„Cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta ţineau arma” (Neemia 4:17)
Știi tu oare cum a reconstruit echipa lui Neemia zidurile Ierusalimului? Cu o sabie într-o mână și cu o mistrie în cealaltă. De ce este important acest aspect? Deoarece chiar dacă Dumnezeu îți descoperă un plan, sunt șanse să trebuiască să te lupți pentru el. Nu toți vor ca tu să reușești. De fapt, unii vor face tot ce le stă în putință ca să te împiedice. În astfel de situații trebuie să-ți reamintești mereu că Dumnezeu ți-a dat planul, că El este de partea ta și dacă ești dispus să perseverezi, vei izbândi. Dumnezeu ți-o garantează! Ascultă ce spuneau dușmanii lui Neemia despre el: „În ea era scris: „… Se zice că tu vei ajunge împăratul lor, şi că ai pus chiar prooroci, ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda. Şi acum lucrurile acestea vor ajunge la cunoştinţa împăratului” (Neemia 6:6-7). Neemia a trebuit să învingă amenințările și intimidările. El a scris: „Îşi puseseră de gând să-mi facă rău. Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor; cât timp l-aş lăsa ca să vin la voi, lucrul ar înceta” (Neemia 6:2-3). Fiecare minut alocat criticilor tăi înseamnă timp pierdut de la misiunea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu. Nu te coborî la nivelul lor! Nu ceea ce spun potrivnicii tăi contează; ci ceea ce-ți spui ție însuți după ce ei au terminat de vorbit. „[Neemia] le-a răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda … dar voi, n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim” (Neemia 2:20). Asta înseamnă să ai atitudinea unui învingător.