„Vă voi răsplăti” (Ioel 2:25)
Oricare ar fi lucrul pe care ți l-a luat viața, Dumnezeu ți-l poate înapoia. Poate nu-ți va da întocmai ce dorești, dar îți va da ce este mai bun. Chiar și când te disciplinează din cauza neascultării, dacă te pocăiești, El te va reinstala în locul binecuvântării. Poate spui: „Cum rămâne cu timpul pe care l-am pierdut, cu oportunitățile în care am dat cu piciorul și cu dezastrul din viața mea? Uneori mă întreb dacă nu cumva am căzut așa de jos că nici Dumnezeu nu mai poate ajunge la mine”. Nu, există nădejde pentru tine. Biblia spune: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă” (Isaia 59:1). După ce a irosit tot ce a moștenit de la tatăl său, fiul risipitor s-a întors acasă, lefter și rușinat. Tot ce-și dorea erau trei mese îndestulătoare și o slujbă în departamentul servitorilor. Dar în clipa în care a spus: „Iartă-mă!” tatăl său a luat haina cea mai bună, vițelul îngrășat și inelul de fiu, repunându-l în locul lui de drept ca membru al familiei. Chiar și sub zdrobitoarea povară a legii Vechiului Testament, cu cerințe pe care nimeni nu le putea respecta, Dumnezeu a spus: „Dacă un om fură un bou sau o oaie … să dea cinci boi pentru boul furat şi patru oi pentru oaia furată” (Exod 22:1). Dacă Dumnezeu a făcut lucrul acesta pentru cei ce trăiau sub lege cu atât mai mult va face El pentru cei pe care i-a răscumpărat. Așadar, poți merge la El astăzi cu încredere, știind că El este un Dumnezeu al restaurării.