„S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon…” (Luca 5:3).

     În următoarele zile vom vorbi și vom medita la câteva lecții de pescuit, din Biblie. Prima lecție: Invită-L pe Domnul Isus în corabia ta. Acesta este punctul de pornire! Întotdeauna! Nimic nu are o influență mai mare asupra succesului tău personal decât faptul de a-L avea sau nu pe Domnul Isus Hristos în viața ta. De unul singur, Petru a pescuit toată noaptea și nu a prins nimic. Însă când L-a adus pe Isus la bord, a prins mai mulți pești decât a prins vreodată. Acum, Domnul Isus nu a făcut niciodată o minune fără un scop anume. El S-a folosit întotdeauna de minuni pentru a ilustra principii. Așa că acest episod ne învață ce să facem când greșim sau când strădaniile noastre nu sunt suficient de bune. Pentru Petru, corabia reprezenta mijlocul de trai. Când ești pescar, corabia ta este afacerea ta! E semnificativ faptul că Petru L-a invitat pe Domnul Isus în afacerea sa și Domnul Isus a folosit-o ca pe o platformă pentru lucrarea Sa. Ești dispus să faci ce a făcut Petru? Dacă ești, Domnul îți va binecuvânta afacerea. Firește, El va binecuvânta tot ceea ce Îi dăruiești. Dacă Îi dai Domnului toată viața ta, El o va binecuvânta pe toată. Dar dacă Îi vei da doar o parte din ea, El va binecuvânta numai acea parte. Și iată încă un gând: faptul că Îl ai pe Isus în corabia ta elimină teama de eșec și îți reduce îngrijorările cu privire la rezultat. Când Petru L-a făcut pe Isus partenerul său de pescuit, rezultatele au fost incredibile. Dar să nu ratăm ordinea evenimentelor. Mai întâi, Petru și-a folosit corabia pentru planul lui Isus. Apoi Isus a binecuvântat corabia lui Petru și a folosit-o pentru a Se îngriji de toate nevoile lui. Domnul Isus a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Ai înțeles ideea? Mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, apoi toate celelalte lucruri…

„Ștergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul și pus într-un alt loc singur.” (Ioan 20:7)

     În vremurile biblice, dacă doreai să ai o piesă frumoasă de mobilier, alegeai pe cineva cu o reputație excelentă – un maestru tâmplar sau un dulgher. Dar acești tâmplari aveau un obicei interesant. Când tâmplarul își termina treaba, își dădea jos șorțul, îl împătura și-l așeza pe obiectul terminat, fapt ce însemna că munca s-a sfârșit. Cu această imagine în minte, citește următoarele: „În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus.” Petru şi celălalt ucenic au ieşit, şi au plecat spre mormânt. Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru, şi a ajuns cel dintâi la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâșiile de pânză jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt, şi a văzut fâșiile de pânză jos. Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur. Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut, şi a crezut. Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi” (Ioan 20:1-9). Să reținem cuvintele „ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul.” Așadar, Maestrul tâmplar Își încheiase munca. Mântuirea noastră a fost dusă la capăt. Nu trebuie să lucrezi ca să fii mântuit, ci trebuie doar să-ți pui încrederea în Hristos, iar păcatele tale vor fi iertate, și locul tău în ceruri asigurat. HRISTOS A ÎNVIAT!

„Dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre” (1 Corinteni 15:17).

     În 2013, canalul de televiziune Fox News a relatat despre un exercițiu dintr-un curs universitar care le cerea studenților să scrie numele lui Hristos pe o bucată de hârtie, să pună hârtia pe podea și să calce pe ea. La un curs de la o universitate din Florida, toți studenții au participat – cu excepția unuia! Din dragoste și loialitate față de Hristos, el a refuzat. Dar lucrul acesta ne face să ne punem o întrebare: „De ce ar fi cineva de acord, chiar și un ateu, să facă așa ceva, dacă nu crede în existența lui Hristos?” Răspuns: pentru că uneori ne luptăm cu ceea ce ne produce teamă. Asta se numește „să trăiești în negare.” Gândește-te: ura și resentimentul se sfârșesc în mod normal la mormânt, deoarece persoana a murit și nu mai are nicio putere asupra ta. Și atunci, de ce totuși unii Îl urăsc în continuare pe Hristos? Din teamă! În adâncul inimii lor, există teama că El este viu și că influența Sa în lume este în creștere. Iar Biblia adeverește că influența Sa va continua să crească! „Pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11:9). Adevărul istoric despre Învierea lui Hristos este incontestabil pentru orice minte onestă și deschisă. Însă cea mai mare dovadă a Învierii Sale se poate vedea în viețile schimbate ale oamenilor. Apostolul Pavel scrie: „duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi” (Romani 8:10-11). Compozitorul Alfred Ackley a spus-o astfel: „Tu mă întrebi de unde știu că El este viu? Pentru că trăiește în inima mea!”

„Dumnezeu a vrut… să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui”. (Coloseni 1:19-20)

     Carolyn Arends scrie: „Duminica Paștelui este medalia de aur a credinței creștine pe care o primești după ultimul tur de pistă, dar poate fi și „vor trăi fericiți o veșnicie!”… Însă există un obstacol de trecut: mi-e groază de Vinerea Mare, de imaginile torturii și ale suferinței, de muzica sumbră, de amintirea acelui strigăt disperat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Dacă ar fi după mine, probabil aș sări peste Vinerea Mare. Dar dacă aș face-o, dimineața Paștelui ar fi lipsită de valoare. Aș uita care a fost prețul mântuirii mele, aș începe să cred că pot avea o istorie fără sacrificiu, că nu trebuie să mori (față de sine) pentru a trăi Învierea. Aș crede minciuna că victoria lui Hristos asupra morții – și hotărârea mea de a-L urma pe El – înseamnă o viață lipsită de necaz. Autorii Scripturilor ne sfătuiesc să luăm în considerare suferința ca pe o oportunitate de a ne identifica cu Hristos, și de-a ne purta crucea. Cu toate acestea, când ne pierdem locul de muncă, când tumoarea este malignă, sau prietenia ne-a fost trădată, plângem nu numai din cauza rănii, ci și din pricina faptului că putem fi răniți. Avem impresia că Hristos ne-a dezamăgit. Nu considerăm totul ca o „bucurie deplină”, ci ca pe un eșec. Acestea fiind spuse, cum putem noi să fim creștini ai Învierii? Când aștept Duminica Paștelui și primesc Vinerea Mare, încerc să-mi aduc aminte că definiția lui Dumnezeu pentru „bine” o depășește de departe pe a mea și că aproape toate noile începuturi au rezultat din ceea ce păreau a fi sfârșituri îngrozitoare. Ceea ce pare a fi o mică (dar devastatoare) moarte este de fapt o șansă la o viață nouă. Trebuie să fim frânți pentru a deveni ceea ce trebuie să fim!” Dacă te lupți din răsputeri să vezi „binele” în situația în care te afli, ascultă ceea ce urmează: „El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi-născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea. Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui” (vers. 18-20). Așadar, asta s-a întâmplat în Vinerea Mare!

„Încrede-te în Domnul din toată inima ta… nu pe înțelepciunea ta!” (Proverbele 3:5)

     În 1987, Kirby Puckett, starul din echipa de baseball, Minnesota Twins și-a văzut împlinit un vis din copilărie când și-a ajutat echipa să participe și să câștige titlul la Campionatul mondial. Greg Gagne, jucător în echipa Twins, descrie scena de la club după ce au obținut victoria. El a relatat despre îmbrățișări, despre strigăte, râsete, despre împroșcarea obligatorie cu șampanie peste capetele jucătorilor și despre prezentarea trofeului. Însă amintirea care i-a rămas vie în mintea lui, pentru totdeauna, a fost din timpul celebrării, când l-a remarcat pe exuberantul Puckett stând pe un scaun, departe de toți. Gagne și-a croit drum printre reprezentanții mass-media, printre jucători și antrenori, s-a așezat lângă Puckett și l-a întrebat la ce se gândește. Cu o adâncă tristețe în ochi, Puckett i-a răspuns: „Dacă mai mult de atât nu există, viața este destul de goală.” Simți și tu la fel? Poate ai un loc de muncă extraordinar, un salariu excelent, o casă frumoasă, o familie minunată, sănătate și o condiție fizică de invidiat – dar nu ai pace adevărată. Dacă este așa, nu ești singurul! Există o mulțime de persoane la fel ca tine. Faima regelui Solomon s-a răspândit în toată lumea. El a avut mai mulți bani decât Bill Gates, Jeff Bezos și Elon Musk la un loc. Cu toate acestea, Solomon a scris: „când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune” (Eclesiastul 2:11). Care a fost răspunsul pe care l-a găsit Solomon? „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbele 3:5-6). Nu există satisfacție fără Dumnezeu!

„Omul înţelept își ascunde ştiinţa…” (Proverbele 12:23).

     Îți este greu să te abții de la a oferi sfaturi pe care nimeni nu ți le-a solicitat? Folosești de obicei expresii precum: „trebuie” sau „nu trebuie”? Oamenii au tendința de a disprețui pe cineva care crede că știe ce e mai bun pentru ei. Chiar dacă ai impresia că ți-ai câștigat dreptul să ai un punct de vedere în viața cuiva, fă-o cu precauție. Expresia: „te-ai gândit că…?” sună mult mai diplomatic și va fi acceptată mai ușor decât expresiile „trebuie” sau „nu trebuie.” Așa după cum scria un autor: „Chiar dacă ai multe informații și o anumită claritate a situației, uneori este prudent să nu spui nimic și să-i oferi celuilalt bucuria și satisfacția de a-ți explica.” Când ești „expert” în aproape orice domeniu, dai dovadă sigură de mândrie și devii respingător pentru Dumnezeu și pentru oameni. Chiar și în cazul când ești genial, dar smerit, simpla ta prezență îi poate face pe cei cu stima de sine scăzută să se simtă stânjeniți și inferiori. Când manifești superioritate intelectuală, îi îndepărtezi pe oameni și îi stârnești să caute domenii de slăbiciune în viața ta pentru a-ți tăia aripile. Dacă ai tendința de-a fi atotștiutor, trebuie să-ți analizezi în mod cinstit sufletul. Afișarea cunoștințelor tale este cumva o mască a nesiguranței? Tânjești după atenția și aprecierea altora, pentru că nu le primești din sursa pe care ți-o dorești? Încearcă următoarele: ascultă atent, cere idei, împotrivește-te impulsului de a mustra și de a te angaja într-o dispută și limitează-ți opinia la unul sau două puncte. Vei fi surprins cât de rapid vor începe să se îmbunătățească relațiile tale. Oamenii se bucură de dialoguri, nu de monologuri, așa că trăiește aplicând acest principiu biblic care a trecut testul timpului: „Omul înţelept își ascunde ştiinţa…”

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119:11)

     Senatorul american Bill Nelson, s-a antrenat pentru a zbura într-o misiune de 6 zile, la bordul navetei spațiale Columbia, chiar înainte de dezastrul navetei spațiale Challenger (navetă spațială americană care s-a dezintegrat la 73 de secunde după decolare, în 28 ianuarie 1986). În cartea sa: „Mission” (Misiunea), el explică cât de dificil este să menții orbita corectă în spațiu. Acolo nu există forță de frecare, așa că astronautul poate întoarce singur acel uriaș satelit. Pentru a te menține pe orbita corespunzătoare, computerele de la bord fac mereu corecții de curs și de altitudine prin aprinderea unor mici rachete care fac ajustări imediate, în timp ce aparate mai mari ard combustibil pentru a face ajustări majore. Aceste rachete sunt cruciale, căci dacă nu se declanșează la momentul potrivit și în mod constant, vehiculul spațial poate devia de pe orbită și se poate prăbuși în spațiul cosmic sau se poate izbi de atmosfera pământului. Fiecare dintre noi poate extrage o învățătură de aici. Lăsați de unii singuri, avem tendința să deviem de pe orbita noastră spirituală, devenind căldicei și indiferenți. Sau, mai rău: ajungem să cădem în păcat și în răzvrătire. Acesta este momentul în care rachetele rugăciunii și ale studiului biblic, „înflăcărate” în mod constant și consistent, ne ajută să rămânem pe calea bună și ne împiedică să ieșim de pe traseul spiritual. Studiul biblic și rugăciunea merg mână-n mână. Trebuie să te rogi înainte să citești Biblia și să Îi ceri lui Dumnezeu să te ajute s-o înțelegi. Și trebuie să te rogi după ce o citești, și să Îi ceri lui Dumnezeu să te ajute să aplici ceea ce ți-a spus. Asemenea mesajului unui iubit care este departe, așa este Biblia, scrisoarea de dragoste a lui Dumnezeu pentru tine, iar rugăciunea este telefonul pe care îl iei în mână și prin care Îi răspunzi. De aceea este crucial să-ți păstrezi rugăciunea zilnică și studiul biblic, în drumul tău spre cer!

„Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!” (Proverbele 1:10)

     Dacă ai copii, trebuie să știi că nu vei avea niciodată o slujbă mai importantă în viață decât aceea de a fi părinte. Și câtă vreme copiii tăi locuiesc sub același acoperiș cu tine, ești responsabil pentru ei înaintea lui Dumnezeu. Având acest gând în minte, fă următoarele lucruri: 1) Vezi cine îți influențează cel mai mult copiii. Fiul sau fiica ta va gravita spre anumiți copii sau oameni dintr-o varietate de motive. Sunt cei cu care își petrec timpul. Își trimit mesaje, vorbesc cu ei la telefon, îi invită acasă, stau lângă ei în biserică și așa mai departe. E cu neputință să monitorizezi toate relațiile pe care le are copilul tău, dar trebuie să le cunoști pe cele care îl influențează cel mai mult. 2) Încearcă să-i cunoști prietenii apropiați. Observă modul în care vorbesc, cum se îmbracă, dacă dau dovadă de respect sau de lipsă de respect, cum se joacă și interacționează cu familia ta. Nu-ți fie teamă să le pui întrebări despre părinții lor, despre biserica unde merg și, dacă sunt destul de mari, despre relația lor cu Hristos. 3) Verifică unde dorm peste noapte. Dacă unul dintre copiii tăi este invitat acasă la un prieten sau la o prietenă, discută cu părinții acelui copil ca să afli detalii despre orice activitate care ar putea fi planificată în afara casei. Asigură-te că sunt supravegheați corespunzător. Spune-i copilului tău că dorești să dea dovadă de politețe și de respect, și roagă-l să te informeze dacă apare vreo problemă de orice fel. 4) Caută semnale de avertizare. Când copilul tău se întovărășește cu anturajul nepotrivit, probabil vei observa semne precum: indiferență față de lucrurile spirituale, un spirit sfidător pe față și atracție față de muzică, îmbrăcăminte și distracții cu care nu poți fi de acord. „Nu este foarte solicitant?” – întrebi tu. Ba da, dar în același timp este protector și iubitor, față de copiii tăi!

„Cuvintele unui înţelept sunt plăcute…” (Eclesiastul 10:12).

     Faci parte dintre persoanele extrem de sensibile, și care se simt imediat rănite? Îi rănești pe cei din jurul tău fără intenție? Dacă da, pot exista trei cauze: 1) Dăm glas propriei noastre suferințe. Scriitorul german Hermann Hesse (laureat Nobel) ne-a lăsat următoarele cuvinte: „Dacă urăști pe cineva, urăști ceva din acea persoană care se regăsește în tine însuți. Ce nu face parte din noi înșine nu ne deranjează.” Ne este util să nu uităm că oamenii răbufnesc adesea ca reacție la ceea ce se întâmplă înlăuntrul lor. 2) Când suferim, suntem țâfnoși. Să ne imaginăm că ne-a intrat o așchie în deget, noi o ignorăm, iar degetul se infectează. Cineva încearcă să ne-o scoată și noi urlăm la acea persoană: „Mă doare!” Cu toate acestea, problema reală este așchia pe care am trecut-o cu vederea și nu persoana care încearcă să ne ajute. Oamenii care suferă reacționează peste măsură, exagerează… și de asemenea au o influență exagerată. Consilierii care se ocupă de familii aflate în criză spun că din punct de vedere emoțional, unul dintre soți „vomită”, iar celălalt „face curat.” De obicei, cel ce suferă cel mai tare provoacă cel mai mare rău. 3) Avem nevoie de timp ca să ne revenim dintr-o durere. Reparațiile rapide nu dau rezultate. Cea mai mare dovadă de bunătate pe care o putem arăta cuiva care suferă este să-i arătăm că ne pasă. Și dacă dorește, să-l ajutăm să-și rezolve problema și să depășească durerea. Uneori putem obține lucruri bune din situații neplăcute. O firmă de salubritate care avea în grijă canalizarea de sub străzile unui oraș a găsit șaizeci și unu de inele cu diamant, numeroase monede vechi și tacâmuri de argint. Vedeți, munca era tare neplăcută – dar muncitorii au putut să păstreze lucrurile valoroase pe care le-au găsit. S-ar putea să te confrunți cu situații extrem de neplăcute, dar în acest proces, tu poți descoperi lucruri prețioase despre care nici nu știai că există… și după toată strădania ta, poți să te alegi și cu o relație de prietenie extraordinară!

„Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare…” (Coloseni 4:6).

     Dacă ai obiceiul de-a „împroșca cu noroi” pe cineva, sau de-a „bate apa-n piuă”, iată un remediu biblic. „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” (v. 6) Să remarcăm un lucru: ca să vorbești în mod eficient, tu trebuie să fii „plin de har” în interacțiunile tale cu ceilalți. Și dacă onestitatea este întotdeauna cea mai bună politică, să spui orice vrei nu este o opțiune. Una dintre cele mai importante competențe pe care le poți dezvolta este abilitatea de a te confrunta cu alții cu tact și cu sensibilitate, atunci când te găsești într-o situație dificilă. Ai putea crede că manifestarea bunătății vine cu ușurință la cei care susțin că sunt umpluți de Duhul lui Dumnezeu, însă dovezile arată exact opusul. Noi avem tendința de a perpetua stilul de comunicare al familiei în care am crescut. S-ar putea să spui: „Dar uneori trebuie să fii brutal de onest!” Extinderea harului și faptul de a fi sincer nu se exclud reciproc. Poți învăța să spui adevărul cu tact. Biblia ne spune: „căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.” (Ioan 1:17). Domnul Isus nu a îngăduit niciodată ca politețea și bunătatea să-L împiedice să spună adevărul, însă nu a făcut-o niciodată într-un spirit de răutate. Nici tu nu trebuie s-o faci! Uneori susținem că „spunem adevărul în dragoste” (vezi Efeseni 4:15), când de fapt adevărul este că lucrurile ce sălășluiesc cu adevărat în inima noastră sunt: mânia, frustrarea, dezamăgirea și răzbunarea. Care este remediul pentru a fi plin de tact? Înainte de a vorbi, stai o clipă, revizuiește-ți cuvintele în minte și încearcă să evaluezi impactul lor. Apoi alege să stai la dispoziția călăuzirii Duhului Sfânt. Făcând astfel, vei reuși să-ți dezvolți o disciplină emoțională pentru a înăbuși remarcile lipsite de tact.