NEPRIHĂNIREA (1)

„Cine umblă fără prihană umblă fără teamă, dar cine apucă pe căi strâmbe se dă singur de gol.” (Proverbele 10:9)

     Care crezi că trebuie să fie cea mai importantă trăsătură de caracter a celui care dorește să aibă succes și să aducă o schimbare în lume? Unii ar spune inteligența. La urma urmelor, cunoașterea înseamnă putere în multe feluri. Alții susțin că este curajul, acel spirit cutezător însoțit de o pasiune contagioasă. Iar mulți ar spune că este înțelegerea, vechiul bun simț însoțit de capacitatea de a percepe clar anumite aspecte. Deci, tu ce spui? Biblia spune că cea mai importantă calitate în ceea ce privește succesul este neprihănirea: „Cine umblă fără prihană umblă fără teamă, dar cine apucă pe căi strâmbe se dă singur de gol.” La urma urmelor, „te vei face cunoscut” prin neprihănirea ta sau prin lipsa ei. Cred că fiecare am cunoscut persoane cu o inteligență extraordinară, dar care fără neprihănire au ieșit din cursă. Alții au avut curaj și pasiune, dar puțină neprihănire – și au sfârșit la fel… Același rezultat este valabil și pentru oamenii care au o bună înțelegere, dar nici urmă de neprihănire. Dicționarul pune semnul egal între neprihănire și cuvinte precum: onestitate, integritate, curățenie, nevinovăție… Neprihănirea începe în sfera ta privată, acea parte din lumea ta cunoscută doar de Dumnezeu și de tine însuți. Apoi ea se manifestă în sfera personală – acea parte din tine pe care o faci cunoscută cercului restrâns al membrilor familiei și poate câtorva prieteni. După aceea, vine sfera profesională – unde oamenii te cunosc prin ceea ce produci, prin etica muncii tale, prin setul de valori și competențe. Și toți pun aceeași întrebare: „Pot să am încredere în tine?” În cele din urmă, neprihănirea se arată în sfera publică. Așadar, iată întrebarea pentru tine astăzi: ești o persoană neprihănită?