„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios… ca să ne ierte păcatele…” (1 Ioan 1:9).

     Pățania lui David cu Bat-Șeba a inspirat multe cărți și filme despre poftă, adulter, sarcină extraconjugală sau premaritală, crimă sau minciună. În povestirea biblică, totul părea în regulă, David fiind acasă, liber… cu excepția unui detaliu important: „Fapta lui David n-a plăcut Domnului.” (2 Samuel 11:27). În Biblie citim că Dumnezeu îl numise pe David „om după inima Lui” (1 Samuel 13:14). Ce s-a întâmplat apoi? Tot în Biblie suntem avertizați că „păcatul vostru vă va ajunge” (Numeri 32:23). Așa că, Dumnezeu l-a trimis pe profetul Natan să-i spună lui David: „Eu te-am uns împărat peste Israel… Pentru ce, dar, ai dispreţuit tu cuvântul Domnului?” (2 Samuel 12:7, 9). Apoi Dumnezeu a dat sentința: „niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit… în faţa întregului Israel…” (2 Samuel 12:10-12). Începând cu acea zi, tragedia și necazul s-au abătut asupra familiei lui David. Pe multe planuri, „calea celor stricaţi este pietroasă”. (Proverbele 13:15). Și lucrul cel mai rău care ți se întâmplă este faptul că Dumnezeu îți ia pacea ca să-ți recunoști păcatul. A fost nevoie de o sarcină nedorită, de uciderea unui om nevinovat, de moartea unui copil, de insistențele unui profet și de convingerea Duhului Sfânt ca inima lui David să se înmoaie și el să recunoască: „Am păcătuit împotriva Domnului!” (2 Samuel 12:13). Și când a recunoscut și s-a căit, Dumnezeu a tratat păcatul lui David la fel cum îl tratează și pe al nostru: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9). Câtă vreme cauți scuze, și încerci să te aperi și să-ți justifici păcatul, Dumnezeu nu poate face nimic pentru tine. Dar când îl mărturisești, El te va ierta! Nu e extraordinar?! Așa că, nu mai sta pe gânduri, dacă ai ceva de mărturisit!

„Să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 10:31)

     În 1643, Parlamentul englez a abolit sistemul episcopal de guvernământ din cadrul Bisericii anglicane. A fost convocată o adunare formată din 121 de clerici și 30 de laici la Westminster Abbey pentru a reforma Biserica anglicană. Documentele care au rezultat în urma acelei adunări care a durat 6 ani sunt printre cele mai de răsunet din istoria Bisericii. Prima întrebare din Catehismul scurt de la Westminster este: „Care este scopul primordial al omului?” Răspuns: „Să-L glorifice pe Dumnezeu și să se bucure de El pe vecie.” Implicațiile acestei întrebări și a răspunsului ei sunt profunde în simplitatea lor. Și dacă ești înțelept, vei face din ele scopul vieții tale. Glorifică-L pe Dumnezeu. Fii supus lui Dumnezeu. Bucură-te de Dumnezeu. Când știi că viața ta Îl glorifică pe Dumnezeu, te bucuri de prezența Sa; însă când știi că viața ta nu-L glorifică pe Dumnezeu, ai tendința de a-L evita. Și este un lucru rău, întrucât fără prezența lui Dumnezeu în viața ta, ce șanse de reușită crezi că ai? Nu prea mari! Când te gândești la anul care a trecut, îți vin în minte lucruri pe care le regreți pentru că știi că Dumnezeu nu a fost glorificat prin ele? Ei bine, Dumnezeu îți oferă un nou an pentru a face lucrurile altfel. Și dacă de Anul Nou ai luat hotărâri, stabilește ca bază pentru fiecare dintre ele următorul verset: „Să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.” Dacă urmezi acest principiu, vei rămâne pe calea cea bună și vei avea pacea și bucuria de a ști că viața ta este pe placul Domnului. Orice împrejurări ar putea apărea, le vei înfrunta cu pace și încredere, știind că Dumnezeu este cu tine. Așadar, anul acesta glorifică-L pe Dumnezeu și bucură-te de El!

„Urechile tale vor auzi… glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!…” (Isaia 30:21)

     O scriitoare, împreună cu soțul și prietenii săi, se aflau pe vârful unui munte și discutau în ce direcție să meargă. Unul dintre ei a zis: „Încolo e sudul!” Altul l-a contrazis: „Nu, e estul!” Fiecare și-a dat cu părerea, până când, în cele din urmă, unul dintre ei a scos o busolă și a zis: „Putem stabili lucrul acesta foarte rapid.” În câteva secunde, busola le-a indicat că trebuiau s-o ia spre vest! Singura sursă de încredere a avut ultimul cuvânt și nimeni nu avea de gând s-o contrazică. În decursul unei zile, multe voci se iau la întrecere pentru a-ți câștiga atenția – iar unele dintre ele, deși par a fi ale unor experți, se pot înșela amarnic. În concluzie, tu trebuie să știi ce glas să asculți, căci dacă privești doar la circumstanțe, vei deveni dezorientat. Un telefon neașteptat, o relație zbuciumată, un loc de muncă pierdut sau un copil bolnav pot face oricând ca nordul să pară sud, și estul să pară a fi vest. Când se întâmplă asta, e ușor să-ți pierzi cumpătul, să tragi concluzii pripite și să ajungi pe o cale greșită. Biblia ne spune: „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!” Când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.” (Isaia 30:21) Există o singură sursă adevărată de înțelepciune și de adevăr, și apostolul Petru a recunoscut lucrul acesta când a întrebat: „Doamne… la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice!” (Ioan 6:68). Nu trebuie să știi dinainte toate detaliile; nu așa lucrează Dumnezeu. De multe ori, El nu ne arată imaginea de ansamblu – pentru că am fi copleșiți și am crede că e imposibil. El dorește să dezvolte în noi o încredere nezdruncinată în caracterul și în bunătatea Sa, și acceptarea faptului că noi trebuie să depindem de puterea Sa, dacă vrem ca planul și voia Lui să se împlinească!

„Mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” (Psalmul 3:2)

     Indiferent cât de tare ai păcătuit, sau cât de des ai păcătuit, Dumnezeu nu te va lăsa de izbeliște, dacă te pocăiești. Așa că, nu renunța nici tu la tine! Nimic din ce-ai făcut nu iese din „aria de acoperire” a harului Său. Poate ceilalți te vor abandona, însă nu și Dumnezeu! Împăratul David a cunoscut o cădere umană, morală și spirituală puternică. Oare cât de jos poate să decadă o persoană ? Să-l privim pe David: se făcuse vinovat de adulter, înșelătorie și crimă – toate acestea fiind păcate capitale. Însă Dumnezeu l-a iertat și l-a restaurat. El a scris despre acest lucru; în Psalmul 3 (versetele de la 2 la 7), el spune: „Mulţi zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” – Dar, Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea, şi Tu îmi înalţi capul! Eu strig cu glasul meu către Domnul, şi El îmi răspunde din muntele Lui cel Sfânt. Mă culc, adorm, şi mă deştept iarăşi, căci Domnul este sprijinul meu. Nu mă tem de zecile de mii de popoare, care mă împresoară de toate părţile. Scoală-Te, Doamne! Scapă-mă, Dumnezeule!” Iar în Psalmul 40 (de la versetul 1 la 3), el scrie: „El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut, şi s-au încrezut în Domnul.” Și Dumnezeul care a transformat nelegiuirea lui David într-o mărturie, poate să facă la fel și pentru tine, atunci când te întorci la El și primești iertarea, mila și harul Său!

„Dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan 4:18)

     Dumnezeu te iubește prea mult ca să te lase în vreo urmă de îndoială cu privire la dragostea Sa. Biblia ne spune că „dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Dacă Dumnezeu ne-ar iubi cu o dragoste imperfectă, am avea motive de îngrijorare. Dragostea omenească este imperfectă; ea ține evidența păcatelor și nelegiuirilor noastre – și-o consultă adesea. Dumnezeu nu are o astfel de listă! Dragostea Sa izgonește frica noastră, pentru că îndepărtează vina noastră. Apostolul Ioan adaugă: „ori în ce ne osândește inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră…” (1 Ioan 3:20). Când simți că nu ești iertat, pune-ți la îndoială sentimentele, dar nu-L pune la îndoială pe Dumnezeu! Întoarce-te la Cuvântul Său, care devansează autocritica și îndoiala. Nimic nu întărește mai mult încrederea decât o înțelegere clară a harului lui Dumnezeu, și nimic nu întărește mai mult teama decât necunoașterea harului. Adevărul este că dacă nu ai acceptat harul lui Dumnezeu, ești condamnat să trăiești în teamă. Nicio pastilă, nicio discuție motivatoare, niciun psihiatru și nicio posesiune materială nu-ți poate liniști inima. Astfel de lucruri îți pot reduce la tăcere teama, dar nu o pot eradica. Numai harul lui Dumnezeu o poate face! Ai primit iertarea lui Hristos? Dacă nu, pleacă-te pe genunchi și roagă-te s-o primești chiar acum! Biblia spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9). Locul mărturisirii păcatelor este și locul curățării și al restaurării încrederii în Dumnezeu. Rugăciunea ta poate fi la fel de simplă ca aceasta: „Doamne, recunosc că m-am abătut de la calea Ta și de la Tine. Te rog, iartă-mă! Îmi pun viața în mâna Ta și încrederea în harul Tău. În Numele Domnului Isus mă rog, Amin.” Acum, dacă ai primit iertarea, mila și harul lui Dumnezeu – trăiește pe baza lor!

„Pe când se duceau, au fost curăţiţi.” (Luca 17:14)

     Luca povestește o împrejurare când „Zece leproşi… şi-au ridicat glasul, şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!”… Isus, le-a zis: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Şi pe când se duceau, au fost curăţaţi. Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare… Isus a luat cuvântul şi a zis: „Oare n-au fost curăţaţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt?…  Apoi i-a zis: „…credinţa ta te-a mântuit.” (Luca 17:12-19). Această povestire ne oferă cel puțin trei lecții: 1) Uneori răspunsul vine rapid; alteori el se lasă așteptat și vine pas cu pas. Am citit: „Pe când se duceau, au fost curăţaţi”. N-ai de unde să știi care dintre pași îți va aduce răspunsul, așa că trebuie să-ți continui umblarea prin credință. Legea mozaică prevedea că înainte ca un lepros să poată fi reprimit în societate, preotul trebuia să-l declare „curat”. Să ne gândim puțin: Domnul Isus a văzut schimbarea în acești oameni înainte să aibă loc; asta deoarece El are puterea să facă lucrurile să se întâmple! 2) Nu te da bătut când ceilalți te resping! Ca proscriși ai societății, acești leproși se așteptau ca Domnul Isus să-i trateze și El ca atare. Dar atunci când te apropii de Dumnezeu, El Se va apropia de tine (vezi Iacov 4:8)! Te lupți cumva cu o problemă care i-a făcut pe ceilalți să te ocolească sau să te dea la o parte? Domnul Isus nu va face niciodată așa ceva! El a spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.” (Ioan 6:37). 3) Nu uita niciodată să-I mulțumești lui Dumnezeu și să-L lauzi. Numai unul din cei zece leproși au trecut testul mulțumirii. Tu, l-ai fi trecut?! Când îți vei da seama cât de mult înseamnă mulțumirea ta pentru Domnul, nu vei mai lăsa să treacă nicio zi fără să-L lauzi și să I te închini!

„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice…” (Proverbele 4:23)

     În viața noastră de zi cu zi, noi putem umbla fie călăuziți de principiile neschimbătoare ale Cuvântului lui Dumnezeu, fie de propriile noastre sentimente, aflate într-o continuă schimbare. Când trăiești după Cuvântul lui Dumnezeu, ai stabilitate. Când trăiești după sentimente, este ca și cum ai fi într-un carusel – ești când sus, când jos… Dumnezeu dorește să te aducă la maturitate emoțională, însă tu trebuie să vrei să cooperezi cu El. Lucrul acesta necesită un act zilnic al voinței tale: să alegi să faci lucrurile după voia Sa, nu după voia ta. Și odată ce lucrul acesta devine un obicei, vei descoperi că viața este mai plăcută. Acum, nu pe toți oamenii care bat la ușa noastră îi poftim înăuntru și nu-i lăsăm pe toți să se simtă ca acasă, așadar – de ce am lăsa ca orice emoție de suprafață să ne dicteze direcția unei zile sau să ne decidă reacțiile? Biblia ne spune să ne păzim „inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbele 4:23). Gândirea este cea care produce sentimentele, nu invers! De aceea apostolul Pavel ne spune că „orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5) Cu alte cuvinte, dacă un gând nu este în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, nu-i da glas, nici „drept de vot”! Noi „umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7)! Poate ești surprins, însă în calitate de creștin, nu vei simți întotdeauna prezența lui Dumnezeu. După ce a înviat, Domnul Isus S-a arătat celor doi ucenici pe drumul spre Emaus… și cu toate acestea ei nu L-au recunoscut. De ce? Pentru că erau prea ocupați cu sentimentele lor! Cum i-a scos El din emoțiile lor negative? „Le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.” (Luca 24:27). Așadar, tu trebuie să te lași condus numai de Cuvântul lui Dumnezeu!

„Ziua aceasta este închinată Domnului…” (Neemia 8:9)

     Cuvântul holiday (tradus „sărbătoare”) vine dintr-un cuvânt din engleza veche care înseamnă „zi sfântă”. Deci, când Neemia a anunțat: „Ziua aceasta este închinată Domnului”, el a declarat o sărbătoare, o zi în care „au mâncat şi au băut… înaintea Domnului cu mare bucurie.” (vezi 1 Cronici 29:22) Astăzi, răsfățul exagerat și cumpărăturile excesive au devenit sinonimele Crăciunului, făcându-i pe mulți creștini să ezite să mai sărbătorească. Pastorul Jack Hayford afirma: „Deseori lucrul acesta vine de la cei care au intrat de curând în părtășia noastră și care au experimentat poate pentru prima oară minunea și plinătatea bucuriei și sărbătorii adevărate de Crăciun. Dar sărbătoarea Nașterii Domnului este mai mult decât o sărbătoare „fericită” – este una închinată Celui Întrupat. Colindele, închinarea, dragostea, bucuria și dărnicia au un potențial plin de putere. Factorul decisiv este prezența Duhului Sfânt. Când El este prezent, accesoriile Crăciunului pot aduce bucurie, tărie, vindecare și restaurare. Când El este absent, colindele sună în gol. Urările, dorințele și zâmbetele stau la suprafață, asemenea sclipiciului lipit pe felicitări. Luminile și decorațiunile pot face ca inima să se simtă pustie mai mult ca niciodată. Dar acolo unde este Duhul Sfânt, există putere pentru a zdrobi obiceiuri, pentru a transforma inimi împietrite, pentru a alunga resentimente și pentru a ridica vieți din întuneric. La acest Crăciun, lasă prezența Duhului Sfânt să coboare peste tine și apoi fă pași înspre cea mai bună ocazie de a te bucura din plin de sărbătoare. Apropie-te de cei din jurul tău: încurajează, binecuvântează, dăruiește, întinde o mână, mergi în vizită, împărtășește și ridică inimi peste tot pe unde o poți face. Până la Anul Nou vei constata că sărbătoarea Nașterii Domnului din acest an a fost minunată și plină de putere!” Vă doresc tuturor să puteți spune „Amin!” după aceste cuvinte…

„Vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul!” (Luca 2:11)

     Cuvântul „a sărbători” înseamnă a se bucura, a găsi plăcere în ceva, a se desfăta, a aprecia. Pastorul Jack Hayford (autor a peste 50 de cărți, scriitor a 600 de imnuri și coruri, inclusiv celebrul imn Majesty (în românește Glorie) scria: „Se fac așa de multe activități în numele Crăciunului, lucruri care nici nu-I fac plăcere și nici nu-L onorează pe Hristos. Așa că, mă trezesc că mă lupt cu superstiții religioase și datini strămoșești care intră în conflict cu celebrarea Crăciunului! Darurile, decorațiunile, pomii de Crăciun nu fac altceva decât să pângărească ceva sfânt; o asemenea celebrare nu este altceva decât o ipocrizie „sfântă”. Bradul de Crăciun a devenit un fel de expozeu. Prin intermediul acestui copac, noi vrem să spunem: „Credem în sărbătoare!” Noi slujim unui Dumnezeu care „ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele” (1 Timotei 6:17) și care de-a lungul istoriei a stabilit perioade sacre de ospețe și de „mare bucurie” (vezi 1 Cronici 29:22). Deși nimeni nu poate găsi o susținere biblică pentru bradul de Crăciun, noi ne adunăm în jurul lui cu bucurie. Vedem în ramurile sale vii un simbol al vieții veșnice pe care am primit-o prin moartea lui Hristos pe lemnul crucii. Venirea Lui pe pământ a dat la o parte moartea și a adus iertarea și speranța eternă. Luminile mărturisesc despre gloria Luminii lumii. Ornamentele reflectă măreția cu care bunătatea Sa ne împodobește viețile. Steaua radiază speranță, cu razele sale îndreptate spre cer, amintindu-ne că de acolo El va veni iarăși ca să ne ducă acasă.” Așadar, dacă vă strângeți în jurul unui brad de Crăciun, să nu uitați că noi trebuie să-L sărbătorim pe Acela care a spus (Ioan 8:12): „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine… va avea lumina vieţii.”

„Vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul…” (Luca 2:10)

     Pentru mulți oameni, Nașterea lui Isus Hristos este o sărbătoare îngrozitoare și nu una plină de bucurie. Autorul Jon Walker scria următoarele: „Mă aflu într-un restaurant fast-food și asist la modul în care o fetiță sărbătorește anticipat Crăciunul împreună cu mama ei. Cadourile  sunt răsfirate pe masă și ea tocmai a spus: „Îmi este dor de tine, mami!” „Și mie mi-e dor de tine, puiule!” îi răspunde mama. Dincolo de separeu, o femeie privește din când în când, cu mare atenție. Cu ochiul meu de jurnalist, pun lucrurile cap la cap. Femeia care privește este un asistent social care supraveghează o întâlnire aranjată pentru o mamă și fiica sa ca să sărbătorească împreună Crăciunul. După câteva minute apar părinții adoptivi și iau fetița cu ei acasă. Mama pleacă singură. Există o parte întunecată a Crăciunului de care rareori ne dăm seama. Noi creăm această fantezie care rareori se potrivește cu realitatea, chiar și în cele mai bune familii. Multe amintiri legate de Crăciun sunt pline de tensiune, și nu de bucurie; sărbătorile sunt doar o altă scuză ca mama să se îmbete sau ca tata să fie cu noua lui familie. O altă aducere aminte poate să fie că persoana dragă nouă este departe sau poate nu se mai întoarce niciodată. Rata sinuciderilor este extraordinar de ridicată în luna decembrie, depresia este la fel de obișnuită precum „O, ce veste minunată”, și de Crăciun suferă mai mulți oameni decât ne putem imagina. Pentru cei ce au obosit din cauza speranței „deșarte” a Crăciunului, vestea bună este că „Dumnezeu este cu noi”! Domnul Isus a coborât pe pământ să aducă „o veste bună… pentru tot norodul”. Indiferent de situația în care te afli, Nașterea Domnului este cel mai frumos cadou pentru omenire. Și iată de ce: 1) Este cel mai costisitor dar pe care-l vei primi vreodată! De ce? Pentru că pe Domnul Isus L-a costat viața! 2) Este singurul dar care dăinuie pe vecie; 3) Este darul de care te poți bucura pentru tot restul vieții.”