„Avraam a crezut (s-a încrezut în El, s-a bazat pe El, a rămas neclintit în El)pe Domnul” (Genesa 15:6)
Avraam provenea dintr-o țară cu un popor idolatru. El a fost primul din familia sa care L-a slujit pe adevăratul Dumnezeu. Pentru asta, el a trebuit să-și învingă trecutul, pregătirea și părerile celor din jurul său. În ascultare față de un Dumnezeu pe care nu-l cunoștea pe deplin, el a trebuit să părăsească siguranța căminului său și să se îndrepte spre o destinație pe care nu o putea descrie nimănui. Oare avea el defecte și slăbiciuni? Firește – găsește pe cineva care nu are. Oare a făcut el greșeli? Da, și încă mari. Dar ceea ce face Dumnezeu pentru cineva care „se încrede în El, care se bazează pe El și care rămâne neclintit în El” depășește puterea înțelegerii. Felul în care l-a slujit Avraam pe Dumnezeu, se poate rezuma astfel: „din toată inima”. Dumnezeu a încheiat un legământ cu Avraam, prin care i-a promis faimă, bogăție, viață lungă, ocrotire și un copil născut în mod miraculos la bătrânețe. Binecuvântările lui Avraam îți sunt promise și ție când Îl primești pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor (Galateni 3:14). Era ușor să-l găsești pe Avraam, deoarece pe unde trecea el, era un altar pentru Dumnezeu. În Scriptură sunt pomenite câteva, cel mai cunoscut fiind cel pe care și-a așezat propriul fiu, (Genesa 22). Avraam nu iubea nimic și pe nimeni mai mult decât pe Dumnezeu. Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Avraam va face și pentru tine, dacă Îl vei sluji din toată inima. El îi va face pe oameni să se uite la tine și să spună: „Bărbatul acela /femeia aceea Îl slujește pe Dumnezeu care se îngrijește cu adevărat de el/ea; nimeni altcineva nu ar fi putut face să se întâmple astfel de lucruri în viața lor”. Ceea ce primești în schimbul devotamentului din toată inima față de Dumnezeu este binecuvântarea Lui. Când te gândește la aceste lucruri, îți dai seama că ai un preț mic de plătit.