ÎNVAȚĂ SĂ PUI LIMITE!

„Cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli” (2 Timotei 2:5)

     Ești cumva atât de dornic să intri în grațiile tuturor, încât le împlinești fiecare cerință? Hm, nu ești singurul! Mulți oameni cumsecade se istovesc în fiecare zi pentru că nu sunt în stare să stabilească limite. Și odată ce se întâmplă lucrul acesta, e greu să-ți revii, pentru că niciunul dintre noi, nici măcar cei consacrați în slujirea lui Dumnezeu, nu pot încălca legile naturale pe care El le-a stabilit la creație fără să sufere. Un învățător de școală biblică scria: „Odată, când mă plângeam de programul meu încărcat, am auzit Duhul lui Dumnezeu șoptindu-mi: „Tu ești cel care face programul; dacă nu-ți place, fă ceva!” Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei: „cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.” (v. 5) Nu toate problemele sunt spirituale, unele sunt de natură fizică. În plus, nu poți da vina pe diavol pentru lucruri care se întâmplă din vina ta. Nu ne plac persoanele care ne presează și cu toate acestea continuăm să facem ce doresc ele, ceea ce ne alimentează mânia lăuntrică. Te lași presat, neasumându-ți responsabilitatea pentru propria ta viață? Adevărul este că mulți oameni cu intenții bune își trăiesc viața în fiecare zi stresați și deprimați, pentru că nu sunt capabili să spună nu! Ei uită că Domnul Isus este exemplul lor, și că El își stabilea momente regulate de odihnă și de înnoire. Iată câteva sfaturi care ar putea să te ajute: 1) Așază-ți viața sub călăuzirea Duhului Sfânt; 2) Deprinde-te și pune lucrurile importante pe primul plan; 3) Înțelege faptul că și tu ai nevoi; 4) Nu aștepta ca toată lumea să înțeleagă atunci când stabilești limite. Biblia ne spune că: „Prietenul adevărat iubeşte oricând” (Proverbele 17:17), nu doar atunci când îi satisfaci dorințele. Așadar, pentru a împlini voia lui Dumnezeu pentru viața ta, trebuie să înveți să stabilești limite!