CUM SĂ FACI FAȚĂ PROBLEMELOR RELAȚIONALE (1)

„Dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.” (Galateni 5:15)

     Orice relație se confruntă cu probleme, și conflicte sunt la tot pasul… Având în vedere acest lucru, este important să recunoaștem următoarele: 1) Problemele sunt inevitabile, normale și potențial benefice. Sunt inevitabile deoarece relațiile aduc împreună oameni foarte diferiți. Sunt normale deoarece toate relațiile, inclusiv cele minunate, trec prin momente bune și rele. Și sunt potențial benefice deoarece, dacă sunt gestionate eficient, relația poate crește prin probleme. 2) În general, există trei modalități de rezolvare a problemelor: a) Evitarea. Cei ce recurg la ea sunt oamenii de tipul „nu face valuri”. Ei își ascund sentimentele fără să-și dea seama că aceste sentimente vor reapărea cu siguranță în viitor. Ei trec de la tăcere la acumulare, și-apoi la explozie, provocând efecte secundare (mentale, emoționale și fizice). Între timp, problema continuă să crească, iar problemele nerezolvate erodează relația! b) Atacul. Oamenii care-l practică sunt de tipul „lovește-i înainte să te lovească ei”! Sunt luptători care refuză să cedeze, așa că își provoacă reciproc răni, din care poate cu greu își vor reveni… Biblia ne avertizează în această privință: „Dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.” Cum așa?! Pentru că atacul generează contraatac, și nimic nu se rezolvă. c) Abordarea. Există din fericire și oameni care consideră că „niciun preț nu este prea mare pentru a menține o relație bună”. Sunt sensibili la sentimentele celorlalți, insistând în același timp ca ambele părți să abordeze direct problemele importante. Ei evită să dea vina pe cineva, abordează problema fără să atace persoana, și îi invită pe ceilalți să colaboreze – pentru a rezolva problema și a consolida relația. Acesta este modalitatea cea mai bună! Funcționează – încearc-o și tu!