 2:14)

Unele tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de piele, sunt mai evidente și se pot îndepărta. Apoi, există tipul de cancer care crește nedetectat și care distruge organismul. Să știți că și cârtirea funcționează cam după același tipar; ea are un impact asupra sănătății tale și îți sabotează victoria. Apostolul Pavel ne-a lăsat acest imperativ: „Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli.” Dr. Ann Shorb (fondatoare a organizației creștine „Servicii creștine de consiliere și educație”, autoare a unei serii de devoționale săptămânale cu titlul „O lumină pe cărarea mea”) scria: „Dacă îți dai seama că ai sentimente negative și că te simți deprimat, ascultă ce se spune în jurul tău. Auzi multe nemulțumiri și cârteli? Oamenii cu care îți petreci timpul își exprimă în mod constant gânduri și sentimente descurajante? Sau tu ești cel care cicălește și se plânge? De multe ori devenim cel mai rău dușman al nostru, dezvoltând atitudini de mânie sau de amărăciune. Gândurile și atitudinile tale sunt alegerea ta. Unde îți este mintea depinde de tine! Citește cu atenție și urmează ceea ce a scris apostolul Pavel cu privire la eliminarea aspectelor negative și la adoptarea celor pozitive (în Coloseni 3:1-15 și Efeseni 4:20-32). Recunoaște că există probleme în jurul tău, dar nu te gândi la ele. Fă tot ce poți pentru a remedia situația în care ești tu implicat. Ține minte: nu-i poți schimba pe alții, ci doar pe tine și atitudinea ta. Găsește aspectele pozitive. Concentrează-te pe acestea și fii recunoscător că Dumnezeu promite să fie cu tine în momentele grele. Folosește versete din Biblie, devoționale și materiale inspiraționale pentru a te reorienta, când gândirea ta începe „s-o ia în jos”! Schimbându-ți gândirea îți schimbi perspectiva, iar schimbându-ți perspectiva – îți schimbi viața!” Pentru unul, lumea poate părea pustie; pentru altul, aceeași lume pare bogată și interesantă. Ceea ce vezi depinde în principal de ceea ce cauți. Hotărăște-te să nu te plângi timp de o zi! Apoi, te rugăm să accepți provocarea noastră de a nu te plânge timp de o săptămână… Vei fi uimit de cât de bine te vei simți!

TRĂIEȘTE CUVÂNTUL!

„Am mai multă pricepere… căci păzesc poruncile Tale.” (Psalmul 119:100)

     Un pastor și autor creștin spunea: „Cuvintele tipărite pe paginile Bibliei sunt mărturia revelației vii și active a Dumnezeului creației și-al mântuirii, a Dumnezeului iubirii care a devenit Cuvântul făcut trup în Isus – și ar fi bine să nu uit acest lucru. Dacă în citirea Bibliei pierd contactul cu această trăire, dacă nu reușesc să-L ascult pe acest Isus viu, să mă supun suveranității Sale și să răspund iubirii Sale, devin arogant în cunoașterea mea și impersonal în comportamentul meu. Un mare rău se face vieții creștine prin citirea defectuoasă a Bibliei.” Așadar, nu este suficient să citești zilnic Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să fii consecvent în a pune în practică învățăturile și principiile sale. Psalmistul exclamă: „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea. Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale. Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvântul Tău. Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea! Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:97-105). Biblia devine un cuvânt viu atunci când te hotărăști să trăiești în fiecare zi în conformitate cu principiile și preceptele sale. Așa că, trăiește conform Cuvântului lui Dumnezeu!

ÎMPLINEȘTE CUVÂNTUL!

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători…” (Iacov 1:22)

     Un autor creștin a scris: „Din cuvântul latinesc pentru „ascultare” (auditum) își trage rădăcina cuvântul „audit” (verificare). Când auzi o prelegere, tu preiei o mulțime de informații, dar… ce faci cu ele? Nu ai teme pentru acasă de făcut… sau, dacă le faci, nu urmează să fie verificate și notate. Nu dai teste și nici nu primești vreo apreciere. Același lucru este valabil și în viața noastră spirituală: nu primești aprecieri pentru că auzi Scriptura; trebuie s-o pui în practică. Fiecare cuvânt din Scriptură trebuie tradus prin ascultare și trăire. În lumea occidentală, se face o distincție între a ști și a face. Dar nu exista o astfel de distincție în gândirea iudaică antică. A cunoaște însemna a face și a face însemna a cunoaște. Dacă nu făceai un lucru, nu-l cunoșteai cu adevărat. Așadar, cunoașterea nu este suficientă. Adevărul trebuie transpus în viață!” În epistola lui Iacov citim: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:22-25). Dumnezeu nu te binecuvântează pentru ceea ce știi, ci pentru ceea ce faci în legătură cu ceea ce știi. Așadar, de fiecare dată când dai peste un verset care simți că te îndeamnă să faci un anumit lucru, pune-l în practică chiar în acea zi!

SURPĂ ÎNTĂRITURILE!

„Armele cu care ne luptăm noi… sunt… întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4)

     Când Biblia vorbește despre o întăritură, ea se referă la o zonă din viața ta care este controlată de o gândire greșită. Iar acea întăritură va atrage oameni care gândesc la fel și care se hrănesc din ea. Dar există o veste bună: Dumnezeu poate și vrea să-ți descopere „întăriturile” din viața ta, precum și ceea ce le-a cauzat. Unii dintre noi sunt preocupați obsesiv de bani, pentru că au crescut în vremuri grele, în lipsuri, și nu-și doresc ca să experimenteze asta și copiii și familia lor. Prin urmare, sunt înclinați să depindă mai mult de ei înșiși decât de Dumnezeu. Când vine vorba de bani, noi îi economisim, îi ascundem, îi păstrăm… dar ne este teamă să-i investim. Și pentru că ne e teamă să-i „semănăm”, ratăm însăși recolta care ne-ar rezolva problema! „Așadar, ce pot face cu întăritura mea?”, poate că întrebi… Atac-o – folosind Cuvântul lui Dumnezeu! Nu trebuie să accepți tot ce-ți vine în minte, poți discerne și poți alege! Dacă un gând se aliniază la Cuvântul lui Dumnezeu, acceptă-l; dacă nu, respinge-l! Când Satan vine împotriva ta, nu sta cu mâinile încrucișate, spunând: „Aș vrea să mă lase în pace. N-am chef de luptă astăzi!” Dacă faci asta, el te va „înghiți” (vezi 1 Petru 5:8)! Apostolul Pavel descrie Biblia ca fiind „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17). Ai înțeles ce-nseamnă asta? Că Duhul Sfânt care locuiește în tine va mânui sabia Scripturii pentru tine – desigur, dacă tu ți-ai făcut partea, adică ai strâns Cuvântul lui Dumnezeu în inima ta! Vrei să dobori întăriturile din viața ta? Reprogramează-ți mintea cu adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu!

NU TRĂI CA UN ÎNFRÂNT!

„Acum voi sunteți curați din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.” (Ioan 15:3)

     Cuvântul lui Dumnezeu este ca o rețetă de la medic. Nu trebuie să înțelegi cum acționează medicamentul, trebuie doar să continui să-l iei cu perseverență și încredere. Se întâmplă ceva uimitor atunci când te hrănești regulat cu Cuvântul lui Dumnezeu: ispita începe să-și piardă autoritatea, și puterea biruinței începe să-i ia locul. De fiecare dată când te întâlnești cu un verset ce devine real pentru tine, dorința ta pentru Cuvântul lui Dumnezeu crește. Dar asta înseamnă că trebuie să citești Biblia chiar și atunci când nu ai chef, când crezi că nu ai timp sau când ai impresia că nu scoți prea multe din ea! Biblia spune: „După cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu care iese din gura Mea nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” (Isaia 55:10-11). Nu trebuie să experimentezi neapărat anumite senzații pentru a ști că puterea Cuvântului lui Dumnezeu lucrează în tine, pentru că el (Cuvântul) este viu și lucrător, într-adevăr, iar citirea Bibliei te va ține departe de păcat (așa cum păcatul te va ține departe de citirea Bibliei!). Se pare că după ce a păcătuit cu Batșeba, David a scris: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119:11). Ai înțeles acum de unde îți extragi puterea pentru a trăi victorios? Domnul Isus a spus: „Acum voi sunteţi curaţi din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.” Te-ai săturat să trăiești o viață de om învins? Atunci scaldă-ți mintea în fiecare zi în Cuvântul lui Dumnezeu, și lasă-l să curgă peste tine până când orice urmă de păcat și carnalitate este spălată. Cuvântul de la Dumnezeu pentru tine este azi acesta: nu trăi ca un înfrânt!