FII BUN CU CEI DIN JURUL TĂU!

„Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu… îmbrăcaţi-vă… cu bunătate…” (Coloseni 3:12)

     Dimineața, când te trezești, trebuie să te îmbraci nu numai fizic, ci și spiritual și emoțional. Trebuie să-ți pui aceste întrebări: „Cu ce atitudine mă voi îmbrăca astăzi? Voi controla sau voi coopera? Voi fi optimist și cu o atitudine pozitivă, sau voi fi negativist? Voi face complimente sau voi critica? Vreau să fiu slujit sau îi voi sluji eu pe alții?” S-ar putea să spui: „Dar când sunt bun, oamenii profită de mine!” Da, uneori așa este… Dar asta este diferența între umblarea pe calea spre cer și umblarea pe drumul lipsei de etică. Deci, pe care dorești să mergi? În ciuda riscurilor, iată trei motive pentru care trebuie să fii bun: 1) „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă…” (Efeseni 2:8). Harul și bunătatea merg mână-n mână. Întotdeauna! Poetul Robert Burns a spus că inima plină de bunătate se aseamănă cel mai mult cu Dumnezeu! 2) Pentru că vrei ca oamenii să fie buni cu tine și să se poarte frumos cu tine. Domnul Isus a zis: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7:12). Dacă ești nepoliticos, oamenii vor fi nepoliticoși cu tine. Dar dacă ești bun, majoritatea oamenilor îți vor răspunde cu aceeași monedă. „Cine urmăreşte neprihănirea şi bunătatea găseşte viaţă, neprihănire şi slavă.” (Proverbele 21:21) 3) „Omul milostiv îşi face bine sufletului său, dar omul fără milă îşi tulbură însăşi carnea lui” (Proverbele 11:17). Așadar, când ești bun cu ceilalți, îți faci ție însuți un bine. Să citim încă o dată versetul 12 din Coloseni capitolul 3: „Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare…” Acum, du-te… și încearcă să-ți trăiești ziua în felul acesta!

DUMNEZEU POATE!

„El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu… deplin încredinţat că El, ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.” (Romani 4:20-21)

     Motivul pentru care nu venim întotdeauna cu problemele noastre la Dumnezeu este acela că nu suntem „deplin încredințați” că El poate și că este dispus să acționeze în locul nostru. Este o dovadă de smerenie, să poți recunoaște lucrul acesta; în același timp este și punctul în care îți dai seama de lipsa de credință în Dumnezeu. Niciun lucru din viața ta nu se va schimba până nu recunoști și nu te rogi: „Doamne, ajută-mă! Spun lucruri cu gura mea, dar nu le pun în practică în trăire!” După ce te-ai rugat în felul acesta, te vei întoarce la Scriptură și vei redescoperi că „Dumnezeu poate.” El poate să-ți poarte de grijă când ești în pustie. El poate învinge uriașii care-ți ies în cale. El poate merge cu tine prin încercări de foc și te poate scoate din ele teafăr și nevătămat. El poate să te promoveze când ai fost trecut cu vederea sau când ai experimentat împotrivire. De ce? Pentru că Biblia ne asigură că El „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). Trebuie doar să crezi că Dumnezeu poate! Așa că, străduiește-te și însușește-ți cuvintele „Dumnezeu poate”! Altfel, nu vei reuși să te rogi cu credință. Vei aduce doar câteva dorințe pe genunchi, dar nu vei putea persevera în rugăciune până nu vei ști în adâncul inimii tale că Dumnezeu poate – și că El dorește! Nimic nu este prea greu pentru El! El așteaptă doar ca tu să recunoști lucrul acesta și să vii la El prin credință, cerându-I ajutorul. Vei face așa!?

NU-ȚI NEGLIJA CREDINȚA!

„Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi… să aibă simțiri… potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.” (Romani 12:3)

     Dacă faci parte din familia lui Dumnezeu, nu poți sta deoparte, cu mâinile încrucișate, așteptând ca El să facă totul pentru tine. Și tu ai un rol! Apostolul Pavel scrie că Dumnezeu ne dă fiecăruia o „măsură de credință”, iar Iuda spune că ne dezvoltăm spiritual prin „credinţa noastră preasfântă” (Iuda vers. 20). O credință sub asediu este practic o credință în construcție. În luptele vieții descoperim dacă ne-am alimentat credința sau dacă am neglijat-o. În vremurile biblice, mulți soldați romani foloseau scutul, care îi proteja din cap până-n picioare. Era confecționat din lemn și acoperit cu un strat de bronz. Forma curbată avea rolul de a face ca săgețile aprinse ale dușmanului să ricoșeze și să se stingă înainte de a-l răni pe soldat. Acum înțelegem ce a vrut să spună apostolul Pavel cînd a scris: „luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.” (Efeseni 6:16). Săgețile lui Satan nu pot pătrunde în inima ta când este curată, saturată de Sfânta Scriptură și întărită prin credință. De aceea, Domnul Isus i-a spus lui Petru: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta.” (Luca 22:31-32) Credința este partea expusă atacului! Credința este partea care trebuie alimentată! Credința este partea care te va susține în luptele vieții. Domnul Isus ne-a spus să „avem credință în Dumnezeu” (Marcu 11:22). Să reținem că El nu ne-a spus să avem credință în ceva mai mare decât noi înșine. Nu, El a spus să avem credință în Dumnezeu. Timpul pe care îl petreci cu Dumnezeu în rugăciune și în Sfânta Scriptură este ceea ce-ți întărește credința pentru a câștiga bătăliile vieții. Așadar, nu-ți neglija credința!

IMPORTANȚA SOMNULUI

„La aceste lucruri m-am trezit şi am privit, şi somnul îmi fusese dulce.” (Ieremia 31:26)

     Uneori, lucrul cel mai spiritual pe care-l poți face este să te culci mai devreme și să te trezești odihnit ca să fii gata să împlinești planul lui Dumnezeu pentru acea zi! Când în mod constant funcționezi cu bateriile aproape descărcate, lucrul acesta se vede în atitudinile tale, în relațiile tale, în rezultatele tale și în sănătatea ta. De aceea Biblia vorbește despre importanța somnului: 1) „Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu ca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere, căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.” (Psalmul 127:2) 2) „Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.” (Psalmul 4:8) Putem spune că somnul este un act al încrederii: când mergi la culcare, recunoști că lumea se află în mâinile lui Dumnezeu, nu ale tale. Și lumea va funcționa foarte bine, chiar dacă tu nu vei fi treaz pentru a controla lucrurile. Și când te vei trezi mâine dimineață, Dumnezeu îți va da și ție ce ai nevoie pentru acea zi, la fel cum le-a dat zilnic mană proaspătă iudeilor. Ieremia a zis: „M-am trezit şi am privit, şi somnul îmi fusese dulce.” Ai încercat vreodată să te rogi când ai o lipsă de somn? E greu. Înainte ca Ilie să poată sta un timp îndelungat în rugăciune, îngerul Domnului l-a pus să doarmă – și nu o dată, ci de două ori. Lucrul acesta este în antiteză cu ucenicii din grădina Ghetsimani, care nu s-au putut ruga pentru că le picau ochii de somn. E greu să gândești, să simți și să te porți ca Domnul Isus, când duci lipsă de somn. De aceea, Biblia spune (Psalmul 127:2): „preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.” Deci, nu-ți neglija somnul!

CUVINTE CARE DAU NĂDEJDE

„…căci în veac ţine îndurarea Lui!” (Psalmul 118:2)

     Citește Psalmul 118 astăzi și pune numele tău în fiecare verset de încurajare. În cele ce urmează, vom face referire doar la șapte versete: 1) „În mijlocul strâmtorării, am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat şi m-a scos la larg.” (vers. 5). Tu, cu ce te lupți astăzi? Cu un obicei sau cu o boală? Cu sentimentul lipsei de valoare? Dumnezeu dorește să te elibereze! 2) „Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic.” (vers. 6) Viitorul tău nu stă în mâinile oamenilor, ci în mâinile lui Dumnezeu, un Dumnezeu bun care are planuri bune pentru tine. 3) „Domnul este ajutorul meu şi mă bucur când îmi văd împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei.” (vers. 7) Când oamenii vor încerca să te doboare, Dumnezeu te va ridica; când vor încerca să-ți refuze anumite lucruri, Dumnezeu Se va îngriji de toate nevoile tale! 4) „Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului.” (vers. 17) Cu toții vom muri într-o zi; însă nu vei muri până nu-ți vei încheia misiunea pe pământ și până nu I-ai dat lui Dumnezeu toată slava și lauda pe care I le poți da sub soare! 5) „Domnul m-a pedepsit, da, dar nu m-a dat pradă morţii.” (vers. 18) Ești mustrat de Dumnezeu? Bucură-te! Mustrarea Sa nu înseamnă respingere, ci ocrotire împotriva greșelilor viitoare. 6) „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” (vers. 24) Nu știu cum a fost ziua ta de ieri, un triumf sau o tragedie… dar iată că Dumnezeu îți oferă o nouă zi în dar. Apuc-o, bucură-te de ea și mulțumește-I! 7) „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!” (vers. 29). Poate vei experimenta zile în care nu vei avea suficiente resurse, financiare sau fizice, dar nu vei avea nicio zi fără mila lui Dumnezeu! Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi – încrede-te în el!

NU-I DA UITĂRII PE CEI CARE TE-AU AJUTAT!

„Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi.” (Filipeni 1:3)

     Apostolul Pavel le-a fost întotdeauna recunoscător celor care l-au ajutat. El spune: „Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi… pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie din cea dintâi zi până acum.” (Filipeni 1:3-5). „Ştiţi voi înşivă, filipenilor, că… nicio Biserică n-a avut legătură cu mine în ceea ce priveşte „darea” şi „primirea” afară de voi. Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, o dată şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele. Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după câştigul care prisoseşte în folosul vostru.” (Filipeni 4:15-17) Apoi le scrie și le mulțumește credincioșilor din Tesalonic: „Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine… pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferiţi.” (2 Tesaloniceni 1:3-4) Autoarea Barbara Glanz scrie despre un domn care și-a adus aminte de profesoara sa de literatură din clasa a opta. El i-a scris o scrisoare și a primit acest răspuns: „Nici nu vă dați seama cât de mult a însemnat scrisoarea dumneavoastră pentru mine. Am 83 de ani și locuiesc singură. Prietenii mei au murit. Familia mea a murit. Am fost profesoară timp de 50 de ani și scrisoarea dumneavoastră a fost prima scrisoare de mulțumire pe care am primit-o vreodată de la un elev. Uneori, mă întreb ce am făcut cu viața mea. Voi citi și voi reciti această scrisoare până în ziua în care voi muri!” În mod ironic, fusese profesoara despre care foștii elevii povesteau cel mai mult la aniversările periodice ale clasei, însă nimeni nu-i spusese lucrul acesta! Trist, nu-i așa? Manifestarea aprecierii costă atât de puțin în materie de timp și bani, dar poate fi mai valoroasă decât toate comorile, pentru acea persoană. Așadar, gândește-te: cui ai putea să-i trimiți un mesaj de apreciere, astăzi?!

CUM SĂ AI O GÂNDIRE CORECTĂ (3)

„El este ca unul care îşi face socotelile în suflet.” (Proverbele 23:7)

     Fiecare familie are anumite probleme care au fost transmise din generație în generație. Există unele aspecte pe care părinții și bunicii noștri ni le-au transmis, cum ar fi dependența, abuzul, mânia, anxietatea, pofta, teama etc. Noi spunem adesea: „Le moștenesc din familie, nu pot face nimic în această privință.” Ba da, poți! Probabil nu poți face nimic legat de trecutul familiei tale, dar prin harul lui Dumnezeu, tu poți schimba viitorul pentru tine și pentru copiii tăi. Biblia afirmă: „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17). Să reținem cuvintele „în Hristos”; de unul singur, nu poți schimba disfuncția familiei tale, dar „în Hristos” – primești puterea necesară s-o apuci într-o altă direcție. Dacă un computer poate fi programat, la fel și mintea ta. Sfânta Scriptură spune: „Să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre…” (Romani 12:2) (adică „să vă lăsați transformați”) Cum poți să-ți înnoiești mintea? Cufundând-o în Sfintele Scripturi! La fel cum, prin înmuierea trupului în apă, îndepărtăm mirosurile neplăcute și mizeria, cufundarea minții în Sfânta Scriptură ne curăță și ne corectează gândirea. Există un vechi proverb chinezesc care spune: „Ai grijă ce gânduri ai, căci ele devin cuvinte. Ai grijă ce cuvinte rostești, căci ele devin fapte. Ai grijă ce fapte faci, căci ele devin obiceiuri. Ai grijă ce obiceiuri ai, căci ele devin caracter. Ai grijă ce caracter ai, căci el devine destinul tău.” Dumnezeu i-a zis lui Ghedeon: „Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău!” (Judecători 6:25) Ghedeon a ascultat de Dumnezeu și a zidit un altar nou, închinat Domnului, iar viața sa și a întregii sale familii a fost schimbată pentru totdeauna. Când îți programezi gândirea prin Cuvântul lui Dumnezeu, și tu poți face la fel!

CUM SĂ AI O GÂNDIRE CORECTĂ (2)

„Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5)

     Cum te-ai descrie? Ești o persoană cu o gândire pozitivă sau negativă? Hotărârile tale sunt ghidate de credința în Dumnezeu sau de teama de eșec, de respingere sau de lipsă? Ai o părere bună despre tine sau te desconsideri și te simți un nimeni în drum? Oricare ar fi răspunsul tău, un lucru e sigur: tiparele și atitudinile care îți stăpânesc viața nu s-au format peste noapte – așa că nu aștepta un tratament peste noapte. Însă poți începe dând ascultare acestui verset: „Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” (Coloseni 3:2). Biblia se referă la viața de creștin ca la o „umblare.” „Să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o” (Efeseni 4:1). „Umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7); „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul” (Galateni 5:25); „Trăiţi în dragoste…” (Efeseni 5:2). Să reținem că mersul pe jos este cel mai lent mijloc de transport! Dumnezeu nu te invită să zbori împreună cu El, ci să umbli cu El. Pune un picior în fața celuilalt și continuă să mergi zi după zi, împreună cu Dumnezeu. Când ești cel mai predispus să aluneci și să cazi? Când înveți să umbli; când te găsești în situații pe care nu tu le-ai creat și asupra cărora nu ai niciun control, cum ar fi gheața, zăpada, ploaia; când te simți secătuit, obosit și slăbit; când devii indiferent, când nu ai ochii deschiși și îți pierzi concentrarea. Ce trebuie să faci în asemenea situații? Să adopți mentalitatea corectă, și s-o păstrezi! Dacă Îl cauți pe Dumnezeu cu credincioșie, El te va ajuta să reușești în ambele aspecte!

CUM SĂ AI O GÂNDIRE CORECTĂ (1)

„Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” (Coloseni 3:2)

     Care este cea mai mare provocare pentru tine, în acest moment? Să scapi de un obicei prost sau să instaurezi unul nou? Să lansezi o nouă afacere sau să salvezi una veche? Să-ți revii dintr-o căsnicie eșuată sau să îmbunătățești o căsnicie bună? Să scapi de depresie sau să ai grijă să nu cazi în depresie? Apostolul Pavel ne oferă două sfaturi pentru a avea o gândire corectă: 1) Să ne fixăm gândirea pe o traiectorie bună. 2) Să ne păstrăm gândirea pe traiectoria bună. Să iei o hotărâre cu privire la gândirea ta este partea ușoară, dar să păstrezi traiectoria bună necesită un angajament zilnic. Oricine poate începe, dar pe parcurs vei avea nevoie de o inimă și de o voință puternice, pentru a duce lucrurile la bun sfârșit. Iar Biblia ne spune cum: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă dar cu luare-aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.” (Evrei 12:2-3) Cuvântul „suflet” poate fi tradus prin „sentimente și emoții.” Acesta este domeniul în care ești predispus „să-ți pierzi inima și să cazi de oboseală.” Un șofer treaz te va duce la destinație în siguranță, dar unul beat – nu! Ce controlează cârma vieții tale: Sentimentele? Impulsurile? Starea de spirit? Iată două extrase din Scriptură care-ți pot schimba viața: 1) „Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5). 2) „Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească… Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.” (Filipeni 4:8-9). Memorează-le și aplică-le în viața ta!

CUNOAȘTEREA VREMURILOR

„Toate îşi au vremea lor…” (Eclesiastul 3:1)

     Când Dumnezeu îți dă o viziune, fii pregătit să verși lacrimi din cauza ei, pentru că orice viziune vine cu un preț. Calea spre triumf trece prin încercări și teste. Nimeni nu primește un permis special, dar Dumnezeu a promis că va fi un seceriș: „Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.” (Psalmul 126:5-6). Aceste versete ne învață două lucruri: 1) Există o vreme a plânsului; dar aceasta nu este o scuză pentru pasivitate și nici o stare de slăbiciune care să te facă să te plângi că viața este nedreaptă și că situația este dură. Neemia a fost mișcat până la lacrimi de ruinele Ierusalimului. Apoi a făcut un plan, a strâns o echipă și a reconstruit cetatea. Pe tine, ce te mișcă până la lacrimi? Pentru ce simți pasiune? Fă un plan și apucă-te de lucru! 2) Există o vreme a culesului. Totul în viață are un motiv și o vreme (vezi Eclesiastul 3:1-8). Când înțelegi motivul și profiți la maximum de anotimpul tău, ajungi „ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui” (Psalmul 1:3). Să reținem cuvintele „la vremea lui” – rodul nu crește înainte de vreme. De aceea trebuie să distingi schimbarea anotimpurilor din viața ta și să te adaptezi la ele. Așa este mai ales când vine vremea secerișului. Lacrimile sunt pentru cel ce seamănă, dar bucuria este pentru cel ce seceră. Așadar, când anotimpurile din viața ta se schimbă, tu te vei putea bucura de rodul muncii tale. Ți-ai făcut datoria; acum e vremea să te bucuri de ceea ce ți-a promis Dumnezeu!