„Domnul mă povăţuieşte pe cărări drepte…” (Psalmul 23:3)
Viața este plină de alegeri, de hotărâri și de opțiuni. De asemenea, este plină de oameni cu opinii puternice care vor încerca să-ți spună pe ce cale cred ei că trebuie să mergi. Dacă am putea da timpul înapoi, majoritatea dintre noi am schimba unele decizii din trecut, care ne-au făcut să o luăm pe „calea răutății”, și nu pe „calea neprihănirii.” Oile se vor strânge în jurul oricărui lucru care le va stimula curiozitatea sau apetitul, de exemplu un tufiș plin cu frăguțe, chiar dacă lucrul acesta le va face să se îndepărteze de turmă și de grija protectoare a păstorului. Ele cred că știu drumul, dar în realitate nu au nici cea mai mică idee. Întrebare: Tu ți-ai urmat mai mult plăcerile și instinctele, decât Păstorul? S-ar putea să răspunzi: „Dar Dumnezeu mi-a dat și mie o minte pe care s-o folosesc!” Bineînțeles, și trebuie să ți-o dezvolți! Dar este limitată și nu te va duce prea departe. Duhul Sfânt dorește să te ducă dincolo de acele limite. „Toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:14). Cum ne călăuzește Dumnezeu? În mod obiectiv, prin Cuvântul Său; și în mod subiectiv, prin Duhul Său. Când citești Cuvântul Său, Îi auzi vocea chiar și când te culci. El imprimă în inima ta ce dorește El să faci. Dacă ai luat-o pe calea greșită, întoarce-te la Dumnezeu și El te va călăuzi înapoi pe calea cea dreaptă. Poate spui: „Va mai vorbi oare Dumnezeu unui om ca mine?” Da, „el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate din staul… merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.” (Ioan 10:3-4). Lasă-L, astăzi, pe Dumnezeu să te călăuzească!