GESTIONAREA SCHIMBĂRILOR DE LA LOCUL DE MUNCĂ

„Toate îşi au vremea lor…” (Eclesiastul 3:1)

     Când apare vreo schimbare la locul de muncă, ne simțim adesea amenințați. Suntem obișnuiți cu personalitățile colegilor și ale șefilor și vrem să-și păstreze locul, să rămână la fel și să nu ceară de la noi nimic altceva decât ce le-am dat până acum. Din dorința de a avea stabilitate, securitate și predictibilitate, nu reușim să ne pregătim pentru instabilitate, nesiguranță și neprevăzut. Ce ironic! Dacă am fi dispuși să ne adaptăm așteptările și să fim mai realiști, nu am fi atât de traumatizați când apar schimbări. Lucrurile se pot schimba peste noapte. Poate fi vorba despre pierderea unui părinte, a unui loc de muncă sau a sănătății. Putem spune că schimbarea este singura constantă din viață! Și ea are potențialul fie să te ducă spre lucruri mai bune, fie să te aplatizeze ca un tăvălug… Alegerea îți aparține! Biblia ne spune că: „Toate îşi au vremea lor.” Adevărul este că Dumnezeu este singura ta ancoră sigură în viață, deci dacă ești înțelept, vei zidi o relație puternică cu El. La urma urmelor, El nu te va lăsa să depinzi de altceva decât de El. Iar istoria lui Ilie prorocul poate fi un exemplu pentru noi: „Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara şi bea apă din pârâu. Dar, după câtăva vreme, pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară.” (1 Împărați 17:6-7). Probabil că Ilie o fi intrat în panică, dar nu și Dumnezeu! „Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Scoală-te, du-te la Sarepta, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.” (1 Împărați 17:8-9). Să reținem ce a folosit Dumnezeu pentru a-i purta de grijă lui Ilie: corbi, un pârâu și o văduvă săracă. Uimitor, nu-i așa? Așadar, bucură-te de locul tău de muncă, excelează, dar fii dependent numai de Dumnezeu!