DUMNEZEU MERGE ÎNAINTEA TA!

„Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine” (Deuteronomul 31:8)

     Te simți îngrijorat astăzi pentru că nu știi ce te așteaptă? Poporul Israel se îndrepta spre o destinație favorabilă: Țara Promisă. Tocmai scăpaseră de o situație neplăcută: 430 de ani de robie care le rupsese spatele, le distrusese sufletele și le stinsese credința. Acum aveau să fie liberi în propriile lor case, puteau să-și întemeieze familii, să lucreze ceea ce le place și să fie bine plătiți pentru munca lor. Însă Țara Promisă nu era un loc lipsit de probleme. Acolo existau cetăți de-ale dușmanilor, care trebuiau cucerite rând pe rând, și lucrul acesta necesita timp. „Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele câmpului împotriva ta.” (Deuteronomul 7:22). Întrebare: Te găsești și tu într-o asemenea situație astăzi? Te pregătești pentru căsătorie, pentru un nou loc de muncă, pentru o nouă lucrare sau pentru un tărâm necunoscut – și nu ai toate răspunsurile? Și pentru că nu știi exact care sunt implicațiile, ești neliniștit? Nu fi! Iată cuvântul pentru tine astăzi: „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El Însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa”… Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!” (Deuteronomul 31:6-8). Păstrează aceste promisiuni în inima ta. Și, când încrederea ta începe să se clatine și când credința îți este șovăielnică – citește-le, bazează-te pe ele și crede că Dumnezeu Își va onora Cuvântul!

CUM E CĂSNICIA TA? (2)

„Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti” (Eclesiastul 9:9)

     Într-o căsnicie sănătoasă, se întâmplă trei lucruri: 1) Ai ocazia să te cunoști pe tine însuți. Pentru a crește, trebuie să fii în stare să te uiți la tine însuți în mod realist, și cel mai bun loc în care poți face lucrul acesta este într-o familie plină de dragoste. Aici poți fi deschis cu privire la greșelile și defectele tale. Este un loc plin de siguranță în care poți să și cazi. Este un mediu în care ești ascultat, înțeles și sprijinit. Persoanele care ne sunt cele mai apropiate sunt cele care ne formează. Când Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru Pace, ea a fost întrebată: „Ce putem face pentru a promova pacea în lume?” Ea a răspuns: „Mergeți acasă și iubiți-vă familiile.” Dacă vrei să schimbi lumea în care trăiești, începe de acasă. 2) Ai ocazia să-ți cunoști caracterul. O familie care îl are în centrul ei pe Hristos nu numai că ajută la formarea caracterului copiilor, ci îl întărește și pe al tău. Caracterul se clădește pe alegerile pe care le faci și pe obiceiurile pe care le cultivi. Și pentru că familia creează mediul de bază, ea influențează acele alegeri și acele obiceiuri. Familiile puternice ne încurajează să facem alegeri bune, să dezvoltăm disciplinele potrivite și să plătim astăzi pentru succesul de mâine. 3) Ai un adăpost sigur. Se pare că ritmul vieții devine tot mai haotic cu fiecare zi. E stresant să conduci pe șosele supra-aglomerate. Locul de muncă este solicitant. Locul de joacă este un mediu tot mai ostil. Unde poți găsi adăpost? Dacă nu acasă, probabil nu vei găsi nicăieri. Theodore Roosevelt a spus: „Prefer să petrec timp cu familia mea decât cu orice altă persoană importantă din lume.” Căminul lui era adăpostul său în mijlocul furtunilor vieții – poate fi și al tău! Întrebarea este: Faci ceva ca să fie așa? Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Fă tot ce poți și tot ce trebuie ca să ai o căsnicie fericită!

CUM E CĂSNICIA TA? (1)

„Cine găseşte o nevastă bună, găseşte fericirea; este un har pe care-l capătă de la Domnul” (Proverbele 18:22)

     Dacă ai peste șaizeci de ani, cu siguranță ai trăit într-o perioadă în care nu ai cunoscut prea multe cupluri divorțate și divorțul era un subiect tabu. Acum, copiii și nepoții tăi trăiesc și cresc într-o lume în care căsnicii se destramă în fiecare zi. Dacă ai sub patruzeci de ani și-ți dorești ca relația ta de căsătorie să nu fie în pericol, atunci: 1) Învață să-ți manifești dragostea. Psihologul William James spune: „Năzuința cea mai adâncă a ființei umane este nevoia de apreciere.” Și dacă nu ne simțim apreciați acasă, probabil nu ne vom simți apreciați deloc, întrucât, în general vorbind, lumea nu ne îndeplinește această dorință. Cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru soțul/soția ta și pentru copiii tăi este să-i apreciezi și să-i iubești – nu neapărat pentru realizările lor, ci doar pentru că sunt ai tăi! 2) Acordă atenție. Reverendul Theodore Hesburgh, președintele emerit al Universității din Notre Dame a spus: „Cel mai important lucru pe care îl poate face un tată pentru copiii săi este s-o iubească pe mama lor.” Și lucrul acesta funcționează în ambele direcții. O căsnicie reușită este o căsnicie care merge din criză în criză și continuă să se întărească. Dedicarea, nu emoția, este ceea ce te ajută să răzbești. Dacă vrei să rămâi căsătorit numai câtă vreme simți că ești îndrăgostit, ar fi bine să renunți înainte de-a te căsători. Ca orice lucru valoros, o căsnicie sănătoasă necesită atenție constantă. 3) Ai grijă de timpul petrecut împreună. Dacă simți că ar fi bine să fii la serviciu când ești cu familia, și viceversa – ceva e greșit. Organizează o întrunire de familie, și stabiliți cât timp trebuie să petreceți împreună. Dacă faci ca acest timp să fie o prioritate și îl protejezi, căsnicia ta va înflori.

CREDE ÎN VINDECAREA LUI DUMNEZEU!

„Eu sunt Domnul, care te vindecă” (Exodul 15:26)

     Oare de ce nu vindecă Dumnezeu toate persoanele pentru care ne rugăm? Nu știm lucrul acesta, iar Dumnezeu nu ne spune de ce. Dar știm că îndoiala și necredința pot opri puterea lui Dumnezeu, cea făcătoare de minuni, să lucreze în viețile noastre. Când Domnul Isus S-a întors în cetatea sa natală, la cei pe care îi cunoștea cel mai bine, citim: „n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.” (Matei 13:58). Dar există și alte aspecte ale vindecării pe care nu le vom înțelege niciodată pe deplin. Apostolul Pavel scrie: „pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.” (2 Timotei 4:20). Oare de ce a plecat Pavel, care făcuse multe minuni și vindecări, de lângă prietenul lui bolnav, în loc să se roage pentru el și să-l vindece? Sunt multe lucruri pe care nu le știm și nu le înțelegem, despre Dumnezeu, dar există un lucru pe care chiar îl știm: „Eu sunt Domnul care te vindecă.” Și El a zis: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6) și „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13:8). Deci, noi putem să Îi cerem vindecare în baza Cuvântului Său. Una dintre afirmațiile pe care Le-a făcut Domnul Isus înainte să plece de pe acest pământ a fost: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede… îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16:17-18). Crezi că Dumnezeu mai vindecă oameni și astăzi? Dacă crezi, atunci supune-te acestui cuvânt: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi.” (Iacov 5:14-15). Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu renunța! Crede că Dumnezeu poate să te vindece!

ROAGĂ-TE ÎNAINTE SĂ VINĂ ISPITA!

„Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” (Luca 22:40)

     Tu poți să afișezi o expresie fericită pe chipul tău, pentru a-i convinge pe ceilalți că o duci mai bine decât ei, dar înlăuntrul tău tu știi care sunt domeniile în care greșești și ești ispitit cel mai tare. De fapt, dacă ești sincer cu tine însuți, probabil că ții o evidență drastică în mintea ta. Poate ceilalți îți vor aprecia cu 9 sau cu 10 lucrarea sau comportarea ta, dar tu știi că ești corigent! Și când lucrul acesta se întâmplă suficient de des, ajungi în punctul în care începi să te întrebi: „Ce rost mai are să Îi cer iertare lui Dumnezeu? Voi repeta aceleași păcate la nesfârșit și va trebui să merg iarăși la El…” Există însă o soluție. Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită” (vezi Matei 26:41). Cu alte cuvinte, roagă-te înainte să vină ispita și vei fi întărit și vei căpăta putere ca să-i faci față. „Dar chiar m-am rugat!” răspunzi tu. Atunci mărește doza și roagă-te mai mult! Înainte ca Domnul Isus să potolească furtuna de pe Marea Galileei, El a petrecut toată noaptea rugându-Se. Stinge televizorul, oprește computerul, telefonul și orice altă conexiune exterioară – și petrece timp cu Dumnezeu. Oare ce doreau să spună înaintașii noștri când vorbeau despre „rugăciunea continuă”? Un lucru simplu: poți ajunge la un anumit nivel în rugăciune când „știi” că Dumnezeu ți-a dat puterea de care ai nevoie, și că victoria este asigurată. Autorul epistolei către Evrei (4:16) ne îndeamnă: „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” De ce ai nevoie atunci când continui să păcătuiești? De harul lui Dumnezeu (prin care să fii iertat!) – și de ajutorul Său (pentru a învinge ispita!) Așadar, roagă-te înainte să vină ispita, și Dumnezeu te va face învingător!

GARANȚIA IERTĂRII

„Dacă ne mărturisim păcatele…” (1 Ioan 1:9)

     În ciuda bunelor noastre intenții și a eforturilor noastre, toți păcătuim față de legile lui Dumnezeu (vezi Romani 3:23). Așadar, ce-i de făcut? (1 Ioan 1:8-9): „Dacă zicem că n-avem păcat (refuzând să recunoaștem că suntem păcătoși), ne înşelăm singuri, şi adevărul (pe care îl prezintă Evanghelia) nu este în noi (nu locuiește în inimile noastre). Dacă ne mărturisim păcatele (de bună voie), El este credincios şi drept (loial față de propria Sa natură și față de promisiunile Sale), ca să ne ierte păcatele (va înlătura nelegiuirea) şi să ne cureţe (mereu) de orice nelegiuire (tot ce nu este în conformitate cu voia Sa; în scop, gândire și faptă)” Când vorbim despre iertarea lui Dumnezeu, e mai bine să cunoști decât să simți. Iată cum funcționează iertarea lui Dumnezeu: conștiința păcatului duce la convingerea de păcat, și convingerea de păcat duce la mărturisirea păcatului, iar mărturisirea păcatului duce la curățarea de păcat, iar curățarea de păcat duce la încrederea în Dumnezeu (vezi 1 Ioan 3:21-22). Tu spui: „Nu mă simt vrednic de iertarea lui Dumnezeu!” Niciodată nu vei fi vrednic de ea! Iertarea lui Dumnezeu nu se bazează pe vrednicia ta, ci pe cea a lui Hristos! În plus, Dumnezeu nu este ca părinții tăi; El nu insistă cu „să-ți fie rușine, și să fii nefericit până-ți vei învăța lecția”, înainte de a te ierta. Asta ar însemna să ai un rol în câștigarea iertării Sale. Iertarea se primește prin har și numai prin har (vezi Efeseni 2:8-9). „Har” înseamnă „dar nemeritat.” Așadar, când (pentru că) Dumnezeu te iartă, onorează-L – iertându-te pe tine însuți și mergând mai departe!

DUMNEZEU LOCUIEȘTE ÎN CASA LAUDEI

„Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel” (Psalmul 22:3)

     Locul în care trăiești este casa sau „locuința” ta. Așadar, când Îl lauzi pe Dumnezeu, tu spui: „Simte-te ca acasă, Doamne!” Unde locuiește Dumnezeu? El are numeroase adrese, și una dintre ele este „lauda”! Așa cum ne bucurăm de profunzimea intimității cu cei dragi acasă, tot așa lauda creează o părtășie profundă între noi și Dumnezeu. Așa cum vorbele de dragoste și apreciere aduc doi oameni laolaltă, tot la fel cuvintele de laudă ne apropie mai mult de Dumnezeu. Versiunea New King James a Bibliei prezintă acest verset din Psalmul 22:3 astfel: „Tu ești sfânt, așezat pe tronul laudelor lui Israel.” Să remarcăm exprimarea „așezat pe tron.” Japonezii au un mod foarte frumos de a spune lucrul acesta. Amintindu-și că împăratul lor era purtat pe tron și cei care se aflau în jurul său se opreau și se plecau până la pământ, ei spun: „Când ne închinăm lui Dumnezeu, creăm un scaun… pe care El vine și se așează!” De cinci ori ni se poruncește în două versete alăturate să-i „cântăm laude” lui Dumnezeu. „Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi! Cântaţi Împăratul nostru, cântaţi! Căci Dumnezeu este împărat peste tot pământul: cântaţi o cântare înţeleaptă!” (Psalmul 47:6-7). Când Dumnezeu repetă același lucru de cinci ori, în două versete, El o face pentru că dorește să fie sigur că înțelegem mesajul. S-ar putea să spui: „Dar nu am ureche muzicală.” Ascultă un cântec de laudă și fredonează și tu melodia așa cum poți, dar din inimă. David a scris (Psalmul 63:3-4): „Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta, deci, toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile.”

FII CREDINCIOS LUI HRISTOS!

„Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.” (1 Timotei 4:15)

     Într-o zi, un prieten al lui Chuck Swindoll l-a oprit din studiul său ca să-i spună „adevărul în dragoste” (vezi Efeseni 4:15). Prietenul i-a spus: „Nu cred că vei cădea din punct de vedere moral sau etic. Dar ceea ce mă îngrijorează, cu privire la tine, este că s-ar putea să fii ispitit să-L lași pe Dumnezeu și timpul petrecut în studiul Scripturilor să devină, din ce în ce, mai puțin important pentru tine. Vreau să te îndemn să nu lași ca aceste lucruri să se întâmple.” Swindoll a pus cuvintele acestea la inimă și a scris aceste cinci promisiuni pentru sine. (Și dacă ești serios în devotamentul tău față de Hristos, trebuie să-ți faci și tu asemenea promisiuni!): „1) Promit ca în studiul meu să continuu aceeași muncă originală și asiduă. Oamenii la care sunt chemat să merg merită cele mai bune eforturi ale mele. 2) Promit să-mi păstrez inima pentru Dumnezeu. Asta înseamnă că mă voi ruga des și cu ardoare și Îi voi fi credincios Lui și chemării pe care mi-a făcut-o. 3) Promit să dau periodic socoteală, deoarece o viață de singuratic nu numai că este nebiblică, dar e și periculoasă. 4) Promit să rămân credincios familiei mele. Soția mea merită timpul meu, afecțiunea mea și atenția mea neîmpărțită. Copiii mei care acum sunt mari merită și ei la fel. 5) Promit să fiu eu însumi și nimic altceva.” Referitor la cea de-a doua promisiune: A-i fi devotat lui Dumnezeu nu te face ciudat, critic, antisocial sau izolat de lume. Nu, te face să fii cea mai bună versiune a ta – cea pe care, de fapt, o dorește Dumnezeu. Așa să-ți ajute El!

CONTROLEAZĂ-ȚI GÂNDIREA!

„Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa” (Proverbele 1:5)

     Pe măsură ce îți analizezi greșelile, îți dai seama că mintea ta din acel moment a fost cea care le-a provocat, și din acest motiv trebuie să-ți controlezi gândirea. „Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa.” Cum facem lucrul acesta? Învățând să apreciem modul în care gândesc ceilalți și stând mereu în preajma celor care sunt diferiți de tine. Tu vei gândi la fel ca aceia cu care îți petreci timpul. Când petreci timp cu cei care gândesc altfel decât tiparele, probabil vei fi un deschizător de drumuri. S-o recunoaștem: de fiecare dată când găsim un mod de a gândi care dă roade, cea mai mare tentație a noastră este să ne bazăm pe el la nesfârșit – chiar dacă în anumite situații nu dă rezultate. Când ai ca scop protejarea succesului de care te bucuri deja, pui frână procesului care te poate duce spre un succes și mai mare! E bine să păstrezi o tradiție veche, dar trebuie să ții minte că fiecare tradiție a fost o idee bună la început, poate chiar una revoluționară, dar nu toate tradițiile sunt o idee bună pentru viitor. Când te agăți de ceva care este deja fixat, te opui schimbării – chiar și schimbării în bine. De aceea este important să-ți pui la încercare gândirea. Dr John Maxwell scrie: „În anii tinereții, nu vei greși atât de tare pe cât cred unii. În anii bătrâneții, nu vei avea atâta dreptate pe cât cred alții. Iar în toți ceilalți ani, vei fi mai bun decât ai crezut că poți fi!” Așadar, începe – măcar de astăzi – să-ți controlezi gândirea!

ÎNTOARCE-TE ȘI SUPUNE-TE!

„Întoarce-te… şi supune-te” (Geneza 16:9)

     Citim în Biblie: „Sarai s-a purtat rău cu ea; şi Agar a fugit de ea. Îngerul Domnului a găsit-o lângă un izvor de apă în pustie… El a zis: „Agar, roaba Sarei, de unde vii şi unde te duci?” Ea a răspuns: „Fug de stăpâna mea Sarai.” Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpână-ta şi supune-te sub mâna ei.” Îngerul Domnului i-a zis: „Îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa şi ea va fi atât de multă la număr că nu va putea fi numărată.” (Geneza 16:6-10). Agar a ascultat și, când s-a născut fiul ei Ismael, Dumnezeu i-a zis: „cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte şi voi face din el un neam mare” (Geneza 17:20). Pentru cei mai mulți dintre noi nu e deloc populară ideea de a ne supune (a consimți, a ne lăsa în mâinile cuiva, a ne preda); or, în acea zi, Dumnezeu a trimis-o pe Agar într-un loc al supunerii. Dar ea a ascultat, și El a binecuvântat-o! Să remarcăm întrebarea pe care i-a adresat-o îngerul, deoarece ar putea fi o întrebare pe care ți-o pune Dumnezeu și ție: „De unde vii şi unde te duci?” Dacă auzi întrebarea aceasta, oprește-te și gândește-te înainte să răspunzi. Dumnezeu, care cunoaște începutul și sfârșitul și care scoate lucruri bune din cele rele, vrea ce e mai bun pentru tine! Chiar dacă e greu, când Îl asculți, El te va binecuvânta. El îți va da harul să înduri și puterea să lupți și să faci lucruri care altfel nu s-ar putea realiza. Dacă încerci să scapi de situația ta prezentă, e posibil să fugi de lecția pe care vrea Dumnezeu s-o înveți și de răsplata care te așteaptă la capătul lecției, sau dincolo. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: „Întoarce-te și supune-te!”