„…Trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.” (Luca 18:1)

     Un masterand de la Universitatea Princeton a intrat odată în biroul lui Albert Einstein și l-a întrebat: „Ce a mai rămas de cercetat în lume pentru o lucrare originală de dizertație?” Genialul om de știință a răspuns scurt: „Despre rugăciune!” Einstein nu a fost singura persoană care a fost curioasă cu privire la rugăciune. Domnul Isus ne-a dat învățătură despre rugăciune, iar motivul a fost acela că ucenicii i-au cerut acest lucru. Poate că nu au dorit să scrie dizertații pe această temă, dar au vrut să știe cum să se roage. Este singurul loc și moment din Biblie în care cineva învață clar pe altcineva cum să se roage… și totul a plecat de la cererea ucenicilor. Biblia spune: „Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm…” (Luca 11:1) Cred că ucenicii L-au analizat pe Isus în timp ce Se ruga. Aparent, felul în care Se ruga El era atât de diferit de felul în care se rugau ei, încât au spus: „Învață-ne să ne rugăm așa cum te rogi Tu!” Înainte ca Isus să hrănească mulțimea în mod supranatural, să-Și aleagă cei doisprezece ucenici sau să potolească furtuna de pe Marea Galileei, El și-a făcut timp să Se roage. Iar rezultatele rugăciunilor Sale au fost atât de uimitoare încât ucenicii au spus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm!” Rugăciunea nu înseamnă doar să Îi spui lui Dumnezeu ce ai nevoie, ci să te apropii de Dumnezeu. După cum scria un pastor: „Este aproape ca și cum Dumnezeu ar spune: „Nu-mi aduce lista ta de cumpărături. Știu deja ce este pe ea. Ne vom ocupa de asta mai târziu. Adu-mi inima ta. Adu-mi dragostea ta. Adu-mi atenția ta întreagă!” Rugăciunea nu înseamnă în principal să obții lucruri de la Domnul, ci înseamnă să petreci timp cu Domnul!

„Doamne, învaţă-ne să ne rugăm…” (Luca 11:1)

     Demonstrând un nivel neobișnuit de onestitate, un pastor spunea: „Rugăciunea este cea mai mare luptă pe care o am. Este dificil să menții o viață de rugăciune consecventă și, mai ales, este dificil să menții convingerea că aceasta face vreun bine uneori… Rugăciunea nu este ceva natural pentru majoritatea dintre noi. Știm că ar trebui să fie un dialog, dar de multe ori pare un monolog. Și parcă nu e nimic mai rău decât să încerci să vorbești cu cineva care nu îți răspunde! Nu ne place să recunoaștem, dar de multe ori ceea ce ne întrebăm cu adevărat despre rugăciune este: „Cum pot să mă rog astfel încât Dumnezeu să-mi dea ceea ce vreau?” Un băiețel a fost întrebat dacă își spune rugăciunea în fiecare seară. El a răspuns: „Nu, în unele nopți nu am nevoie de nimic!” Rugăciunea nu se referă la cuvintele specifice pe care le folosești sau la durata de timp pe care o petreci rugându-te. Este vorba despre cunoaștere. Este vorba despre construirea unei relații. Dacă ai ceva de discutat cu cineva, ai putea spune: „Trebuie să găsim un loc și-un timp să putem vorbi!” Vrei să te asiguri că ești auzit și că auzi ce are de spus cealaltă persoană. Atunci când elimini zgomotul acestei lumi, îți maximizezi capacitatea de a-L auzi pe Dumnezeu și Îi arăți lui Dumnezeu că iei în serios relația ta cu El!” Psalmistul vorbește despre „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic…” (Psalmul 91:1). Așadar, ai tu un „loc tainic” unde poți fi singur cu Dumnezeu? Poate fi oriunde… dar găsește un loc unde să mergi și să vorbești cu Dumnezeu!

„Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.” (Geneza 11:31)

     Biblia ne spune: „Terah a luat pe fiul său Avram… Au ieşit împreună din Ur, din Haldeea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo.” (Geneza 11:31) Un autor creștin scria: „Terah l-a însoțit pe Avram o parte din călătoria spre Canaan, dar apoi s-a oprit… Terah și familia sa își încep povestea în Ur, marele centru al bogăției și educației și țara idolilor. Apoi ei pornesc pe acest drum, care trece prin orașul Haran și coboară în Canaan… Pentru Terah, tatăl lui Avram, drumul se termină în Haran. Acum știm din alte pasaje din Biblie că Haran era un oraș foarte asemănător cu Ur. Era multă bogăție acolo. Erau idoli acolo. Ce s-a întâmplat? Este foarte posibil ca Terah să se fi gândit: „Dacă aș merge mai departe, aș putea pierde tot ce am. Cu siguranță, ar trebui să renunț la idolii mei!” Așa că alege confortul. Dar Avram alege să spună da chemării sale…” Aceasta este o alegere pe care va trebui s-o faci și tu. Și va trebui s-o faci de mai multe ori. Pe măsură ce circumstanțele tale se schimbă, iar anotimpurile vieții tale se succed, va trebui să decizi dacă mergi cu Dumnezeu în necunoscut, sau te mulțumești cu siguranța a ceea ce ai și știi. Terah s-a stabilit; Avram a mers mai departe! Tu, ce vei face? Nu trebuie să faci nimic pentru a fi demn de dragostea și harul lui Dumnezeu; acestea sunt daruri. Dar pentru a umbla în binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să alegi chemarea în locul confortului!

„Stăpânul său i-a zis: Bine, rob bun şi credincios…” (Matei 25:23)

     Domnul Isus începe pilda talanților cu aceste cuvinte: „Atunci, Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care… și-a încredințat avuția…” (Matei 25:14) Iar unul dintre cele mai importante lucruri pe care El le subliniază este importanța de a fi credincios. Că Dumnezeu îți dă cinci talanți, doi talanți sau un singur talant, lucrul care contează pentru El este credincioșia ta. „Stăpânul său i-a zis: ‘Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (vers. 21) Să remarcăm că El nu a spus: „Bine, rob faimos” sau „rob strălucit”… ci „rob credincios”! Hristos vorbește despre cei care adesea trec neobservați, dar sunt indispensabili scopurilor Sale. El vorbește despre cei care nu suflă în trâmbiță, nu flutură steaguri și nu cer aplauze… El vorbește despre cei care apar zi de zi și își folosesc talentele pe care Dumnezeu li le-a dat, pentru a face munca pe care El le-a încredințat-o. Nebăgați în seamă de oameni, dar observați și răsplătiți de Dumnezeu! „Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat şi ajutoraţi pe sfinţi.” (Evrei 6:10). Aceste cuvinte îi descriu pe aceia care se feresc de lumina reflectoarelor și sunt fericiți să slujească în umbră. Îi descriu pe aceia care nu numai că pornesc în cursă, dar o și parcurg zi de zi, care nu se opresc până nu ajung la linia de sosire. S-ar putea ca alții să nu creadă că tu aduci mari schimbări, dar Dumnezeu o face. În timp ce alții pun mare preț pe nivelurile de calificare și de succes, Dumnezeu te măsoară prin credincioșia ta. Așadar, azi – și de azi! – fii credincios în lucrul încredințat ție!

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu.” (2 Corinteni 3:5)

     Celebrul boxer american Muhammad Ali (alias Cassius Clay) a făcut această declarație înaintea meciului cu Joe Frazier, din 1971: „Nu există niciun om în viață care să mă poată bate. [A lovit aerul cu stânga lui orbitoare.] Sunt prea deștept. [Și-a lovit capul cu mănușa.] Sunt prea frumos. [A arătat camerelor profilul său, ca un bust pe un piedestal.] Eu sunt cel mai mare! Eu sunt regele! Ar trebui să fiu un timbru poștal – numai așa voi fi lins vreodată!” Ghici ce s-a întâmplat în acea luptă? Spre uimirea tuturor, în special a sa, Ali a pierdut în fața lui Frazier. Când încrederea în propriile capacități și resurse se transformă în mândrie și apoi în aroganță, te îndrepți spre dezastru. Biblia spune: „Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii.” (Proverbele 16:18) Așadar, cum găsești echilibrul? Amintindu-ți că fiecare dar, abilitate, talent și resursă vine de la Dumnezeu. Încrederea este esențială pentru succes. Nu este nimic greșit în a recunoaște darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu. Dar diferența dintre încrederea în sine și încrederea în Hristos se găsește în persoana care primește creditul. O modalitate bună de a menține acest gând în prim-planul vieții tale este să practici arta mulțumirii în fiecare zi. Este greu să mai fii prea încrezător în tine însuți când recunoști că nu ești nimic fără harul lui Dumnezeu, care este darul Său nemeritat, necâștigat și nejustificat! Biblia spune: „Tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.” (1 Petru 5:5-6) Deci, nu lăsa loc mândriei!

„Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune…” (Eclesiastul 1:14)

     Ai cumva impresia că dacă ai avea mai mulți bani sau mai mult succes, ai fi fericit? Tenismenul german Boris Becker a declarat: „Am câștigat Wimbledonul de două ori, o dată ca cel mai tânăr jucător. Eram bogat. Aveam toate bunurile materiale de care aveam nevoie… La fel ca starurile de cinema și din muzică ce ajung să se sinucidă – ei au totul, și totuși sunt atât de nefericiți. Eu nu aveam pace interioară.” Înțeleptul Solomon a făcut aceeași descoperire: „Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!” El a încercat religia, educația, banii, proiectele de lucrări publice, faima, scrisul creativ și plăcerea senzuală: „Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea. Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt şi că nu este nimic trainic sub soare.” (Eclesiastul 2:10-11) Pentru ca în cele din urmă, în ultimul capitol al cărții Eclesiastul, Solomon să găsească ce căuta, ajungând la concluzia potrivită: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” (Eclesiastul 12:13) Înțeleptul acesta a descoperit că viața nu se construiește pe lucruri, ci pe relații. Iar prima și cea mai importantă relație pe care trebuie s-o ai este relația cu Dumnezeu. S-ar putea să te întrebi: „Cum Îl găsesc pe Dumnezeu?” Prin Hristos! Domnul Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6) Poți deci să ai o relație cu Dumnezeu, care să-ți schimbe viața, punându-ți încrederea în Isus Hristos!

„Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate.” (Proverbele 17:17)

     Ionatan era moștenitorul de drept al tronului tatălui său, Saul… dar David a fost chemat de Dumnezeu să fie succesorul lui Saul, ca viitor rege al Israelului. Din prima zi, s-au aflat pe calea conflictului. Aveau totul de pierdut dacă deveneau prieteni, pentru că, în cele din urmă, doar unul dintre ei putea domni. Așadar, cum au gestionat această situație? Au fost competitivi, suspicioși sau geloși unul față de celălalt? Nu, pentru că niciunul nu era interesat să se promoveze pe sine însuși. Biblia spune: „Ionatan a făcut legământ cu David… A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David, şi i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi cingătoarea lui.” (1 Samuel 18:3-4) Acestea erau bunurile sale personale cele mai prețioase. El a fost dispus să-și riște viața pentru David, în ciuda avertismentelor tatălui său, Saul, potrivit cărora tronul lui Ionatan nu va fi niciodată liniștit câtă vreme David va fi în viață (cf. 1 Samuel 20:31). De asemenea, David și-a riscat viața luptând cu filistenii pentru a-i ajuta pe Saul și Ionatan să-și întemeieze regatul. Ideea principală aici este următoarea: un prieten adevărat este „acolo pentru tine”, chiar și atunci când ar prefera să fie în altă parte. Așa cum spunea o celebritate: „Mulți oameni vor să meargă cu tine în limuzină, dar ce trebuie să cauți este o persoană care să ia autobuzul cu tine atunci când limuzina se strică!” Înțeleptul Solomon a spus: „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate.” Când a fost ultima oară când I-ai mulțumit lui Dumnezeu pentru prietenii adevărați din viața ta? Ce îi face atât de speciali? Nu presupune că ei știu cât de mult îi apreciezi, spune-le-o! Și încă un gând: dacă vrei să ai prieteni adevărați, fii tu unul!

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbele 22:6)

     Fiul risipitor s-a întors în cele din urmă acasă și și-a recăpătat locul în familie. Biblia ne spune că atunci când a pierdut totul și a ajuns să hrănească porcii, el „și-a venit în fire” (Luca 15:17). Este greu să vezi o persoană dragă că suferă, dar uneori trebuie să ajungă jos, pentru a se întoarce. Momentul de cădere al fiului risipitor a devenit punctul său de cotitură. „Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta…” (Luca 15: 18) Să remarcăm faptul că tatăl său a fost un părinte bun care avea un copil rebel. Dacă asta te descrie și pe tine, iată trei sfaturi bune: 1) Nu te învinovăți și nu-ți face reproșuri; 2) Nu judeca defectele copiilor tăi din postura cuiva plin de calități. Motivul pentru care ei nu pot vedea este că sunt orbi spiritual. Dar Dumnezeu le poate deschide ochii! Domnul Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl…” (Ioan 6:44) Tu roagă-te, și lasă-L pe Dumnezeu să-i atragă! 3) Fii cu inima deschisă… și deschide și ușa! Când fiul risipitor și-a venit în sfârșit în fire, a știut unde să meargă; înapoi acasă, la tatăl care-l iubea. Tu nu-ți vei putea salva copiii de consecințele faptelor lor și poate că nu vei putea diminua durerea prin care trec… Dar dacă te rogi, dacă îți păstrezi inima și ușa deschise, Dumnezeu îi poate aduce înapoi. „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Aceasta este o promisiune pe care te poți baza, azi și în fiecare zi!

„Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare)… Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire).” (Geneza 41:51-52)

     Când treci printr-o tragedie sau printr-o pierdere, dacă nu primești ajutor, te poți închide emoțional și poți rămâne blocat. Iar atunci când te concentrezi asupra durerii din trecut, riști să pierzi binecuvântarea pe care Dumnezeu o are pentru tine în viitor. Dacă cineva a avut motive să cedeze disperării și să renunțe, acela a fost Iosif. Cei care ar fi trebuit să-l iubească, l-au dușmănit și l-au trădat. A fost calomniat, mințit și întemnițat pe nedrept. Cum a supraviețuit? De patru ori citim în Geneza 39: „Domnul a fost cu Iosif”. Sentimentul prezenței lui Dumnezeu îți va fi sprijin prin lucruri care altfel te-ar distruge. Iosif știa că iertând și uitând, și nu păstrând resentimente, se va elibera și se va poziționa favorabil pentru a-și îndeplini destinul divin. Cum știm acest lucru? Datorită numelui pe care l-a dat celor doi fii ai săi. „Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu”. Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele”. Cine l-a ajutat pe Iosif să uite durerea provocată de familia sa? Dumnezeu! Ce l-a ajutat să depășească nedreptățile pe care alții i le-au făcut? Un sentiment constant al prezenței permanente a lui Dumnezeu! Și astăzi, prezența lui Dumnezeu va face asta și pentru tine. Promisiunea Sa pentru tine este următoarea (Isaia 43:2-3): „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine… dacă vei merge prin foc, nu te va arde… Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău!”

„Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete…” (Ioan 4:14)

     Femeia pe care a întâlnit-o Domnul Isus la fântână fusese căsătorită de cinci ori. A tot încercat relații, din dorința de a umple golul din ea. Dar nu a funcționat pentru ea… și nu va funcționa nici pentru tine! Nu va funcționa nici urcatul pe scara ierarhică a corporației, nici achiziționarea de tot mai multe lucruri, sau dobândirea faimei… Reține ce i-a spus Domnul Isus acestei femei: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete…” (vers. 13) Când te afli în deșert fără apă, vine un moment în care începi să ai iluzii, halucinații… iei mirajele drept lucruri reale… Dar nu sunt! Iar când sufletul tău continuă să fie însetat și uscat, începi să cauți lucruri care nu sunt reale și care nu-l pot satisface. Domnul Isus nu a adus în discuție trecutul acestei femei pentru a o face de râs, ci din cu totul alt (și unic) motiv: ca ea să înțeleagă că El poate vindeca rănile trecutului ei și îi poate da speranța unui viitor mai bun. Și a făcut-o! Nu numai că a transformat-o, dar ea a devenit și prima persoană care a dus Evanghelia în Samaria. Poate crezi că ești în afara „razei de acțiune” a speranței și răscumpărării. Împăratul David nu a fost în afara acestei sfere, dar a comis adulter, și l-a acoperit cu o crimă! Apostolul Petru nu a fost în afara acestei sfere, și s-a lepădat de Domnul Isus! Ucenicul Toma nu a fost în afara acestei sfere, chiar dacă este încă amintit ca un necredincios. Apostolul Pavel nu a fost în afara acestei scheme, și a ucis creștini înainte de a deveni unul dintre ei. Dorințele tale neîmplinite și setea ta nepotolită sunt un plus, nu un minus – dacă le lași să te ducă la picioarele lui Isus! Avem aici în vers. 14 promisiunea Sa: „apa pe care i-o voi da Eu… se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” Reține: numai Domnul Isus îți poate sătura sufletul!