„Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri?” (Isaia 40:26)
O mare parte din cei mai mari gânditori ai lumii cred nu doar că Dumnezeu există, ci și că El a creat universul și locuitorii lui. Așadar, data viitoare când îți spune cineva că numai oamenii simpli sau needucați cred în Dumnezeu, să nu-i dai crezare! Dr. Robert Jastrow, fondatorul și directorul Institutului Goddard pentru Studii Spațiale de la NASA, scrie în cartea sa de succes „Dumnezeu și astronomii”: „Dovezile astronomice susțin perspectiva biblică despre originea lumii. Detaliile diferă, însă elementele esențiale din expunerile astronomice și biblice ale Genezei sunt aceleași. Știința a dovedit că universul a explodat în ființă într-un moment anume. Care a fost cauza care a produs acest efect? Cine sau ce a pus materia sau energia în univers? Știința nu poate răspunde la aceste întrebări, și pentru omul de știință care a trăit pe baza și prin puterea rațiunii, povestirea se încheie ca un vis urât. El a cântărit muntele ignoranței, e pe cale să cucerească cel mai înalt pisc și când se târăște peste ultima stâncă este întâmpinat de o mână de teologi care se aflau deja acolo de secole.” Pierre-Simon Laplace, un alt mare astronom al lumii, a spus că dovada în sprijinul unui Dumnezeu inteligent este infinit mai probabilă decât aceea că un set de scrieri aruncate la întâmplare pe un pergament a produs Iliada lui Homer. Dovada în favoarea lui „Dumnezeu este” în contrast cu cea împotriva Lui, drept Creator al acestui univers, este zdrobitoare. Cele două nici nu se pot compara! Așa că, bucură-te: Dumnezeu există! El este accesibil și disponibil, dacă îți faci timp să te rogi și să-L inviți în viața ta.