FRICA DE DOMNUL

„Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El…” (Proverbele 14:26)

     Dacă te supui voii lui Dumnezeu, nu mai trebuie să-ți fie frică de nimic, pentru că El devine „adăpostul și sprijinul tău” (Psalmul 46:1). Să te temi de Dumnezeu nu înseamnă că ți-e frică pentru că-ți va face rău! El este un Dumnezeu bun! „Frica de Domnul” înseamnă să Îi urmezi instrucțiunile și să Îi recunoști autoritatea în toate lucrurile. Biblia spune că: „Frica de Domnul este un izvor de viață, ea ne ferește de cursele morții.” (Proverbele 14:27) Probabil ai observat și tu că în zilele noastre nu prea mai există respect pentru autoritate; am dezvoltat o mentalitate care spune: „Nimeni nu-mi va spune mie ce trebuie să fac!” Dar Biblia afirmă: „Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El.” De ce oare? Pentru că teama de Dumnezeu, plină de reverență și închinare, înseamnă să fii respectuos și supus. Înseamnă să faci ce-ți spune Dumnezeu să faci, iar încrederea și credința ta în El vor continua să crească. Și vei mai observa un lucru important: cu cât ai mai multă teamă reverențioasă și plină de respect față de Dumnezeu, cu atât vei fi mai atent și mai politicos în relațiile cu ceilalți. Asta pentru că știi că ești răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru faptele tale și recunoști că ceilalți sunt la fel de valoroși pentru El, ca tine. Solomon ne spune care este datoria noastră: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” (Eclesiastul 12:13). Iar Moise le-a spus copiilor lui Israel: „ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău…” (Deuteronomul 10:12). Nu este deloc complicat, nu-i așa? Păi atunci, teme-te de Dumnezeu!