„Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului…” (Isaia 50:10).

     Dumnezeu ne promite pacea, însă nu ne promite o navigare lină pe valuri sau imunitate față de problemele vieții. Înțelegem din Biblia că „te poți teme de Domnul, și cu toate acestea să umbli în întuneric.” Iov a trăit o viață exemplară, și cu toate acestea a pierdut totul. Necăjit și uimit, el a strigat: „Mi-a tăiat orice ieşire şi nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele” (Iov 19:8). Ieremia, după ce a predicat unui popor răzvrătit care l-a bătut și l-a aruncat în închisoare, a strigat: „O… de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte pe morţii fiicei poporului meu!” (Ieremia 9:1). Apostolul Pavel a suferit atât de mult, încât a afirmat că „nici nu mai trăgea nădejde de viaţă” (2 Corinteni 1:8). Credința este ca un film fotografic: se developează în întuneric. Zilele întunecate ne fac să ne sprijinim pe Dumnezeu și să ne apropiem mai mult de el. Edward Mote a scris cuvintele cunoscutului imn: „Deși-I ascunsă fața Sa, cu milă mă va-nconjura/Și orice vifor de-ar veni pe Stâncă sigur eu voi fi!/Zidesc pe Stâncă, pe Hristos, nicicând pe malul nisipos!” E mai ușor să-L lauzi pe Dumnezeu când ești sănătos și facturile îți sunt plătite. Dar când lumina se preface brusc în întuneric, doar atunci descoperi din ce este făcută credința ta, și în ce ți-ai pus cu adevărat încrederea. În astfel de perioade ale vieții dezvoltăm „vederea nocturnă!”

„Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine!” (Matei 26:40)

     În grădina Ghetsimani, Domnul Isus „a venit la ucenici, i-a găsit dormind şi a zis lui Petru: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine! Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” (Matei 26:40-41) Doar câteva ore îl mai despărțeau pe Domnul Isus de cruce, și le ceruse ucenicilor Săi să se roage pentru El. Imaginează-ți dezamăgirea Lui, când i-a găsit dormind! Poate că nu se odihniseră suficient cu o seară înainte. Poate erau epuizați după o zi grea de muncă… sau apăsați de întristare… Toți am fost victime ale moleșelii, așa că nu ar trebui să fim surprinși că au adormit… și totuși, suntem! Suntem șocați pentru că era o noapte atât de importantă. Acea noapte, mai mult decât oricare alta, necesita disciplina rugăciunii. Însă ucenicii au ratat prilejul vieții lor de a-L încuraja și de a-L întări pe Isus Hristos când a avut mai mare nevoie! Ei au ratat ocazia de a se întări și pe ei înșiși. Satan știe că dacă te poate ține departe de rugăciune, vei fi lipsit de putere. El este maestru în distragerea atenției! Gândește-te cât de adesea îți fură din timpul tău cu Dumnezeu folosindu-se de lucruri precum televizorul, telefonul, Internetul, dezordinea din casă, lista de lucruri de făcut, mintea ta care o ia razna, și pleoapele grele. Timpul tău cu Dumnezeu nu trebuie să fie ceva ce încerci din răsputeri să integrezi în programul tău; trebuie să fie o prioritate, altfel – nu se va întâmpla niciodată! Biblia ne spune: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” (Matei 26:41). Nu știi ce îți va aduce ceasul, dar prin rugăciune și petrecând timp în Cuvântul lui Dumnezeu, îți poți pregăti inima pentru orice îți rezervă viața!

„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost…” (Psalmul 90:1).

     Chiar dacă israeliții erau poporul lui Dumnezeu, ei „pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate şi nu găseau nicio cetate unde să poată locui. Sufereau de foame şi de sete; le tânjea sufletul în ei.” (Psalmul 107:4-5). Dacă te simți și tu la fel astăzi, probabil că sufletul tău are nevoie de „un loc de adăpost.” O casă unde să aibă pace, siguranță și hrană; un loc în care îți poți deșerta îngrijorările, oboseala și frustrările. Psalmistul David a spus: „Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!” (Psalmul 84:2). Dar iată vestea cea bună! Domnul Isus dorește să fie casa ta! El a spus: „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi” (Ioan 15:4). Îl poți trata ca pe un adăpost de urgență la care alergi la vreme de necaz, sau poți locui cu El. Tu spui: „Cum pot face din Domnul Isus „locul meu de adăpost?” Gândește-te puțin: dacă cineva ți-ar oferi în dar o casă frumoasă, ai accepta-o? Ai verifica să vezi dacă cel ce ți-o oferă este serios, ai analiza actele și apoi ți-ai face bagajele, te-ai muta și te-ai bucura de ea, nu-i așa? Domnul Isus este foarte serios când te invită să locuiești în El – a plătit cu sângele Lui pentru asta! Așa că printr-un act de credință, fă-ți bagajele și mută-te astăzi. Dumnezeu a zis: „Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite.” (Isaia 32:18). Hartley Coleridge (fiul vestitului poet romantic englez Samuel Taylor Coleridge) a așternut pe hârtie aceste cuvinte profunde despre credință: „Credința este o afirmare și un act care face ca adevărul etern să devină un fapt prezent”. Cuvântul rostit al lui Dumnezeu are putere! Așadar, când te trezești în fiecare dimineață, fă din primul verset din psalmul 90 declarația ta de credință: „Astăzi, Dumnezeu este locul meu de adăpost!”

„M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor…” (Faptele Apostolilor 26:16).

     Slujitorul se concentrează pe a face voia stăpânului său, iar martorul depune mărturie despre ceea ce a văzut și a experimentat personal. În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, tu ești chemat să fii și una și alta. Să ne uităm la fiecare în parte. 1) Ca slujitor al lui Dumnezeu, urechile tale trebuie să fie sensibile la mesajul Lui despre ce dorește El să faci, când dorește să faci și cum dorește El să faci. Înfăptuirea voii Sale trebuie să fie lucrul cel mai important din agenda ta zilnică. 2) Ești martorul Său. Valoarea unui martor depinde de cât de aproape a fost de evenimentul care s-a produs și de ceea ce a văzut. Evanghelistul Ioan scrie: „ce am văzut cu ochii noştri… şi ce am pipăit cu mâinile noastre… mărturisim…” (1 Ioan 1:1-2). Să ne aducem aminte de proverbul: „Cine se aseamănă se adună.” Adică, dacă petreci timp cu Domnul Isus în fiecare zi, ceilalți vor vedea și vor fi influențați de viața ta. Biblia spune: „Cel înţelept câştigă suflete” (Proverbele 11:30). Când vorbim de împărtășirea credinței, trebuie să dai dovadă de înțelepciune, de tact și de bunătate. Probabil mulți dintre cei cu care te întâlnești au avut cel puțin o experiență neplăcută cu creștinii sau cu biserica, deci trebuie să fii „înțelept.” Și cum faci lucrul acesta? Spunându-le că Domnul Isus este Medicul suprem care vindecă inimile frânte. Că biserica este un spital în care unii se simt bine, în timp ce alții au încă nevoie de îngrijire. Înțeles și prezentat într-un mod potrivit, lucrul acesta îi va atrage pe oameni la Hristos, și nu-i va îndepărta… Așadar, care este misiunea ta? Să fii slujitorul și martorul Domnului Isus!

„Pacea lui Dumnezeu… vă va păzi inimile şi gândurile…” (Filipeni 4:7).

     Maica Tereza este cunoscută ca fiind autoarea următoarelor cuvinte: „Știu că Dumnezeu nu-mi va da nimic din ce eu nu pot duce. Îmi doresc doar să nu aibă prea mare încredere în mine!” Simți și tu la fel în clipa de față? Ai prea multe lucruri de făcut și nu te simți în stare pentru toate acestea? Atunci lasă acest verset să pătrundă adânc în mintea ta: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!” (Romani 15:13) Calea prin care poți avea pace în mijlocul unei situații tulburi este să rămâi plin de puterea Duhului Sfânt. Cum poți face asta? Dezvoltând o foame spirituală, și lăsându-L pe Dumnezeu să te sature. El îți poate da sentimentul seninătății atunci când ești înconjurat de stres. Așadar, dacă te-ai afundat până peste cap, rostește această rugăciune: „Tată, mi-ai promis că nicio armă făurită sau ridicată împotriva mea nu va avea câștig de cauză (vezi Isaia 54:17). Eu nu pot împiedica făurirea armelor dușmanului, dar știu că Tu le vei împiedica să-mi facă rău! Tu ai spus că dacă voi cere ceva după voia Ta, îmi vei asculta cererea (vezi 1 Ioan 5:14-15). Și că atunci când umblu în ascultare, voi fi binecuvântat – când sunt acasă, când plec, când merg la culcare și când mă trezesc (vezi Deuteronom 28:6; Psalmul 1:2, 3:5). Doamne, Tu m-ai îndemnat să aduc toate necazurile mele înaintea Ta, și Tu vei îngriji de mine (vezi 1 Petru 5:7). Așa că, astăzi vin cu ele înaintea Ta și mă bazez pe promisiunile Tale. Tu le-ai rostit, și eu le cred! Mulțumesc! Amin!”

„Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul…” (1 Samuel 17:46).

     Strămoșii lui Goliat au fost dușmanii poporului Israel. Și când Iosua a intrat în Țara Promisă, i-a anihilat pe majoritatea dintre ei – cu excepția locuitorilor din Gat, de unde se trăgea Goliat (vezi Iosua 11:22). De ce e important de știut? Pentru că dacă nu-ți ucizi uriașul și nu-i tai capul, se va ridica din nou la luptă împotriva ta. Poate te lupți cu probleme cu care părinții și bunicii tăi se luptau, lucruri precum: dependențe, probleme maritale, mânie, îngrijorare, depresie… David și-a ales „cinci pietre netede şi le-a pus în traista lui de păstor” (1 Samuel 17:40) pentru că nu știa de câte va avea nevoie ca să-și ducă la îndeplinire misiunea. Și tu ai nevoie de „pietre” pentru a învinge uriașii din viața ta. Așa că: 1) Fii neclintit! Poate va dura mai mult de o zi, o lună sau chiar un an până vei vedea rezultatele. Însă cu ajutorul lui Dumnezeu, vei câștiga dacă ești perseverent! 2) Implică-L pe Dumnezeu. Prioritatea lui Dumnezeu este reputația Sa, iar obiectivul lui David era să-L apere declarând că „Israel are un Dumnezeu” (1 Samuel 17:46). Și tu ai! 3) Continuă să te rogi și să crezi că Dumnezeu îți va da izbânda. „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni” (Efeseni 6:18). Faptul că-ți rememorezi suferințele nu le va vindeca, și faptul că-ți inventariezi problemele nu le va rezolva. Dar rugăciunea o va face! 4) Adu-ți aminte de victoriile tale de odinioară. Tânărul David, regele de mai târziu, i-a spus regelui de atunci Saul: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean” (1 Samuel 17:37). Când îți este teamă de viitor, amintește-ți de credincioșia lui Dumnezeu din trecut: „Aduceţi-vă aminte de minunile pe care le-a făcut, de minunile Lui şi de judecăţile rostite de gura Lui” (1 Cronici 16:12). Cu ajutorul lui Dumnezeu, și tu poți învinge uriașii din viața ta!

„Iată că v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului…” (Luca 10:19).

     Când a mers să lupte cu Goliat, David i-a strigat: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului… Şi El vă dă în mâinile noastre!” (1 Samuel 17:45, 47). Nimeni din armata regelui Saul nu-L introdusese în ecuație pe Dumnezeu… însă David doar despre El a vorbit! David a văzut ceea ce ei nu văzuseră, și nu s-a lăsat intimidat de ce făceau sau vedeau ei. El a fost convins că Dumnezeul căruia Îi slujea este mai mare decât uriașul cu care avea să se confrunte! Crezi și tu lucrul acesta? Îl vezi tu pe Dumnezeu ca fiind mai mare decât problema ta? Dacă în situația în care te găsești ți se pare că nu există cale de scăpare, în loc să pierzi timp și energie concentrându-te asupra propriilor tale defecte și slăbiciuni, mai bine bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu, și începe să vorbești despre puterea Sa. Nu vei câștiga dacă vei lupta prin propriile tale puteri, așa că nu încerca! David a spus: „biruinţa este a Domnului.” (1 Samuel 17:47) Dumnezeu nu a pierdut niciodată o luptă! Așadar, înfruntă-ți dușmanul în Numele Domnului și declară: „Uriaș al divorțului, nu vei intra în familia mea; depresie, tu nu mă vei învinge; alcool, bigotism, nesiguranță, poftă, nu veți avea nicio putere asupra mea!” Biblia spune: „Când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă” (Isaia 59:19). Există trei lucruri pe care Satan nu le suportă: Cuvântul lui Dumnezeu, sângele lui Hristos și Numele lui Isus. De fiecare dată când le vei folosi, îl vei doborî – așa cum David l-a doborât pe Goliat!

„Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?” (Psalmul 116:12)

     Cea mai sigură cale prin care poți ruina perspectiva copilului tău de a avea o viață fericită este să îi satisfaci orice moft, să-l crești cu ideea că lumea „îi este datoare”, să cultivi în el sentimentul îndreptățirii, să nu-l lași să se spetească sub nicio formă… și astfel să nu experimenteze satisfacția care vine în urma disciplinei, a sacrificiului și a lucrului bine făcut. În cartea „Femei mărunte”, un personaj (doamna March) le spune fetelor sale următoarea poveste: „Au fost odată, ca niciodată, patru fete care aveau tot ce-și doreau: mâncare și o locuință, îmbrăcăminte, confort și plăceri, prieteni și părinți buni… și cu toate acestea, nu erau mulțumite! Aceste fete au luat multe hotărâri foarte bune, însă ele spuneau mereu: „Dacă am avea cutare lucru…” sau „Dacă am putea face cutare lucru…” Așa că părinții au întrebat o bătrână ce să facă pentru a le face fericite, iar ea le-a spus: „Când te simți nemulțumit, gândește-te la binecuvântările tale și fii mulțumitor.” Părinții s-au hotărât să-i încerce sfatul și în scurt timp, au fost surprinși să vadă cât de bine se descurcau fetele. Una dintre ele și-a dat seama că banii nu pot ține rușinea și părerea de rău departe de casele bogaților; alta a descoperit că este mult mai fericită cu tinerețea, sănătatea și buna ei dispoziție, decât o oarecare doamnă bogată, arțăgoasă și bolnăvicioasă ce nu se putea bucura de confortul ei; cea de-a treia a înțeles că oricât de neplăcut este să participi la pregătirea cinei, este totuși mai greu să mergi să cerșești pentru acea mâncare. Așa că s-au hotărât cu toatele să nu se mai plângă și să se bucure de binecuvântările pe care le aveau deja.” Întrebarea care se ridică este a psalmistului: „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine?” Iar răspunsul: fiind mulțumit și mulțumitor!

„…Iată drumul, mergeţi pe el!…” (Isaia 30:21).

     Cineva a spus mai în glumă, mai în serios: „Când Columb a pornit în călătorie, nu știa unde merge. Când a ajuns, nu știa unde se află. Și când s-a întors acasă, n-a știut unde a fost.” Toți avem nevoie de ajutor ca să știm în ce direcție să mergem, dacă să ne mutăm sau nu, dacă să acceptăm un anumit loc de muncă sau să intrăm într-o relație etc. Dar iată vestea bună: dacă Îi ceri, Dumnezeu te va călăuzi și, când vei face un viraj greșit, El te va readuce pe drumul bun. Iată trei mijloace prin care Dumnezeu va face redirecționarea ta: 1) Prin sfătuitori înțelepți. Au trecut și alții prin ce treci tu acum. Biblia spune: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13:7). Afacerea ta e pe calea falimentului? Discută cu un antreprenor de succes. Experimentezi criza vieții de mijloc? Înainte să faci ceva ce vei regreta, cere ajutor. Înțeleptul Solomon a zis: „Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înţeleptul ascultă sfaturile” (Proverbele 12:15). 2) Prin rugăciune și călăuzirea Duhului Sfânt. Domnul Isus a zis: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine” (Ioan 10:27). Iar Isaia a scris: „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!”, când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.” (Isaia 30:21) De o astfel de siguranță ai nevoie. Așadar, „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni…” (Filipeni 4:6). 3) Prin Sfânta Scriptură. Apostolul Pavel ne îndeamnă: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea.” (Coloseni 3:16). Un autor scria: „Biblia este pentru Dumnezeu ceea ce sunt mănușile chirurgicale pentru un chirurg. Domnul acționează prin Scriptură pentru a atinge adâncul inimii tale.” Dar asta înseamnă s-o citești, să ți-o însușești și s-o pui în practică!

„Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi…” (Psalmul 32:8).

     Pasiunea lui Vincent pentru slujire i-a condus pașii spre minele de cărbune din Belgia, unde a predicat minerilor, i-a hrănit pe cei săraci și și-a câștigat un loc în inimile oamenilor. Biserica sa era plină de cei dornici să învețe despre Isus Hristos. Dar superiorii săi erau nemulțumiți de faptul că el purta vechituri, trăia într-o cocioabă și-și oferea câștigul celor din jur. „Arăți mai rău decât cei pe care îi înveți,” îi spuneau ei. „Isus Hristos nu ar fi făcut la fel?” întreba Vincent. Șefii săi nu au fost de acord… și a fost dat la o parte din lucrare! S-a simțit rănit și plin de mânie. Singura sa dorință a fost să zidească o biserică care să Îl slăvească pe Dumnezeu, și atunci de ce oare Dumnezeu nu a îngăduit să se întâmple lucrul acesta? Apoi, într-o zi, s-a uitat la un miner care se lupta cu o încărcătură de cărbune. Mișcat de această imagine, el a început să schițeze chipul acela aplecat. Și chiar dacă nu și-a dat seama atunci, și-a descoperit de fapt adevărata chemare. Tânărul predicator care fusese respins de superiorii săi a ajuns în cele din urmă un artist de care lumea își va aduce aminte multă vreme: Vincent van Gogh. Împăratul David a spus: „Aveam de gând să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului… Dar Dumnezeu mi-a zis: „…Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa…” (1 Cronici 28:2-3, 6). Când Dumnezeu îți aprinde lumina roșie a semaforului, fii sensibil la ea. Și când îți respinge planurile tale pentru a le implementa pe ale Sale, spune: „Amin!” F.B. Meyer a scris: „Te afli în dificultate cu privire la calea pe care trebuie s-o urmezi? Du-te la Dumnezeu, primește călăuzire de la lumina surâsului Său, sau de la norul refuzului Său. Așteaptă în tăcere, chiar dacă toți din jurul tău vor insista să iei imediat o hotărâre sau să treci la fapte – și vei vedea cum voia lui Dumnezeu ți se va limpezi!”