LUPTĂ PENTRU EXCELENȚĂ (2)

„Ca să deosebiţi lucrurile alese…” (Filipeni 1:10).

     „Lucrurile alese” implică două condiții importante: timp suplimentar și efort suplimentar. Iar consecința va fi că vei merge până la capăt, și nu până unde îți dictează alții, întrucât consideri că este o chestiune de caracter și integritate. Nu vorbim aici despre lupta pentru a fi perfect. Obsesia asta poate conduce la nebunie, atât pentru tine, cât și pentru cei din jur. Perfecționismul are la bază autocentrismul. El caută aprobare și aplauze. Scopul tău trebuie să fie acela de a îndeplini orice sarcină sau orice demers ca și cum Dumnezeu Însuși ți l-ar fi cerut, și El ți-ar evalua și ți-ar răsplăti performanța. Proverbul „Fă binele și așteaptă răul” nu se aplică atunci când e vorba despre Dumnezeu; El nu uită nicio lucrare sau activitate de-a ta, și te va răsplăti. Așa că: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23-24). Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria în cel mai bun mod posibil, chiar și când șeful nu e prin preajmă. Și încă un gând important: evită persoanele care au obiceiuri proaste la locul de muncă, și de asemenea pe cei care îți disprețuiesc eforturile de a atinge excelența. Chiar vrei să fii ca ei?! Împlinești tu în viață scopurile pe care ți le dorești? Dacă Dumnezeu este Tatăl tău ceresc, atunci tu Îi porți numele! Și ar trebui să exclami: „Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!” (Psalmul 8:1). Așadar, rostește azi, acum această rugăciune: „Tată, dăruiește-mi te rog preocuparea și puterea de a atinge excelența în tot ceea ce fac! Ajută-mă să conștientizez prezența Ta iubitoare, ca să pot face totul ca pentru Tine, nu ca pentru oameni. În Numele Domnului Isus, Amin!”